Ioan GROSAN 

Pentru persoanele de sex feminin care, fie dintr-o saracie a pungii, fie dintr-una a duhului, se insinueaza in preajma marilor personalitati in speranta ciugulirii a ceva (o bere, o maslina, o slujba, o idee, un aforism), s-a inventat deunazi un cuvant: "atarnica". Adica ele se agata, se "atarna" (uneori chiar la propriu) de personalitatea respectiva si incearca sa-l stoarca de ce are mai bun. O astfel de "atarnica" este, dupa parerea mea, dna Friedgard Thoma, o onorabila profesoara de literatura germana din K�ln, ce s-a strecurat in singuratatea septuagenarului Cioran, (ea fiind cu cateva decenii mai tanara), provocandu-i acestuia un ultim puseu (dar ce puseu!) de vitalitate erotica in amurg si scotand din aceasta poveste o corespondenta pe care, cand Marele Sceptic nici nu se racise bine, a publicat-o in Germania si care apare acum, cu titlul "Pentru nimic in lume" la vioaia Editura EST in traducerea Norei Iuga. Nu ma indoiesc de admiratia sincera pe care dna Friedgard Thoma i-a purtat-o si i-o poarta lui Cioran. Dar de-aici pana la a face publice niste intimitati sfasietoare pe care le-a trait autorul "Tratatului de descompunere" e o cale lunga. De regula, o regula de civilitate, asemenea scrisori se publica fie cu acceptul ambelor parti cand ele sunt in viata, fie dupa moartea AMBILOR corespondenti, nu numai a unuia, si chiar atunci dupa un interval decent. Dar "iubita tiganca" si "draga agresoare" Friedgard (cum i se adreseaza la un moment dat chiar Cioran) nu numai ca incalca nonsalant aceasta regula, dar isi permite sa si cenzureze vreo opt scrisori ale tragicului indragostit, facandu-ne astfel, perversa, sugestia ca acolo s-ar ascunde cine stie ce bazaconii nedemne de pana filozofului. Noroc ca tot apriga alemana trebuie sa recunoasca, printre randuri, ca batranul din Rue de l'Odeon, chit ca era pe culmile disperarii, tot a capacit-o cel putin o data... P.S. Intamplator, tot acum am citit, in fine, si cartea Alexandrei Laignel-Lavastine, "L'oubli du fascisme", in care autoarea ii acuza de simpatii fasciste pe Eliade, Cioran si Ionesco. Daca in cazul epocii de tinerete a primilor doi lucrul nu se poate nega, in cazul autorului "Rinocerilor" acuza e o mare gogomanie. Mutatis-mutandis, si Lavastine asta e o "atarnica"; ea are psihologia acelor persoane care-si scrijelesc pe arbori de sequoia, pe stanci celebre sau pe piramide banalul lor nume sau inscriptii de genul - vorba poetului Ion Muresan - "GHITA + MONY = IUBIRE", in speranta ca vor imprumuta de la aceste monumente ale naturii sau umanitatii ceva din maretia si perenitatea lor. Ceea ce nu se-ntampla niciodata.