Ziua Logo
  Nr. 3469 de miercuri, 2 noiembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
"Marea coalitie" de la Berlin scartaie
foto: EPA
Dupa o luna si jumatate de la alegerile legislative anticipate din Germania, o grava criza a izbucnit la inceputul saptamanii in randul Partidului Social-Democrat (SPD), dar conservatorii si social-democratii au afirmat ca aceasta nu va periclita negocierile in vederea formarii unui guvern de coalitie, informeaza Mediafax.
"Avem dorinta de a ne pune de acord", a declarat, luni seara, viitorul cancelar conservator Angela Merkel, la sfarsitul celei de-a patra runde de negocieri in vederea formarii unei coalitii cu SPD, inainte de termenul limita din 12 noiembrie.
La randul sau, Franz Muentefering, presedintele SPD si vicecancelar desemnat, a confirmat ca "vointa de a forma o mare coalitie a ramas neschimbata" in randul partidului sau, la doua saptamani dupa inceperea negocierilor. In ciuda temerilor aparute in cele doua tabere dupa anuntul lui surpriza ca se va retrage din fruntea SPD si, probabil, din viitorul Cabinet Merkel, Muentefering a afirmat ca ramane "increzator" in deznodamantul negocierilor, care va reprezenta "incununarea" celor 20 de luni petrecute de el in fruntea partidului.
La inceputul unei saptamani - care se anunta agitata pentru aceste negocieri - s-a iscat un conflict deschis intre liderii SPD si aripa de stanga a partidului. Muentefering a anuntat ca nu va candida din nou la presedintia SPD la urmatorul congres al partidului, prevazut sa aiba loc intre 14 si 16 noiembrie, la Karlsruhe, in nord-vestul Germaniei.
Stoiber renunta la scaunul de ministru
Presedintele Uniunii Crestin-Sociale (CSU) Edmund Stoiber nu va face parte din guvernul de "mare coalitie" al viitorului cancelar federal Angela Merkel, unde fusese nominalizat ca titular la Ministerul Economiei. Vestea a venit dupa hotararea presedintelui Partidului Social Democrat Franz Muntefering, desemnat vicecancelar federal, de a nu se mai prezenta in calitate de candidat la realegerea sa in fruntea partidului la Congresul SPD din 15-17 noiembrie de la Karlsruhe si eventual de a renunta si la functia ministeriala din cadrul guvernului Angela Merkel.
"Este ceva firesc pentru mine, pentru noi, fiindca situatia s-a schimbat", a declarat marti Edmund Stoiber. El a mai spus, totodata, ca liderul SPD, Franz Muntefering, este �un pilon al marii coalitii" de guvernare, formata intre social-democrati si conservatori, dand de inteles ca stabilitatea acestei mari coalitii de guvernare in Germania este greu pusa la incercare in prezent.
Guvernare cu picioare de lut
Guido Westerwelle, liderul partidului liberal FDP, fost aliat al CDU-CSU, a apreciat ca "daca va mai apuca sa se nasca, marea coalitie se va sprijini pe picioare de lut" si a calificat drept "haos" situatia din SPD. "Urmarile (crizei din SPD) sunt imprevizibile, inclusiv pentru CDU-CSU", titreaza pagina electronica de marti a publicatiei Der Spiegel, care vorbeste despre "diletantismul politic" al opozantilor lui Muentefering, in plina faza cruciala a negocierilor si apreciaza ca "esecul" lui Muentefering arunca SPD in "cea mai grava criza din istoria sa postbelica". De altfel, intreaga presa germana, socata de grava criza care a lovit Partidul Social-Democrat isi pune, marti, intrebari cu privire la viitorul unei mari coalitii. "Sunteti nebuni, politicienilor ?" titreaza cotidianul Bild, care conchide: "Nimeni nu se gandeste la tara noastra". "Liderul SPD se retrage. Marea coalitie se zguduie din temelii" scrie jurnalul economic Handelsblatt. "Cine crede ca nu este decat o problema interna a SPD, se inseala. O mare coalitie nu poate reusi decat daca este condusa de figuri impozante", continua publicatia. Ceva mai moderat, cotidianul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung considera ca "pentru politica germana, lupta pentru putere din SPD este o catastrofa de proportii medii". Era, deja, "destul de grav ca tara nu mai este guvernata de cinci luni, ci doar administrata". Dar acum, "formarea guvernului destabilizeaza, poate, intregul proiect de coalitie", constata, nelinistit, ziarul. (G.D.)
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Stoiber niciodata nu a aspirat la functia numai de ministru , iar   de ionion
Re: coalitia pt. guvernare din germania   de pavelescutiti
coalitia pt. guvernare din germania   de mikele durul
A r h i v a
  Sotul Valeriei Plame zguduie Casa Alba    2 comentarii
  Siria ataca SUA, Marea Britanie si Spania in scandalul Hariri    4 comentarii
  Sindromul din Golf, recunoscut    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 250 de ani de la cutremurul din Lisabona (114 afisari)
 S-a stins o ziarista: Mihaela Cristea (45 afisari)
 Planeta Pluto are trei sateliti (42 afisari)
 Un cliseu spulberat (40 afisari)
 Idei in dialog cu Dumnezeu (38 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00959 sec.