Aici, acolo, la noi si dincolo... "Ce se intampla acolo?" este una dintre intrebarile care au fost puse, abundent, la inceputul anilor '90 cand se vorbea despre societatile rasaritene. "Ce se intampla acolo?" este mai multe decat o interogatie: este si un raspuns, un gest de abandon, strecurat, nu foarte subtil, in chiar corpul intrebarii. "Ce se intampla acolo?" este semnul unei neputinte de a intelege, sau, daca vreti, a intuitiei ca ce se intampla acolo desfide regulile noastre occidentale, criteriile noastre, cadrele noastre de intelegere si actiune. Pui aceasta intrebare nu neaparat pentru a obtine un raspuns, dar pentru a semnala faptul ca nici nu poti gasi un raspuns satisfacator. Uneori, nici nu ai nevoie; sau, oricum, nu te straduiesti catusi de putin sa gasesti unul. In consecinta, actionezi asa cum stii, asa cum s-ar face aici, in Occident, spatiu decriptibil si predictibil, nu acolo, iar rezultatele sunt in consecinta. De prea multe ori institutiile interesate in spatiul rasaritean au actionat asa. Si de prea multe ori rezultatele acestei inadecvari funciare nu au fost cele scontate. Nu sunt nici astazi. Astazi, multe dintre tarile rasaritene, inclusiv Romania, au iesit de sub spectrul intrebarii "Ce se intampla acolo?". Din pacate, R. Moldova, inca nu. "Spatiul public" - etalonul oricarei democratii. Dar in R. Moldova? Vom pune si noi intrebarea pe un domeniu concret. Textul acesta va vorbi despre "spatiul public din R. Moldova": cum se constituie, cum se structureaza, cum poate fi caracterizat. Totul in contextul eforturilor societatii din R. Moldova de integrare euro-atlantica. Trebuie pornit, obligatoriu, de la Juergen Habermas. Toata opera sociologului german pivoteaza, practic, in jurul acestui ax conceptual: "spatiu public". Ideea este urmatoarea. Preluand din psihanaliza sintagma "discurs distorsionat" si definind-o, in plan social, ca ideologie, Habermas ajunge sa o defineasca pe cea din urma drept "comunicare distorsionata sistematic". Este ceea ce caracterizeaza societatile ne-libere. In opozitie, Habermas propune conceptul de "situatia discursului ideal", ca un tip de comunicare libera, nedistorsionata, lipsita de constrangeri si intruziuni externe. Toate vocile trebuie lasate sa vorbeasca intr-o asemenea conjunctura, toate trebuie lasate pe scena, iar decizia trebuie luata prin schimb de argumente si "agreement"-uri rezonabile, fara - in nici un caz! - recurgere la forta. Comunitatea "sau unele sectiuni ale ei" comunica, trimite si primeste mesaje, le discuta, le compara, le contesta rational, accepta argumente si, inca o data, nu recurge la alte "argument" - la cele de "forta", generic vorbind. Acestea fiind spuse, spatiul public devine acum locul unde se poate obtine consens (sau nu) prin actiuni discursive. Prin forta cuvantului, nu cea a pumnului, "pumn" putand insemna aici orice, respectiv orice intruziune de ordin politic, economic etc. Dincolo de criticele care se pot aduce - si s-au adus! - teoriei germanului, intuim deja sansa conceptului de a deveni etalon esential pentru "evaluarea" functionarii oricarei democrati prin apel la instrumentul de comunicare publica predilect: media. Caci democratie, in aceasta perspectiva, nu mai inseamna existenta unui spatiu public cantitativ, pe hartie, un inventar inert de realizari bune de raportat. Nu este suficient sa existe intr-o societate un anumit numar de ziare, reviste, posturi de radio sau de televiziune. Acesta este un criteriu pur cantitativ! Ceea ce conteaza mai mult este maniera in care acestea se structureaza, gradul de acces in spatiul public, posibilitatea reala de a comunica eficace cu publicul si, in plus, de a-i da sansa acestuia sa se manifeste adecvat in polis. Criteriul devine acum calitativ, fara ca cel cantitativ sa fie neglijat. Doar ca, cel din urma fara cel dintai devine caduc, mai mult, risca sa justifice tocmai lipsa de democratie pe care, initial, trebuia sa o dezvalui! Cazul Republica Moldova pare emblematic din acest punct de vedere. Presa de vitrina sau fenomenul "cutiei negre" In R. Moldova media exista. Este indubitabil. Da, avem ziare, posturi de radio, televiziuni. Orice oficial sau functionar public care face o statistica sau o dare de seama poate zambi satisfacut la finalul ei. (Precum in gluma aceea faimoasa din vremea comunismului despre recoltele agricole: "am terminat de recoltat in ziare, mai avem sa terminam la radio si la televizor".) Sigur, exista, si cine ar putea contesta asta. Dar, daca luam in serios ideea "spatiului public" invocata anterior, lucrurile nu pot fi - si nu sunt - atat de simple. Conform tuturor sondajelor de opinie publica lansate la Chisinau de cativa ani incoace (surse: Barometrul de Opinie Publica lansat de IPP, Chisinau, Sondajele IRI / Gallup etc.), presa scrisa este principala sursa de informare politica pentru circa 7-8 % dintre subiecti la nivelul intregii tari. Daca ne uitam la mediul rural, vom sesiza ca, in ceea ce priveste consumul de presa scrisa, cifrele sunt mult mai reduse decat media pe republica. Pe tara, radioul urca undeva la 11% ca sursa principala de informare, iar televiziunea domina copios: 50-70%, depinde de sondaje. Televiziunea nationala a R. Moldova este, practic, actor unic pe piata stirilor politice cu un procent de circa 70% de incredere partiala sau deplina. In plus, o cercetare de opinie publica girata de IDIS Viitorul (octombrie 2004) ne dezvaluie un lucru frapant: "pluralismul de opinii" este sintagma care, ca prima optiune, reda cel mai bine guvernarea democratica doar pentru 4% dintre respondenti (a doua optiune 3%), iar "presa libera si independenta" doar pentru 2% (a doua optiune 3%). Cum "citim" democratia/democratizarea R. Moldova prin aceste cifre? Vom spune, intr-o prima instanta, ca diferentele dintre presa scrisa si audio-vizual sunt vizibile in orice tara democratica din lume. Deci, R. Moldova se inscrie intr-un trend. Si observatia ar fi exacta, dar nu ar fi adevarata. Caci, daca asa stau lucrurile, statistic vorbind, in tarile democratice, exista acolo o curea de legatura intre cele doua componente ale media: televiziunile sau radiourile sunt cutii de rezonanta pentru multe din subiectele livrate publicului de catre presa scrisa. Altminteri spus, agenda presei scrise devine si agenda audio-vizualului, iar diferentele cantitative (procentuale) dintre ce apare in ziare si ce se spune la televizor se diminueaza sau devin irelevante. Si aici apare diferenta cruciala dintre media din R. Moldova si media din democratiile functionale (Romania, de pilda). In R. Moldova, cureaua de legatura dintre presa scrisa si televiziune (in special cea nationala) nu exista. Avem de-a face, de cele mai multe ori, cu discursuri paralele, care nu se intalnesc niciodata si, practic, nu se confrunta la nivel national in nici un fel. In termenii consacrati aici, "spatiul public" din R. Moldova nu exista. Nu exista acel acces liber - in sensul "ideal-tipurilor" weberiene - la discursul public, nu exista acces egal al actorilor sau al opiniilor, nu exista un spatiu in care actorii si opiniile se pot intalni si, in urma intalnirii, al dezbaterii, al dialogului, sa rezulte, in final, puncte de vedere si decizii. In lipsa acestui spatiu public - caci nu poti compara ponderea presei scrise cu cea a televiziunilor, mai ales a celei nationale -, nu avem discursuri publice, ci monologuri cu forta de impact net diferite: una se scrie la gazete, alta se spune la televizor. Argumentul si justificarea unei decizii sunt de cele mai multe ori pur politice (nici macar in sensul subtil alocat de Foucauld!), fara sa treaca prin furcile caudine ale dialogului public (de aici si cvasi-inexistenta institutiei talk-show-ului). Inca o data. Presa libera exista in R. Moldova. Dar mecanismele structurale care exista si sunt perpetuate la nivelul societatii pulverizeaza pur si simplu ideea de diversitate, caci ponderile discursurilor publice sunt incomparabile. De aici aparentul paradox: desi exista presa libera (iar multi jurnalisti pot scrie absolut ce vor in gazetele lor), nu exista "spatiu public", deci, in consecinta, nu exista pluralism media real. Avem de-a face cu o democratie media de vitrina, in care discursurile publice neacreditate aprioric de o instanta politica au un acces limitat: circula libere intr-o cutie neagra din care nu pot iesi cu nici un chip. Sunt autori si ziare care se adreseaza, calcandu-se pe picioare, aceluiasi public, putin numeros si constrans, si el, din ratiuni economice sa cumpere tot mai putine gazete. Televiziunea este si mai comoda si mai ieftina! In ultima instanta, aparentul paradox se poate exprima asa: in R. Moldova exista presa libera, dar nu exista democratizarea spatiului public. Societatea civila - prezenta absenta Unul dintre actorii principali care ar trebui sa populeze si sa configureze in mod fundamental spatiul comunicarii publice este societatea civila. Si invers: existenta spatiului public ar trebui sa defineasca si sa contureze ceea ce numim astazi "societate civila", adica acel spatiu social in care se coaguleaza, liber, asociatii, identitati, interese, diferente etc. dincolo de - nu neaparat impotriva! - spatiul coercitiv al politicului si al guvernarii. Despre "societate civila" se vorbeste abundent la Chisinau. Dar din prisma a ceea ce am discutat pana aici, prezenta acesteia in R. Moldova este doar virtuala. Este o prezenta absenta. Este o "prezenta", caci exista actori care sa o ilustreze, actori temeinici, de calitate (oameni si institutii), multi dintre ei, capabili sa intre in dialog cu institutii occidentale care ii acrediteaza, finanteaza si bifeaza ca parteneri de dialog. Si nu e nimic rau aici, doar ca, in realitate, dispersia de la nivelul "societatii civile" o neutralizeaza. O face absenta. Este o prezenta absenta, pentru ca, in lipsa spatiului civic in care trebuie sa se manifeste si pe care trebuie sa il configureze in raport cu nevoile unei societati al carui (si) purtator de cuvant este, societatea civila nu exista la Chisinau. Este doar suma de actori disparati, autarhici si fara impact public relevant. Precum in presa scrisa, asistam si aici la un fenomen de vitrina sau la unul de "cutie neagra". Asociatiile se stiu intre ele, se cunosc, - uneori se si recunosc! -, se sprijina sau se invidiaza, dar aproape nimeni nu stie de ele in afara acestui cerc. Care sunt consecintele? Doua, in principal. Prima: in lipsa unui spatiu public in care discursurile sa se manifeste sau confrunte si, astfel, sa ajunga la public, cel mai utilizat instrument de comunicare publica in R. Moldova a fost, pana nu demult, strada. O societate exasperata de lipsa unui "microfon" public (televiziuni, radio, publicatii cu difuzare larga) se vede nevoita sa coboare in piata publica pentru a fi, daca nu ascultata, cel putin auzita. Fenomenul e specific multor tari din Rasarit dupa 1990, chiar Romania l-a experimentat si utilizat copios. A doua consecinta: data fiind politizarea excesiva si structurala a societatii din R. Moldova, singura sansa de manifestare a societatii civile era canalul... politic. Alt paradox: pentru a se manifesta in spatiul public, societatea civica in R. Moldova trebuie sa devina politica. Doar imbracand haina politica, deci asumandu-si miza de acest tip, societatea civica s-a putut coaliza si transmite, coerent, un mesaj relativ unanim. De aici constatarea ca "victoriile" societatii civile in R: Moldova au fost, in ciuda aerului civic, politice. Prima: batalia pentru limba si istorie, declansata in 1995, continuata in 2002 si cu final imprevizibil. Miza politica a manifestatiilor a fost perfect ilustrata catre liderul politic al manifestarii: "Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca in Basarabia de azi discutiile despre glotonimul Ilimba romana� si etnonomul "popor roman� ar purta doar un caracter stiintific... Aici, in Basarabia, afirmatia ca esti roman constituie un act politic - La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te indaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica roman, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni". A doua: batalia impotriva federalizarii din 2002-2004, confruntare acerba in care societatea civila s-a mobilizat exemplar, dar a carei miza si finalitate politica nu pot fi ignorat. R. Moldova "societate dominata de putere, nu de relatia civic / politic." Solutia la toate contradictiile si paradoxurile discutate aici nu este decat cea a democratizarii, caci asta inseamna, in fapt, crearea unui spatiu real de comunicare publica. Democratizarea institutiilor publice, de-politizarea lor, de-personalizarea lor, accesul liber la mijloacele de comunicare in masa a tuturor argumentelor, toate acestea vor genera aceea dezbatere atat de necesara si de care, cu adevarat, R. Moldova nu are parte astazi. Deocamdata nu argumentele sau bunul simt au vorbit sau vorbesc la Chisinau in multe chestiuni, ci deciziile politice. Dar pentru ucazuri, numai democratizarea e un remediu. Si asta o stim din toata experienta rasariteana! Pentru ca o democratie reala nu s-a constituit inca la Chisinau, nici in ceea ce priveste dialogul, nici in ceea ce priveste luarea deciziei, R. Moldova ramane o societate in care domina puterea "sensul nu este aici numai politic! -, nu relatia civic / politic care structureaza democratiile occidentale consacrate si validate de spatiul euro-atlantic.

Dan Dungaciu, conf. univ. dr., Cercetator principal la Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane, redactor la revista "Lumea"