Cristian UNTEANU 

Vom avea baze americane in Romania. Sa vedem cu ce posibile implicatii si consecinte. Prima intrebare: ce finalitate au aceste baze si caror tipuri de misiuni le sunt ele destinate? Interesanta este definirea lor drept "baze mobile", aceasta subliniind inca de la inceput dimensiunea lor redusa la functionalitati si personal de baza - in jur de 2500 de militari - , situatie cu totul diferita fata de traditionalele baze gigant din Germania sau Japonia sau chiar de baza aeriana fixa de la Aviano, spre exemplu. Si aceste baze mobile vor fi amplasate in locatii din Romania si Bulgaria, un paralelism care poate sa indice o strategie ofensiva fie foarte ampla, fie simultan pe cel putin doua directii. O strategie care ar avea in vedere crize locale sau regionale in cele doua mari spatii definite de geopoliticieni drept "Marile Zone": in primul rand Marea Neagra si Caucazul de Sud, apoi Orientul Apropiat. Aparitia unui conflict deschis de mari proportii si evocarea unei foarte probabile crize umanitare ar putea sa fie motivele pentru care Consiliul de Securitate al ONU sa poata autoriza o actiune de tip coalitie multinationala. In lipsa unei asemenea decizii, o "coalitie a vointei" de tipul celei care a actionat in Irak poate sa treaca la actiune, confrom unui alt principiu, cel prin care bunavointa justifica faptele. In oricare dintre cele doua situatii, vizate ar putea fi unele state musulmane din zona Caucazului de sud, dar varianta asta este relativ improbabila in lipsa integrarii in ecuatie a fortelor militare ale Federatiei Ruse, imposibil de evitat in solutia pentru spatiul fostei Iugoslavii, d-apoi in ceea ce este zona limitrofa intereselor sale nationale. Ceea ce tensiunile ultimelor zile indica drept posibila tinta - fie ca vorbim despre un termen scurt sau mediu - este Orientul Apropiat, unde pare sa se apropie de explozie o noua faza a conflictului dintre nucleul dur al statelor islamice si Israel. Intr-o asemenea situatie, in momentul de varf, experienta istorica a aratat ca SUA nu vor ezita sa sara in ajutorul Israelului, in diverse formule militare, incluzand aici si podul aerian permanent de aprovizionare sau asigurarea de acoperire informativa a spatiului aerian cu avioane de tip AWACS. In trecut, asemenea operatiuni (unele de foarte mari dimensiuni in timpul Razboiului de 7 zile) au presupus folosirea intensiva a unor baze americane din Spania sau Turcia, pe langa flota din Mediterana. Ceea ce, in noul context al relatiilor internationale, pare sa fie un fapt greu de imaginat in continuare. Nici Spania, nici Turcia si, intr-o anumita masura Italia, nu mai sunt neconditionatele aliate americane din timpul razboiului rece, iar efortul din ce in ce mai sangeros de a democratiza Irakul combinat cu marasmul in crestere la nivelul opiniei publice din SUA, fac sa apara o nevoie crescuta de a gasi noi parteneri. si nu oarecare, ci neconditionat alaturi de SUA. Asa cum este Romania acestui moment istoric. O tara care isi redefineste astfel, in mod pozitiv, oferta de furnizor de securitate externa. Insa intr-un context cu mult mai complex si delicat decat Turcia care, daca va mai amintiti, in perioada razboiului rece era definita drept "port-avionul american" in Mediterana sau "urechea de ascultare" inspre URSS, dusmanul traditional al acelor vremuri. Caci, daca atunci, alianta neconditionata cu SUA reprezenta si formula de existenta acceptata si recunoscuta ca un fapt incontestabil si inevitabil in cadrul NATO, acum, pe acelasi spatiu euro-atlantic, in cadrul aceleiasi aliante militare, raporturile de forte si influente s-au schimbat mult. Factorul determinant fiind aparitia identitatii europene de aparare si securitate, baza pe care acum Uniunea Europeana isi construieste intr-o maniera intensiva structurile de productie militara si de comandament. Desigur, in a cadrul Nato dar si prin acordurile cu UE, exista recunoscut (inca) principiul ca bazele americane vor fi folosite si pentru misiuni ale Fortelor de reactie rapide ale NATO si ale UE, atata timp cat SUA detin cvasi-monopulul absolut al asigurarii transporturilor aeriene militare la mare distanta si al logisticii pentru operatiuni masive de desant. De unde, logic, un interes posibil din toate directiile pentru negocierea unor acorduri directe sau institutionale (la nivel NATO si UE) pentru integrarea bazelor din Romania, baze releu pentru operatiuni de transport aerian de trupe si material, presupunand ca avioanele de asalt vor decola de pe port-avioane aflate in proximitatea imediata a zonelor de conflict. Dar asta, in afara de bazele militare propriu-zise, mai inseamna un probabil program intensiv de investitii colaterale de infrastructura, absolut necesare pentru asigurarea sustenabilitatii unor asemenea baze si operatiuni. Un castig pentru Romania? Cu siguranta, exact pe masura riscurilor pe care si le asuma in mod clar si pe care, odata cu avantajele, va trebui sa le prezinte foarte rapid, intr-un pachet coerent, opiniei publice. Poate sub forma atat de asteptatei si prea de mult timp promisei noi doctrine de aparare si securitate.