Varujan VOSGANIAN 

Greva cadrelor didactice a avut, ca punct de pornire, trei argumente, unul de natura procedurala, un altul de natura politica si cel de-al treilea de natura financiara. Argumentul de natura procedurala se refera la obiectia tuturor confederatiilor sindicale legate de faptul ca proiectul legii bugetului nu a fost dezbatut in Consiliul Economic si Social. La drept vorbind, nu este prima oara cand aceasta consultare prealabila nu are loc, tot asa cum numeroase alte acte normative nu au avut un astfel de aviz consultativ prealabil din partea CES. Dar, asa cum se intampla de fiecare data cand oamenii sunt nemultumiti, ei isi amintesc de ceea ce ar fi trebuit sa se faca si nu s-a facut pentru a-si justifica nemultumirea. Argumentul de natura politica este legata de demisia ministrului Educatiei, Mircea Miclea. Aceasta demisie a creat o valva in jurul subiectului privind finantarea insuficienta a invatamantului, dandu-i si o anumita nota de dramatism. Este interesant ca pe parcursul dezbaterilor din cadrul Cabinetului, ministrul Miclea a avut o atitudine cuminte si nu a protestat nici macar atunci cand proiectul in forma finala, a fost supus dezbaterii Guvernului. Protestul sau a izbucnit dupa aceea, intr-o forma greu de inteles pentru cineva care ar fi avut tot timpul sa lupte pentru domeniul sau si sa atraga atentia in mod public asupra mersului dezbaterilor. Faptul ca, intr-o prima faza, partidul care l-a propus, Partidul Democrat, i-a luat apararea este oarecum nedumeritor, daca socotim ca ceilalti ministri din Guvern, apartinand PD au fost parte a deciziei si si-au insusit proiectul de buget asa cum a fost el remis Parlamentului. Cu atat mai mult ca atat liderii PD cat si ministrii PD stiu ca un procent de 5% din PIB, adica o sporire de 800 milioane de euro (adica 2,8 miliarde lei noi), fata de procentul alocat in 2005, de 4,1%, sau fata de procentul alocat in 2006, de 3,7%, suma de 1,17 miliarde euro (4,15 miliarde lei noi) este imposibil de realizat. Argumentul de natura financiara este legat de sumele alocate, pe ansamblul bugetului consolidat, pentru educatie. Fata de un program de 11.419 miliarde RON in 2005, alocarile in 2006 se ridicau, potrivit propunerii Guvernului, la 12.038 miliarde RON. Daca in termeni nominali insemna o crestere de 5,43%, in termeni reali, fata de o inflatie prognozata de 5,5%, aveam un nivel de aproape 99% din sumele alocate in 2005. Deci o usoara scadere. Scaderea este mai mare daca avem in vedere procentul alocat in PIB. Fata de 4,1% in 2005, procentul era de 3,73% in 2006. La ora la care scriu acest editorial dezbaterile in Comisiile reunite de buget, finante si banci s-au incheiat. Ceea ce s-a schimbat in datele problemei este faptul ca alocarile suplimentare de 180 milioane RON maresc procentul de crestere in termeni nominali este de 7% ceea ce face ca, in termeni reali, fata de 2005, alocarile sa fie mai mari cu peste 1%. Asadar, argumentul liderilor sindicali cum ca in anul 2006 se vor aloca mai putini bani invatamantului nu se sustine, nici in termeni nominali si nici in termeni reali. Ramane totusi tema procentului alocat din PIB care, dupa ce, pentru prima oara din 1990 incoace, a fost mai mare de 4%, coboara din nou, fiind de 3,8% (cu suplimentarea acordata de Parlament). Daca adaugam si cercetarea, lucrurile se mai imbunatatesc putin, sumele alocate cercetarii crescand de vreo patru ori in 2006 fata de 2005 si ducand procentul alocat educatiei si cercetarii la 4,2% din PIB. Sindicatele doresc pentru 2006 un procent de 6% din PIB si, incepand cu 1 ianuarie 2007, dublarea salariilor profesorilor. Departe de mine gandul de a nega problemele pe care le are invatamantul romanesc, atat in ce priveste dimensiunea calitativa, cat si in ce priveste dimensiunea financiara a reformei. Dar 6% in 2006, adica o suplimentare fata de nivelul actual cu peste 2 miliarde de euro, este cu totul nerealista. Cum veniturile bugetare nu pot fi umflate peste noapte, ar trebui sa realocam din alte surse, ori 2 miliarde de euro nu pot fi realocate fara sa producem grave disfunctionalitati in sistemul bugetar. Salariile profesorilor cresc in anul 2005 cu 23,5% (in echivalent euro cu aproape 40%) ceea ce este un record pentru exercitiul bugetar. Culmea ironiei este ca, pe fundalul grevelor profesorilor, unul din argumentele pentru care FMI a suspendat acordul este legat tocmai de cresterea salariilor profesorilor. Varianta cea mai plauzibila este cresterea, pana la sfarsitul anului viitor, pana la 4,2%din PIB, ceea ce ar pastra nu doar tendinta de crestere in termeni reali dar si cea de crestere ca procent in PIB. Deja, in proiectul legii bugetului, am introdus un amendament care obliga Guvernul ca la rectificare, in ipoteza unei mai bune colectari, banii suplimentari sa fie alocati catre Educatie si Cultura. Se pot suplimenta, in 2006, si banii alocati din creditele externe. O intelegere pe acest nivel suportabil pentru buget ar presupune, insa, si o reconsiderare a atitudinii sindicatelor.