Ziua Logo
  Nr. 3484 de sambata, 19 noiembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Profesorii raman in greva
Instanta a prelungit vacanta
-- Procesul privind legalitatea protestului a fost suspendat pana la pronuntarea Curtii Constitutionale cu privire la trei articole din Legea conflictelor de munca * Mii de cadre didactice au iesit in strada in Bucuresti si in tara
Foto: EPA
Procesul privind legalitatea protestului dascalilor a fost suspendat, ieri, pentru a astepta decizia Curtii Constitutionale legate de trei articole din Legea conflictelor de munca. Pana atunci, practic, greva profesorilor continua, iar elevii se vor mai bucura si saptamana viitoare de vacanta. Federatiile din Educatie s-au prezentat ieri in fata Sectiei a VIII-a conflicte de munca a Tribunalului Bucuresti, pentru judecarea procesului prin care Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC) a cerut incetarea, pe motiv de ilegalitate, a grevei declansate in urma cu doua saptamani. Sindicatele au cerut instantei sa amane procesul si sa lase Curtea Constitutionala sa se stabileasca daca o serie de articole de lege invocate in acest caz sunt sau nu constitutionale. Prin avocatul lor, acestea au sustinut ca articolele 58 si 60 (alin. 1, punct. b), precum si articolul 61 (b) "neaga dreptul la greva si golesc de continut exercitarea acestui drept". Cele doua articole de lege privesc procedura de atacare in instanta a unei greve pe care administratia o considera ilegala. "Aceste articole neaga dreptul la greva si incurajeaza munca fortata incalcand drepturile art. 3 din Constitutie, in care se consacra drepturile, libertatile si idealurile castigate in Revolutie", a sustinut, in fata instantei, unul dintre juristii sindicatelor, care a adaugat ca unul dintre cele trei articole sunt "aparent democrate". Sindicalistii au mai invocat lipsa calitatii procesuale active de a participa la acest proces, precum si lipsa calitatii procesuale pasive a federatiilor sindicale.
Ministerul Educatiei mai spera
MEdC poate contesta la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 48 de ore de la pronuntare, decizia de suspendare a procesului privind legalitatea grevei din invatamant, sustin surse din magistratura citate de Mediafax. Mircea Muresan, director in MEdC, a declarat ca ministerul va cauta solutii pentru deblocarea conflictului declansat de profesori, astfel incat cursurile sa fie reluate cat mai curand, intrucat orice amanare duce la imposibilitatea recuperarii totale a orelor pierdute. In timp ce liderii profesorilor asteptau infrigurati in sala de judecata, mii de colegi se adunau in Piata Constitutiei pentru a participa la un miting de sustinere a bugetului Educatiei si a listei de revendicari salariale. In doua saptamani de greva, sindicatele din Educatie au reusit sa obtina de la Guvern promisiunea acordarii a 5% din PIB pentru invatamant si acordarea unor majorari salariale de doar 8%, cu mult sub asteptarile dascalilor care sustin ca doresc dublarea salariilor in 2006. Sindicalistii, profesori din preuniversitar, dar si universitar, din toate judetele, si-au manifestat nemultumirea la adresa Guvernului strigand "V-am cerut bani pentru scoala/ Dar ne-ati dat doar vorba goala", "Noi va cerem bani de carte/ Iar pe voi va doare-n coate". Pe una din pancarte purtate de profesorii protestatari se putea citi "Solutia: Scoala e acu-n galeata/ Si va fi chiar si mai rau/ Caci Basescu, in loc s-o scoata/ Ii aduse si un Hardau", aluzie la numele noului ministru al Educatiei, Mihai Hardau. Cei mai multi s-au plans de faptul ca, in ciuda ofertei guvernamentale, salariile vor fi in continuare foarte mici.
Protestatarii stransi in piata au cerut si demisia secretarului de stat in MEdC Paloma Petrescu, pe care o considera a fi in spatele actiunii declansate de minister in instanta pentru a determina oprirea grevei. De altfel, ei i-au adus cadou presedintelui Traian Basescu, un bradut artificial - in care au agatat covrigei si pungute cu firmituri de paine, spunand ca ii aduc in dar ceea ce le asigura in prezent Guvernul, prin salariile de mizerie pe care le primesc. Profesorii au avut cu ei si un magarus din plus de jumatate de metru ce tinea in piept o foaie pe care era scris: "Maxima oferta a Guvernului - o mare magarie". Cele 10.000 de cadre didactice participante la protestul de ieri au format, la un moment dat, un lant uman, acoperind trei laturi din cele patru ale Palatului Parlamentului.
Inainte de ora 14.00, cadrele didactice au inceput sa se imprastie, indreptandu-se catre autocarele parcate in zona Izvor.
Proteste si in tara
Peste 1000 de cadre didactice din judetul Dambovita au protestat ieri, in tacere, pe strazile municipiului Targoviste, blocand principalele artere din oras. Dascalii au mers de la Inspectoratul Scolar Dambovita pana in Piata Tricolorului, de unde s-au intors in liniste, la Inspectorat. S-au purtat pancarte pe care erau mesaje precum "Alianta DA, noi iti spunem pa", "Avem carte, n-avem parte", "Noi nu dormin, gandim si muncim" sau "8% ei ne-au dat, praf in ochi ne-au aruncat".
La Cluj, profesorii au protestat in fata Prefecturii, cerand reluarea negocierilor cu Guvernul. S-a scandat "Tariceanu nu uita, scoala nu e barca ta", s-a fluierat si s-a cantat "Gaudeamus Igitur".
Peste 2000 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar au protestat in municipiul Arad, oprindu-se, pe traseu, si la Catedrala Ortodoxa, pentru a se ruga pentru guvernanti. Profesorii s-au intalnit in fata Inspectoratului Scolar Judetean Arad, de unde au mers in coloana prin tot centrul orasului, fiind insotiti pe traseu de politisti si jandarmi. Desi s-a anuntat ca vor merge intr-un "mars al tacerii", profesorii au strigat in cateva randuri "Rusine, Rusine!". Pentru cateva minute, coloana de manifestanti s-a oprit si in fata Cadedralei Ortodoxe din centrul orasului, unde profesorii au rostit in cor o rugaciune. "Pentru guvernanti, sa le vina mintea la cap".
La Craiova, peste 4.000 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar si universitar din judetele Dolj si Gorj au protestat, timp de doua ore, cerand demisia Cabinetului Tariceanu.
Aproximativ cinci sute de cadre didactice buzoiene au participat ieri la un mars de protest in centrul muncipiului Buzau. Cadrele didactice s-au intalnit in fata Primariei orasului, unde au arborat pancarte pe care erau scrise mesaje precum "Miclea a demisionat, Tariceanu cand?" sau "Ne-am saturat de minciuni" si "Pentru voi gasiti intotdeauna bani. Pentru noi doar promisiuni".
Noi negocieri
Imediat dupa anuntarea deciziei judecatorilor, liderii profesorilor au declarat ca sunt deschisi negocierilor, pentru a gasit o cale amiabila de a pune capat grevei generale. "Si luni va fi greva generala, daca Guvernul nu ne invita la negocieri ca sa mai dea si el ceva, ca noi am cedat destul", a spus Razvan Bobulescu, presedintele federatiei "Alma Mater". Liderii au fost din nou invitati la Guvern, pentru o intalnire cu ministrul de stat Gheorghe Pogea, delegat de premierul Calin Popescu Tariceanu sa conduca negocierile dintre Executiv si cadrele didactice. La ora inchiderii editiei, negocierile erau inca in desfasurare.
Mihaela JITEA 
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
ma oameni ce tot vb...   de Liviu22
Liderii sindicalisti din invatamant sunt niste colaboratori   de ionion
Cineva......   de alwis46
Si ce daca !!   de Olga Khan
A r h i v a
  Trei securisti    69 comentarii
  Basescu promite ca nu va suna magistrati    2 comentarii
  Basescu si-a adjudecat Comunitatea de Informatii    9 comentarii
  Baza Kogalniceanu, pe lista fostelor inchisori CIA    21 comentarii
  Bloom risca 30 de ani de inchisoare    6 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Meridianul Greenwich este in pericol (132 afisari)
 De ce, domnule ministru? (II) (77 afisari)
 Gulagul global american (45 afisari)
 Pacepa: generalul si averea sa (31 afisari)
 Basescu si-a adjudecat Comunitatea de Informatii (21 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01207 sec.