Ziua Logo
  Nr. 3458 de joi, 20 octombrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
0 noua etapa in razboiul Atanasiu - Badalan
Ministrul Apararii il ameninta cu demiterea pe seful SMG
Ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, a precizat ieri ca nu este exclus sa solicite demisia Sefului Statului Major General (SMG), generalul Eugen Badalan, pentru recentele declaratii ale acestuia referitoare la bugetul insuficient acordat Armatei. Ministrul a facut aceasta declaratie in urma audierii sale in cadrul Comisiei de Aparare a Camerei dupa ce, recent, in aceeasi Comisie, Badalan se plansese ca Armata nu are fondurile necesare pentru a suporta obligatiile fata de NATO. "Badalan nu trebuie sa ia decizii politice, el trebuie sa le aplice" a specificat zambitor Atanasiu mentionand ca "Punctul de vedere al MApN este cel pe care il exprim eu, nu Badalan". El a adaugat ca o decizie referitoare la o demitere a generalului SMG va trebui sa fie luata de presedintele CSAT, nimeni altul decat seful statului, Traian Basescu. Ministrul l-a acuzat pe Badalan si de management deficitar aratand ca armata romana continua in mod bizar dezvoltarea unor programe invechite, demarate in anii '90. La acest capitol, spusele lui Atanasiu au fost intarite de presedintele Comisiei de Aparare, Mihai Stanisoara. Pe de alta parte, ministrul a spus ca nemultumirea lui Badalan nu e tocmai justificata in conditiile in care bugetul Armatei a crescut, in comparatie cu cel de anul trecut, cu o suma de 400 de milioane de dolari. "Consider ca ne putem indeplini obiectivele prin controlul clar al costurilor si cu bugetul pe care il avem", a precizat Atanasiu, care a adaugat ca este multumit de faptul ca bugetul Ministerului a fost suplimentat, fata de anul trecut, cu 400 de milioane de dolari.
Divergente vechi
De fapt, in spatele acestui schimb de replici, se desfasoara o noua etapa a razboiului Atanasiu-Badalan care s-a facut simtit inca din cursul lunii iunie, a.c. ZIUA a titrat atunci ca atat ministrul cat si seful SMG rivalizeaza pentru obtinerea controlului asupra serviciului de informatii al Armatei. La acea vreme, divergentele au pornit de la refuzul generalului de a se angrena in modificarea Legii de organizare a MApN ce putea da posibilitatea numirii unui civil la carma Directiei Generale de Informatii a Apararii. Miza era cruciala. Ministrul, membru PNL, dorea numirea in functie a unui apropiat al partidului, fostul ofiter Vasile Paun, adus in structurile MApN chiar de Atanasiu. Badalan s-a opus fatis noului proiect de modificare a Legii, in special in privinta numirii unui civil in fruntea serviciului militar de informatii. Seful SMG este insa o personalitate controversata. S-a vorbit mult despre faptul ca este un personaj corupt, dar nici o institutie competenta nu a reusit sa aduca vreo dovada in acest sens. Mentionam ca, imediat dupa instalarea presedintelui Basescu la Cotroceni, Badalan i-a facut o vizita acestuia. Nici seful statului si nici generalul nu au explicat miza intrevederii.
Razvan GHEORGHE 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Suplimentarea de buget este pentru DGIA ,si nu pentru "racani"!   de victor81
Care sunt prioritatile?   de negru voda
Generalul Badalan, un om de onoare   de dragosstefanescubuzau
A r h i v a
  Amnesty cu ochii pe Romania    2 comentarii
  Guvernul, amenintat cu motiunea de cenzura    
  Opozitia, impotriva dezincriminarii calomniei    
  Revocarea lui Nastase si Vacaroiu, adoptata    13 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Flavius Biea campion mondial la box (60 afisari)
 Ingineria "Cocos" (52 afisari)
 Scandal la Meteora din Ceahlau (40 afisari)
 Motiunea "Ce faceti cu petrolul Romaniei?" (32 afisari)
 Bucuresti, jungla urbanistica (30 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00793 sec.