Sorin ROSCA STANESCU 

Pana acum, Calin Popescu Tariceanu a rezistat. In mod miraculos. Atat in calitate de presedinte al PNL, confruntat cu disidente interne manevrate de la Cotroceni - vezi cazul Mona Musca - cat si in calitate de premier. In aceasta ultima ipostaza, a fost subminat, in mod constant si violent, chiar de catre presedintele Traian Basescu, care, criticand Guvernul, a omis in mod semnificativ sa amendeze si greselile fostilor sai colegi de partid, care acum ocupa pozitii importante in Executiv. Acelasi Tariceanu a reusit, la limita, sa evite in urma cu cateva luni si cursa pe care "aliatii", din Alianta si de la Cotroceni, i-au intins-o pentru a declansa realele sau pretinsele alegeri anticipate. Si a refuzat sa isi dea demisia, blocand astfel o veritabila avalansa politica ce urma sa fie declansata. Dar astazi, el este confruntat cu doua provocari majore. Iar in prima cursa a si cazut. Consecvent unei strategii care i-a adus in trecut - incepand chiar de pe vremea Guvernului Ciorbea - succese in lant, Traian Basescu isi impinge partenerii intr-o anumita directie, apoi ii lasa pe neasteptate in ofsaid, batandu-le obrazul pentru ca ar fi optat gresit. Asa s-a intamplat recent cu alegerile anticipate. Cand, dupa ce a insistat, in mod obsedant, asupra necesitatii acestora, Basescu a anuntat ca ele nu reprezinta o prioritate. A facut la fel si zilele trecute, in raport cu scandalul schimbarii presedintilor celor doua Camere sau a regulilor de joc pentru inlaturarea presedintilor consiliilor judetene. Dupa ce a determinat punerea in miscare, in aceasta directie, a masinii Coalitiei, si-a exprimat fara avertisment, in mod public, rezervele. Adresandu-se, asa cum ii place sa spuna - toti capii de stat cu reflexe dictatoriale fac acest lucru - direct poporului. Peste capul partidelor. Peste capul Parlamentului. La fel cum va face, probabil, si in "afacerea referendumului", pentru schimbarea Constitutiei. Miscandu-se inertial sau poate hartuit de fel de fel de teme stringente ale guvernarii, Tariceanu nu a fost atent - si nici PNL - si, in loc sa abandoneze o cauza dinainte pierduta, escaladeaza ofensiva pentru schimbarea presedintilor PSD ai consiliilor judetene. Puternic sustinut si de catre PD. Care, la semnal, il va lasa cu ochii in soare. Este cu neputinta ca Tariceanu sa nu iasa sifonat din aceasta afacere. Dar miscarea politica de du-te-vino pe aceasta tema este doar de incalzire. Se pare ca atacul frontal vine din alta directie. Aplicand cu sfintenie mecanismul utilizat candva, atunci cand PD - un partid care avea cam tot atat de putini parlamentari cati are si astazi - a reusit sa dea peste cap Guvernul Ciorbea, provocand o criza si o schimbare, Traian Basescu, care acum are o pozitie si mai buna intrucat este sef de stat, forteaza o ruptura in Coalitie. Sub un pretext cat se poate de serios si de sensibil, pentru populatie: bugetul Invatamantului. Demisia surprinzatoare a lui Mircea Miclea este urmata de un intreg cor intretinut de khmerii portocalii din politica, societatea civila si media, pe tema faptului ca invatamantul romanesc, caruia ar trebui sa i se acorde o prioritate, este vitregit de actualul Executiv. La popor da bine. Opozitia nu are nici ea nimic de spus, pentru ca se bucura de orice schisma in interiorul Coalitiei. PD-ul castiga popularitate, creand imaginea unui partid dispus sa faca sacrificii reale pentru prosperitatea intelectuala, culturala si materiala a generatiilor viitoare. Curata demagogie. Puncteaza si presedintele, in aceeasi directie. Iar Tariceanu este lasat in ofsaid. Iar ca respectiva criza sa fie cu adevarat si in mod major declansata, mai este nevoie doar de un fitil. Si iata si fitilul: PD refuza sa nominalizeze - in interiorul propriului algoritm - un succesor al lui Miclea. Criza este gata ambalata. Lui Tariceanu ce-i mai ramane de facut? Sa cedeze, compromitand astfel intregul Guvern - fiindca asta ar fi dovada ca Miclea si PD au avut dreptate - sau sa numeasca un ministru al Invatamantului din afara algoritmului. Creand astfel, pentru PD, pretextul de a parasi guvernarea. Daca administreaza gresit aceasta criza, Tariceanu pierde la ambele capete. Bugetul, formula la care s-a ajuns, este rezultatul unor calcule laborioase. Si a unor indelungate si responsabile negocieri in interiorul Executivului. Care au avut o anumita durata de timp. Dovada ca demisia lui Miclea a fost deliberata si este un act politic contrafacut, la comanda PD, este ca el a avut numeroase prilejuri de a obiecta in mod argumentat si de a solicita mai multi bani. De unde? De la ceilalti colegi. Inclusiv pedisti. Demisia sa este vinovata, pentru ca este rezultatul unui murdar joc politic. Si, probabil, punctul de plecare al declansarii unei crize. Amenintarea lui Tariceanu ca-si va da demisia este, din aceasta perspectiva, un semnal ca el e gata sa cada in cursa.