O marturie venita tocmai din Australia aduce noi si interesante informatii cu privire la miscarea de rezistenta condusa de Iuliu Maniu in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Sursa acestor dezvaluiri este Eugen Ionescu, fiul unuia dintre cei mai importanti membri ai retelei clandestine prin intermediul careia fruntasul taranist a reusit sa mentina contactul cu Aliatii, pe sub nasul serviciilor secrete germane. Eugen Ionescu ne-a pus la dispozitie o relatare detaliata a activitatilor conspirative derulate, in perioada 1942-1944, in Romania, dar si la Istanbul si Cairo - actiuni care au permis gruparii Maniu sa restabileasca legatura cu Londra. Autorul acestei relatari � redactata in ianuarie 1967, in limba engleza - este chiar V.C. "Rica" Georgescu, creierul organizatiei de la Bucuresti. Aparent, textul a fost scris ca un apel menit sa determine guvernele occidentale sa intervina pe langa autoritatile comuniste din Romania pentru a-i permite lui Alexandru Ionescu - deportat in Baragan - sa plece din tara. Va prezentam in continuare aceasta marturie, o fascinanta incursiune in culisele istoriei. Intertitlurile apartin redactiei. Inginerul Alexandru Ionescu s-a nascut in Bucuresti, in anul 1903. Si-a desavarsit studiile in Statele Unite, la Universitatea din Pittsburg. In 1937, a fost angajat de Societatea Romano-Americana, ca inginer geolog. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Alexandru Ionescu era secretarul executiv al Rica Georgescu, la acea vreme directorul Societatii Romano-Americane. Fiind cunoscut pentru vederile sale in favoarea Aliatilor, Rica Georgescu a fost arestat, in august 1941, acuzat ca a mentinut legaturi clandestine (prin comunicatii radio si curieri) cu reprezentanti ai Guvernului britanic, stationati in Orientul Apropiat. In vara lui 1942, Georgescu a reusit - prin interventii ale familiei si prietenilor - sa beneficieze in puscarie, de un regim destul de liber si de ingaduitor. Asa se face ca arestatul putea primi aproape zilnic vizitele rudelor, dar si pe cele ale fostului sau secretar, Alexandru Ionescu. In timpul acestor vizite, Ionescu s-a aratat interesat de cauza Aliatilor si foarte miscat de drama personala a lui Rica Georgescu. Treptat, a inceput sa se identifice cu modul de a gandi al fostului sau sef. A devenit, astfel, primul recrut al noului grup clandestin format de Georgescu. In acel stadiu al razboiului (anul 1942), Iuliu Maniu, liderul necontestat al tuturor partidelor democratice din Romania, pierduse - odata cu arestarea lui Rica Georgescu - contactul direct cu Aliatii britanici. In ciuda succeselor inregistrate de nazisti pe frontul rusesc si a victoriilor japoneze in Extremul Orient, marea majoritate a populatiei romanesti continua sa se roage si sa spere in victoria Aliatilor - aceiasi Aliati care contribuisera atat de mult la crearea Romaniei Mari, la sfarsitul primului razboi mondial. Conspiratii si afaceri cu petrol Se pune problema de a gasi o modalitate prin care o grupare clandestina sa poata restabili contactul cu prietenii britanici, in Istanbul sau in alt loc aflat in afara granitelor Romaniei, stabilind un nou canal de comunicare, sigur si demn de incredere. Ocazia s-a prezentat in toamna lui 1942, dupa ce Rica Georgescu nascocise ideea ingenioasa de convinge conducerea companiei petroliere "Creditul-Minier" sa solicite aprobarea generalului Ion Antonescu pentru a achizitiona proprietatile din Romania ale companiei britanice "Phoenix Oil&Transport Co." (holdingul din care facea parte compania petroliera romaneasca "Unirea"). Presedinte la "Creditul-Minier" era, in epoca, Costin Stoicescu, care indeplinea, simultan, si functia de director executiv al Bancii Nationale a Romaniei. Prieten apropiat al familiei Georgescu, Stoicescu se declara apolitic, dar era un admirator declarat al generalului Antonescu. In vara lui 1942, el l-a vizitat pe Rica Georgescu in inchisoare (cu ajutorul lui Alexandru Ionescu), prezentandu-se drept un "unchi" al arestatului. Acesta l-a convins ca momentul era excelent pentru achizitionarea proprietatilor din Romania ale "Phoenix Oil&Transport Co." si de a obtine, astfel, controlul asupra companiei "Unirea". Romania dispunea, la acea data, de o rezerva frumusica in lire sterline depozitata la Londra, iar actionarii britanici nu ar fi avut, probabil, pretentii nerealiste, avand in vedere ca - in cazul unei victorii germane - proprietatile lor din Romania riscau sa fie nationalizate, sau confiscate ca bunuri ale inamicului. Franta si Belgia fusesera fortate sa-si vanda petrolul Germaniei naziste. Daca ar fi dobandit pachetul majoritar de la "Unirea" si, apoi, ar fi realizat fuziunea acesteia cu "Creditul Minier", compania nou creata - cu capital romanesc - ar fi obtinut un loc de frunte in cadrul industriei petroliere din Romania. Or, acesta era obiectivul principal al nationalistilor romani, ingrijorati de faptul ca Germania incerca sa obtina controlul asupra industriei petroliere din tara. Costin Stoicescu a fost incantat de ideea lui Rica Georgescu si a promis ca-l va cauta pe generalul Antonescu si ii va inainta o propunere in acest sens. La randul sau, Georgescu a promis ca se va gandi la modalitati de a intra in legatura cu reprezentanti ai conducerii companiei "Phoenix Oil & Transport" din Orientul mijlociu, astfel incat negocierile sa poata demara cat mai repede. In mai putin de o saptamana, Stoicescu a trimis vorba ca generalul Antonescu fusese de acord cu ideea si ca ii daduse unda verde sa pregateasca inceperea imediata a tratativelor. Racolarea lui Dumitru Gheorghiu Urmatoarea problema se referea la selectarea celui care avea sa-i viziteze, in strainatate, pe reprezentantii actionarilor. Rica Georgescu i-a sugerat lui Stoicescu sa-l trimita la Istanbul pe inginerul Dumitru Gheorghiu, directorul general de la "Creditul Minier". Acolo, acesta trebuia sa ia legatura cu Tom Masterson sau cu A. de Chastelain, fostii directori de la "Unirea", care se aflau acum in Orientul mijlociu. Din cauza caracterului secret al tratativelor (derulate fara stirea germanilor) emisarul lui Stoicescu trebuia mai intai verificat si aprobat de serviciile secrete romanesti - insistase Generalul Antonescu. A doua conditie a sa era aceea ca toate negocierile din strainatate sa se desfasoare in prezenta si in locuintele unor agenti din cadrul rezidentelor romanesti. Alexandru Ionescu a avut o contributie importanta in a-l convinge pe Dumitru Gheorghiu sa-l viziteze in arest pe Rica Georgescu. Si apoi, treptat, in a-l atrage de partea gruparii Iuliu Maniu. Cumparand actiunile de la "Phoenix Oil & Transport" si realizand o fuziune intre "Unirea" si "Creditul Minier", Gheorghiu - in calitate de director general al ambelor companii - ar fi devenit unul dintre cei mai puternici oameni din industria petroliera romanesca. El avea, deci, toate motivele sa sustina planul de afacere propus. Pentru a-l convinge, insa, sa joace rolul de mesager al lui Rica Georgescu pe langa britanicii din Istambul, au fost necesare eforturi mari. In final, insa, Gheorghiu a acceptat sa intre in joc - devenind astfel cel de-al doilea membru al noului grup clandestin format de Georgescu, de dupa gratii. Dupa instructiunile lui Georgescu, Alexandru Ionescu l-a pregatit pe inginerul Dumitru Gheorghiu pentru interviul cu Eugen Cristescu, seful serviciului roman de informatii, SSI. Cristescu si-a dat in final acceptul si i-a cerut lui Gheorghiu sa nu vorbeasca nimanui din Romania despre misiunea sa. I-am mai cerut ca, odata ajuns la destinatie, sa ia imediat legatura cu rezidentul SSI din Istanbul, un anume Theodoru, si sa urmeze cu strictete instructiunile acestuia. Theodoru urma sa-l contacteze pe De Chastelain si sa aranjeze o intalnire intre acesta si Gheorghiu. In casa lui Theodoru din Istanbul. Rica Georgescu, pe de alta parte, l-a invatat pe Dumitru Gheorghiu sa-i sopteasca lui De Chastelain, atunci cand ocazia i-a va permite, parola "Nightingale" ("Privighetoarea"). Britanicul avea sa priceapa imediat ca are in fata un mesager demn de incredere al lui Iuliu Maniu. Intalnirea de la Istanbul Dumitru Gheorghiu l-a intalnit pe De Chastelain acasa la Theodoru. Fidel ospitalitatii romanesti, gazda si-a intrebat musafirii ce ar dori sa bea. Cei doi au cerut tuica. In vreme ce Theodoru era intors cu spatele, ocupat sa toarne in pahare, Gheorghiu a scris pe un servetel cuvantul "Nightingale" si i l-a aratat lui De Chastelain. Acesta a inteles imediat semnificatia parolei si a inceput la randul lui sa mazgaleasca ceva pe o bucatica de hartie. Mesajul semnaliza adresa si ora unei intalniri secrete care urma sa aiba loc, mai tarziu in aceeasi noapte, pe o strada din Istanbul. La sfarsitul intrevederii, biletelul a fost strecurat cu abilitate in buzunarul hainei lui Gheorghiu, in vreme ce gazda isi ajuta musafirii sa-si imbrace paltoanele. Acestia au promis ca se vor reintalni, in acelasi loc, pentru a continua negocierile tot in prezenta lui Theodoru. Fara ca agentul SSI sau spionajul german sa prinda de veste, De Chalstelain l-a recuperat in aceeasi noapte pe Gheorghiu de la locul indicat in mesaj, l-a suit intr-o masina - pe care, cateva strazi mai incolo, a schimbat-o - apoi l-a scos din oras, conducandu-l pana la o vila pustie din afara Istanbulului. Acesta a fost primul contact clandestin real cu Aliatii reusit de gruparea Maniu dupa arestarea lui Rica Georgescu, in august 1941. Restabilirea contactului cu Aliatii Ca urmare a intrevederii clandestine de la Instanbul, Dumitru Gheorghiu a adus in Romania urmatoarele: a. Informatii de la Londra cu privire la momentul aproximativ in care Romaniei i s-ar putea cere sa joace un rol in spatele liniilor germane; b.asigurari cu privire la dorinta sincera a britanicilor de a pastra contactul clandestin cu grupurile democratice din jurul lui Iuliu Maniu c. carti cu aspect "inofensiv", care contineau, insa, cheile unui cod si instructiuni pretioase cu privire la modalitatile de comunicare de utilizat pe viitor. Gheorghiu a transmis mai departe propunerea britanicilor de a pastra legatura cu Georgescu si Maniu prin intermediul programului BBC difuzat de la Londra. In fiecare zi de luni, miercuri si vineri, in intervalul 10.45-11.00, la finalul programului pentru Austria, urmau sa fie transmise mesaje personale codificate, pe care Ionescu avea sa le decodifice. Gheorgiu trebuia de asemenea sa-l informeze pe Iuliu Maniu ca, pentru asigurarea unei legaturi mai stabile cu Cairo, in Romania urmau sa fie parasutati agenti speciali britanici, cu echipamente radio. Lui Maniu i-au mai fost comunicate si numele catorva curieri diplomatici ale unor state neutre, demni de toata increderea. Pe de alta parte, intalnirea de la Instanbul le reconfirma britanicilor hotararea lui Maniu si a fortelor democratice din Romania de a-si continua miscarea clandestina, pregatindu-se ca - la un anumit semnal - sa declanseze o revolta sau o lovitura de stat impotriva conducerii pro-germane a statului. Transmisii clandestine Dupa intoarcerea lui Dumitru Gheorghiu in Romania, Aurel Leucutia - mana dreapta a lui Maniu - i-a dat lui Alexandru Ionescu o intreaga colectie de carti necesare pentru decodificarea mesajelor de la BBC. Ionescu si sotia lui, Vera, erau singurii care se ocupau de comunicarea cu Londra. Ei decodificau mesajele primite si le codificau pe cele care care trebuiau transmise. Mai taziu, in 1943, cand un agent special britanic a sosit la Bucuresti, dupa ce fusese parasutat in Iugoslavia lui Tito, Ionescu a fost cel care s-a ocupat de el si de echipamentul lui. Ionescu i-a organizat sederea ofiterului de transmisiuni si modul de operare. Alexandru Ionescu a inchiriat de la R. Protopopescu un apartament in cladirea aflata vis-a-vis de Palatul Postelor din strada Carol. Transmisionistul a fost instruit sa ia legatura cu Cairo de trei ori pe saptamana, la orele 7.00 dimineata, utilizand lungimi de unda si frecvente similare celor utilizate, la aceeasi ora, pentru difuzarea stirilor diminetii la postul national de radio. Transmisiile clandestine erau realizate din interiorul apartamentului, aflat la doar cateva zeci de metri distanta de Palatul Postelor. Era o pozitie ideala, din punct de vedere al securitatii, garantand indetectabilitatea comunicatiilor clandestine. Ori de cate ori lucratorii serviciilor secrete germane intrau pe strada Carol, radarele lor erau invariabil pacalite de statiile de emisie mult mai puternice ale Palatului Postelor. Era, insa, foarte important ca grupul clandestin sa respecte la secunda intervalele orare ale transmisiunilor Postei. Rica Georgescu si-a dedicat cea mai mare parte a timpului petrecut in arest planuirii si organizarii, pana in cele mai mici detalii, a operatiunilor pe care, in afara inchisorii, Alexandru Ionescu le ducea la indeplinire. Ori de cate ori survenea ceva neasteptat, Ionescu trebuia sa-l viziteze in puscarie, unde accesul era destul de lesnicios, pentru a obtine noi instructiuni. Toate mesajele primite si transmise de operatorul britanic erau codificate si decodificate de Vera si Alexandru Ionescu. Inntermediar intre operator si sotii Ionescu era Costica Mugur. Mugur mai avea si o alta misiune importanta: el verifica vecinatatile pentru a se asigura ca nemtii nu monitorizeaza zona. Recrutase un capitan din politia bucuresteana care, la orele transmisiilor clandestine, patrula in sus si in jos pe strada Carol, intr-o motocicleta cu atas. In cazul vreunei intamplari neprevazute care l-ar fi obligat pe operator sa evacueze zona impreuna cu echipamentul sau radio, capitanul de politie l-ar fi suit rapid in atas, conducandu-l, sub escorta oficiala, catre un alt apartament, inchiriat din timp de Ionescu. Finantarea In perioada septembrie 1943-iulie 1944, Alexandru Ionescu inchiriase aproximativ 16 case si apartamente diferite, refugii potentiale pentru familia sa si pentru operatorul britanic. O asemenea operatiune era, desigur, costisitoare. Era, de aceea, important ca Rica Georgescu sa poata derula o serie de afaceri din care sa poata suporta cheltuielile organizatiei clandestine. Cu ajutorul numerosilor sai prieteni din industria petroliera romaneasca, Georgescu a reusit sa obtina lubrifianti speciali pe baza de petrol pentru export in Scandinavia. Prietenii sai din minister l-au ajutat sa obtina permisele de export necesare. O misiune destul de delicata, avand in vedere ca germanii monitorizau fiecare galon de petrol exportat din Romania. Alexandru Ionescu a fost cel care a obtinut atat marfa de la industriasi, cat si permisele de export de la autoritati. Tot el a infiintat o companie de export, impreuna cu niste prieteni ale caror nume nu riscau sa atraga atentia vigilentului serviciu german de informatii. Ionescu a devenit nu doar bratul drept al lui Rica Georgescu, ci si managerul operatiilor clandestine gandite de acesta. Operatiunea "Autonomus" In decembrie 1943, Alfred de Chastelain a fost parasutat pe teritoriul Romaniei,, alaturi de ofiterii britanici Ivor Porter si Silviu Metianu, in cadrul celebrei operatiuni "Autonomus". Alexandru Ionescu a fost cel care a organizat in detaliu interceptarea si ascunderea celor trei. Un prieten al lui Ionescu a fost convins sa ajute, punand la dispozitie o proprietate de-a sa de la tara, situata la 15 kilometri de cea mai apropiata localitate. In aceasta pustietate trebuiau sa aterizeze englezii. De aici, ei urmau sa fie transportati cu o masina. Era important ca in vehicol sa se afle o oficialitate, capabila sa le faciliteze trecerea prin eventualele filtre germane. Rica Georgescu si Alexandru Ionescu l-au racolat pe maiorul Ouatu, inalt responsabil in cadrul Justitiei militare, atasat pe langa serviciul secret romanesc. Ouatu a calatorit impreuna cu Ionescu si cu Alexandru Racota pentru a-i intampina pe ofiterii britanici. Daca ar fi fost opriti de nemti, Ouatu ar fi spus ca transporta niste suspecti pentru a fi interogati de serviciul secret romanesc. La proprietatea prietenului sau, Ionescu a pus in aplicare intocmai instructiunile primite de la Cairo. A aprins faclii pe care le-a infipt in pamant, in doua siruri paralele, pentru a-l ajuta pe pilot sa se orienteze in intuneric. Si a asteptat. Din pacate, zadarnic. Dintr-o greseala a pilotului, ofiterii britanici au fost parasutati la o distanta de vreo 100 de kilometri de locul stabilit. Cei trei au fost arestati si luati in grija de Serviciul Secret de Informatii. De Chastelain si Porter aveau sa paraseasca Romania, la 24 august 1944, la bordul unui avion romanesc cu destinatia Istanbul. Metianu avea sa mai ramana o vreme la Bucuresti, ca angajat al misiunii militare britanice.

Miruna MUNTEANU