Editura Humanitas a reeditat de curand un volum inclasabil al regretatului carturar - clasicist, eseist, istoric literar, scriitor, co-editor in anii '70-'80 al lui Platon si Eminescu... - care a fost Petru Cretia. Aparut pentru prima data in 1993, "Oglinzile" (editia a II-a, Humanitas, 2005) facea legatura cu o alta carte stranie, "Norii" (1979) prin care autorul reusea sa contrazica toate asteptarile lumii literare si filozofice din Romania acelor ani. Penduland intre "Scoala de la Targoviste" (cu prietenii sai Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Tudor Topa...) si "Scoala de la Paltinis", Petru Cretia a ramas in constiinta lumii culturale romanesti ca un umanist prob si elevat. A fost, in acelasi timp, o constiinta civica integra, autentic liberala, un spirit "clasic" imun, sub dictatura, la ispita oricarui colaborationism si, in acelasi timp, departe de orice emfaza mesianica; trebuie spus de asemenea ca, daca sub comunism "rezistenta prin cultura" a avut un sens cu adevarat nobil, autentic moral, l-a avut mai ales gratie unor oameni precum Petru Cretia sau Radu Petrescu. Dupa 1990, autorul s-a implicat activ in agora - fara a-si trada vocatia de om al cartii. In anul in care publica "Oglinzile", Romania era inca zguduita de replicile primelor seisme ale trazitiei postcomuniste. Cele doua volume anterior mentionate - ambele, aflate in aparent raspar cu "comandamentele" istoriei - dezvaluie insa o alta fata a carturarului: fata ascunsa a unui rafinat, profund si nelinistit poet al ideilor. Eseu filozofic? Poem in proza? Fals tratat despre oglinzi? Meditatie cu caracter aforistic despre iluzie si aparenta, despre identitate si alteritate, despre cele vazute si despre cele nevazute ale lumii? Din toate cate ceva. Cu o naturalete erudita, sobra, dar lipsita de orice pedanterie, Petru Cretia se apleaca aici asupra unei problematici despre care s-a scris si s-a gandit enorm de-a lungul secolelor. Si o face explorandu-i cu acuitate, din varii unghiuri, aspectele, multiplele fatete, in reflectii subtile si concise. Asemenea carti atipice, neinseriabile, situate in afara modelor sau deasupra lor, nu vor face, probabil, niciodata parte din vreun canon didactic, nu vor rupe "gura targului", nu vor genera "valuri" mediatice. Fara sa "provoace", fara sa agreseze, ele isi vor insoti discret putinii, dar atentii cititori pe cararile contemplatiei si ale gandirii autentice. Literatura evazionista, speculatie narcisista - vor spune unii carcotasi: "tara arde si X gloseaza, alexandrin, despre nori si oglinzi"... Da, daca "evazionism" inseamna a evada din cand in cand din turbionul social, politic, economic pentru a contempla jocul de lumini si umbre al ideilor sau pentru a reflecta, in buna traditie clasica, asupra talcurilor misterioase ale existentei. Pe de alta parte, meditatiile lui Petru Cretia au o certa dimensiune existentiala, conectata la intrebarile si angoasele prezentului. Caci daca, in traditia platoniciana, lumea "reala" era privita ca iluzie, aparenta, reflectare, in ultimele decenii traim printre altfel de "aparente", intr-o realitate tot mai virtuala. De fapt, autorul nu intoarce spatele realitatii cotidiene, nu refuza "lumea", ci cauta sa surprinda, in ghicitura, ceva din cifrul ei: "De ce o lume fara reflectii, fara refractii, fara umbre, de ce o lume cu totul diafana ne-ar umple de urat si de ce aceasta, atat de frumoasa, este mereu pandita de tristete?", se intreaba undeva. Sau, in alta parte: "Oare efemerele si evanescentele imagini care apar in oglindiri si pier cu ele pot fi folosite ca argument pentru inconsistenta si desertaciunea lumii? Da si nu. Daca lumea este asa, nu e nevoie de dovada din oglinzi. Daca nu este asa, este invulnerabila la acest joc de aparente. Pana la urma, desarta este orice lume care este doar vazuta, dinafara vazuta". Cunoscatorii si degustatorii autentici nu vor fi catusi de putin dezamagiti de micul volum al lui Petru Cretia, fie si "la o noua lectura". In paginile sale poezia si filozofia, fizica si metafizica, istoria si mitologia, literatura si teologia fuzioneaza firesc, sub condeiul unui moralist de scoala clasica si de expresie moderna: "Oglinzile deformante isi intemeiaza intregul lor credit pe acela al oglinzilor oneste. Dar si pe inclinarea noastra, experimentala, de a ne schimonosi, pangarindu-ne chipul prin distorsiuni al caror mobil se afla in intunericul sinelui nostru. Este in functie de subiect daca aceste caricaturi consolideaza sau slabesc forta care ne constituie identitatea".

Paul CERNAT