Adrian SEVERIN 

Pe la mijlocul anilor '30 multi s-ar fi scandalizat daca cineva l-ar fi comparat pe Hitler cu marele inchizitor Torquemada. Herr Hitler era pe atunci un lider politic ajuns la putere prin alegeri democrate, care punea ordine intr-o tara lovita de anarhia consecutiva infrangerii in razboi si contaminarii de bolsevism. Personajul era cam antisemit, dar asta nu era neobisnuit intr-o lume in care discriminarea evreilor era fapt curent. A-l compara, deci, cu spaniolul "imperialist" care a facut ca evreii sa fie alungati de la casele lor, sa fie convertiti fortat sau arsi pe rug, parea o exagerare oribila. Cum sa il pui alaturi pe cancelarul onorabil cu care negociau democrati ca Chamberlain sau Daladier, de o bruta medievala?! Un sfert de secol mai tarziu aceeasi comparatie ar fi trezit o reactie inversa. Dupa descoperirea ororilor Holocaustului multi refuzau chiar sa accepte ca Hitler facea parte din specia umana. Observatia ca obisnuia sa sarute mana doamnelor ori ca isi iubea cainele era o adevarata insulta la adresa milioanelor de victime. Pentru a fi cu adevarat criminal el nu trebuia sa mai pastreze nimic uman; desi tocmai faptul de a fi fost om - deci fiinta dotata cu liber arbitru - il facea condamnabil. Apropierea dintre "simpaticul" Torquemada, cu chipul sau pierdut in negura veacurilor, care, la urma urmei, ii tolera pe evreii crestinati, si autorul "solutiei finale", echivala cu negarea crimelor celui din urma. In fond, Torquemada spusese ca evreii nu pot trai precum crestinii, in timp ce Hitler sustinuse ca evreii nu pot trai deloc. Diferentele in numarul victimelor deveneau esentiale, desi, asa cum spunea un intelept, cand ucizi un om omori o lume. Or, cate lumi trebuie sa distrugi pentru ca sa te numesti criminal, iar nu persoana care limiteaza dreptul la viata? Parafrazandu-l pe Dracon, cel care insulta un om pentru ca este diferit (evreu), merita pedeapsa maxima; pentru cel care omoara un milion de oameni intrucat sunt diferiti nu exista alta pedeapsa decat cea maxima. Desi numarul conteaza, cu insulta adusa celui dintai incepe genocidul din urma. Aceste reflectii mi-au fost inspirate de indignarea unora fata de compararea lui Traian Basescu cu Hitler si Stalin. "Asa ceva nu se face!" - spunea unul. "Asta depaseste limitele luptei politice" - vocifera altul. "De ce?" - intreb eu. In primul rand, comparatia nu se refera la ansamblul politicii celor pomeniti, ci doar la capacitatea lor comuna de a manipula masele si a confisca puterea. Pornind de la asemenea observatii o discutie rationala poate continua cu folos. Unii vor sustine ca monopolizarea puterii nu ar fi rea daca se subordoneaza unui scop nobil - cum ar fi combaterea coruptiei. Altii vor sublinia ca, adesea, mijloacele definesc scopul sau compromit atingerea lui si ca, deci, la democratie nu se poate ajunge cu instrumente nedemocratice; nici la statul de drept prin abuzul de drept (vezi fortarea Constitutiei). In al doilea rand, dezbaterea publica si semnalele de alarma timpurii nu fac rau. Ele pot trezi constiintele si intari vigilenta societatii. Un cetatean manipulat este o vointa adormita si o minte ratacita. Cu asemenea minti si vointe democratia participativa este o iluzie, iar autoapararea sociala o imposibilitate. Pe un atare fond samavolnicia devine regula; democratia esueaza in autocratie. Pentru ca F�hrerul sa nu ne para vreodata simpatic daca il comparam cu domnul Basescu, trebuie sa avem puterea de a face aceasta comparatie inca atunci cand Basescu pare infinit mai rezonabil decat Hitler. "Ai perfecta dreptate cu Basescu, dar te rog sa intelegi ca o vreme nu iti mai pot publica articolele ca sa nu am probleme." - mi-a spus jenat un director de ziar. "Cu Basescu este asa cum ati afirmat, dar cand s-a pus problema in discutie eu v-am condamnat, intrucat depindem de bugetul de stat." - mi-a explicat seful unei agentii guvernamentale. "Si noi credem la fel, dar pe viitor vom colabora mai discret ca sa nu ne acuze de partizanat." - m-a avertizat un diplomat. Ca adevarul supara este un lucru stiut. Ca cei pusi sa serveasca adevarul in calitate de jurnalisti, functionari, politicieni sau diplomati se tem ca facandu-si datoria intra intr-un conflict fatal cu seful statului, spune multe despre deficitul democratic si derapajul moral din respectivul stat. Aceasta frica justifica pe deplin avertismentul dat prin compararea lui Traian Basescu cu dictatorii lumii. Asemenea avertismente l-ar putea opri si i-ar scuti astfel pe romani de o alta experienta autoritara. La muzeul Holocaustului din Ierusalim se poate citi urmatoarea strofa: "Mai intai au venit sa ii aresteze pe sindicalisti si am tacut pentru ca nu eram sindicalist; Apoi i-au arestat pe comunisti si nu am protestat, intrucat nu eram comunist; Apoi i-au arestat pe evrei si nu am spus nimic pentru ca nu eram evreu; Cand au venit sa ma aresteze pe mine am vrut sa protestez, dar nu mai era nimeni care sa ma auda!" � bon entendeur salut!