Ziua Logo
  Nr. 3482 de joi, 17 noiembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Stiri pe scurt
Liber la pescuit
Autoritatile au ridicat interdictia la pescuit in Delta Dunarii, potrivit unui ordin ministerial publicat ieri in Monitorul Oficial. Astfel, pescuitul sportiv si recreativ din Rezervatia Biosferei "Delta Dunarii" si din judetul Tulcea a intrat din nou in legalitate. Pe 21 octombrie, Ministerul Agriculturii si cel al Mediului au interzis pescuitul de agrement in delta din cauza gripei aviare, cu scopul de a diminua riscul in cazul unui contact direct dintre om si surse de infectie. De la inceput, interzicerea pescuitului a fost anuntata ca o masura temporara, pana cand gripa aviara nu va mai prezenta pericol. Potrivit ordinului ministerial de reintroducere a pescuitului, decizia a fost luata in urma analizei si a recomandarii Comandamentului Antiepizootic Central din 8 noiembrie si tinand seama de situatia epidemiologica actuala a influentei aviare. Intre timp, in Delta Dunarii a mai aparut un focar de gripa aviara, la Caraorman. (L.M.)
Inscrieri pentru capsunari
Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca organizeaza in perioada 23-25 noiembrie 2005, la sediul Oficiului, str. Valter Maracineanu, nr. 1-3, sect. 1, Bucuresti inscrierea in banca de date numai a persoanelor de sex feminin cu varsta cuprinsa intre 20 si 45 ani, solicitante de locuri de munca in domeniul agricol in Spania. Sunt necesare urmatoarele documentele: copie B.I. sau C.I. cu valabilitate de minim 6 luni; copie pasaport cu valabilitate de minim 6 luni; fisa personala (tipizat OMFM); C.V. in limba romana (tipizat OMFM); copie legalizata a certificatului de absolvire si/sau calificare; copie legalizata a cartii de munca (toate paginile scrise); adeverinta de la medicul de familie care sa ateste ca solicitanta este clinic sanatoasa; cazierul judiciar in original care sa ateste ca nu are antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); declaratie pe proprie raspundere legalizata notarial din care sa rezulte ca solicitanta nu beneficiaza de pensie de invaliditate; declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte numarul de copii minori aflati in intretinerea acesteia, autentificata la notariat; documente care sa ateste experienta in domeniul agricol; 2 fotografii tip pasaport. (C.S.)
Gunoi in flacari
Garda de Mediu Hunedoara va amenda operatorul de salubritate din municipiul Hunedoara cu 225 de milioane de lei vechi, dupa ce halda de gunoi, care deserveste acest municipiu si care a strans peste doua milioane de tone de resturi menajere, a luat foc, ieri, informeaza Mediafax. "In aceste conditii, vom amenda operatorul de salubritate, deoarece nu ne-a anuntat asupra acestui aspect. Vom aplica amenda maxima in acest caz. Daca fumul care se degaja pe halda de gunoi ajunge in oras, putem avea de-a face cu usoare probleme respiratorii la locuitorii din Hunedoara", a declarat comisarul sef al Garzii de mediu Hunedoara, Cristian Moldovan. Primarul municipiului Hunedoara, Nicolae Schiau, a spus ca municipalitatea nu poate rezolva singura problema haldei de gunoi, deoarece nu are suficienti bani. "Ne temem ca halda sa nu explodeze la un moment dat, deoarece s-au format pungi cu gaze aici (n.r. - in urma fermentarii deseurilor menajere)", a spus primarul Nicolae Schiau. (L.M.)
Tabere pentru elevi
In vacanta de iarna 2005-2006, Autoritatea Nationala pentru Tineret (ANT) pune la dispozitia elevilor, studentilor si cadrelor didactice, aproximativ 11.000 de locuri de cazare, in diverse locatii din tara. Oferta este valabila in perioada 24.12.2005-8.01.2006. Tariful pe zi (incluzand cazare si trei mese) variaza intre 22,7 si 40 lei RON (227.200 si 400.000 lei ROL), in functie de destinatia aleasa. In Bucuresti, cei interesati se pot adresa Directiei pentru Tineret a Municipiului Bucuresti, tel. 021-318.10.99. (C.S.)
A r h i v a
  Macel in contractele publice    1 comentariu
  Premiere la Rezidentiat 2005    
  Monumentele istorice despuiate de reclame    1 comentariu
  Retrocedare cu evacuare    1 comentariu
  Doua noi sectii la Elias    2 comentarii
  Cartierul Brancusi a fost ocupat    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Greve politice (160 afisari)
 Ion Tobosaru, doctor honoris causa la Constanta (152 afisari)
 Cartierul Brancusi a fost ocupat (70 afisari)
 Jazz romanesc in strainatate (61 afisari)
 Oana Subtirica isi bate joc de fanii Angelinei Jolie (60 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00887 sec.