Ziua Logo
  Nr. 3460 de sambata, 22 octombrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Dinamo a dezamagit la debutul in grupele Cupei UEFA
Andone: "Recuperam la Sofia!"
-- "Cainii rosii" au remizat, scor 0-0, cu Heerenveen si spera sa castige meciul urmator, din Bulgaria, cu Levski, pentru a ramane in cartile calificarii
Foto: Mediafax
Dinamo n-a mai reusit cascada de goluri din ultimele partide, remizand in "Groapa", scor 0-0, cu RSC Heerenveen, in primul meci din Grupa F. Desi sprijiniti de un public extraordinar, "cainii rosii" n-au reusit sa fructifice nici una din cele cateva ocazii create pe parcursul meciului. "Acum sper sa recuperam ce am pierdut in meciul de la Sofia. Nu vom merge sa ne aparam, vrem toate cele trei puncte. Se pot obtine puncte si cu Marseille, si cu TSKA Moscova, mai ales daca moscovitii joaca precum in meciul cu Olympique. In momentul de fata, Marseille este favorita pentru ca mai are doua meciuri acasa si poate face noua puncte", a spus Andone dupa meci. Referindu-se la partida cu Heerenveen, antrenorul dinamovist considera ca doar lipsa de concentrare a privat Dinamo de gol. "Am facut o prima repriza buna. Am creat multa presiune in careul advers si doar lipsa de concentrare si determinare ne-a privat de gol. Ma asteptam, dupa ultimul lor meci, ca Heerenveen sa atace mai mult, dar s-au aparat si in noua, si in zece oameni, jucand la remiza. Si noi am avut putine spatii si de asta nu am reusit sa inscriem. Repriza a doua s-a mai echilibrat si ne-am creat o singura ocazie, prin Bratu", a mentionat Andone. De partea cealalta, Gertjan Verbeek si-a exprimat satisfactia fata de remiza obtinuta de Heerenveen. "Suntem fericiti cu acest rezultat. Este un egal bun avand in vedere ca am jucat in deplasare. Stiu ca Dinamo a fost echipa mai buna, dar nu a avut prea multe ocazii, pentru ca ne-am aparat foarte bine. Nu suntem multumiti de jocul nostru, dar rezultatul este cel care conteaza", a spus Verbeek.
Dragomir: "Dinamo, o echipa de desculti"
Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat la finalul meciului ca Dinamo a fost "o echipa de desculti" si ca echipa olandeza ar fi fost invinsa si de FC Vaslui. "Dinamo a fost o echipa de desculti, iar pe Heerenveen o batea si Vasluiul. Nu stiu ce s-a intamplat, s-au speriat si nu au stiut sa stea in ghete. Daca reuseau sa dea un gol, apoi le mai dadeau patru", a spus Dragomir. Vicepresedintele Gigi Netoiu crede ca Dinamo mai are sanse de calificare: "Nu s-a nascut inca echipa care sa castige tot timpul. In prima repriza ne-am creat trei ocazii si daca marcam altul era rezultatul. Acesta este fotbalul. Nu am reusit decat un egal, dar vom reusi sa invingem la Sofia. Mai avem sanse de calificare".
Moti: "Putem sa invingem pe TSKA"
Capitanul "cainilor rosii", Florentin Petre, a declarat ca jucatorii dinamovisti nu au fost destul de concentrati in meciul cu Heerenveen si a apreciat ca echipa sa a avut ghinion. "Nu au fost mai tari olandezii, pur si simplu nu am avut noi realizarile de altadata. Nu ne-a fost teama, pentru ca ei nici nu au ajuns la poarta. Asta au si vrut, un rezultat de egalitate. Noi am jucat bine, dar nu am fost concentrati. De altfel, Andone nici nu ne-a certat, pentru ca noi am jucat fotbal si singura vina a noastra este ca nu am bagat-o in poarta. Se poate spune ca am avut ghinion, pentru ca nici ei nu au ajuns la poarta noastra, dar mai sunt trei meciuri si sper sa reparam ce am stricat. Putem sa castigam la Marseille, dar cu conditia sa fim mai motivati si mai lucizi la faza de finalizare", a spus Petre. Intrebat daca jucatorii inlocuiti la Dinamo (n.r. - Plesan, Grigorie si Zicu) meritau sa fie fluierati, Petre a spus: "Oricine iesea de pe teren ar fi fost fluierat, pentru ca suporterii au fost obisnuiti ca noi sa marcam multe goluri, dar speram sa recuperam la meciul urmator". Cosmin Moti considera ca Heerenveen si-a atins scopul pentru care a venit, obtinerea unui punct. "Am avut o zi proasta, dar a fost si ghinion, pentru ca, daca marcam un gol, apoi mai dadeam cateva. Ei au venit sa se apere si sa obtina un punct si au reusit. Nu ne-am crezut invingatori dinainte, dar jocul ultradefensiv al olandezilor a facut ca noi sa nu marcam. Sansele noastre au ramas intacte, pentru ca noi vom merge la victorie in fiecare meci de acum inainte", a spus Moti. Intrebat daca Dinamo poate sa invinga pe TSKA Moscova, actuala detinatoare a Cupei UEFA, Moti a spus: "De ce sa nu-i batem? Nimeni nu se astepta ca ei sa manance bataie, asa cum nimeni nu se astepta ca Steaua sa castige cu 4-0 meciul cu Lens. Poate ca, pana la urma, rezultatele din grupa noastra sunt normale". (MIG)
DINAMO - HEERENVEEN 0-0
Stadion: "Dinamo"; spectatori: 15.000.
DINAMO: Gaev - Galamaz, Tamas, Moti, Pulhac - Fl. Petre, Margaritescu, Plesan (78 Ad. Cristea), Grigorie (73 Vl. Munteanu) - Zicu (73 Baltoi), Fl. Bratu. Antrenor: I. Andone.
HEERENVEEN: Waterman - Drost, Breuer, Seip, Hansson - Pramjic, Kissy, Bosvelt, Yildirim - Huntelaar, Nilsson. Antrenor: G. Verbeek.
Cartonase galbene: Zicu (33), Moti (72) / Yildirim (51), Bosvelt (58), Kissy (68), Huntelaar (90).
Au arbitrat: J. Granat - R. Rostoski, M. Szymanik (toti din Polonia).
A r h i v a
  Gigi Becali: "Lacatus ne poarta noroc!"    1 comentariu
  Steaua a facut instructie cu Lens    1 comentariu
  Marius Lacatus: "Suntem cei mai tari din Romania"    
  UEFA: "Superba Steaua copleseste pe Lens"    1 comentariu
  CUPA UEFA - faza grupelor, etapa 1    
  Pasa decisiva pentru Paul Codrea    
  Dinamo-Baumit vizeaza o surpriza in Liga Campionilor    1 comentariu
  Asesoft risca excluderea din Divizia A    
  Ploiestenii l-au pierdut pe Kuzmanovic    
  Derby de Europa in Giulesti    1 comentariu
  Victorie dramatica pentru Gloria    
  DIVIZIA A - ETAPA A 10-A    
  R. Lucescu: "Ar fi bine sa terminam pe locul 3"    
  Gimnastii romani la Stuttgart    
 Top afisari / comentarii 
 135 de mii de evrei ucisi in Transilvania de Nord (657 afisari)
 Mari actori (italieni) de ieri si de azi (151 afisari)
 Stefan Vuza - imperiul de carton (60 afisari)
 Ucraina dupa Timosenko: intoarcerea oligarhilor (49 afisari)
 Romania - oaspete la Festivalul cartii de la Pisa (40 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00923 sec.