Gabriel ANDREESCU 

Transnistria si Republica Moldova par sa devina din ce in ce mai prezente in dezbaterea publica, presa romaneasca intrand in dialog, uneori doar implicit, cu cele cateva studii aparute intre timp. Luni, 17 octombrie, Petru Bogatu a comentat in Ziua un plan de reglementare a diferendului transnistrean, posibila incercare a Kremlinului de a reanima memorandumul Kozak. Noua formula care, citez, pare "menita sa scoata din sarite nu numai conducerea de la Chisinau, ci si intreaga Basarabie" propune crearea unei confederatii intre Transnistria si Moldova. Parlamentul bicameral al confederatiei ar fi ocupat, in mod egal, de reprezentantii celor doua state. Un contingent international in culori rusesti va garanta militar noua entitate. Cu putin timp in urma, Societatea Academica Romana (SAR) publicase studiul "Cum putem ajuta Moldova sa se ajute pe sine". Solutia SAR era autonomizarea Moldovei fata de Transnistria, izolarea acesteia din urma printr-un embargo sustinut si pregatirea Moldovei pentru a deveni un candidat la integrare. O viziune intrucatva apropiata a oferit, la scurt timp, Institutul "Ovidiu Sincai". Studiul "Transnistria. Evolutia unui conflict inghetat si perspective de solutionare", publicat in luna septembrie 2005, promova internationalizarea problemei transnistrene si decuplarea, astfel, a Transnistriei de restul Moldovei. Mai precis, punerea ei, timp de 5-7 ani, sub un protectorat international. In final, ca si in modelul SAR, interesul prim ar fi tot integrarea europeana a Moldovei. Eventual, Transnistria ar transfera o parte din gestiunea institutiilor sale Ucrainei si/sau Rusiei. Studiile amintite iau in serios ideea secesiunii provinciei rebele. Principalul argument ar fi importanta integrarii europene a Moldovei, mai usor de realizat fara "balastul" Transnistria. Au dreptate cei care vad in apartenenta la UE o miza prioritara pentru un stat atat de subred precum Moldova. Numai ca tema integrarii europene a vecinului de la Est va ramane timp de decenii un deziderat. In schimb, statutul Transnistriei se joaca in urmatorii ani. Desi apar legate pe hartie, cele doua dimensiuni ale vietii politice din Republica Moldova nu sunt conectate in realitate. Doar un context exceptional ar putea impinge Moldova in UE in urma depasirii crizei transnistrene prin integrarea ei completa sau prin separare. Dar oare se poate miza pe exceptionalitate? Aranjamentele privind independenta Transnistriei nu au in vedere faptul ca secesiunea prin forta este unul dintre fenomenele cele mai repudiate in dreptul international. In general, comunitatea internationala a intors spatele aventurilor secesioniste. Declaratia de independenta a provinciei Katanga fata de Congo, in 1960, a fost urmata de o interventie armata care a facut, pana in 1963, zeci de mii de victime. Treizeci de ani a luptat Eritreea sa se separe de Etiopia. Dar pierderea a 500.000 de vieti umane nu a determinat comunitatea internationala sa sprijine pe initiatorii secesiunii. Separarea Sloveniei, Croatiei etc. a avut loc intr-un context constitutional care permitea ruperea federatiei iugoslave. Tema secesiunii s-a ridicat si in Kosovo si nici pana astazi ea nu a disparut ca alternativa. Numai ca in cazul Kosovo, guvernul central sarb dezlantuise o represiune galopanta impotriva populatiei albaneze majoritare in provincie. Epurarea etnica devenise iminenta. Cand un guvern devine vinovat de mari crime impotriva populatiei unei regiuni, secesiunea incepe sa para legitima. Nimic din toate acestea in cazul Transnistriei. Actualii separatisti nu au avut de luptat impotriva represiunii Chisinaului. Ei au capturat malul stang al Nistrului, au creat un stat mafiot si au negat drepturile si libertatile locuitorilor in numele carora vorbesc. Or, acceptarea secesiunii prin forta si mai ales in aceste conditii ar fi un model catastrofal. Este acelasi lucru ca o negociere cu teroristii. Pericolul vizibil la orizont ar fi mai curand ca in Transnistria sa aiba loc alegeri, iar rezultatul - previzibil - sa-i sustina masiv pe secesionisti. Apoi, voturile pentru Presedinte si pentru Consiliul Deputatilor Poporului sa fie invocate ca proba a autodeterminarii "poporului transnistrean". Cum Statele Unite prefera sa evite implicarea in conflicte de mai mica importanta, iar tari precum Franta si Germania au devenit excesiv de tolerante fata de Rusia, ne putem trezi ca raptul international va fi sustinut prin tacere. Or, acesta este contextul in care Romania poate juca un rol regional. Caci are ocazia si legitimitatea sa denunte sistematic si vocal incalcarea grava a regulilor internationale. Ceea ce nu inseamna o rezolvare a crizei transnistrene. Dar evita cel putin rezultatul ei cel mai reprobabil.