Pe 16 decembrie, Orhan Pamuk, unul din cei mai faimosi scriitori ai Turciei, este asteptat in unei instante din Istanbul, fiind acuzat de "insultarea identitatii nationale", dupa ce a pledat in favoarea unor discutii deschise pe tema masacrarii, de catre turci, a 1,5 milioane de armeni in 1915 si 1916. Pamuk ar putea petrece trei ani in inchisoare. Demersurile Turciei de a percepe amenzi si a trimite in inchisoare persoanele care nu se aliniaza punctelor de vedere oficiale ma fac sa cred ca am avut dreptate atunci cand m-am opus deschiderii negocierilor cu Turcia in vederea admiterii in UE.
In decembrie 1999, Consiliul European a acordat Turciei statutul de tara candidata, sugerand faptul ca Ankara va accede la UE in viitor, fara a specifica o data anume. Ulterior, Consiliul a solicitat Comisiei Europene sa hotarasca, pana in octombrie 2004, daca Turcia a indeplinit, in mod satisfacator, criteriile politice - printre care conditiile democratice, statul de drept si respectarea drepturilor minorita-tilor nationale - necesare aderarii. Din cei 30 de membri ai Comisiei, 29 au afirmat ca Turcia indeplinise criteriile astfel incat demersurile ar fi putut continua. Eu am constituit unica nota discordanta.
Raportul Comisiei asupra Turciei pregatit de Gunter Verheugen, care se ocupa, pe atunci, de extinderea UE, m-a ajutat sa-mi conturez acest punct de vedere. Raportul preciza ca, in 2003, aproximativ 21.870 de turci au solicitat azil in statele din spatiul UE, 2.127 de cereri fiind acceptate. Cu alte cuvinte, guvernele statelor UE au recunoscut, in 2003, ca peste 2.000 de cetateni turci au fost persecutati de Guvernul de la Ankara.
Intre timp, Comisia a publicat raportul asupra progreselor inregistrate de Turcia, care garanta ca, in pofida ritmului lent, reforma continua sub Guvernul de orientare islamica moderata condus de premierul Recep Tayyp Erdogan. Totusi, raportul prezenta o serie de neajunsuri grave: incalcarea drepturilor omului, inclusiv prin aplicarea torturii, a continuat; influenta Armatei s-a pastrat accentuata; libertatea de expresie nu s-a manifestat in mod universal; minoritatile religioase non-musulmane si culturale au fost supuse discriminarilor, iar violenta impotriva femeilor nu a fost combatuta in mod eficient.
Nu s-au schimbat multe de la deschiderea negocierilor, in octombrie. In afara de persecutarea lui Pamuk, tendintele inacceptabile abunda. In martie 2005, Politia a pus capat, in mod violent, unei manifestatii organizate in vederea aniversarii Zilei Internationale a Femeii. In mai, cel mai mare sindicat al profesorilor a fost scos in afara legii pentru ca a promovat educatia in limba materna a celor 14 milioane de kurzi din Turcia.
Intr-adevar, intoleranta este prezenta chiar si la varful Guvernului turc. Aflat in Danemarca, ministrul Afacerilor Externe, Abdullah Gul, a intrerupt brusc o conferinta de presa la care participa deoarece zarise in multime un jurnalist kurd, iar autoritatile daneze au refuzat sa il escorteze afara.
Actiunile si atitudinile de acest fel justifica opozitia pe care am manifestat-o in octombrie 2004. Insa, chiar si in absenta acestor neajunsuri, Turcia tot nu ar trebui admisa in UE deoarece nu este stat european. Crestinismul, feudalismul, Renasterea, Iluminismul, democratia si industrializarea ne-au conferit statutul de europeni, insa nu si-au pus amprenta asupra turcilor. Asadar, nu sunt convins ca reformele implementate in Turcia la insistentele Comisiei Europene vor continua. Ce e drept, anticipez o involutie a Ankarei.
Mai mult, admiterea Turciei in blocul comunitar ar duce, inevitabil, la includerea in UE a Ucrainei, Belarusului, Moldovei si poate a Georgiei, Armeniei si Azerbaidjanului. Primele trei state enumerate sunt, cu siguranta, mult mai europene decat Turcia. Daca nu luam in considerare cele trei republici caucaziene, dar includem statele ex-iugoslave, ar insemna ca UE sa numere aproximativ 35 de membri. Ce fel de Uniune ar fi aceasta?
Calitatea de stat membru al UE presupune acceptarea unor masuri dure, care afecteaza in mod semnificativ afacerile interne ale unui stat.
Aceasta ar fi imposibil de realizat cu membri incompatibili. UE ar cadea victima a ceea ce istoricul Paul Kennedy numeste "depasirea capacitatilor imperiale". UE s-ar dilua, astfel. Acesta este motivul pentru care fostul presedinte francez, Valery Giscard d'Estaing, s-a temut ca aderarea Turciei la blocul european ar duce la dezmembrarea UE, si din aceasta cauza fostul cancelar german, Helmut Schmidt, a spus: "Admiterea Turciei ar fi mai mult decat ar putea suporta UE".
Insa cel mai puternic motiv pentru a ne opune aderarii Turciei se reduce la o problema de democratie: majoritatea populatiei UE pur si simplu nu isi doreste aceasta.
Fost ministru al Apararii al Olandei, Frits Bolkestein a fost membru al Comisiei Europene in perioada 1999-2004.
Copyright: Project Syndicate
www.project-syndicate.org