Bedros HORASANGIAN 

Cine ar fi crezut ca nasul urias al lui Cristofor Columb si revolta marinarilor de pe caravelele "Santa Maria", "Ni�a" si "Pinta" o sa fie subiecte interesante pentru stramosii lui Traian si urmasii lui Stefan cel Mare si Sfant? Cine si-ar fi inchipuit vreodata, ca descoperirea unei insule din Arhipelagul Bahamas, devenita San Salvador (Sfantul Mantuitor), de catre un marinar care a inceput sa zbiere "Tierra! Tiera!" ("Pamant! Pamant") la data de 12 octombrie 1492, o sa-i aduca pe generalii de origine romana Pomutz si Pacepa in acel colt de lume numit azi United States of America? Cine ar fi banuit, mai ieri, ca admiratorii si consumatorii de porumb, cartofi si fasole, pitulati pe langa curburile Carpatilor, vor schimba bezele diplomatico-financiare cu mostenitorii traditiilor lui George Washington si Abraham Lincoln? Si totusi. Si totusi s-a intamplat. Ceea ce parea un vis aievea si o utopie, este azi o realitate: suntem membri NATO si de ieri, prin semnarea unui "Acord de acces" (privind amplasarea in Romania a unor facilitati militare) prezenta americana pe sol romanesc este o certitudine. Vizita, chiar si scurta, a Condoleezzei Rice, intalnirea cu Presedintele Basescu si oficialii romani, a fost in stricta si coordonata prezentare a scrisorilor de acreditare a noului ambasador al SUA, Nicholas Taubman. Faptul ca acesta este un apropiat colaborator al presedintelui Bush, un "important contributor la campania republicanilor" este si, mai ales, "un lider energic, cu experienta in lumea afacerilor", apud M. R. Ungureanu, ar putea sa fie de bun augur. N-ar trebui sa nu remarcam coincidenta prezentei ministrului roman al Apararii Nationale, tot in aceste zile, la Washington si convorbirile cu Donald Rumsfeld, ca sa intelegem ca masinaria axei, care a starnit comentarii negative si ironii pozitive, se misca in sensul dorit. Daca am sta stramb si am judeca drept, nu am avea decat de castigat. Pe durata medie si lunga a istoriei. Poate ca nimereala acestui acord istoric in jurul datei de 1 decembrie sa aiba si semnificatii ascunse. Prezenta trupelor americane pe fronturile de lupta din Primul Razboi Mondial a fost decisiva in economia de ansamblu a operatiunilor. Visul reintregirii "Tarei si Neamului" a fost o consecinta si a marilor batalii politico-diplomatice care au urmat jertfei de sange a ostasilor romani pe fronturile de lupta. Americanii presedintelui Wilson isi fac simtite prezenta europeana si capata statut de mare putere cu acest prilej nefast al luptelor fratricide dintre popoarele europene. Poate uitam, cand privim azi la televizor imagini de la atat de des pomenitul Bruxelles, ca Europa Unita n-a prea fost unita de-a lungul istoriei. Ba chiar deloc! La fel si in al doilea Razboi mondial, cand erau periclitate nu doar independenta catorva state, ci insasi ideea democratiei occidentale, aportul american a fost decisiv. Poate uitam. Poate nu ne mai intereseaza decat viitorul. Doar ca frumoasele vremuri cand puteam "boicota istoria" sau sa "ne strecuram" pe sub ea, stand "laturis", au cam trecut. Iar o atare strategie ar putea fi contraproductiva. E bine sa fim pragmatici si "pe faza", daca interesele nationale o cer. Pe rusi nu i-am invitat noi, au tot venit ei peste noi. Comparatiile si echivalarile multor nostalgici ai comunismului sunt cu totul deplasate atunci cand se confunda Istanbulul, Viena si Moscova cu Washingtonul. Noi ne-am inteles bine cu americanii de la inceput. Nu pentru a trai mai bine, sute de mii de "frati ardeleni" au traversat Atlanticul ca sa inceapa o viata noua? Puternicele comunitati romanesti din SUA nu sunt "baze strategice" extrem de solide si utile pentru vitalizarea unei relatii "reciproc avantajoase"? Antiamericanismul, care bantuie ca o stafie urata mapamondul, ar trebui evaluat mai cu luare de masura si discernamant. Nu putini nemti de sorginte ecologista, greci anarhisti, columbieni marxisti sau filipinezi islamisti stramba din nas la numele de USA, dupa ce au papat si mananca si azi destui dolari. Care n-au miros. Nu trebuie sa idealizam nimic, dar nici sa isterizam, uneori, ce stim doar superficial sau lasandu-ne furati de umori si o teribila propaganda antiamericana intinsa pe decenii. Cand Moscova si Beijingul si-au promovat agresiv si excesiv interesele, punand pe seama americanilor si democratiilor occidentale toate relele. America reala nu e cea de la televizor sau promovata de Hollywood ca sa ne ia noua banii pe biletele de cinematograf. Sunt si acolo oameni obisnuiti, nu doar bancheri si vedete de cinema, se traieste si cu bucurii si cu necazuri, nu doar cu lupte de strada sau alcov, poate ca nimic nu e mai altfel si pentru ceilalti locuitori ai planetei din acel "american dream". Azi au inteles si americanii si europenii, si asiaticii ca globalizarea nu e chiar un bau-bau, ci un proces intens si firesc. Obligandu-ne sa fim legati unii de altii prin mii de fire. Nu doar militare, ci si afective. Mai complicat de realizat, dar nu imposibil.