Ziua Logo
  Nr. 3473 de luni, 7 noiembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Azerbaidjan: alegeri cu nuante orange
Foto: EPA
Schimbarile politice din regiunea Asiei centrale si vecinatatea imediata a Marii Negre continua fara intrerupere. Alegerile legislative de ieri din Azerbaidjan par sa urmeze cursul schimbarilor din Ucraina: observatorii opozitiei au anuntat ieri inca inainte de inchiderea urnelor ca au fost inregistrate nereguli in desfasurarea scrutinului.
Partidele de opozitie din Azerbaidjan, unite in blocul Azadlig (Libertate) au anuntat ca orice incercare de fraudare a alegerilor va provoca ample manifestatii de strada. Actualul presedinte azer, Ilham Aliev, si-a mostenit postul de la tatal sau Heidar Aliev in 2003, acestea fiind primele alegeri de la preluarea puterii pe care trebuie sa le infrunte.
Pe de alta parte si Armenia se pregateste de schimbari: pe 27 noiembrie va fi organizat un referendum pentru modificarea constitutiei din 1995. Opozitia armeana desfasoara o intensa campanie de respingere a noii constitutii, apreciata ca fiind favorabila mentinerii actualei guvernari. (D.E.)
Scrutin sub presiune
Azerii au votat ieri in alegerile parlamentare pentru desemnarea celor 125 de membri ai Milli Majlis (Parlamentul tarii), relateaza Agentia Rusia la Zi. Alegerile s-au defasurat in 5136 de sectii votare in 125 de circumscriptii, peste 4,6 milioane de alegatori fiind asteptati la urne. In aceasta cursa electorala s-au inscris peste 1541 de candidati, reprezentand 47 de partide politice ce se vor bate pentru cele 125 de locuri, comparativ cu 400 de pretendenti la fotoliul de parlamentar in 2000, transmite ITAR-TASS.
Actualele alegeri se desfasoara pentru prima data dupa sistemul electoral majoritar, dar, in pofida acestui fapt, rivalitatea dintre partide este in crestere, in special intre cel aflat la putere, Partidul Eni Azerbaidjan, al presedintelui Ilham Aliev, si Blocul Azadlik (Libertate) format din trei formatiuni: Partidul Democratic, Frontul Popular si Musavat.
Alegeri cu arestari
Incidentele nu au lipsit nici in ultima zi de campanie, cu doar o zi inainte de alegeri, doi sefi de campanie ai opozitiei fiind arestati la Baku. Astfel, circa 15 politisti au verificat sediul Partidului Democratic din Azerbaidjan si au confiscat materiale ale sefului partidului, Rasul Guliev, anunta versiunea on-line a saptamanalului Moskovskie Novosti.
Guliev, fost presedinte al Parlamentului, traieste in SUA de mai bine de zece ani pentru a evita arestarea sa intr-un caz de delapidare, pe care el il considera motivat politic de autoritatile de la Baku. Luna trecuta, el a incercat sa revina in tara, dar o serie de colaboratori ai sai au fost arestati, guvernul amenintand ca si el va pati acelasi lucru in caz ca se intoarce.
Acuzatii de frauda
Duminica dimineata, la cateva ore de la inceperea scrutinului, liderul coalitiei Azadlig (Libertate) si presedinte al Frontului Popular, Ali Kerimli, a acuzat grave abateri si incalcari ale procedurilor electorale. "Avem informatii despre masive violari ale procedurilor. Vom strange date pana la ora 20.00 si vom organiza o demonstratie peste doua zile. Sloganurile nostre vor depinde de modul cum se vor desfasura alegerile. Daca se raporteaza mari nereguli, vom cere anularea scrutinului. Daca neregulile vor fi doar intr-o circumscriptie, ne vom adresa tribunalului", a avertizat Kerimli, citat de Interfax. Acuzatiile liderului opozitiei au fost respinse de membri ai administratiei care apreciau ca acesta "copiaza tehnicile revolutionare elaborate in strainatate pentru tarile din CSI si acuza autoritatile de frauda pentru a provoca demonstratii". (Agentia "Rusia la zi" - 6 noiembrie 2005)
A r h i v a
  Confruntarea celor doua Americi    
  Washingtonul vrea explicatii    1 comentariu
  Stiri pe scurt    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Blestemul lui Otzi, Omul Gheturilor (130 afisari)
 Zsolt Nagy, ungurul de serviciu non-stop (116 afisari)
 Dezbatere nationala: Satul romanesc la rascruce (63 afisari)
 Batalia gigantilor pentru aviatia militara romaneasca (38 afisari)
 Programe TV (37 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00912 sec.