Ziua Logo
  Nr. 3496 de luni, 5 decembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Rice concretizeaza Axa
Ileana CORNEA 
Seful diplomatiei americane, Condoleezza Rice, paraseste, azi, Washingtonul, pentru un turneu european, survenit intr-un moment in care Statele Unite se confrunta cu probleme extrem de sensibile. Un moment in care diplomatia trebuie sa se manifeste astfel incat sa dovedeasca pe deplin valentele termenului. Condoleezza Rice trebuie sa dea dovada de mult curaj si abilitate politica pentru a scoate din foc in primul rand castanele aruncate de si inspre CIA, prin scandalul avioanelor si al presupuselor centre secrete de detentie, raspandite prin toata lumea. Nu sunt de ignorat nici castanele aruncate de Pentagon, prin manipularea si mituirea mass-media din Irak, respectiv din tara in care SUA afirma ca lupta si pentru libertatea si independenta exprimarii jurnalistice. Daca relativ la cel de-al doilea aspect, discutiile se poarta, deocamdata, intre jurnalisti, Senatul SUA si Pentagon, in privinta primului punct, cel referitor la avioanele CIA, lucrurile sunt mult mai complicate. Scandalul a atins dimensiuni internationale, generand proteste din partea tuturor tarilor citate, dand nastere la investigatii, la noi acuzatii, la negari, la suspiciuni. Un teren politic mlastinos, pe care Condoleezza Rice va trebui sa-l traverseze, zilele urmatoare, fara a se scufunda.
Secretarul de Stat american si-a ales, ca prima etapa a turneului, Germania, punctul cel mai important al escalei berlineze fiind convorbirile cu noul cancelar german, Angela Merkel. Germania, alaturi de Portugalia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Austria, Islanda si Malta, figureaza pe lista tarilor europene care ar fi autorizat escale ale unor avioane CIA, avand la bord suspecti de terorism, tari unde politia sau autoritatile juridice au initiat deja anchete in legatura cu acest subiect. Cancelaria germana a anuntat, insa, la finele saptamanii trecute, ca nu va insista, in cadrul vizitei Condoleezzei Rice, sa obtina explicatii in legatura cu acest subiect. De altfel, un oficial al diplomatiei americane a anuntat, inca de miercurea trecuta, ca, in cadrul turneului european, secretarul de Stat va oferi explicatii directe si concrete in privinta avioanelor CIA si a centrelor de detentie.
Dupa expirarea agendei berlineze, Rice isi va continua deplasarea pe batranul continent pe ruta Bucuresti, Kiev, Bruxelles.
Condoleezza Rice este asteptata la Bucuresti maine, in cadrul primei sale vizite in tara noastra, de la preluarea mandatului. De mentionat ca Romania, alaturi de Polonia, au fost citate de organizatia pentru drepturile omului Human Rights Watch ca state ce ar fi permis nu numai aterizarea aeronavelor CIA, dar si instalarea, pe teritoriul lor, a unor centre secrete de detentie ale Agentiei americane. Si nu a unor centre de detentie obisnuite, ci a asa-numitelor "locatii negre", unde s-ar practica torturi cumplite. E drept ca nu s-au adus nici un fel de probe in sprijinul acestor afirmatii, iar ministrul roman al Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a evitat sa dea o prea mare amploare acestui subiect. Oricum, discutia despre "locatiile negre" nu figureaza in programul vizitei diplomatului american in tara noastra. Seful diplomatiei romane a catalogat scandalul survolurilor ilegale si al misterioaselor centre de detentie drept "o furtuna intr-un pahar cu apa", apreciind ca sfera relatiilor bilaterale romano-americane include multe probleme importante, in special prin prisma Parteneriatului Strategic dintre Romania si SUA.
Se pare ca si Condoleezza Rice va poposi in capitala noastra cu intentia de a rezolva unele dintre aceste multe probleme importante, altele decat cea a "locatiilor negre". Ea va poposi la Cotroceni, unde va fi primita de presedintele Traian Basescu. Momentul-cheie al vizitei il reprezinta ceremonia de semnare a "Acordului de acces" privind amplasarea facilitatilor militare americane pe teritoriul Romaniei, document ce confera o noua dimensiune Parteneriatului Strategic bilateral. Ambele parti sunt firesc, interesate, in mod prioritar de zona Marii Negre si cea a Balcanilor de Vest.
Daca momentul-cheie al vizitei va fi semnarea Acordului de acces, momentul de tensiune va fi, fara indoiala, conferinta de presa comuna pe care seful diplomatiei americane o va sustine alaturi de presedintele Romaniei. E foarte posibil ca jurnalistii sa nu adere la teza "furtunii CIA intr-un pahar cu apa", lansata din Aleea Alexandru, si sa incerce sa afle, totusi, daca si cat este adevarat, cat este speculatie si cat este imaginatie in scandalul centrelor de detentie pe care nimeni nu le-a vazut, nici la baza Kogalniceanu, nici - asa cum se vehiculeaza mai nou - la Timisoara.
Pentru Romania, mult mai important, ridicarea gradului de securitate la Gurile Dunarii si Marea Neagra, prin instalarea bazelor SUA, constituie o concretizare a Axei Washington-Londra-Bucuresti, la un an de la lansarea conceptului.
 Comentarii: 20 Afiseaza toate comentariile  
Acesta Axa suckz! Merge mai putin de la Washingon la Bucuresti, cat de la Bucuresti la Washington.   de calif la gilistic
Draga madam Orez va dorim sucshies in misiunea dstra. oiropeana si speram sa nu nu dushieti cu priesul, sa ni spunieti   de serios-glumetul
THE BEST WAY TO KEEP THE PEACE IS TO REDEFINE WAR IN OUR TERMS   de calif la gilistic
Tara zgarcitilor cu capitala la Wash-in-Gton, si cu Gheorghe Scroodge Bush ca presedinte temporar, pompeaza miliarde in   de calif la gilistic
Eu zic ca nu este cazul sa acceptam sa primim de la America un portavion pt Marea Neaga   de calif la gilistic
Aceasta Human Rights Watch , in cazul ca zvonurile lansate de ea (caci zvonuri sunt atata timp cat nu a adus nici-o dova   de mikele durul
Pasarea-spin   de trinity
Axa vizelor   de S
istoria se repeta...   de teddy bear
Axa concretizat STOP Romania STOP   de ionion
Care e mai diabolic CIA, KGB, sau MI6?   de calif la gilistic
Dar tovarasa aceasta Rice este academiciana, sau numai un element inaintat?   de calif la gilistic
Rice concretizeaza....   de Vicu Tudor
MESAJ PENTRU PRESEDINTELE BASESCU   de calif la gilistic
Scrisoare dschisa Ambasadei SUA   de Florin E.
Georgica Comanica te imbratiseaza, draga Ileana!!!!   de bacanu
Totusi, eu nu inteleg de ce Domnul Presedinte Basescu trebuie sa se deranjeze pentru o parlita de secretara?   de calif la gilistic
HUMAN RIGHTS WATCH - scula CIA!   de calif la gilistic
Dar noi avem Amnesty International in Romania, cu romani de bine. ATUNCI DE CE CASCAM GURA LA HRW?   de calif la gilistic
Ar fi o idee buna ca doamna Rice sa ne aduca Primavara, chiar daca este Decembrie, si anume   de calif la gilistic
A r h i v a
  Politologi si "analisti politici"    13 comentarii
  Politica si persoane    3 comentarii
  Cateva cuvinte pentru Dr. Rice si Mr. Taubman    9 comentarii
  Despre dragoste si alti demoni...    4 comentarii
  La judecata zilei    1 comentariu
  Ce-si face iranianul cu mana lui    2005-07-04
  Franta si copilul european abandonat    2005-05-27
  Curtoazie inutila in Orientul Mijlociu    2005-02-14
  Irakul sub alegeri "libere democratice si corecte"    2005-01-29
  Replica Londrei la vocea Americii    2005-01-24
 Top afisari / comentarii 
 Politologi si "analisti politici" (81 afisari)
 Bombele ecologice (39 afisari)
 Info (23 afisari)
 Agresorul elevei de la Scoala Centrala a fost prins (22 afisari)
 National Geographic l-a oprit pe Gabriel (17 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.34748 sec.