Ziua Logo
  Nr. 3476 de joi, 10 noiembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Adio, tandem! Dar raman cu tine
Sorin ROSCA STANESCU 
Jucaria politica aruncata pe piata anul trecut s-a stricat. Iremediabil. Tandemul Basescu-Tariceanu nu mai exista. In mod oficial, incepand de marti - trei ceasuri rele? - cand presedintele PNL a facut o declaratie in Parlament. Care are o importanta semnificatie. Si anume ca, incepand din momentul respectiv, seful Executivului nu intelege sa se mai supuna, cu exceptia staff-ului PNL, al Aliantei si al Coalitiei, decat Parlamentului. Cu alte cuvinte, in nici un caz presedintelui Romaniei. Tariceanu a mai precizat astfel ca va ramane premier atat timp cat se bucura de sprijin in Parlament si numai daca Parlamentul decide ca va abandona aceasta importanta functie in stat. In felul acesta, iata ca se confirma constatarile si prognozele facute de analistii politici, care au avertizat din timp opinia publica, mai intai ca tandemul scartaie, apoi ca incepe un razboi intre palate si, ceva mai tarziu, ca razboiul declansat a fost escaladat. Ce semnificatie are aceasta realitate care reiese dintr-o aparent banala declaratie parlamentara, facuta intr-o sala aproape goala, de vreme ce parlamentarii nu fusesera avertizati in acest sens si, ca de obicei, chiuleau?
In urma cu cateva zile, odata cu Raportul de tara, imediat dupa ce presedintele Traian Basescu a afirmat raspicat despre Calin Popescu Tariceanu ca este cel mai bun premier din istoria ultimilor 16 ani ai Romaniei, mi-am exprimat convingerea ca nu va canta de trei ori cocosul si acelasi Calin Popescu Tariceanu va deveni tinta Cotroceniului. Si exact asa s-a intamplat. A fost scoasa din recuzita povestea telefonului, aruncata pe piata, amplificata in fel si chip, intru mototolirea premierului. Dupa care, Traian Basescu a pus bomboana pe coliva si, la intoarcerea din Slovenia, a criticat dur Guvernul exact pentru stadiul integrarii care ii oferise cu o saptamana in urma prilejul de a-l elogia la fel de public pe premier. Teme-te de Basescu cand te lauda! In subtext, declaratia parlamentara a lui Tariceanu lanseaza si o interesanta provocare. Solicitand Consiliului Suprem de Aparare a Tarii sa verifice inregistrarile facute de STS asupra convorbirii avute cu procurorul general, Tariceanu si-a exprimat implicit convingerea ca dialogurile sale sunt urmarite si aterizeaza, intr-o forma fidela sau trunchiata, pe biroul sefului statului. Dar Tariceanu este membru CSAT. Si chiar daca nu detine o majoritate in aceasta importanta institutie, are de partea lui acolo cateva persoane. Intrucat CSAT nu-si poate permite sa ignore o solicitare a primului-ministru, s-ar putea ca din aceasta directie sa ne vina, in viitor, o surpriza de proportii.
Ruptura, devenita acum publica, dintre Tariceanu si Basescu poate plasa viitorul politic al Romaniei daca nu sub semnul necunoscutei, cel putin sub cel al unei batalii dure si de durata in care protagonistii vor utiliza, fiecare, intreg arsenalul de care dispune. La fel cum nu a trebuit sa fiu Mafalda atunci cand am presupus ca lauda prezidentiala anunta o viitoare lovitura de bici - pentru ca, de fapt, m-am bazat pe cunoasterea unui mecanism destul de simplu - nu totusi si rudimentar - de natura psihologica, dupa care functioneaza omul Traian Basescu - nici acum nu imi este prea complicat sa fac cateva presupuneri. Si vom vedea daca se vor adeveri. Una dintre acestea, de pilda, este ca, in razboiul dintre palate, seful statului va utiliza impotriva premierului Parchetul General. Mai exact, va exploata la maximum legaturile vechi si statornice dintre Patriciu si Tariceanu, pentru a-i aplica celui de-al doilea lovituri care, chiar daca nu vor fi penale, vor fi in mod sigur de imagine. Vor fi pusi in miscare toti pionii otraviti din PNL, intr-o tentativa de a transforma unele disidente in fractura politica. Varfurile de lance vor fi Stolojan si Mona Musca. Dar si sefii unora dintre filialele locale. Interventiile publice ale sefului statului vor insista din ce in ce mai mult asupra unora dintre contraperformantele Guvernului. Acuzatiile de coruptie la adresa demnitarilor din Executiv se vor tine lant. Iar presedintele are de partea lui o sectiune semnificativa a populatiei, a presei, serviciile secrete, Parchetul General si desigur, inca, Partidul Democrat. Dar Tariceanu? In cazul acestuia, taria ii poate veni, in mod paradoxal, chiar din slabiciune. Sprijinit in mod explicit doar de liberali - ma rog, cea mai mare parte a acestora - el lasa impresia ca are destinul pecetluit. Si zilele numarate la Guvern. Dar tocmai de aceea Tariceanu are sansa de a beneficia de sprijinul tacit al opozitiei.
Sortii bataliei dintre palate, in care Basescu este Goliat, nu sunt atat de pecetluiti cum par la prima vedere. PSD s-ar putea sa joace, in perioada urmatoare, un rol extrem de important. Fiindca pentru acest partid nu a sosit inca timpul anticipatelor. Asa ca va alimenta cu oxigen Guvernul. De cate ori acesta da semn ca se sufoca. Chiar daca protagonistii si-au spus unul altuia adio, ramanem cu tandemul.
 Comentarii: 12 Afiseaza toate comentariile  
Va place ?   de popa ioan11
Domnul Rosca ar face bine sa se ocupe de literatura SF ca in privinta prognozelor o cam da in bara.   de mikele durul
IN/OFF Topic :Prognoza "procentului probabil":sondaje variabile, portial noroase,precipitatii pe alocuri   de Externu
Cu Nasu' la psihanalist   de Inima-Rea
LABORATOARELE RAULUI   de Davidescu vasile
Cumnatul Taricenist, Corneliu Munteanu, uns Director General la ANSPCP trebuie sa raspunda public cu acte doveditoare la   de corneliu munteanu
Dinu Patriciu   de Radu Dragan
Conspiratia Rosca - Tericeomaifii!   de Radu Dragan
Adio tandem !   de alwis46
Adio tandem!   de marianaduval
NAIVITATEA ZVIRCOLACILOR   de atentie
Ma, tu alta treaba n-ai   de Barzava
A r h i v a
  Romania redusa la scara: fotbalul in prag de alegeri    1 comentariu
  Un sistem care absoarbe scandalurile in loc de a le sanctiona    2 comentarii
  Anticomunism si democratie    9 comentarii
  Greva profesorilor - ce se poate si ce nu    6 comentarii
  Declaratia zilei    1 comentariu
  La judecata zilei    2 comentarii
  Mircea Dinescu la 55 de ani. O sarja amicala    6 comentarii
  Cel mai puternic om din Romania    2005-11-09
  Final de etapa in razboiul Basescu-Tariceanu1    2005-11-08
  Grup politic de interese. Purtator de fese    2005-11-01
  Numaratoarea inversa pe capul lui Geoana    2005-10-24
  De ce pleaca Emil Boc? Si unde?    2005-10-22
 Top afisari / comentarii 
 Rusia ne da praful de pe Tezaur (201 afisari)
 Dependenta de TBI Credit (129 afisari)
 Marile pandemii ale omenirii (123 afisari)
 Pierduta de Cotroceni (111 afisari)
 Programe TV (47 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.28208 sec.