Lista neagra, dureroasa, a poetilor disparuti, a primit in acest octombrie un nou nume: Ion Stratan. Moartea unui poet este greu de acceptat. Ai mai vrea sa-i consolezi melancoliile, ai mai vrea sa-ti intinda o foaie de caiet cu ultimul poem scris de mana, cu febrilitate, ai mai vrea sa ti se planga de lipsa banilor, ai mai vrea sa-i asculti savuroasele jocuri de cuvinte, ai mai vrea sa-ti spuna cat de indragostit este, ai mai vrea sa isi stinga revolta sau mahnirea, la un pahar cu vin, alaturi de tine la aceeasi masa. Ii recitesti poemele si nu stiu cum se intampla, dar simti in absolut toate prezenta mortii. Uneori este tandra, alteori dedublata, cateodata revendicativa, dar tot timpul prezenta. Din apartamentul lui din Ploiesti, Ion Stratan iesea in ultimii ani foarte rar, multumindu-se cu cartile, poezia, siguratatea in doi alaturi de mama sa si sunetul telefonului. Din nefericire, mama poetului a parasit de numai doua saptamani lumea asta. Fiul o urmeaza acum, de parca singuratatea disperata i-a aratat drumul pe care-l are de urmat: sfarsitul. Raman cartile unuia din cei mai pregnanti poeti optzecisti, ramane si ultima lui carte, "Cartea rupta", 2005, care se incheie cu aceste tulburatoare versuri: "...Si asa ma zbat ca un peste pe uscat, pana cand moartea ma va primi in valurile sale" -FINE- (Cum ai numara zapada) Ion Stratan, cum se face ca nu te-ai plictisit de Ploiesti? Nu te induri sa te desparti de Catedrala din apropiere sau de vestitele Hale? Catedrala Sf. Ioan de langa apartamentul meu este o imagine a spiritualitatii pe care o privesc de patruzeci de ani ca pe un catarg si ca pe o cruce, contempland, dialogand, contestand, aparand... Am locuit 10 ani in Bucuresti, de care mi-e dor sfasietor uneori, ca si de alte localitati pe care le-am vazut sau nu, de alte catedrale, de alte biblioteci, de alte muzee. Dupa moartea tatalui meu, pilot de incercare pe avion, a trebuit sa ma gandesc la sanatatea mamei mele, profesoara de la care am mostenit pasiunea scrisului. Si eu, si sotia mea, poeta Letitia Ilea, dorim ca parintii nostri sa imbatraneasca frumos. Ramane sa fac naveta, cand este necesar, la revista "Contrapunct" a Uniunii Scriitorilor. In Ploiesti am prieteni remarcabili, precum criticul Nicolae Boaru, eseistul Bogdan Stoicescu, poetul Nicolae Stanciu, filosoful Arthur Teodorescu, si ganditorul teologic Ion Marculescu. Deci am cu cine comenta lecturile din opera unui geniu de exemplul Domnului Mihai Sora (caruia ii urez cu smerenie un perpetuu "La multi ani!"). Iubesc Ploiestiul pentru ca exista un Festival "Nichita Stanescu", de douazeci de ani, pentru ca exista teatrul "Toma Caragiu", si regizorul Lucian Sabados, Muzeul de Arta si artistul Valter Paraschivescu, revista "Axioma" a talentatului poet Marian Ruscu, publicatia tinerilor, "Atitudini" si adanc in inima mea treimea: Eugen Petri-Mihai Vasile-Martin Culcea � sculptor-regizor-poet. Sunt prieten cu prozatori straluciti, precum Mihai Cochinescu, Ioan Dan Nicolescu si Florin Sicoe. Am un frate intru lirism in persoana stenica a lui Florin Manole. Avem si eu, si Letitia foarte multi prieteni. Sunt prieten pana si cu "Palatul Culturii" cu care ma inteleg din priviri. Trebuie sa recunosc � eu nu aveam atat de multe motive de iubire acum trezeci de ani si mai bine, cand am parasit Ploiestiul. Ca poet optzecist, membru al legendarului Cenaclu de Luni, ce mai pastrezi din entuziasmul si prieteniile de odinioara? Pastrez fascinatia in fata cuvantului, bucuria alaturarii literelor, chemarea sunetului, dorinta de inedit a metaforei si emotia unui gand exprimat, care au ramas aceleasi. Pastrez prietenia cu stralucitul poet Traian T. Cosovei. Sufletul sau de o mare puritate, farmecul unic, talentul, sensibilitatea si umorul sau au fost repere pline de forta care se mentin, iata, la douazeci de ani de cand puneam afise colorate, anuntand lecturile din "Cenaclul de Luni". Pastrez credinta ca, daca iti vezi de treaba cautand sa te formezi, informezi si sa exersezi, nimeni nu are de ce sa se lege de tine. Sunt mii de poeti in tara, iar daca eu nu sunt pe placul cuiva, sa ma ignore daca este de buna credinta. Fiecare are dreptul la opinie, dar intai sa priveasca in ograda proprie. Nu m-am legat niciodata de oameni care nu m-au atacat. Pastrez increderea in prietenie. Ea ma leaga de poetul, eseistul si traducatorul Bogdan Ghiu si de gratioasa lui sotie, Madalina, educata la literele slave, de colegul de peregrinari nesfarsite din anii '90, mirificul autor de versuri Ioan Vieru, de cel cu care comunic sufleteste dincolo de scrisul fiecaruia, nelinistitul Liviu Ioan Stoiciu, de dragul confrate Cassian Maria Spiridon de la Iasi, de marele romancier Stefan Tomsa a carui carte "Biblioteca lui Noe" e o capodopera, de geniul poetic al lui Eugen Suciu, de vizionarismul sublim in plastica si lirism al lui Dan Stanciu. Nu as continua sa scriu daca nu as vorbi la telefon sau personal cu inovatori, precum Lucian Vasilescu, cu spirite acide, precum domnul profesor Ion Dimitrescu din Mangalia, cu colegul meu de visare, Emil Heret din Valenii de Munte, sau sa stiu ce mai fac poeti pe care i-am salutat cu admiratie, precum Romulus Bucur, Marian Draghici sau Petru Romosanu... Iluziile, trecutul ca spatiu al curgerii lirice, motivatiile livresti, ochiul deschis catre nesfarsitele visari, intamplarile importante cat de mult ti-au schimbat atitudinea? Exista trei spatii clare � Trecutul (amintirile virtuale, cum le spun eu, cu o metafora), Senzatia de Destin, ca o marca de carate, ontologica, si Atentia care, pentru ca locul predilect al privirii este foaia scrisa, iar dialogurile au loc cu oameni interesati de arta, poarta o foarte importanta incarcatura afectiva. Am cateva raspantii a caror schimbare mi-au modificat Atitudinea si Opera. In anii '80 nu am putut ajunge la Ambasada Greciei, unde mi se promisese obtinerea unei vize turistice. Din cauza unui cutremur, intalnirea cu persoana care facilita acea viza n-a mai avut loc si in visata Elada n-am mai ajuns nici pana in ziua de azi. Spre sfarsitul studiilor, domnul profesor Nicolae Manolescu, ale carui carti si eseuri le cunosteam atat de bine, mi-a sugerat prin cineva ca daca pun serios mana pe carte si imi vad de treaba s-ar putea sa raman in Bucuresti. Am raspuns fara preget, dar cu o parere adevarata, ca pentru mine, "ploiestean pana in maduva oaselor", iernile capitalei sunt prea friguroase, iar verile, prea calduroase. Cine stie ce as fi scris, cu cine m-as fi intalnit in Bucurestiul sfarsitului de deceniu? O alta intamplare? O alta intamplare care mi-ar fi putut modifica substantial destinul a fost legata de sosirea corecturilor la volumul colectiv "Aer cu diamante". Eram complet nemultumit de forma grupajului meu de poezii incredintat tiparului in cadrul antologiei, si cand Traian T. Cosovei mi-a comunicat telefonic ca au venit spalturile, eram hotarat sa modific cel putin zece metafore importante. Traian era incantat de sosirea corecturilor si imi spunea ca le rasfoise cu mare incantare cocotat in varful patului. Brusc cheful de a face modificari m-a parasit, gandindu-ma poate si la deranjul pe care i-l faceam prietenului, cat si la eventuale greseli ivite din cauza telefonului. Oricum partea mea de antologie nu a placut, era vorba acolo de LIRISM INDIRECT, discursul liric includea "Joc de masti", si totul a iesit cum nu se poate mai prost. Partile vizate pentru schimbare nu au putut fi reluate sub nici o forma in volumul urmator, "Cinci cantece pentru eroii civilizatori" la Ed. Albatros. Pe de alta parte, ma gandeam ca va fi asa si am considerat ca "Aer cu diamante" de la Editura Litera, unde noi am platit pentru a putea publica, are un continut mai liber decat permitea orice editura clasica de stat si datorita impactului versurilor nonconformiste si acuzatoare din antologie nu am mai putut publica timp de 7 ani, ca si Iaru de altfel, platind pentru neapartenenta la partidul comunist eu, cu statutul de muncitor necalificat, el, ca magazioner, chiar si Traian lucrand cu aceleasi "drepturi" la intreprinderea "Policolor". Versurile din anii '80 ale lui Iaru, Ioan Vieru sau ale grupajului meu din "Aer cu diamante" sarisera in ochii culturnicilor prin inflexibilitate si devoalare a imposturii poetice si sociale, starnisera ura si dorinta de reprimare. Manuscrisele volumelor la care tineam atat de mult la vremea lor, "In preajma linistii" (Ed. Eminescu) si "Lumina de la foc" (Ed. Cartea Romaneasca), au fost tiparite dupa '90. Intre ocaziile in care destinul si opiniile mele exprimate ar fi fost altele, subliniez intalnirea cu criticul Nicolae Manolescu la sarbatorirea unui 14 iulie la Ambasada Frantei in anul in care se alcatuiau listele Partidului Alianta Civica pentru Parlament. L-am intrebat daca nu are un loc pentru Prahova, iar domnia sa mi-a spus ca lista pentru Prahova este completa, iar daca doresc atat de mult acest lucru sa gasesc un alt judet. Problema era ca alaturi de simpatia pentru PAC, as fi vrut sa fiu deputat de Prahova pentru ca sunt ploiestean si ma interesau problemele acestei zone, dar nu pentru a deveni neaparat demnitar. Abordarea realitatilor sociale in alt judet ar fi fost cu adevarat dificila. Nu mai tin minte toate ocaziile in care as fi putut sa-mi realizez "marele vis", de exemplu sa am o biblioteca de literatura universala in limbile de origine si abonamente la reviste de cultura din mai multe culturi. Sa incheiem cu visele care nu au devenit realitate! As incheia cu faptul ca trebuia sa devin tenisman profesionist, dupa ce urmasem Scoala Sportiva de Tenis, dar la 20 de ani inclinatia catre literatura m-a dus catre Facultatea de Filologie. Oricum, rezultatele nu ar fi fost extraordinare in timp, din cauza unei mari emotivitati. In ce ai crezut cel mai mult de-a lungul acestor ani, salvandu-te de la scufundarea aceea periculoasa care poate inghiti totul? Bineinteles, in iubire. Am incercat in tot acest timp sa nu fiu singur si sufletul meu a rezonat in asa fel incat si cuvintele mele sa aiba o intunecime in momentele triste si o irizare de lumina in cele de bucurie. M-a salvat si prietenia. Cred, de asemenea, in impacare. Am avut multe dialoguri de taina, pline de mister cu foarte multi prieteni. Cred in cultul valorii. Horia Roman Patapievici este, dupa parerea mea, o sansa a poporului roman. Cred in curaj. Pentru pamfletul din revista "22", impotriva unui candidat la Presedintie care avea sa devina presedinte, am platit din greu, dar nu voi uita sprijinul admirabilei jurnaliste Andreea Pora pentru publicarea lui. In acest cadru nu am cum sa nu-i urez "La multi ani!" doamnei Monica Lovinescu. Cred, ca orice artist, in intuitie si in sensibilitatea lexicala. Cred in sacru (nu este timpul sa detaliez). Ce crezi despre democratie? Imi place democratia, imi place Regele Mihai, imi place munca. Esti un poet cunoscut. Esti un poet rasplatit cu premii, figurezi in dictionare, criticii nu te-au ocolit. Crezi, totusi, in sansa? Eu nu am avut noroc, ci perseverenta. Am fost onorat de cronicile pozitive, am exersat in sensibilitate si litera, dupa o gandire proprie in care pierderile, inca de la inceput, fac parte dintr-o latura a unei relative impliniri. Am avut sansa de a gasi, dupa o lunga cautare, pe Letitia, alaturi de care am petrecut cele mai luminoase momente, dar cei sapte ani petrecuti fara a tipari o carte (1983�1990), desi fusesem bine primit de critica, sunt un vis departat si dureros. Cunosc foarte bine acest lucru. N-am publicat 14 ani nici un rand. Era o decizie personala si totusi mi s-a parut dureros si frustrant. Ultimii 10 ani in care nu am calatorit deloc imi creeaza uneori o presiune a decorului, langa acest pat al meu in care dorm din prima zi de scoala. Cat de mult conteaza timpul istoric in care autorul scrie? Cum este Romania actuala pentru tine? Romania parea condamnata sa aiba forme fara libertate (pana in '90) si un fel de libertate fara forma dupa aceea. De care carte esti cel mai atasat? Ca orice poet sunt legat de cartea de debut, "Iesirea din apa". Am vrut sa scriu un volum cat mai personal. Cartile la care tin cel mai mult sunt "Ruleta ruseasca" (1993), "Mai mult ca moartea" (1997), "Tara disparuta" (2003). Cel mai mult tin, de fapt, la simbolistica recurenta obsesionala APA � "Iesirea din apa", "Apa moale", "Spalarea apei" �, MOARTEA � "O zi buna pentru partea mortilor" � si LUMINA � "Lux", "Lumina de la foc" si viitoarea "Alta lumina". Foarte multe iubiri. Am vazut ca te indrepti si tu ca alti poeti spre poezia religioasa. Crezi in poezia religioasa ca revelatie pura, sau in cea care se naste in urma deselor aplecari pe textele sacre? Nici nu pot sa spun cat de mult imi doresc sa scriu poezie religioasa. Ea porneste de la postulatul ca omul traieste in orizontul misterului. Aici raspunsul se poate etaja pe o latura "obiectiva" (cate feluri de poezie religioasa exista, ce intelegem exact prin poezia mistica, care sunt trasaturile marilor poeti religiosi etc.) si una "subiectiva", legata de scrisul meu. Cred mai multe lucruri in legatura cu acest subiect: 1. Nu cred in poezie religioasa contemporana pura, ingenua, fara parcurgerea in lecturi a textelor biblice si ale Sfintilor Parinti. Revelatia e STIMULATA, nu anihilata de cunoasterea comentariilor teologice. 2. Asa cum fiecare tema biblica are un halou poetic, fiecare mare creatie lirica implica un sentiment al sacrului. 3. Fara a folosi vorbe mari, unicitatea lui Christos este singuratatea omului in Cosmos, iar asumarea lui de catre fiecare reprezinta unicitatea lui in cadrul omenirii. Am scris 24 de poeme intrunite sub ciclul "O zi din viata lui Iisus" si 28 de "Psalmi reali" in volumul "Mai mult ca moartea". Le-am citit si m-au impresionat foarte mult. Voi relua scrierea poeziei religioase. Drumul de la poezie la proza este deseori unul benefic, aducator de mari impliniri scriitoricesti. Exemplele sunt foarte multe si in literatura noastra. Stiu ca ai incercat si tu aceasta experienta. Continui sa scrii proza? Am scris cateva sute de pagini, in care indraznesc sa cred ca exista un dram de talent. Am publicat o seama dintre ele, primite foarte bine, cu exceptia ironiilor lui Nicolae Breban si Ioan Grosan. Ii apreciez pe Razvan Petrescu, Cristian Teodorescu sau Otoiu, dar informarea este dificila in provincie. Caut romane de Dan Stanca ori Cecilia Stefanescu. Imi place sa citesc proza romaneasca, dar si straina. Care e dusmanul cel mai temut al literaturii? Pesimismul in termenii "absolut nimic nu mai e posibil". Care sunt tinerii poeti care ti-au atras atentia in ultimi ani? I-am remarcat in mai multe randuri pe Ianus, Ion Buteanu, Doina Ioanid ori talentata Adela Greceanu; nu am prea mult timp pentru poezia tanara, dar ii citesc cu solidaritate, bunacredinta si simpatie. Daca as putea i-as ajuta pe toti. Cred ca poetul trebuie sa schimbe ceva, ori in directia poemului-existenta, ori in directia poemului-cuvant. Il cunosc pe Mihai Vieru de la Oradea, ploiestean de origine, un poet promitator. Ligia Ionescu, o insingurata, tragica si mistica poeta, va avea, cred, un mare viitor. Sunt sigur de existenta multor poeti tineri remarcabili, pe care nu am avut cum sa-i citesc. Ce le particularizeaza scrisul? Sunt mai implicati social ca generatiile anterioare? Eu cred ca ei iau contact cu duritatea vietii, a societatii, a gandirii, a cadrului administrativ al artei. Altfel decat luam noi. Eu spun ca poezia trece acum prin cea mai "eroica" perioada a ei. Ati avut marea sansa, voi otpzecistii, de-a porni in literatura, sub "bagheta magica" a unei personalitati ca Nicolae Manolescu. De unul singur, fara un asemenea mentor, ti-ar fi fost mai greu? Domnul profesor Nicolae Manolescu ne-a aratat in primul rand la Cenaclul de Luni, cum se abordeaza un text literar, cum teoriile unui Barthes, Blanchot sau Derrida se pun in practica la analiza operei inedite. A insemnat enorm pentru noi. A creat o atmosfera de emulatie care dainuie si acum. A intampinat primele carti pe care le-am scris cu simpatie si imi doresc ca termenii de atunci sa fie valabili si astazi. M-a recomandat elogios Fundatiei "Soros" si am putut vedea Parisul. (Eram un scriitor "ce n-a vazut Parisul"). M-a invitat la TV, la emisiunea domniei sale "Profesiunea mea, cultura". A fost fermentul unui climat de eficienta critica. Nu as fi avut reusitele, cate sunt, fara aportul domnului profesor Manolescu. Traiesti destul de retras alaturi de poeta Letitia Ilea, despre care ai vorbit mai inainte, si de doamna profesoara Stratan, distinsa ta mama. Iti este usor, te ingrijoreaza multe lucruri? Dupa un an in armata la un batalion disciplinar, patru ani intr-un camin studentesc, practica grea studenteasca, trairea cutremurelor, statutul de muncitor calificat, ar fi trebuit ca multe lucruri sa fi mers mai usor. Cand revista "Contrapunct" nu mai aparea, am fost profesor la liceul "Matei Voievod", de unde a trebuit sa plec pentru ca aveam barba si citeam "Academia Catavencu" (in care, de altfel, Dinescu ii mai ironiza si pe cei care inca mai scriu). De catedra "Academiei de Arte Frumoase" m-am despartit pentru ca il criticasem pe Milosevici, in timpul razboiului, la un curs despre ortodoxie. Fusesem in Serbia si Macedonia si stiam ce e acolo. Letitia este perfecta, inteligenta si talentul ei fac apusul de deasupra orasului suportabil si adesea incantator. Sunt ingrijorat de impunerea TVA-ului de 9% la carte, ceea ce constituie un atentat la literatura, la limba romana si la educatie (si asa extrem de problematica), a tinerilor. Tot asa, nu stiu ce se intelege prin "implicarea preotilor in politica", despre care se tot vorbeste. De aici si pana la rugaciuni pentru sanatatea si succesul liderilor PSD nu mai e mult. Astept cu nerabdare "salariul de merit" care s-a promis. Ma ingrijoreaza agresivitatea unor confrati, tendentiozitatea si superficialitatea de care dau dovada. Cred ca am enumerat destule bucurii, cat si destule necazuri. Cum ar trebui sa imbatraneasca poetul? Nu stiu. Nu ma gandesc cum as putea poposi in patul conjugal fara calitatea de barbat. Batranetea e foarte departe... Batranetea poetului e o irizare de curcubee stralucitoare ale mintii si cuvantului. O, ce definitie "stralucitoare"! Revenind la scris, este el, scrisul, o desertaciune? Poate o incercare pe care Dumnezeu ne-o da? Este posibil sa fie asa, depinde de sistemul de referinta. Dar poate ne asezam de partea semidoctismului, inculturii, mediocritatii, violentei si vulgaritatii. Poate este mult si foarte putin, tot in functie de reperele pe care le consideram importante. Umorul tau, cu totul special, e un lucru cunoscut printre cei care te aud vorbind sau te citesc. Este umorul o eliberare a inhibitiilor, o forma de supravietuire? Cred intr-o forma a umorului, ca eliberare de emotie si simt al relativizarii dezosificant. Am scris mici "poante" in rubrica numita "Cafeaua cu sare" (Vreau sa le spun celor care au apreciat-o ca nu am trimis antologia aparuta sub acest nume la Ploiesti redactiilor, pentru ca volumul nu continea paradoxurile dintre '90�2000, pe care le consider izbutite si mai apoi la momentul aparitiei ei, cartea nu ma reprezenta ca stare de spirit). Ce inseamna timpul tau? Ce iti place sa faci atunci cand te "saturi" de literatura? Am hobby-uri, cum ar fi filatelia. Am marci pe care le compar cu cele ale prietenului meu drag, distinsul colectionar enciclopedic si iluminist Andrei Tudorache. Iubesc Tenisul. Admir vreascurile de semineu si sabiile de colectie... Iti multumesc! Inchei, dorindu-ti in continuare puterea de-a rezista in fata paradoxalelor vremuri pe care le traim!

Dialog realizat de Iolanda MALAMEN, aparut in ZIUA Literara, 8 martie 2004