Ion Bogdan LEFTER 

In ultimele saptamani, salve proaspete de "artilerie grea" rasuna deasupra scenei noastre publice. "Obuzele" explodeaza unul dupa altul: Departamentul National Anticoruptie (fostul PNA) ancheteaza si promite finalizarea unor dosare de "mari corupti"; apar informatii despre conturile "secrete" pe care le-ar detine cutare politicieni romani tocmai in Monaco; presa afla ca sunt cercetate si operatiunile bancare ale altor "VIP"-uri (intre care seful executivului); Ministerul Finantelor, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), ii notifica pe marii datornici la bugetele publice, inclusiv - in premiera! - companii de stat (CFR, Termoelectrica), dar si - ce scandal! - cluburile de fotbal, anuntandu-i ca urmeaza sechestrul, executarea judecatoreasca si recuperarea prejudiciilor prin vinderea la licitatie a bunurilor respective; un consilier prezidential demisioneaza, apoi trece la "dezvaluiri incendiare" privitoare la "grupurile de interese" din jurul primului-ministru, facand aluzie la un telefon dat la Parchet; procurorul general furnizeaza amanunte; intervin si alti lideri de la putere si din opozitie; ministrul Justitiei se delimiteaza de interventia telefonica a premierului; Consiliul Superior al Magistraturii dezbate situatia etc. etc. etc. In plus, totul se comenteaza in ziare, la radiouri, la televiziuni: se vorbeste despre scenarii, manevre de culise, lovituri sub centura, comploturi. Suntem in plin thriller politic. In fiecare caz in parte exista motivatii, implicatii, substraturi. Dar, lasandu-le pentru o clipa la o parte si privind peisajul in ansamblu, fenomenele mai ample la care participa toate aceste teribile agitatiuni, conturul desenului se limpezeste: sunt consecintele - diverse, dar, pana la urma, complementare - ale urgentei urgentelor momentului: iminenta integrarii in Uniunea Europeana. Caci: Recenta evaluare a Comisiei de la Bruxelles a confirmat foarte apropiata primire a Romaniei in federatia continentala. In acelasi timp, "raportul de tara" a reluat mai-vechile solicitari de combatere a coruptiei, a infractionalitatii economico-financiare sustinute de complicitati politico-administrative. Timpul scurt pana la integrare nu mai lasa loc de ezitari si de amanari. Nu mai exista decat o cale: aplicarea rapida a masurilor de diminuare - daca nu de eradicare - a maladiilor care au afectat in prea mare masura organismul economiei romanesti postcomuniste, viata noastra publica in genere. La inceput de mandat, actuala putere stia foarte bine ca asta va urma - si a procedat in consecinta: in primele luni ale lui 2005 s-a facut audit-ul justitiei si s-au elaborat legile pentru accelerarea reformei in sistem, in primavara si la inceputul verii au inceput reorganizarile domeniului si a fost adoptat pachetul normativ in cauza, pentru ca in toamna sa se treaca la fapte. Acum asistam la contrareactii - uneori agresive, spectaculoase, zgomotoase ca niste salve de artilerie. Peste tot in economie, in mediile de afaceri, in retelele de interese, in grupurile politico-mafiote, semnalele de alarma au fost trase. Iar cei care n-au crezut ca urmeaza sa se intample ce - iata! - chiar se intampla au sarit ca arsi si au inceput sa tipe ca din gura de sarpe. Probabil ca reactiile patronilor de echipe de fotbal, mai ingenui decat in alte medii de afaceri, au fost cele mai expresive. Aici manevrele administrative, folosirea ca "paravane" a unor fundatii si asociatii, mutarea operatiunilor pe firme noi si cesionarea celor vechi, inglodate in datorii, finalmente fraudele fiscale s-au facut practic la vedere. Dupa cum la fel de limpede a fost apropierea de fotbal a unor "oameni de afaceri" dintre cei mai "controversati", in cautarea unui capital de imagine care sa le ofere, la o adica, protectie: doar "au facut atata pentru fotbalul romanesc", nu-i asa?! Drept care si-au permis toate "ingineriile" stiute. Acum a venit scadenta. Reactiile: mai intai proteste ofuscate; apoi amenintari voalate cu scoaterea in strada a suporterilor, a galeriilor; apoi cereri vehemente de "reesalonare" pe cativa ani a datoriilor; pentru ca, atunci cand au descoperit ca legislatia care le permitea fostilor guvernanti sa accepte asa ceva a fost abrogata, si anume la cererea expresa a Comisiei Europene, sa-i vedem pe patronii din fotbal acceptand inevitabilul si cerand doar, cu glas spasit, o amanare mica, de doar cateva luni. Altfel spus, au inteles inevitabilul. Incercarea celui mai burlesc personaj din domeniu de a scapa de sechestrul pe avere prin "ruperea" istoriei clubului sau de echipa actuala si prin vanzarea gloriei trecute ca valoare pur simbolica n-a facut decat sa dezvaluie ridicolul unei mentalitati: aceea care cauta intotdeauna cai de a "dribla" legea, subterfugii, "smecherii". In alte cazuri, contraatacurile, dezvaluirile, loviturile sub centura urmeaza strategii mai sofisticate. Sursa surselor - insa - e aceeasi: bate la usa vremea respectarii legilor, a regulilor democratiei...