Ziua Logo
  Nr. 3490 de sambata, 26 noiembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Aderarea la UE, neconditionata de statutul minoritatilor
Euro-observatorul PD Monica Iacob Ridzi a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca aprobarea proiectului de lege privind Statutul minoritatilor nu este o conditie de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Deputatul democrat a declarat ca parlamentarii UDMR au facut un lobby foarte puternic, in Parlamentul European, pentru includerea in raportul Moscovici a unor amendamente "de compromis", privind adoptarea legii Statutului minoritatilor. "Aceasta lege a minoritatilor nu este o conditie pentru integrarea Romaniei. N-a fost vorba de asa ceva atunci cand s-au negociat criteriile de aderare", a declarat euro-observatorul democrat. Declaratiile euro-observatorului democrat vin in contradictie cu cele ale reprezentantilor PNL la Parlamentul European, care au spus joi, intr-o conferinta de presa, ca proiectul de lege privind Statutul minoritatilor este o conditie invocata de parlamentarii europeni pentru acceptarea Romaniei ca membru al UE. La randul sau, euro-observatorul PSD Titus Corlatean a declarat ca aderarea Romaniei la UE nu este conditionata de adoptarea de catre Parlament a Statutului minoritatilor, in forma emisa de Guvern. "Nu exista o astfel de conditionare. Este o chestiune artificiala, rezultata din modul incompetent, neprofesionist si iresponsabil in care Guvernul a gestionat aceasta tema", a spus vicepresedintele PSD. El sustine ca proiectul legii minoritatilor nu este generat de exigente europene sau obligatii juridice asumate de Romania. (R.A.)
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Ameninþãri din cauza vorbei maghiare   de stragopoulos
De ce nu ne spune EU ce gandeste EU   de stragopoulos
Un PSDos spune adevarul.. ha !! "Este o chestiune artificiala, rezultata din modul incompetent, neprofesionist si...   de Omul cu Picioare foarte Paroase
A r h i v a
  Mini-revolutie la Ministerul de Externe    2 comentarii
  Puterea negociaza cu opozitia pentru limitarea absenteismului    1 comentariu
  Legile privind descentralizarea se dezbat in decembrie    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Impozit mai mic pentru masini (400 afisari)
 Cimitirul Buna-Vestire (352 afisari)
 Biserica Ortodoxa Romana spionata de Securitate (186 afisari)
 Bazele militare ale SUA in regiunea Marii Negre (68 afisari)
 Atentatele de la Amman si serviciul secret iordanian (34 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00727 sec.