Pe 19 octombrie 2005, la Bagdad a inceput procesul fostului presedinte irakian Saddam Hussein. Instanta este reprezentata de "Supreme Iraqi Criminal Tribunal (SICT), care beneficiaza de o sponsorizare din SUA in valoare de 138 de milioane de dolari, dincolo de finantarea primita din partea noului guvern irakian. Multi analisti inclina insa sa creada ca "procesul lui Saddam" urmareste sa-l condamne si sa-l execute cat mai repede pe fostul presedinte irakian, astfel ca acesta sa nu poata vorbi despre complicitatea binecunoscuta a SUA si a altor puteri occidentale din perioada razboiului Irak - Iran (1980-1988). Cand Saddam, adus la putere de CIA in 1979 ("Unholly Babylon", de Abdel Darwish) a fost sustinut financiar si cu arme de distrugere in masa de trei administratii americane: Carter, Reagan si G.H.W. Bush. Obiectivul Statelor Unite era pe atunci acela de a lansa un conflict contra Iranului, unde revolutia fundamentalista il inlaturase de la putere pe sahinsahul Reza Pahlavi si ameninta sa se extinda si in alte tari din zona recunoscute pentru productia de petrol. Saddam - Casa Alba: un trecut plin de complicitati Relatiile dintre Saddam Hussein si Washington au debutat, in vara lui 1980, in timpul ultimelor luni ale administratiei democratului Jimmy Carter. Irakul laic devenise, brusc, extrem de interesant pentru americani, dupa revolutia fundamentalista din Iranul vecin. Revolutie care il maturase de la putere pe Sahul Reza Pahlavi, fidelul aliat al Statelor Unite. O umilinta suplimentara pentru SUA: criza ostaticilor de la Teheran. In cartea sa, "The Death Lobby: How the West Armed Irak" ("Lobby-ul mortii: cum a inarmat Occidentul Irakul"), Kenneth Timmerman relateaza ca, in iulie 1980, consilierul pentru probleme de securitate nationala al Administratiei Carter - Zbigniew Brzezinski - l-a vizitat pe Saddam Hussein la Bagdad. Cei doi au discutat despre modalitatile in care Statele Unite si Irakul si-ar putea coordona strategiile fata de "politica nesabuita a Iranului fundamentalist". In august 1980, noteaza Timmerman, Departamentul de Stat a obtinut de la presedintele Carter o prima licenta militara de export in Irak pentru compania "General Electric", care urma sa expedieze din Italia motoare pentru fregatele militare irakiene. La 5 august 1980, Arabia Saudita il primea cu tot fastul pe Saddam Hussein, aflat in prima sa vizita peste hotare ca presedinte irakian. Liderii sauditi l-au indemnat pe Saddam sa inceapa cat mai repede razboiul cu Iranul fundamentalist, razboi pentru care Washingtonul daduse "unda verde". 1980 era an electoral in SUA, iar presedintele Carter era profund ingrijorat, deoarece Teheranul refuza sa-i elibereze pe cei 52 de prizonieri americani luati ostatici in Ambasada SUA din Teheran. La 22 septembrie 1980 - presat insistent de Washington si Riad - Saddam Hussein isi trimite trupele sa invadeze Iranul. Asa a inceput unul din cele mai lungi si sangeroase conflicte moderne, care a facut, dupa calcule estimative, circa un milion de victime. In tot decursul razboiului cu Iranul, Saddam a fost finantat masiv de Washington si inarmat cu arme clasice si de distrugere in masa. Dupa razboiul din Golf (1991) si victoria lui Bill Clinton in alegerile prezidentiale (1992), Congresul SUA a deschis o ancheta oficiala, condusa de democratul Henry Gonzales, care a analizat felul in care ultimele doua administratii republicane l-au aprovizionat ilegal pe Saddam Hussein cu armament sofisticat. La 11 iulie 1992, Robert Hennely publica in "Village Voice" articolul intitulat, sugestiv, "Anatomy of a Scandal: How Bush Armed Saddam, Then Painted Him as Hitler and Called for War" ("Anatomia unui scandal: cum l-a inarmat Bush pe Saddam, apoi l-a prezentat ca pe Hitler si a chemat la razboi"). Cunoscutul moderator Ted Koppel spunea in emisiunea sa, "Nightline Show", din 13 septembrie 1991: "Din 1982, Statele Unite au dat lumii un semnal clar ca relatiile lor cu Irakul devenisera cordiale. Astfel, Irakul a fost sters de Washington de pe lista tarilor care sustineau terorismul. Pretutindeni pe glob, partile interesate au urmarit, ascultat si au tras concluzii." Koppel a exemplificat: "Acum aflam ca SUA a transferat ilegal tehnologie militara sofisticata ani la rand, printr-o companie importanta din Lancaster, Pennsylvania, in Africa de Sud si Chile, iar din aceste tari armamentul a ajuns in Irak! Ca o fabrica de arme chimice din Libia, apartinand de fapt Bagdadului, are depozitul de materii prime in Florida, producand si expediind pe mare, spre Irak, componente pentru fabricarea armelor chimice." Incepuse razboiul din Golf, iar aceste lucruri deveneau extrem de stanjenitoare pentru Reagan si Bush. Carter nu apucase sa stranga prea tare relatiile cu Saddam, fiind maturat de la Casa Alba in urma alegerilor din 1980. Criza ostaticilor de la Teheran ii fusese fatala. Un lucru ramane cert: in anii '80 (epoca in care au avut loc cele mai sangeroase fapte imputate astazi lui Saddam), liderul irakian era intens sprijinit de Statele Unite. In epoca aceea, Washingtonul nu-l denunta ca pe un dictator odios, ci elogia hotararea si curajul "Leului din Bagdad". Ulerior, cand interesele SUA s-au schimbat, acelasi presedinte Bush (tatal) l-a decretat pe Saddam drept "Macelarul din Bagdad", care trebuia inlaturat. Umbrele "procesului Milosevici" la Bagdad Inca de la inceput, procurorii si toti cei implicati in "procesul lui Saddam" au incercat sa evite erorile de strategie comise intr-un alt proces celebru, care dureaza de mai bine de patru ani: procesul lui Slobodan Milosevici, de la Haga. Americanii au invatat din greselile Curtii Penale Internationale (CPI) si vor sa evite un proces care sa treneze la infinit. Lui Slobodan Milosevici i-au fost aduse nu mai putin de 66 de capete de acuzare, pentru crime de razboi si genocid, fapte care ar fi fost comise in Croatia, Bosnia si Kosovo. In aceste conditii, aproape patru ani a durat doar strangerea documentelor si stabilirea martorilor (Milosevici a citat in apararea sa peste 2000 de martori, ceea ce necesita ani de zile pentru aducerea in instanta si audierea lor), urmand ca procesul propriu-zis abia de acum sa inceapa. Plus amanarile provocate de starea precara de sanatate a acuzatului. In toata aceasta perioada de pregatire a procesului, Milosevici s-a folosit la maximum de aparitiile sale in instanta pentru a denunta public - in fata presei internationale - masinatiile marilor puteri in amplificarea conflictului interetnic, precum si rolul NATO in faramitarea Iugoslaviei. Ultimul lucru pe care si l-ar dori Casa Alba ar fi sa-i ofere lui Saddam Hussein, pe termen nedefinit, o tribuna de la care acesta sa poata inflama lumea araba, aducand, eventual, in discutie si subiecte extrem de stanjenitoare pentru Washington. Interesul Statelor Unite este, deci, ca procesul sa fie unul scurt. Pentru a preveni "derapaje" similare celor inregistrate in cazul Milosevici, americanii au insistat ca impotriva lui Saddam Hussein sa se retina un numar cat mai limitat de capete de acuzare. In final, au fost anuntate sapte (comunicate oficial inculpatului la 1 iulie 2004). Acestea se refera la: 1. campania de epurare etnica, din 1988, impotriva kurzilor din Anfal; 2. gazarea kurzilor din localitatea Halabja, in 1988; 3. invadarea Kuweitului; 4. inabusirea revoltelor kurde si siite, dupa razboiul din Golf; 5. uciderea, vreme de 30 de ani, a activistilor politici; 6. masacrarea, in 1983, a membrilor clanului Barzani din provincia Arbil; 7. uciderea, in 1974, a 5 clerici siiti. In mod ciudat, la 19 octombrie 2005, Saddam Hussein si alti sapte inculpati au fost pusi in fata unei acuzatii care nu face parte din lista de mai sus. Este vorba despre implicare in masacrul de la Dujail, din 1982. Procurorul Jaafar al-Mausawi, cel care conduce echipa acuzarii, a declarat ca a ales, in deschidere, acest dosar pentru ca este cel mai usor de probat. Si, apoi, el mai are un avantaj: nu ii implica pe americani. Dujail, 1982: tentativa siita de asasinare a lui Saddam In aceste conditii, alegerea masacrului de la Dujail, din 1982, drept prim cap de acuzare contra lui Saddam nu este catusi de putin intamplatoare. Satul Dujail se afla la 80 de km de Bagdad si este - sa precizam - locul de bastina al actualului prim-ministru irakian Ibrahim Al-Jafaari, ca si al partidului islamist fundamentalist siit al acestuia, "Dawa Party". La 8 iulie 1982, mai multi siiti inarmati au deschis focul asupra unui convoi de automobile in care se afla Saddam, incercand sa-l asasineze pe presedinte - cu largul concurs al serviciului secret din Iran, cu care Irakul era in razboi. Regimul a luat masuri dure pentru a pedepsi tentativa de asasinat de la Dujail. In cateva ore, elicopterele lui Saddam au deschis focul asupra micii asezari rurale, iar sute de locuitori (barbati, femei si copii) au fost inconjurati de trupe si deportati. Casele satului au fost facute una cu pamantul. In fermele agricole, trupele lui Saddam au intrat cu buldozerele. In jur de 1500 de persoane au fost deportate la inchisoarea Nugra as-Selman, un fort vechi construit de britanici la granita cu Arabia Saudita. Dintre acestia, 143 de barbati si adolescenti - unii avand 13 ani - au fost judecati in regim de urgenta pentru tentativa de asasinare a lui Saddam. Au fost condamnati la moarte pentru "crime anti-guvernamentale" si executati. In completul de judecata care a pronuntat executia s-au aflat fratele vitreg al lui Saddam si totodata seful serviciilor secrete - Barzan Tikriti -, fostul vicepresedinte Taha Yassin Ramadan, fostul judecator sef, Awad Bander Sultan, care a prezidat completul de la Dujail. Acum, rolurile s-au inversat. Fostii "judecatori" s-au trezit in boxa acuzatilor, alaturi de Saddam Hussein. Si risca, la randul lor, pedeapsa cu moartea - dupa cum a tinut sa precizeze, in deschiderea procesului, seful completului de judecata, kurdul Rizgar Mohammed Amin. Procurorul Jaafar al-Mousawi a declarat ca acuzarea dispune de inregistrari video in care Saddam Hussein poate fi vazut participand personal la interogarea a patru locuitori din Dujail, la scurt timp dupa atentatul asupra coloanei sale oficiale. Din boxa, fostul dictator a protestat, spunand ca inregistrarile pot fi trucate si nu ar trebui sa fie admise ca probe. Judecatorul nu i-a raspuns. Secretele lui Saddam Pentru Administratia Bush, masacrul de la Dujail este mult mai convenabil decat alte capete de acuzare. Cum ar fi: "purificarea etnica" a kurzilor de la sfarsitul anilor '80; gazarea chimica de la Halabja (1988); reprimarea revoltei kurzilor si siitilor din 1991. In toate aceste crime ale regimului lui Saddam Hussein, inalte autoritati americane, trecute, dar si prezente, au fost profund implicate. Multe dintre capetele de acuzare formulate contra fostului dictator se refera la actiuni in care Saddam a beneficiat - indirect - de consiliere americana. In anii '80, Saddam era pentru Casa Alba un fel de "baiat de aur", care trebuia sustinut prin toate mijloacele impotriva Iranului fundamentalist. Cu sprijinul CIA, Saddam Hussein a reprimat sangeros in 1979, imediat cum a venit la putere, Partidul Comunist Irakian, considerat de Washington ca pro-sovietic. Actualul secretar american al Apararii, Donald Rumsfeld, a intreprins - in 1933 si 1984 - doua vizite in Irak, in care s-a intalnit personal cu Saddam Hussein, in calitate de trimis special al presedintelui Reagan in zona. Rumsfeld l-a asigurat pe Saddam, la acea vreme, de sprijinul militar si financiar al SUA, daca Irakul va continua razboiul cu Iranul. Potrivit lui "Washington Post" (30 decembrie 2002), secretarul de stat George Schultz primise in noiembrie 1983 rapoarte care il informau ca Irakul utiliza arme chimice in lupta. In iulie 1984, CIA a trimis la Bagdad informatii secrete privind utilizarea cat mai eficienta a gazului mustar contra iranienilor (Bob Woodward, "CIA Aiding Iraq", in "Washington Post" din 15 decembrie 1986). Iar, la 14 ianuarie 1984, un document oficial al Departamentului de Stat confirma livrarile americane catre Irak a echipamentelor cu "dubla folosinta", civila si militara (Jonathan Broder, "Nuclear Times", Winter, 1990-1991). In mai 1986, Departamentul Comertului din SUA a eliberat alte 70 de licente de export pentru arme biologice in Irak, incluzand 21 de bacili ai antraxului (Kurt Nimo, "LoterNet", 23 septembrie 2002). In martie 1986, Statele Unite si Marea Britanie au fost singurele natiuni care s-au opus prin veto in Consiliul de Securitate al ONU, unei rezolutii care condamna Irakul pentru utilizarea armelor de distrugere in masa. Doua luni mai tarziu, in mai 1986, Departamentul american al Comertului aproba livrarea de botulina catre Irak ("Riegle Report: Dual Use Exports", 25 mai 1994). Toate aceste informatii au devenit acum stanjenitoare pentru Washington. De aceea, SUA au insistat ca "procesul lui Saddam" sa fie judecat la Bagdad, sub autoritatea militara americana, in loc sa fie stramutat la Haga, sub auspiciile "Curtii Penale Internationale" (CPI) - asa cum au solicitat avocatii apararii. Statele Unite nu au permis accesul noilor autoritati irakiene nici macar in timpul interogatoriilor fostului dictator, la inchisoarea de maxima securitate a U.S. Army de la "Camp Crapper Detention", unde este detinut Saddam. Ceea ce l-a nemultumit pe ministrul Justitiei din noul guvern irakian, Abdel Hussein Shandal, care a declarat: "Se pare ca sunt o multime se secrete de ascuns". Consilieri americani pentru procesul lui Saddam Adminstratia Bush insista asupra faptului ca Saddam Hussein "este judecat in Irak, de irakieni". Ceea ce ar reprezenta, in opinia Casei Albe, un evident progres pe drumul democratiei. In realitate, insa, multe dintre culisele procesului sunt dirijate de la Washington. La 7 iunie 2005, cotidianul "New York Times" scria: "Mai mult de 50 de consilieri juridici si avocati americani au pregatit in secret cateva sute de investigatori si judecatori irakieni, din care insa nici unul nu are vreo pregatire in domeniul drepturilor omului, sau experienta in asemenea cazuri de mare complexitate". Aceeasi publicatie se mai referea si la acuzatia adusa lui Saddam ca a utilizat arme chimice contra kurzilor, la sfarsitul anilor '80. "New York Times" observa ca instrumentarea acestui cap de acuzare ar fi implicat Washingtonul, ca aliat - la acea vreme - a regimului de la Bagdad, precum si faptul ca armele chimice utilizate de Saddam proveneau de fapt din Statele Unite. Tribunalul Special Irakian este finantat de catre Departamentul de Justitie din SUA cu suma de 138 de milioane de dolari. Echipa de consilieri juridici si avocati americani, trimisi special de Statele Unite la Bagdad pentru instrumentarea "procesului lui Saddam" - apartinand lui "Regime Crimes Liaison Office" - a fost cazata chiar in interiorul Ambasadei SUA, acolo unde s-a pregatit procesul. Seful echipei de juristi americani implicati in "procesul lui Saddam", Greg Kehoe, a fost numit direct de presedintele Bush pentru aceasta misiune. Rolul sau este tocmai acela de a dirija procesul conform intereselor Statelor Unite, aliatul lui Saddam din anii '80. Apararea lui Saddam: contestarea legitimitatii instantei create de ocupant Este limpede ca apararea lui Saddam Hussein va exploata la maximum legitimitatea - sau lipsa de legitimitate - a Tribunalului Special Irakian (TSI), creat de forta de ocupatie. Acest fapt a putut fi constatat inca de la primul termen al procesului, derulat la 19 octombrie. Cand presedintele instantei i-a cerut sa-si spuna numele, Saddam Hussein a refuzat. "Dar tu cine esti?", l-a intrebat el pe judecator. La insistentele acestuia, a replicat: "Dupa accent, vad ca esti irakian. Ma cunosti foarte bine..." Apoi, Saddam Hussein a declarat: "Imi pastrez drepturile constitutionale ca presedinte al Irakului. Nu recunosc acest organism si nu recunosc aceasta agresiune. Ceea ce se bazeaza pe o ilegalitate este ilegal. Nu raspund in fata acestui asa-zis tribunal." Legea in virtutea careia a fost creat Tribunalul Special Irakian a fost promulgata chiar de fortele Coalitiei din Irak. Ceea ce pune serioase probleme juridice. Cu atat mai mult cu cat invazia americana nu a avut girul Consiliului de Securitate al ONU. Avocatii lui Saddam considera ca acesta este perfect indreptatit sa puna la indoiala legitimitatea unui tribunal creat pe baza unei invazii ilegale. Spre deosebire de razboaiele din Coreea si Vietnam, invazia anglo-americana din Irak (2003) nu a beneficiat de un mandat ONU. Acest fapt, in opinia avocatilor lui Saddam, creeaza si ilegitimitatea unui tribunal - format special pentru judecarea lui Saddam. Unul din avocatii lui Saddam - Curtis Doebbler - a scris pe aceasta tema in "Al-Ahram Weekly", din februarie 2005, urmatoarele: "Inainte ca membrii fostului guvern irakian, condus de Saddam Hussein, sa fie judecati, trebuie sa judecam legalitatea actiunii militare a Statelor Unite contra poporului irakian. Sa-i judeci pe fostii lideri ai Irakului si sa te faci ca nu observi responsabilitatea pe care o au agresorii Irakului, este cea mai proasta decizie luata si aceasta va avea consecinte serioase. In aceste conditii, procesul lui Saddam este o simpla razbunare si o violare a legilor internationale." Curtis Doebbler sustine si faptul ca americanii au tot interesul sa-l condamne rapid pe fostul lider de la Bagdad, tocmai pentru a ascunde stanjenitoarea complicitate cu acesta din anii 1979-1989. "Pe principiul �mortul din groapa nu mai vorbeste�" - a explicat avocatul. Numerosi analisti ii impartasesc parerea ca Statele Unite sunt vital interesate sa-si ascunda colaborarea cu regimul Saddam Hussein din anii '80. Mai ales livrarile de arme chimice si biologice catre Irak, realizate cu binecuvantarea administratiilor republicane succesive, Reagan si G.W.H. Bush. Organizatia "Human Rights Watch" (HRW), printr-un document din decembrie 2003, remarca faptul ca mai multe aspecte din activitatea Tribunalului Special Irakian (TSI) - creat de americani la Bagdad - vin in contradictie flagranta cu standardele legislatiei internationale. Astfel, statutul TSI nu garanteaza impartialitatea si independenta judecatorilor, care nu au experienta pentru cazuri de o asemenea complexitate. De asemenea, nu se garanteaza in nici un fel ca marturiile nu au fost cumva rezultatul torturilor. Un proces cu un singur cap de acuzare? Unii analisti sustin ca, dirijand din umbra procesul lui Saddam, americanii sunt mai degraba interesati sa ingroape definitiv anumite informatii "sensibile", decat sa scoata la lumina adevarul. Acestia se tem ca dictatorul irakian ar putea fi executat rapid, doar pe baza dosarului Dujail. Daca va fi gasit vinovat pentru masacrul din 1982, Saddam Hussein ar putea fi condamnat la moarte - dupa cum a subliniat chiar presedintele completului de judecata. Articolul 30 (b) din statutul Tribunalului Special Irakian accepta pedeapsa capitala, si lasa 30 de zile pentru un eventual apel. Ce se va intampla, deci, daca Saddam va primi - din prima - pedeaspa maxima? Vor mai fi analizate si celelalte capete de acuzare, sau se va trece imediat la aplicarea sentintei? Nimeni nu pare sa stie raspunsul la aceasta intrebare. Executarea rapida a fostului dictator prezinta si avantaje si dezavantaje. Principalul avantaj consta in faptul ca ar evita marturii incomode, care ar putea implica grav administratiile republicane din anii '80. Acuzarea limitandu-se la cazul Dujail, Saddam nu ar mai avea ocazia sa dea detalii despre discutiile purtate, in anii 1989 si 1984, cu actualul secretar al Apararii, Donald Rumsfeld, sau despre scrisorile secrete schimbate cu Casa Alba si "montajul financiar" al razboiului. Cat de tare se tem americanii de ceea ce ar putea sa povesteasca fostul lider de la Bagdad reiese si din insistenta Statelor Unite ca procesul sa nu fie televizat in direct. O asemenea decizie ar fi subminat, insa, orice credibilitate a noilor autoritati irakiene. Dupa tratative intense, s-a gasit o solutie de compromis. "Procesul lui Saddam" va fi retransmis cu un interval de 20 de minute intarziere. "New York Times" scria pe aceasta tema: "Intervalul de 20 de minute apare ca o sansa pentru ca tribunalul sa intervina si sa cenzureze orice evolutie neasteptata in desfasurarea procesului". Executarea lui Saddam pe baza dosarului Dujail implica, insa, si riscuri majore. Ii nemultumeste, in primul rand, pe kurzi si pe siiti - care se asteapta ca, in sfarsit, crimele savarsite impotriva lor sa fie aduse in fata justitiei. Si analizate in intreaga lor complexitate. Manipularea procesului lui Saddam, pentru a evita implicarea americana din anii '80, nu va da satisfactie acestor comunitati, ci, dimpotriva, va amplifica frustrarea lor. Indepartand, astfel, si mai mult sansa unei reconcilieri istorice intre kurzi, siiti si sunniti. Ceea ce ar putea insemna intensificarea (si nu domolirea) opozitiei anti-americane din Irak, ca si a actiunilor violente ale insurgentei. Danielle Pletka (AEI): "Revolutia lui Bush a pierdut, este adevarat, ceva din energia initiala" Pe 5 octombrie 2005 a avut loc traditionala conferinta organizata de "American Enterprise Institute" (AEI), citadela a neoconservatorilor americani, organizatie care a militat pentru lansarea SUA in razboaiele contra terorismului. Printre membrii lui "American Enterprise Institute" se numara personalitati ca Dick Cheney (si sotia sa Lynn), John Bolton (controversatul ambasador al SUA la ONU), David Wurmser (consilierul lui Cheney pentru problemele Orientului Mijlociu) si Richard Perle (care conduce Defence Policy Board din cadrul Pentagonului). Din octombrie 2002, AEI tine cu regularitate conferinte pe tema "The Day After: Planning for a Post-Saddam Iraq" ("Ziua urmatoare: Irakul post-Saddam"). Organizatia este vadit interesata de procesul de "de-baathificare" (eliminare a influentei Partidului Baas), ca si de privatizare a economiei Irakului, mai ales a resurselor petroliere. Anul acesta, vocea oficiala a AEI la conferinta a fost Danielle Pletka, vicepresedinte al AEI pentru studiile de politica externa si aparare. Expunerea lui Pletka la conferinta a aparut pe "Internet" la doua zile dupa terminarea conferintei AEI. Ea concluzioneaza: "Lectia din Irak este clara: Statele Unite, ca forta militara, par istovite". Pletka continua astfel: "Probabil ca si presedintele Bush este istovit. Dar daca oboseala lui va atinge punctele importante ale doctrinei Bush, cineva se poate intreba: de ce a tinut Bush atat de mult sa fie reales in 2004?"

Vladimir ALEXE