Presedintele Statelor Unite s-a reintors la Washington pe 21 noiembrie, dupa un turneu de o saptamana in patru tari din Asia. In centrul turneului a fost participarea oficiala a lui George W. Bush la forumul "Asia-Pacific Economic Cooperation" (APEC), desfasurat la Busan, in Coreea de Sud. Anterior insa forumului de la Busan, Bush a profitat de imprejurare pentru a vizita Japonia si China. Dupa desfasurarea forumului, Bush s-a oprit pentru patru ore la Ulan-Bator in Mongolia, tara care a trimis un contingent simbolic de militari (150) in Irak. Obiectivul major al turneului lui Bush in Asia a fost insa mobilizarea aliatilor traditionali pe care Statele Unite ii au in zona - in particular, Japonia si Coreea de Sud - impotriva Chinei. Marea rivala a Americii, dupa aprecierea specialistilor, in urmatorul deceniu (2010-2020) pentru hegemonia mondiala. De mai multa vreme Washingtonul pare extrem de ingrijorat de spectaculoasa ascensiune a Chinei pe plan mondial, ascensiune la nivel tehnologic, al investitiilor de capital, ca si al modernizarii in forta a armatei. Din punct de vedere geostrategic, Statele Unite au luat hotararea de a "inconjura" preventiv China, ajutand cateva state vecine sa avanseze spre statutul de mari puteri. Tari ca Japonia, Coreea de Sud sau India, care au divergente istorice cu China si pe care SUA sa le poata impulsiona ulterior contra Beijingului. Aceasta strategie pe termen lung este completata cu incercarile insistente ale Statelor Unite de a penetra piata chinezeasca si de a se infiltra in economia si viata sociala a Chinei. George Soros si Fundatia "Open Society" este prezenta de mai multi ani in Tibet, si incurajeaza material si in mass-media revendicarile secesioniste de acolo. Nici Taiwanul nu a fost uitat - a doua mare problema a Beijingului, dupa Tibet. Din toate aceste miscari politice ale Washingtonului in Asia rezulta un singur lucru: ascensiunea colosului galben ii ingrijoreaza serios pe strategii americani. SUA se tem ca Beijingul ar putea deveni, in mai putin de zece ani, un al doilea "pol mondial de putere" opus Statelor Unite, mai ales daca se tine seama si de axa Moscova-Beijing, care a ajuns in faza colaborarii economice ample, reflectata de "Shanghai Cooperation Organization" (SCO) - care incearca sa limiteze concurenta americana din Asia - si al exercitiilor militare comune desfasurate cu forte impresionante. (Aplicatiile militare ruso-chineze urmaresc interoperabilitatea celor doua armate.) Din acest punct de vedere, turneul lui Bush in Asia a insemnat un esec total. Semnele esecului lui Bush au venit chiar din Statele Unite, unde senatorul John Murtha, de Pennsylvania - veteran decorat al razboiului din Vietnam �, a cerut oficial retragerea trupelor americane din Irak. Este prima cerere de acest gen, facuta in Congres. Cel mai bine a sintetizat esecul turneului lui Bush un editorialiat AL publicatiei londoneze "Financial Times", care a scris intr-un editorial intitulat "The Rise an Decline of Pacific Nations" ("Ascensiunea si declinul natiunilor din Pacific") urmatoarele: "Turneul presdintelui Bush in Asia a facut mult mai palpabil declinul influentei Statelor Unite in regiune." Vizita in Asia si scaderea vizibila de popularitate a lui Bush acasa Circumstantele vizitei in Asia nu au fost favorabile presedintelui Bush. Acesta trece printr-o grava criza de popularitate chiar la el acasa. Bush are cel mai scazut procentaj in sondaje de la "Afacerea Watergate" a presedintelui Nixon. Sondajele arata ca cea mai mare problema a actualei Administratii se leaga de razboiul din Irak. Cei mai multi americani - arata sondajele - cred ca Bush, Cheney, Rumsfeld si Rice au mintit poporul american in privinta "armelor de distrugere in masa" ale lui Saddam, motivul principal invocat de Washington pentru invazia din 2003. Chiar in Congresul dominat de republicani exista acum o serioasa ingrijorare si critici aspre asupra felului in care Administratia Bush conduce razboiul din Irak. Initiative cum a fost cea a lui John Murtha - care a cerut oficial retragerea americana din Irak - ar fi fost de neimaginat cu doar un an in urma. Impopularitatea crescanda l-a insotit pe Bush si in turneul sau din Asia. Planul acestui turneu prevedea un prim discurs in Japonia pe tema razboiului contra terorismului si al rolului Statelor Unite in aceasta coalitie anti-tero, prin care se propaga "democratia" si "libertatea" in lume. Discursul lui Bush a incercat sa sugereze ca Statele Unite sunt liderul ideologic al democratiilor asiatice, conduse de Japonia. Scopul era insa de a exercita presiuni asupra Chinei, precum si de a justifica drept legitime o serie de initiative ulterioare lansate de Washington, pentru a-si intari prezenta in Asia si a incercui militar China. Din nefericire, ocupatia sangeroasa a Irakului, torturile, scandalul gulagului secret al CIA au discreditat in masura considerabila imaginea SUA de forta a democratiei si libertatii in lume. In plus premierul japonez, Yunichiro Koizumi, a inflamat climatul politic din Asia prin insistenta militarista cu care a adus omagii la "altarul lui Yasukumi" si al altor criminali din al doilea razboi mondial, confirmand astfel tendinta � puternic incurajata de Washington - care doreste o Japonie razboinica in fata Chinei. Esecul vizitei in Japonia a lui Bush este exprimat si de refuzul premierului Koizumi de a ridica embargoul impus importurilor de carne de vaca din SUA - una dintre temele principale ale discutiilor economice ale lui Bush cu omologii sai japonezi. Resuscitarea militarismului japonez a apropiat Coreea de Sud de China Lucrurile au mers si mai prost in Coreea de Sud. Sustinerea premierului Koizumi la alegerile din 2002, de catre Administratia Bush, si resuscitarea militarismului japonez de catre Koizumi a trezit amintirea atrocitatilor comise de armata nipona in Coreea si China, in perioada interbelica. Vizita lui Koizumi la "altarul lui Yasukumi", cultul pentu generalii japonezi din al doilea razboi mondial - cand s-au practicat experiente biologice asupra populatiei civile din China si Coreea � imensul scandal iscat de manualele de istorie japoneze, care rescriu evenimentele din perioada interbelica si care au provocat violente manifestatii anti-japoneze in Coreea de Sud si China sunt doar cateva motive pentru care vizita lui Bush in Coreea de Sud nu a cazut prea bine. Diplomatia lui Bush a pus in paranteza o istorie ramasa foarte vie in memoria colectiva a coreenilor si chinezilor, a incercat sa faca uitate atrocitatile trupelor japoneze si a stimulat din nou militarismul japonez, in tentativa de a "incercui" China. Pe de alta parte, prezenta lui Bush la summit-ul APEC a adunat zeci de mii de manifestanti anti-globalizare la Busan. Autoritatile sud-coreene au utilizat tot repertoriul de gen pentru a imprastia manifestantii: de la tunurile cu apa, la gazele lacrimogene etc., ceea ce a amintit multora de manifestatiile ostile cu care a fost intampinat Bush la inceputul lunii noiembrie, in Argentina si alte state latino-americane. Nu a fost de mirare ca - pe acest contencios dintre SUA si Coreea de Sud - dupa ce presedintele Bush i-a multumit omologului sau sud-coreean, Roh Moo Hyun, pentru prezenta militara in Irak, ministrul sud-coreean al Apararii a anuntat ca, in 2006, tara sa isi va retrage cel putin o zecime din cei 3200 de militari sud-coreeni prezenti in Irak. Pe fundalul incurajarii militarismului japonez de catre Administratia Bush si grupul neoconservator "Project for a New American Century" (PNAC), pentru a-l opune in viitorul apropiat Chinei, s-a inregistrat - paradoxal - o apropiere intre Seul si Beijing. Pe 16 noiembrie a.c., presedintele sud-coreean, Ro, si cel chinez, Hu, au declarat oficial ca impartasesc vederi comune fata de istoria regiunii lor, ca se opun total renasterii militarismului unui "stat vecin". Aluzie transparenta la Japonia. China si Coreea de Sud au vederi comune si fata de problema armamentului nuclear nord-coreean. Cele doua state - din motive usor de inteles - se opun unei abordari in forta a acestei probleme, strategie sprijinita de Statele Unite si Japonia. China a gazduit mai multe intalniri ale celor sase state interesate de rezolvarea pasnica a acestei dispute. Administratia Clinton acceptase anterior sa ofere Coreei de Nord alimente si petrol, pentru ca Phenianul sa-si "inghete" programul de fabricare a armelor atomice. Intelegerea a cazut odata cu preluarea puterii la Casa Alba de catre Administratia Bush si de membrii neoconservatorilor din grupul PNAC. "New York Times" nota, la 17 noiembrie: "Statele Unite se asteapta ca Phenianul sa faca propuneri de prezentare a tuturor programelor sale nucleare, pentru a se permite inspectii intensive la fata locului. Aceasta presupune ca inspectorii sa poata patrunde si in centrele secrete ale Coreei de Nord." "New York Times" continua: "Unii oficiali ai Administratiei Bush, vorbesc insa si de existenta unui �Plan B�, in cazul in care Phenianul refuza inspectiile in locurile secrete." Un fost membru al Administratiei Clinton a dezvaluit ca "Planul B" implica o serie de masuri "economice, politice si militare" pe care SUA le pregatesc, in mare secret, contra Coreei de Nord. In China, Bush a esuat in solicitarea de reevaluare a yuan-ului Unul din obiectivele principale ale vizitei lui Bush la Beijing a fost solicitarea de reevaluare a yuanului, moneda nationala a Chinei. Reevaluarea yuanului ar scumpi masivele exporturi chinezesti, foarte ieftine, de pe piata americana si ar mai reduce, in acelasi timp, pretul piperat al produselor americane pe piata chineza. Astfel, s-ar putea reduce deficitul SUA din relatiile comerciale cu China, deficit cifrat la 200 de miliarde de dolari. Alta solicitare a presedintelui Bush a fost aceea ca Beijingul sa ia masuri pentru stoparea pirateriei, impiedicand copierea ilicita a filmelor americane, a CD-urilor, a softurilor si a altor forme de proprietate intelectuala. Autoritatile chineze au declarat ca nu se poate stopa total acest gen de piraterie - intr-o tara cu peste 1 miliard de locuitori - decat interzicand intrarea in China a produselor respective. Singurul punct pozitiv al vizitei presedintelui Bush la Beijing a fost hotararea Chinei de a achizitiona 70 de Boeinguri, o afacere cifrata la 3-4 miliarde de dolari. O alta "palma" pe obrazul lui Bush a fost cea din domeniul drepturilor omului. In septembrie a.c., cand Bush s-a intalnit cu Hu la sediul ONU din New York, presedintele american i-a transmis omologului chinez traditionala lista a disidentilor pe care Washingtonul ii dorea eliberati din inchisorile chineze. Spre deosebire de alte dati, cand chinezii au satisfacut solicitarile Casei Albe, de data aceasta Beijingul nu numai ca nu a eliberat disidentii, dar a mai si arestat alti oponenti politici si religiosi ai regimului. Mai mult, televiziunea de stat din China nu a transmis conferinta de presa a lui Bush, si nici cuvantarea presedintelui de la o biserica protestanta chineza. S-a remarcat faptul ca Bush si-a temperat discursul in China, la solicitarea marilor corporatii americane, care doresc cu insistenta sa patrunda masiv pe imensa piata interna a Chinei si sa profite de mana de lucru extrem de ieftina de aici. Cei care formuleaza politica lui Bush trebuie sa tina seama, dincolo de fabulatia cu razboaiele preventive, de locul special pe care China il ocupa in comertul american. In momentul de fata, China este - dupa Japonia - cel mai important partener al SUA. Trezoreria americana incaseaza anual circa 252 de miliarde de dolari, fara de care dolarul s-ar devaloriza puternic, iar SUA ar intra intr-un proces accentuat de recesiune. Cu incalculabile consecinte pentru stabilitatea financiara internationala. Mongolia a fost introdusa de Administratia Bush in "arcul de criza" anti-chinez "Wall Street Journal" publica, la 17 noiembrie a.c., un articol semnat de Jay Solomon, articol insotit de o harta. Aceasta harta arata China inconjurata de India, Indonezia, Vietnam, Japonia, Coreea de Sud si Mongolia. In toate aceste tari ale "arcului de criza" anti-chinez, Statele Unite sunt foarte active in dezvoltarea fortei militare nationale si a prezentei trupelor americane in zona. "Arcul de criza" prin care Administratia Bush incearca sa inconjoare China include, prin urmare, si Mongolia. Astfel se explica si cele circa patru ore petrecute de Bush la Ulan-Bator. Mongolia, o tara fara resurse, desertica, este mostenitoarea unei imense traditii razboinice, inca din timpul lui Gingis-Han. Situata intre Rusia si China - pozitie extrem de delicata geopolitic -, Mongolia a fost primul stat care a rupt legatura cu URSS, in 1990, si si-a declarat sustinerea pentru capitalism. Autoritatile mongole l-au intampinat pe Bush cu entuziasm. Situatia Mongoliei insa - dupa 15 ani de "capitalism" - este una foarte grea. Elita mongola guverneaza peste o tara care are una din cele mai mici densitati de locuitori pe km patrat. La 2,7 milioane de locuitori, Mongolia de azi cunoaste o rata a saraciei de 40%. Intr-un efort al disperarii, Mongolia a trimis si ea, mai mult simbolic, 150 de militari in Irak, pentru a sustine coalitia condusa de SUA. Cu toata primirea sarbatoreasca a lui Bush la Ulan-Bator, presedintele american nu a scapat nici in Mongolia de protestatarii anti-globalizare. Patru protestatari mongoli au aparut pe neasteptate in calea convoiului oficial, inarmati cu pancarte anti-Bush in limba engleza. In rest, Bush a strans mana unor oameni care purtau armuri amintind de epoca lui Gingis-Han si a Hoardei de Aur; a baut traditionalul lapte fermentat de bivolita; si a numit gazdele mongole "frati in lupta pentru libertate". In spatele primirii sarbatoresti a "fratelui Bush" au stat discutiile privind rolul Mongoliei in "arcul de criza" care inconjoara China. Axa Rusia-China cere inchiderea bazelor americane din Asia Centrala Harta prezentata de "Wall Street Journal" in articolul lui Jay Solomon din 17 noiembrie a.c. constituie, intr-un fel, raspunsul Statelor Unite la solicitarea axei Rusia-China de inchidere a bazelor militare americane din Asia Centrala. "Arcul de criza" construit de americani in jurul Chinei - format din India, Mongolia, Vietnam, Indonezia, Japonia si Coreea de Sud - incearca sa creeze un zid asiatic dupa modelul celui din Europa, in timpul razboiului rece. Condoleezza Rice a promis sprijinul Statelor Unite pentru ca India sa devina o mare putere, in schimbul participarii Indiei la "arcul de criza" anti-chinez. Mai mult, Administratia Bush a anuntat oficial ca va sustine eforturile nucleare ale Indiei, precum si pe cele spatiale. Administratia de la Washington pare foarte grabita in geostrategia sa asiatica, si pe buna dreptate. La intrunirea SCO (Shanghai Cooperation Organization) din 5 iulie a.c., in Kazahstan, tarile membre (Rusia si China, alaturi de Kazahstan, Kirgizstan, Tadjikistan si Uzbekistan) au solicitat oficial Statelor Unite sa-si retraga bazele militare din Asia Centrala. Este vorba de bazele militare din Uzbekistan (utilizate si de avioanele-inchisoare ale CIA) si cele din Kirgizstan, instalate in 2001, sub pretextul actiunilor americane din Afganistan. La aproape patru ani, aceste baze cuprind inca mii de militari americani. Organizatia SCO (axa Rusia-China) a cerut inchiderea bazelor la 5 iulie motivand astfel: "Avand in vedere ca faza activa a operatiunilor militare anti-teroriste din Afganistan s-a incheiat, statele membre SCO considera esential ca participantii relevanti din coalitia anti-terorista sa puna capat utilizarii temporare a bazelor militare din regiune." Desi SUA si-au camuflat interventia din Afganistan in razboi anti-terorist, scopul real al implicarii americane in regiune era patrunderea intr-o zona extrem de bogata energetic, de unde se putea exercita o presiune constanta asupra Chinei, Rusiei si Israelului. Din partea vestica, "europeana", SUA au finantat "revolutiile portocalii" din Georgia si Ucraina, care au inlaturat regimurile pro-ruse de la Tbilisi si Kiev si le-au inlocuit cu regimuri pro-americane, exercitand astfel o alta presiune asupra axei Rusia-China. China are mari interese in Asia Centrala. Beijingul a finantat o retea de oleoducte in provincia Xinjiang, ca alternativa la petrolul din Orientul Mijlociu, zona controlata de SUA. Or, predominarea SUA in regiune, precum si incurajarea de catre George Soros a potentialului de instabilitate etnica din provincia Xinjiang, ar distruge planurile chineze. Axa Rusia - China contra "arcului de criza" american Intr-un document din 2 iulie 2005 - intitulat "Wolrd Order in 21st Century" -, Rusia si China atrag atentia asupra pericolului "unilateralismului" din relatiile internationale, care s�a instaurat dupa 1991, si cu un rol sporit al ONU, precum si stabilitatea in Peninsula Coreeana. Pe 10 iulie a.c., aflata in vizita in China, Condoleezza Rice a respins scurt solicitarea de a inchide bazele din Asia Centrala, declarand: "Poporul din Afganistan doreste si are nevoie de ajutorul fortelor armate ale SUA." Conflictul geopolitic care se dezvolta in Asia Centrala intre SUA si "arcul de criza", format din India, Mongolia, Vietnam, Indonezia, Japonia si Coreea de Sud pe de o parte, si axa Rusia - China, alaturi de Kazahstan, Uzbekistan. Kirgizstan, Tadjikistan si Iran implica riscuri considerabile. China, care a semnat in octombrie 2004 un contract pe termen lung, in valoare de 70 de miliarde de dolari, achizitionand 51% din actiunile la cel mai important centru petrolier din Iran, are mari interese. Si nu va ramane cu bratele incrucisate in cazul unei eventuale invazii americane impotriva regimului de la Teheran, dupa modelul irakian. La fel si Rusia. Mai sunt si alte fapte. La reuniunea SCO din Kazahstan, India si Pakistanul au fost invitate sa urmareasca lucrarile organizatiei, oferindu-li-se petrol si gaze naturale celor doi aliati de baza din regiune ai SUA. Rusia a confirmat, pe de alta parte, ca Beijingul a achizitionat in primele cinci luni ale anului 2005 circa 3,6 milioane de tone de petrol din parte rasariteana a Siberiei, pentru care s-a construit reteaua de oleoducte din Provincia Xinjiang. Schimburile comerciale dintre Rusia si China au atins 21,2 miliarde de dolari numai in 2004, si se estimeaza ca se vor ridica pana in 2010 la circa 60-80 de miliarde de dolari. Doar in 2005, China planuieste sa importe circa 70 de milioane de barili de petrol din Rusia. Diplomatia militara a SUA: cazul Chinei Jay Solomon remarca in articolul din "Wall Street Journal" ca Statele Unite practica o politica duplicitara fata de China. Pe plan extern, Administratia Bush incearca sa incercuiasca China intr-un "arc de criza" anti-Beijing, format de India, Mongolia, Vietnam, Indonezia, Japonia si Coreea de Sud, tari intens sustinute militar si politic de Washington. Pe planul relatiilor bilaterale americano-chineze, "lupul" imbraca "haine de oaie". Constiente de potentialul urias al unei piete de peste un miliard de locuitori, precum si de imensele avantaje ale "mainii de lucru" atat de ieftine, Statele Unite apasa pe pedala "colaborarii" economice, dornice sa se integreze cat mai bine in economia Chinei. Jay Solomon citeaza un concept al diplomatiei militare americane fata de China: "con-gagement". Un cuvant compus, format din contragerea lui "engagement" (angajare) si "containment" (ingradire). Solomon scrie pe aceasta tema: "Ideea este ca Departamentul de Stat sa continue relatiile stranse cu China, in timp ce Pentagonul cladeste in acest timp "arcul de criza" anti-chinez, apropiindu-si noi parteneri in Asia - din India in Mongolia si Japonia - ca un fel de siguranta contra oricarei actiuni militare a Chinei. Aceasta politica duplicitara a Administratiei Bush fata de Beijing - acest "con-gagement" sau cele doua fete ale lui Ianus american - au transparut cu claritate din recentul turneu al lui Bush in Asia. SUA acorda un sprijin nuclear substantial Indiei - care nu a semnat Tratatul de Non-Proliferare Nucleara � si a ridicat toate restrictiile la comercializarea armamentului american pentru India. In acelasi timp, Washingtonul face mare caz la ONU in privinta cercetarilor nucleare ale Iranului. Firme de aviatie - ca "Lockheed-Martin" sau "Boeing" - au contracte substantiale in India, si nu pentru a dezvolta aviatia civila. Cele doua companii au incheiat contracte cu India pentru devoltarea cooperarii in domeniul sistemelor de rachete balistice. Jay Solomon continua: "Pentagonul a facut propuneri similare, in ultimele cateva luni, Vietnamului si Indoneziei. In iunie, Guvernul de la Hanoi a acceptat sa inroleze trupele vietnameze in programul american de pregatire militara, numit IMET. Statele Unite au in derulare programul IMET si in Indonezia". Solomon preconizeaza: "Domnul Rumsfeld a anuntat luna trecuta (octombrie, n.n.) o intelegere noua de securitate cu Japonia, permitand SUA sa aduca la bazele din Japonia avioane militare de mare capacitate, cu arme nucleare la bord si baterii de rachete anti-balistice "Patriot". Mongolia � scrie Solomon � este alt vecin al Chinei pe care Administratia Bush il cultiva asiduu. Pentagonul urmareste sa faca cele doua armate inter-operabile." "Creierul" care a conceput aceasta politica duplicitara a SUA fata de axa Rusia-China este grupul neo-conservator "Project for a New American Century" (PNAC), aflat la putere la Washington. Jay Solomon remarca: "Doi dintre cei sapte autori ai raportului "Rand" din 1999, care discuta pentru prima data aplicarea conceptului de "con-gagement" fata de China, sunt acum inalti oficiali ai Administratiei Bush. Este vorba de Abram Shulsky, coordonatorul special al Pentagonului pentru lupta contra terorismului, si Zalmay Khalizad, ambasadorul SUA in Irak." In Asia, in momentul de fata, avem - geopolitic vorbind - doua blocuri militare: "arcul de criza" anti-chinez, construit cu tenacitate de SUA, si "axa Rusia- China". La fel ca in timpul razboiului rece, care revine incetul cu incetul in actualitate. De data aceasta, in Asia Centrala.

Vladimir ALEXE