Noua luni dupa asa-numita "revolutie portocalie", pe 8 septembrie 2005, presedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko, a demis guvernul Iuliei Timosenko, "mana dreapta" care l-a secondat in timpul evenimentelor dramatice de la sfarsitul anului trecut. Transferul puterii catre echipa Iuscenko de la inceputul anului 2005 ń salutat cu un mare entuziasm de mass-media occidentala si finantat substantial de SUA (mai ales de George Soros) ń s-a dovedit pana la urma doar un episod in lupta pentru putere din sanul elitei conducatoare. Viktor Iuscenko, fostul prim-ministru din perioada 1999-2000, si Iulia Timosenko, fosta viceprim-ministru in guvernul Iuscenko, si-au unit temporar fortele pentru a-l elimina pe presedintele Leonid Kucima si pe favoritul acestuia in alegerile de anul trecut, Viktor Ianukovici. Devenit presedinte, Iuscenko s-a apropiat, pas cu pas, de politica de "pendul" intre Moscova si Occident, caracteristica regimului predecesorului sau, Leonid Kucima. Din aceasta vara, el a inceput o campanie secreta de apropiere de oligarhii "vanati" de primul-ministru Timosenko. Desi Statele Unite sperau ca Ucraina lui Iuscenko sa devina un avanpost al actiunii de penetrare in spatiul ex-sovietic, Kievul a ramas in continuare conectat la zona de influenta a Moscovei. Atitudinea binevoitoare manifestata de Viktor Iuscenko fata de oligarhii ucraineni a contribuit la ruptura dintre presedinte si radicala Iulia Timosenko, posesoarea unei averi de peste 11 miliarde de dolari. Radicala miliardara Imediat dupa 23 ianuarie 2005 - cand si-a inaugurat mandatul prezidential – Victor Iuscenko a dat fuga la Moscova, pentru a-l asigura personal pe Vladimir Putin ca "Ucraina va ramane partenerul strategic etern al Rusiei". Adevarul este ca Ucraina a fost si este o extrem de dependenta economic fata de vecinul atotputernic, Rusia. Circa 60% din comertul exterior ucrainean este orientat spre Moscova. Ucraina este, de asemenea, puternic dependenta de Rusia in materie de petrol si gaze naturale. La Moscova, Iuscenko i-a spus clar lui Putin ca Ucraina va ramane membu fidel al Zonei Economice Unificate - o zona de comet liber din care mai faceau parte Bielorusia, Kazahstanul si Rusia. Acest spatiu de comert liber a fost stabilit prin contributia lui Leonid Kucima, predecesorul lui Iuscenko, in timp ce acesta trata aderarea la UE si NATO. Boris Tarasiuk, ministrul ucrainean de Externe, caracteriza Zona Economica Unificata drept "un proiect pur geopolitic, care ofera putin din punct de vedere economic, conceput doar ca sa mentina in continuare dominatia Kremlinului asupra Ucrainei, Kazahstanului si Bielorusiei". Cel care ii facea aceste declaratii lui Putin era acelasi Iuscenko care, in discursul inaugural, utiliza vocabularul lui Bush atunci cand declara preluarea puterii la Kiev de catre echipa lui, drept "o victorie a libertatii asupra tiraniei", facandu-se astfel ca uita cum, intre 1999-2000, chiar el fusese prim-ministru al "tiraniei". Iuscenko si-a mai exprimat in discursul inaugural speranta ca "revolutia portocalie" se va extinde si in alte republici ex-sovietice. Ceea ce s-a si intamplat ulterior. Ei bine, acelasi Iuscenko, dupa doar cateva zile, ii dadea ferme asigurari lui Putin, la Moscova, ca Ucraina va ramane un partener geopolitic "etern" al Rusiei. Concomitent, Iulia Timosenko facea obiectul unui mandat de arestare la Moscova, pentru activitatea ei ca presedinte al conglomeratului "United Energy Systems" (UES). Iulia Timosenko era acuzata ca devenise miliardara dupa ce mituise oficiali din Ministerul rus al Apararii, la mijlocul anilor �90, oferind energie si echipamente la preturi exorbitante Armatei ruse. La acea vreme, finantatorul si amantul Iuliei Timosenko - nimeni altul decat primul ministru ucrainean Pavel Lazarenko - asigurase conglomeratului UES monopolul pe piata energetica din Ucraina. Iulicika a speculat prompt situatia, exportand masiv gaze naturale fara sa plateasca taxe, sustin criticii sai. Pavel Lazarenko a fost ulterior demis din functia de prim-ministru si s-a refugiat in Statele Unite, unde a fost ulterior arestat. Acum executa o pedeapsa intr-o inchisoare din San Francisco, pentru escrocherie, frauda si spalare de bani. In "Guardian" a aparut, in noiembrie 2005, articolul "The Revolutionary Millionairess", care atrage atentia asupra cartii lui Mathew Brzezinski, "Casino Moscow", unde un intreg capitol este dedicat Iuliei Timosenko, numita "Madam 11 miliarde". In 2000, Iulia Timosenko a fost arestata si incarcerata la Kiev, pentru 40 de zile, in legatura cu aceste acuzatii. Adevarul este insa ca ea ameninta pe atunci grav interesele economice ale lui Viktor Pinciuk, ginerele lui Kucima. Timosenko are, se pare, multe polite de platit ceorlalti oligarhi. Iar numirea ei ca prim-ministru de catre Iuscenko i-a dat ocazia sa se razbune pe toti vechii adversari, prin campania de "lupta anti-coruptie". Apriga, inteligenta, foarte cultivata, femeie indiscutabil frumoasa, Iulia Timosenko devenise ca prim-ministru o adevarata "sperietoare" pentru ceilalti magnati ucraineni. "Printesa de fier", "regina revolutiei", cum era Iulia poreclita in Ucraina, avea in vedere 2000 de magnati. In "Guardian", Brzezinski scrie: "Guvernul american detine probe ca banii transferati au venit de la Timosenko, pe vremea cand Lazarenko era inca prim-ministru". Pe plan intern, Iulia Timosenko s-a aliat cu fortele de extrema dreapta din Ucraina. Adica, urmasii si fiii celebrei "Divizii ucrainene", care a luptat alaturi de al Treilea Reich pentru un stat ucrainean independent, fara bolsevici. Conducatoare a partidului Patria Mama, nationalista ucraineana, Iulia Timosenko a constituit si un bloc politic in Parlament, care ii poarta numele: "Blocul Iulia Timosenko". Acesta este format din Partidul Patria Mama, din Adunarea Nationala Ucraineana, de orientare neo-fascista; din "Ukrainean Self-Defence" (Autoapararea Ucraineana, UNA-UNSO), de extrema dreapta, si din Partidul Republican Conservator Ucrainean (UCRP), puternic anti-rus. Blocul Iuliei Timosenko domina copios, din punct de vedere electoral, intreg vestul si centrul Ucrainei (pro-german), opus estului rusofon si slavofil. "Monstruoasa coalitie": pactul Iuscenko-Ianukovici Imediat dupa demiterea guvernului Timosenko, presedintele Iuscenko a incheiat un pact cu Viktor Ianukovici, marele sau rival din cursa prezindentiala. In felul acesta, noul candidat la postul de prim-ministru, Iuri Iehanurov, a fost votat de Parlament pe 22 septembrie a.c. Interesant este ca votul a fost la limita, datorita opozitiei Blocului Timosenko. Viktor Ianukovici reprezinta interesele magnatilor filo-rusi din Donetk, partea estica a Ucrainei, al caror lider este Rinat Ahmetov. Magnatii din est, puternic sustinuti de Rusia, controleaza marile mine de carbuni din zona. Dupa numirea sa ca premier, Iehanurov a declarat ca acum estul Ucrainei, pro-rus, s-a reconciliat cu vestul (pro-occidental). Pactul incheiat de Iuscenko cu Partidul Regiunilor al lui Ianukovici presupune ca magnatii sustinuti de acesta sa nu mai fie "persecutati" sau "hartuiti". Presedintele portocaliu a mai promis, deasemenea, ca va opri definitiv "nationalizarile" si "re-privatizarea" a ceea ce magnatii au furat de la statul ucrainean, cu sprijinul lui Kucima, la inceputul anilor �90, dupa destramarea URSS si proclamarea indepedentei Ucrainei. Pactul Iuscenko-Ianukovici mai presupunea demiterea de urgenta a premierului Iulia Timosenko - cea care le-a bagat frica in oase magnatilor din estul Ucrainei - si numirea in postul de prim-ministru a adjunctului ei, Iuri Iehanurov (omul de incredere al magnatilor din Est), precum si destituirea colaboratorilor apropiati ai Iuliei. Practic, Pactul Iuscenko-Ianukovici anuleaza toate castigurile "revolutiei portocalii". In noul guvern condus de Iuri Iehanurov, oligarhii din Est au introdus membri ai celor doua mari clanuri - cel din Donetk si cel din Dnepropetrovsk - care sa le dea siguranta ca pactul nu va fi incalcat si ca "stilul Kucima" va continua. Un premier pentru linistea oligarhilor Noul prim-ministru, Iuri Iehanurov, este cunoscut ca un prieten apropiat al fostului presedinte Leonid Kucima, pe care l-a servit timp de un deceniu, intre 1994 si 2004. Iehanurov a avut rolul de mediator secret intre presedintele Iuscenko si clanurile de magnati din Estul Ucrainei, conduse de Rinat Ahmetov (fugit din tara sub guvernarea Timosenko) si Viktor Pinciuk (ginerele lui Kucima), la tratativele care au precedat incheierea pactului. Important de stiut este ca noul premier ucrainean a condus intre 1994 si 1997 asa-zisa "privatizare" a intreprinderilor de stat din Ucraina. Iehanurov este, deci, principalul responsabil pentru tranzactiile ilegale prin care oligarhii ucraineni au devalizat statul. El a fost arhitectul multor afaceri controversate prin care puzderie de fosti activisti de partid si KGB-isti ucraineni s-au imbogatit peste noapte. Cine ar fi fost, deci, mai potrivit, pentru a linisti oligarhia amenintata de Iulia Timosenko? Dupa 1997 - cand a terminat cu "privatizarile" din Ucraina - Iehanurov a fost numit de presedintele Kucima ministru al Economiei. In 1999, l-a secondat - alaturi de Timosenko - in guvern pe primul ministru de atunci, care se numea... Viktor Iuscenko. Pana in 2001, cand guvernul Iuscenko a fost demis de presedintele Kucima, la presiunea oligarhilor din Donetk si Dnepropetrovsk, nemultumiti de unele reforme luate de tandemul Iuscenko-Timosenko. Dupa victoria "revolutiei portocalii", Iuri Iehanurov a fost nevoit sa se multumeasca devenit membru in Parlament din partea partidului "Ucraina noastra", condus de Iuscenko. In aprilie 2005, presedintele Iuscenko l-a numit pe Iehanurov guvernator al regiunii - extrem de importante industrial - Dnepropetrovsk. Iehanurov a fost plasat astfel in mijlocul oligarhilor impusi de el, exact ca un "nas" in mijlocul mafiotilor. Se poate deduce ca, inca din aprilie 2005, Iuscenko se gandea la un "pact cu oligarhii din Est". Numirea lui Iehanuorv ca guvernator la Dnepropetrovsk fiind doar primul pas in vederea constituirii "monstruoasei coalitii" Iuscenko-Ianukovici (Ucraina noastra - Partidul Regiunilor). Care a inmormantat practic "revolutia portocalie", si a demis-o pe Iulia Timosenko, spaima magnatilor din Est. Ucraina, intoarcerea oligarhilor De ce Timosenko trebuia sa plece Iulia Timosenko a fost demisa de presedintele Iuscenko reprosandu-i-se atitudinea excesiv de radicala fata de magnatii ucraineni si fata de Rusia. In realitate, "mazilirea" premierului era stipulata de pactul Iuscenko-Ianukovici. De altfel, in timpul campaniei anti-coruptie, Timosenko nu s-a sfiit sa acuze chiar si membri ai echipei Iuscenko. La inceputul verii, ea a atacat cercul din imediata apropiere a presedintelui Iuscenko, format din finantatorii campaniei prezidentiale a acestuia. Ofensiva anticoruptie a lui Timosenko a debutat la mijlocul lunii iunie. Alexandra Urchin, seful serviciilor de securitate interna (SBU) - si unul din cei mai apropiati colaboratori ai Iuliei Timosenko - a deschis o investigatie impotriva companiei de gaz "Rosukr-Energo", condusa de unul din favoritii lui Iuscenko - Petro Porosenko -, actualul sef al lui "National Security Council" ucrainean, poreclit de ucraineni si "regele ciocolatei". Acuzatia era ca "Eural Trans Gaz" - numele precedent al lui "Rosukr-Energo" - "pierduse" circa 1 miliard de dolari in tranzactiile cu compania rusa "Gazprom" si cea ucraineana "Naftogaz". Timosenko a numit compania lui Porosenko "o firma criminala" si a amenintat direct mai multi apropiati ai presedintelui Iuscenko, spunand ca "nu are de gand sa inlocuiasca vechii mafioti ai lui Kucima cu altii noi". De asemenea, Timosenko a sarit la gatul lui Porosenko, acuzandu-l ca refuza sistematic sa spuna de ce firma sa ("Rosukr-Energo") "se afla dincolo de orice control guvernamental". Speriat ca se cerceteaza activitatea economica a finantatorilor sai, presedintele Iuscenko i-a interzis premierului Timosenko sa se mai amestece in industria de gaz a Ucrainei. Timosenko nu a tinut seama de ordinul lui Iuscenko si a recidivat. La inceputul lui august, SBU ucrainean a initiat - cu aprobarea lui Timosenko - procedurile penale contra lui "Naftogaz", astfel ca viitorul companiei a devenit brusc neclar. Petro Porosenko, seful lui "National Security Council", a contra-atacat. El a declarat ca "SBU este un pericol pentru securitatea Ucrainei" si a cerut schimbari in organigrama. Potrivit lui Timosenko, motivul concret al demiterii sale este tocmai refuzul ei de a aproba destituirea lui Turcin din SBU. Iuscenko si Porosenko au acuzat-o atunci pe Timosenko ca, la re-privatizarea lui "Nikopal Ferralloy", ea ar fi favorizat "Private Bank", una din cele mai influente banci din Ucraina si unul din principalii finantatori ai campaniei electorale a Iuliei Timosenko. Timosenko a raspuns, acuzandu-l pe Petro Porosenko ca la privatizarea lui "Nikopal Ferralloy" el i-ar fi aparat interesele lui Viktor Pinciuk, ginerele lui Leonid Kucima, vechi adversar economic al Iuliei Timosenko, in schimbul cedarii unui canal de televiziune. Timosenko a facut public faptul ca Pinciuk achizitionase "Nikopol Ferraloy", in 2003, platind doar 80 de milioane de dolari, in timp ce uzina valora, potrivit SBU, cel putin un miliard de dolari. Doua zile dupa demiterea Iuliei Timosenko, un judecator a declarat re-privatizarea in favoarea lui Pinciuk drept "legala". Criza a escaladat pe 1 si 2 septembrie a.c. Un consilier apropiat al Iuliei Timosenko a declarat ca "Nu exista nimic in jurul lui Iuscenko, decat o imensa coruptie". Seful Administratiei prezidentiale a lui Timosenko - Olexandr Sincenko - si-a inaintat demisia, sustinand public aceleasi acuzatii la adresa echipei lui Iuscenko. Pe 8 septembrie 2005, viceprim-ministrul Mykola Tomenko si-a inaintat la randul sau demisia, cu doar cateva ore inainte de destituirea Cabinetului Timosenko. Tomenko a declarat apoi, intr-o conferinta de presa: "Nu doresc sa impart responsabilitatea cu acei indivizi care au creat in Ucraina un sistem de coruptie". Tomenko l-a acuzat pe Porosenko ca si-a format un "guvern paralel", din umbra, format din oligarhi care obstructioneaza sistematic legea. Dupa demiterea lui Timosenko (8 septembrie a.c), acuzatiile au continuat. Iuscenko a acuzat-o pe Timosenko ca isi folosise postul de premier pentru a-si "sterge" ilegalitatile din afacerile energetice ale miliardarei: concret, Iuscenko a sustinut ca conglomeratul energetic condus de Timosenko avea o datorie de 1,2 miliarde de euro, pe care Iulia ar fi anulat-o dintr-un foc, printr-o decizie luata de tribunal, in februarie 2005. Procurorul a contestat decizia de anulare a datoriei si a anuntat reluarea actiunii contra lui Timosenko. La randul ei, neobosita, Iulia Timosenko a lansat noi acuzatii contra lui Iuscenko, sustinuta de la Londra de magnatul exilat, Boris Berezovski, cel mai aprig adversar al lui Vladimir Putin. Berezovski - care l-a finantat, initial, pe Iuscenko - a donat (potrivit fostului presedinte al Ucrainei, predecesorul lui Kucima, Leonid Kravciuc) - circa 15 milioane de dolari revolutiei portocalii. In Ucraina, insa, legea interzice orice finantare electorala venita din strainatate, astfel ca Iuscenko poate fi acuzat acum de incalcarea flagranta a legii, acceptand milioanele magnatului stabilit la Londra. Urmarea ar putea fi initierea procedurii de destituire din functie a presedintelui Viktor Iuscenko si organizarea de noi alegeri prezidentiale. Berezovski s-a declarat de acord s-o sprijine pe Timosenko si sa-i furnizeze documente care il incrimineaza pe Iuscenko. Iuscenko-Porosenko contra gruparii Timosenko-Sincenko Dupa "revolutia portocalie", in vederea alegerilor din 2006, in Ucraina s-au format doua grupari politice (cu sustinatori de o parte si de alta), formate din fostii aliati ai "revolutiei". Prima, gruparea Iuscenko-Porosenko, graviteaza in jurul Partidului "Ucraina noastra", partid pe care l-a condus Iuscenko. Gruparea Iuscenko-Porosenko este puternic sustinuta de magnatii din Est, de la Donetk si Dnepropetrovsk, precum si de Partidul Regiunilor al lui Viktor Ianukovici. A doua grupare, Timosenko-Sincenko, se invarte in jurul Blocului "Iulia TIimosenko", puternic sustinut electoral in vestul si centrul Ucrainei. Bloc politic sprijinit - paradoxal - si de extrema dreapta ucraineana, dar si de magnatul evreu exilat la Londra, Boris Berezovski. Pe plan extern, gruparea Iuscenko-Porosenko are un anumit sprijin din partea Rusiei (care, abila, evita sa se pronunte prea transant). Gruparea Timosenko-Sincenko are sustinerea societatii civile (adica a lui George Soros) si a Administratiei de la Washington, prin Condoleezza Rice, care apreciaza reformele pe care dorea sa le introduca Iulia Timosenko. Cele doua grupari reprezinta mari interese, care au devenit dupa 2004 antagoniste. Timosenko-Sincenko constituie cea mai radicala grupare a oponentilor regimului oligarhilor lui Kucima. Sunt, in general, oameni tineri, de mare succes in afaceri, anti-rusi, care lupta contra oligarhilor fabricati de regimul Kucima, in numele unui nou inceput, si a respectarii conditiilor economiei de piata libera. S-au grupat toti in jurul Iuliei Timosenko - careia ii revine astfel o mare responsabilitate pentru viitorul Ucrainei - si au sustinerea Casei Albe. In efortul lor de a "sparge" influenta rusa, Timosenko si aliatii sai s-au orientat pentru strangerea legaturilor cu Polonia, Georgia si statele baltice (Lituania, Letonia si Estonia). Iulia Timosenko (44 de ani, avere estimata la 11 miliarde de dolari) este una dintre cele mai bogate femei din lume, economista cu doctorat si autoarea a peste 50 de lucrari in domeniul sau. Si-a construit imperiul energetic printr-o crancena lupta cu ginerele lui Kucima - Victor Pinciuk -, care a recurs la toate mijloacele pentru a o scoate din competitie: inclusiv prin arestareea Iuliei Timosenko, timp de sase saptamani, in anul 2000. A fost apoi eliberata, din lipsa de probe. Gruparea Iuscenko-Porosenko reprezinta factiunea marilor oligarhi, a super-bogatilor, care au inhatat intreprinderile de stat din Ucraina prin tot felul de mijloace ilegale, iar acum nu vor sa recunoasca faptul ca Istoria ii arunca la cosul de gunoi. Desi detin ilegal o mare parte din propietatea Ucrainei, ei incearca in acelasi timp sa patrunda in Uniunea Europeana, in "World Trade Organization" (Organizatia Mondiala de Comert) si in NATO. Iuscenko insusi a parvenit sub regimul Kucima de la stadiul unui marunt contabil de colhoz la cel de director de banca, apoi prim-ministru in 1999, desemnat de Leonid Kucima. In mare masura datorita celei de-a doua sotii, americanca (de origine ucraineana) de la Departamentul de Stat, Kateryna Sumasenko, ca si apropierii de Iulia Timosenko, cea de la care Iuscenko a invatat politica. Petro Porosenko, care a avut un rol important in victoria din 2004, conduce "Rosukr-Energo". Mai dispune de cea mai mare companie de alimentatie din Ucraina, precum si de Canalul 5 de televiziune. A devenit, astfel, seful lui "National Security and Defence Council" si adversarul politic al Iuliei Timosenko, dupa ce aceasta l-a acuzat ca ar fi delapidat un miliard de dolari prin "Rosukr-Energo". De partea sa, Moscova a devenit prudenta in relatiile cu Ucraina, ferindu-se in general sa ia partea uneia sau alteia dintre grupari, dupa experienta umilitoare suferita cu Ianukovici. De aceea, Rusia a incheiat un important contract cu Germania pentru furnizarea de gaze naturale, construind gazoductul pe sub Marea Baltica si evitand astfel teritoriul Ucrainei, Tarilor Baltice sau Poloniei, pe care le-a lipsit astfel de o importanta sursa de valuta. Care este miza? Dupa destramarea URSS (decembrie 1991) si proclamarea independentei Ucrainei, mai multi activisti PCUS, Komsomol sau ofiteri din KGB-economic ucrainean au devenit "peste noapte" mari oligarhi, atribuindu-si unii altora intreprinderile de stat. Nu exista economie de piata, nu exista concurenta, iar marile licitatii au fost toate trucate. Asa s-a nascut prima generatie de oligarhi ucraineni, in anii '90. Printre ei, Rinat Ahmetov, Viktor Pinciuk si altii. Timosenko stie acest lucru, si il cunosc la fel de bine si magnatii ucraineni. Dupa victoria "revolutiei portocalii", Iulia Timosenko - devenita premier - a vrut sa nationalizeze si sa reprivatizeze circa 3000 de intreprinderi de stat, privatizate ilegal in anii '90. Iuscenko insa s-a opus. In opinia presedintelui, numai vreo 30 de intreprinderi ar fi trebuit sa fie repuse in chestiune. Aceasta a constituit prima grava divergenta dintre Iulia Timosenko si Viktor Iuscenko, dupa ce au preluat puterea. "Wall Street Journal" din 30 iunie 2005 constata: "Daca Ucraina doreste investitii de capital strain si intrarea in clubul tarilor cu economie de piata, presedintele Iuscenko si guvernul sau trebuie sa se indeparteze, in mod foarte clar, de modelul de privatizare din Rusia".