Dan Cristian Comanescu este presedintele Institutului Ludwig von Mises - Romania, o asociatie privata dedicata dezvoltarii si promovarii paradigmei "austriece" in domeniile economiei si al dreptului. Din 1995 coordoneaza seminarul privat Ludwig von Mises. A tradus si publicat pe Internet o mare parte din tratatul "Human Action", al aceluiasi distins economist. Crezi ca este compromis definitiv capitalismul in Romania? Si daca da, cine crezi ca poarta responsabilitatea? Unde exista viata exista si speranta. Aparent paradoxal insa, capitalismul e compromis cata vreme nu e perceput numai ca un corolar. Un corolar fericit si binevenit, dar numai un corolar, al dreptului natural la libertatea personala de agresiunea fizica. Intr-adevar, altminteri putem spune ca socialismul nu s-a facut vinovat decat de "eroarea intelectuala" de a urmari cu mijloace gresite tot "capitalismul", "cresterea" bazata pe acumularea de capital (e drept fortata, dar trebuia incercat daca nu cumva merge!), adica "acelasi ideal ca si liberalismul". Deci ramanem la o perspectiva colectivista, la cultul unui Moloh supra-personal, anti-personal. Absolutizat astfel, "capitalismul" devine paravanul ingineriei sociale si dusmanul persoanei, in fapt un idol anti-capitalist. Devine opozabil (deci va fi opus in competitia pentru spoliere politica) dialogului interpersonal bazat pe respectul mutual al expresiilor concrete ale celuilat (corp si proprietate) si tuturor armoniilor economice, culturale si spirituale care presupun un asemenea dialog. Deci primii tradatori ai capitalismului sunt cei ce nu-l subordoneaza riguros libertatii. (Vezi online si "The Problem of Growth" in Rothbard, Man, Economy and State) Dar daca ramane "doar naturala", nici libertatea nu e suficienta pentru capitalism! Intr-adevar, ramanerea statornica si generalizabila de partea principiului libertatii personale de agresiunea fizica presupune, nu se poate repeta indeajuns, o masura de virtute altruista in lumea asta, care nu e invariabil avantajoasa, la bine si la rau, decat din perspectiva prelungirii responsabilitatii personale si interpersonale in vesnicie. In fine, virtutea, chiar daca e rationala pe termen mai lung, inca nu e numaidecat si posibila, decat daca este coextensiva unei bucurii aparent paradoxale, unei adevarate fericiri (sa ne amintim mereu de Steinhardt), in ciuda oricaror posibile pierderi la scara vietii "doar naturale". E nevoie de fericirea unei comuniuni de pe acum cu Dumnezeul intrupat al creatiei, incepator al lucrarii intregii virtuti si datator tainic, dar negresit, de bucurie "suprafireasca" celor porniti sa se angajeze pe aceeasi cale, cu ajutorul Lui. Prin urmare, capitalismul tine si de conjunctia teandrica a libertatii cu harul, dupa cum ordinea cu adevarat naturala tine in general de unirea creatului cu necreatul, in sensul precizat de Sf. Maxim Marturisitorul si de acei (multi, putini, nu stiu) ramasi cu el, de partea Ortodoxiei. Cu sau fara intentie, responsabili de regresul capitalismului - si al oricarui ideal respectabil, insa "doar natural" - sunt atunci toti cei care pun obstinat in paranteza necreatul: "naturalistii" dedicati naturii ca unei "inchideri ce se inchide". In general e vorba de "modernisti" occidentalizanti din "oportunism de dreapta". Dar sunt si liberalii mai putin sensibili decat rothbardienii la posibilitatea dependentei liberalismului de un imperativ mai inalt decat cel natural, de un imperativ spiritual personal si personalist, care-l intemeiaza pe cel natural - si a carui (re)identificare e nu mai putin probanta de tot discernamantul care face gloria Scolii "austriece". In fine, mai sunt cei pe care marxistii i-ar putea numi "sectantii de stanga", uneori aparent crestini, care in fond promoveaza un soi de evazionism cripto-maniheu sau origenist. Sunt "scizionisti" care cauta si recomanda tuturor (spre incantarea nedisimulata si remunerativa a alcatuitorilor de iad pamantesc) sa cultive "exclusiv necreatul", sau in tot cazul sa nu se simta responsabili pentru cultivarea in paralel si sinergic a idealului unei ordini firesti in intreaga creatie, inclusiv in relatiile interpersonale, economice si de drept. Dar negatia evazionista a creatiei e totodata o nimicire a persoanei si actiunii umane pe altarul unui fel de comunism nirvanatic - si nu poate fi altceva, odata ce solidaritatea omului cu firea si firescul ei este un adevar nu "doar natural" (economic si etic in sensul demonstratiilor totusi inconturnabile de tip praxeologic), ci si duhovnicesc (vezi "importanta creatiei in toata complexitatea ei pentru urcusul omului la Dumnezeu" in traducerile si talcuirile Parintelui Staniloae la Sf. Maxim, indeosebi Ambigua). Pe scurt, urmarind (pe linia lui Mises) dusmanii capitalismului, ajungem (cu Rothbard) dincolo de suprafata politicilor economice viciate din eroare intelectuala sau interes ingust, la fondul revoltelor imporiva naturii si la proiectiile funeste in imediat ale anumitor "crezuri" depersonalizante, in fapt doua fatete ale aceleiasi monede, care au ca numitor comun respingerea partiala sau totala a personalismului consecvent in economie, drept si spiritualitate. S-au folosit diverse formule pentru a caracteriza Romania dupa 1989. Tu ai vorbit despre "fascism economic". Ce inseamna acest concept? Inseamna corporatizarea sau monopolizarea diverselor sectoare economice de catre stat, in beneficiul marilor afaceristi care urmaresc eliminarea competitiei actuale si potentiale, in vederea exploatarii consumatorilor prin preturi mari la calitati slabe. Apoi subventionarea lor pe diverse cai, in ideea ca sunt "prea mari pentru faliment", "de interes national" etc. De exemplu, pui bariere vamale in calea autoturismelor la mana a doua sau chiar noi, in beneficiul producatorilor necompetitivi, care cumpara privilegii politice. Exemplul ideal, dar cam tehnic ca sa-l rezum aici, e monopolizarea si exploatarea monetara si bancara (dar vezi acum in versiune romaneasca Rothbard, "Ce le-a facut statul banilor nostri"). Interesul material (practic singurul in lumea 3D a "valorilor democratice": sex, unt si tunuri) al marilor producatori este de a spolia astfel cumparatorii, blocand circulatia elitelor antreprenoriale, deci eliminand partial sau total competitia economica (unicul mijloc de descoperire al producatorilor celor mai solicitate produse, la preturile cele mai avantajoase). In schimb, statul, agresorul monopolist prin excelenta (pornind de la productia de legislatie, urmata indeaproape de moneda si educatie) cumpara poate si ceva material, dar mai ales bunavointa marilor afaceristi, care, departe de a incuraja material intelectuali favorabili pietei libere si produse mediatice autentic liberale, vor sponsoriza in general o cultura etatista, fascista, monopolista. Este profilul mai tuturor "think-tank"-urilor si publicatiilor "academice" sau de mare tiraj occidentale. Amanunt semnificativ pentru a intelege de ce fascismul economic "merge" aparent "spontan", facand pe termen lung casa mai buna cu totalitarismul democratic intrevazut de Tocqueville si cu neutralizarea "soft" a cuvantului, decat cu suprimarea lui brutala, de tip stalinist sau inchizitorial. Ultima naste animozitati costisitoare, deci practicantii ei irationali vor fi sistematic eliminati de rivalitatea exploatatorilor mai eficienti, ca Vechiul Regim de cel nou. In esenta, formula de aur este "monopol si privilegii contra legitimitate" pentru monopolistul suprem, care e statul. Iar echipa castigatoare (in limitele posibilitatilor obiective de parazitare a economiei) este: mari politicieni - mari "afaceristi" - mari "intelectuali". Cam in directia asta trebuie cautati marii dusmani ai ordinii naturale. Si placinta scade (in raport cu ce ar putea fi si apoi in sens absolut), exploatarea mutuala creste, saracii isi pot valorifica tot mai dificil potentialul pe piata astfel masluita, lumea e spalata permanent pe creier. In fine, politicienii, afaceristii si intelectualii care nu procedeaza astfel sunt dezavantajati de regulile competitiei politice, intr-o lume unde exploatarea de tip politic e institutionalizata, ca mijloc legitim de capatuire. Practic, statul, odata acceptat, aduce automat lumea in stadiul de jungla, in care fiecare e obligat sa incerce sa fure mai mult si mai repede decat e furat. Singura iesire e delegitimarea statului, falimentarea in primul rand a mentalitatii etatiste. Altfel, prabusirea statelor e ca si cum ai taia buruienile fara sa scoti radacina: eventual cresc si mai viguroase. Evident, problema nu se reduce la Romania (v. online de ex. "Economic Fascism", de Thomas DiLorenzo.) In timpul unei conversatii private imi aduc aminte ca ai declarat ca educatia ar fi, in opinia ta, punctul de inceput al unei privatizari serioase in Romania. Sunt curios daca iti mentii opinia si, daca da, sa argumentezi de ce? Da, pentru ca fara educatie sansele schimbarii mentalitatii in directia buna sunt practic inexistente. Iar eliberarea scolii, scoaterea ei din Egiptul politic, e o conditie necesara pentru educatie. Unul din putinele lucruri care merg bine in America, de exemplu, din perspectiva liberalismului autentic, a performantei academice si nu numai, e miscarea de "homeschooling", a parintilor care au inteles ca scoala publica e mai rau decat ineficace, e o lobotomizare a generatiilor tinere in conditii de puscarie, o reteta pentru depravare si delincventa juvenila, iar in cazul "elitelor", pentru pregatirea marilor inchizitori si machiavelieni de maine. Tocmai de aceea, machiavelienii si inchizitorii de azi se vor tine - sunt obligati de logica rivalitatii politice sa se tina - cu dintii de ce au apucat deja pe linia reeducarii, ca mijloc de reducere a costurilor exploatarii. Si vor fi ajutati de interesele perverse ale "profesorilor" - reeducatori, de cele mai multe ori ei insisi alienati pana la a-si atribui o postura apostolica, corporatizati si cramponati in micile lor sinecure de gardieni in gulagul celor mici. O sansa ar fi in directia crestinilor care ar percepe abandonarea copiilor pe mana reeducatorilor secularizanti si depersonalizanti ca pe un pacat. Din nefericire insa, tot ce poate putrezi in crestinatate ma tem ca e deja intr-un stadiu anvansat: daca am inghitit idolatriile reeducarii seculariste in secolul XIX si comuniste in XX, oare ne vor jena acum "epifaniile" post-moderne ale apostaziei, in ambalajul asa "cool" al "ecumenismului" sincretist? Poate doar pe cativa nostalgici ai nationalismului masonic pasoptist si (daca nu ma repet) pe cateva figuri de farisei legalisti. Ei ar putea cauta renasterea scolii in "traditia" filetismului de tip legionar (sau national-comunist), in ideea ca mantuirea cu ridicata e mai plauzibila la scara nationala decat globala, colectivismul de neam mai viabil decat cel de specie sau ecopleroma. (Pacat ca Ceausescu zicea mereu ca-i ateu! Pe de alta parte, mai stii, maine, poimaine aflam ca a fost vreun atlet deghizat al Occidentului, ipso facto "crestin" bun de canonizat... impreuna cu "Elena doamna" ... si vitejii securitatii cu sutana virtuala sub epoleti - asa ca poate rezolva tot sarmanul Nea Nicu - post mortem! - si dialectica local-global.) "Tradarea intelectualilor", in sensul de amor cu puterea la zi, are o explicatie contextuala la fiecare caz in parte sau este ceva aproape necesar? O data legitimat statul, o logica practic implacabila a competitiei politice, a rivalitatii pentru controlul si largirea creatoare a canalelor spolierii legalizate, pune "tradarea intelectualilor" in locul central la care ma refeream mai sus, in corelatie cu fascismul economic. Expunerea generala a acestei dinamici este clasicul "The State", de A. de Jasay, iar rolul funest al prostitutiei intelectuale este subliniat intr-un mic eseu despre "elitele naturale" de H.-H. Hoppe, ambele online. Blocarea acestei logici si a stimulentelor materiale enorme asociate cu ea in faza actuala presupune un factor ideologic mult mai puternic, in ultima instanta un reper eshatologic foarte diferit de cel al modernitatii democratice, dupa cum am incercat sa sugerez si intr-un mic comentariu la Rothbard, pentru "Idei in dialog". Altminteri, intoarcerea completa a curentului spoliator (nu doar cativa pasi intamplatori si temporari ici si colo impotriva lui!), este de neimaginat. Sigur, ramane o mare diferenta intre o prostitutie intelectuala lipsita de entuziasm, sau chiar macinata de o constiinta care poate asteapta impulsul decisiv pentru apucarea drumului cel greu impotriva curentului si, respectiv, una zeloasa, fanatica, totala. Exact ca in cazul gardienilor de puscarie despre care povesteste Steinhardt - lucruri proprii fiecarui caz si context in parte. Dar sa nu uitam ca Bunul Dumnezeu sta si bate la usa inimilor tuturor, iar pentru cei ce Ii deschid totul devine cu putinta. Deci avem si una si alta: pe de o parte, "o logica doar naturala" aproape invincibila, a tradarii moral-intelectuale degenerative, sau chiar invincibila la scara sociala si pe termen lung (sa nu uitam ca exceptiile pot fi un fel de "anorexici" ai agresiunii, nu mai putin atipici in "pasiunea lor pentru dreptate" decat anorexicii alimentari in "pasiunea pentru post.") Pe de alta parte, posibilitatea vietii duhovnicesti ii reda omului libertatea sa aleaga virtutea impotriva viciului, sa gireze principiul dialogului si al comuniunii interpersonale impotriva agresiunii fizice. In cele din urma, necesar si previzibil e doar falimentul liberalismului (si oricarui alt bine) secularizat, sau asociat vreunei spiritualitati "reabsorbtioniste", depersonalizante, atotrelativizante, afine anarhismului axiologic. Cum ai ajuns la conjunctia dintre liberalism si religie? Personal mi-am recunoscut spontan aspiratiile atat in Ortodoxie, cat si in liberalismul autentic, cat le-am putut pricepe pe amandoua, de pilda cand am citit un Sfant Parinte ca Maxim Marturisitorul, sau un liberal consecvent ca Rothbard � si n-am vazut niciodata vreo tensiune intre ele. Daca Mantuitorul preconiza o solutie politica, se instala direct la Putere, in loc sa spele picioare si sa incaseze palme (totusi nu fara sa-Si sublinieze nevinovatia in fata satrapului, ca exemplu de duhul in care se intoarce obrazul celalalt!), bice si cuie de la stapanitorii politici, nu? (Spune un duhovnic rus contemporan, Arhim. Sofronie Saharov in Viata si invatatura staretului Siluan, ca "o victorie obtinuta prin violenta nu e niciodata durabila si, prin natura ei, nu este atat gloria, cat rusinea umanitatii." Ce putem spune atunci de initierea si institutionalizarea politica a violentei fizice? Zice tot Parintele Sofronie in Nasterea intru Imparatia cea Neclatita: "Omul care a parasit pe Dumnezeu isi faureste singur vrajmasi: primul dintre ei - statul. Iar iesire din aceasta nu este. Cu cat se organizeaza si se intareste mai mult aparatul statal, cu atat mai rapid si mai crunt procesul de depersonalizare al oamenilor.") Pe de alta parte, de ce sa fii cu adevarat liberal, atunci cand poti profita de pe urma liberalismului celorlati, ramanand tu insuti un duplicitar machiavelic? Si e un rationament pe care toti il invata, mai devreme sau mai tarziu, de voie sau de nevoie! De ce sa fii cu adevarat liberal daca nu S-a intrupat Dumnezeu si n-a zis: "Ce faceti celui mai mic dintre acesti frati ai Mei, Mie-Mi faceti"? Apoi cum sa fii liberal in conditii extreme, cand e nevoie sa pui umarul pentru binele comunitatii cu mari pierderi personale si aparent neglijabile sanse de reusita, de ex. cand societatea se auto-fagociteaza schizofrenic, sub auspiciile vreunui Moloh politic malignizat? E nevoie de o anume lepadare de sinele cel mai hedonist, pe care doar terapia Ortodoxa, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, stie sa le poata furniza in orice circumstante. Lectia economicului e ca numai o societate fara agresiune politica poate fi viabila, dar si ca orice societate viabila presupune un minimum de altruism, iar drumul spre o societate non-conflictuala si viabila presupune chiar ceva mai mult altruism. Dar pe acela numai conlucrarea libertatii cu harul il poate dobandi la greu si pastra in perpetuitate... Exista incompatibilitati funciare intre capitalism si ortodoxie? Depinde cum intelegi capitalismul. Daca-i in spiritul "urmeaza-ti pofta", sunt evident incompatibile. Adica ortodoxul nu e capitalist in sensul asta. Nu ca n-ar spala bucuros picioarele "capitalistului", dar "capitalistul" care merge pe linia asta ajunge repede mai rau decat fascist: ajunge neo-gnostic, adica adeptul "religiei americane" a auto-deificarii (� la Harold Bloom) si al omnipotentei complexului politico-militaro-academico-industrial de care se vede absorbit, deci crucificatorul prin excelenta al Ortodoxiei si al libertatii, la figurat si la propriu. Nimic mai "firesc": daca cineva e sa-si revendice pana la capat "dumnezeirea" si nu poate rastigni Creatorul, va rastigni sau adultera trupeste imaginea Lui in creatie. Cam asta-i viitorul devolutiei consumeriste a "liberalismului secularizat" (care se dovedeste o contradictie in termeni): nihilismul descris de Parintele Serafim Rose, nihilismul de acum "spiritualizat" de alde Bloom si confratii lui cu intuitia oportunitatilor momentului. Pe linia observatiei lui Chesterton: "Artistii au declarat ca sufletul atinge cel mai inalt nivel de spiritualitate nu cand este eliberat de religie, ci cand e eliberat de moralitate". Asta nu-i numaidecat rau pentru adevaratii ortodocsi (dimpotriva, Sf. Ioan Gura de Aur observa ca vremurile cele mai propice pentru ei sunt cand ortodoxul poate verifica cum sta cu marturisirea), dar e rau pentru tot restul. Pe de alta parte, daca intelegem capitalismul in sens riguros etic si economic, ca sistem de dialog opozabil silei cu violenta fizica si de diviziune a muncii bazata pe proprietatea privata, care permite acumularea si mentinerea capitalului necesar supravietuirii populatiei actuale si chiar uneia mai mari, nu vad nici o contradictie. Dimpotriva, proprietatea privata (si capitalismul posibil odata cu ea) nu poate fi pana la urma respectata decat in conditiile etosului crestin-Ortodox asumat, personalist in sensul indispensabil practicarii consecvente a non-agresiunii, asa cum sugeram mai sus. Deci capitalismul are vocatia de a fi sau de a deveni Ortodox (sau de a nu mai fi deloc.) Iar Ortodoxia cred ca are vocatia de a hrani copiii si sufleteste, dar si trupeste: sufleteste in comuniunea libertatilor induhovnicite in spatiul dialogului lepadat de ispitele agresiunii fizice de tip politic, trupeste in spatiul economicului productiv si sanatos; deci de a-si recunoaste si o dimensiune capitalista, daca e sa nu-L ispitim rau pe Bunul Dumnezeu... lasandu-I creatia pe mana "alcatuitorilor de iad pamantesc", cum spunea Nicu Steinhardt. Din perspectiva ordinii proprietatii private, aderarea la UE reprezinta un ideal dezirabil? Abstractie facand de surparea fundamentului spiritual pe toata intinderea civilizatiei, nu cred ca ar fi in mod necesar catastrofala pe termen scurt. Fiindca disparitia progresiva - in conditiile unificarii politice - a ultimelor bariere competitive din calea degenerarii institutionale atotcuprinzatoare va sfarsi abia dupa un timp prin a scoate la iveala cele mai oneroase posibilitati de exploatare monopolista, de pilda prin inflatie si hiperinflatie, antrenate dialectic de acumularea deficitelor publice in competitia politica si ducand la colaps economic masiv, analog prabusirii comunismului de tip sovietic. (Vezi si Guido H�lsmann, eseul despre euro care va aparea ca postfata la Rothbard, "Ce le-a facut statul banilor nostri" si "Political Unification: A Generalized Progression Theorem", online) Pe termen scurt insa, privind lucrurile din perspectiva crestina, care mi se pare coextensiva unei ordini perpetuabile a proprietatii private, cred ca asistam deja la un import masiv de colaps cultural si spiritual. De asta se poate convinge oricine citeste Sfintii Parinti in paralel cu frecventarea gunoiului mediatic, sa zicem in proportii egale - si compara dupa vreo 6 luni duhurile respective. (Oare se poate servi la doi stapani vreme de sase luni?) Urmeaza sa apara primele carti de economie austriaca, in format clasic, sub egida Institutului pe care il conduci. Ce va propuneti in continuare intr-o perioada de timp nu foarte indelungata? Cu voia Bunului Dumnezeu planuim sa incepem cu "micul mare" clasic al lui Rothbard, "Ce le-a facut statul banilor nostri", moneda fiind punctul de pornire al operei lui Mises, al intregii sale viziuni asupra paradigmei pe care o promovam. Apoi ne gandim sa publicam un volum Hoppe despre monarhie, secesiune, ordinea naturala si alte cateva victime colaterale ale democratiei (mai bine zis ale cleptocratiei in principiu universalizate), adica ceva aplicativ, de incalzire. Dupa care ar trebui sa ne intoarcem repejor spre fundamentele economice si de drept ale ordinii naturale (folosesc cuvantul in sens de "inchidere care se deschide".) Asadar "bibliile" omului civilizat: Rothbard despre etica libertatii si Mises despre calculul economic si actiunea umana. Vor putea urma (sau vor fi presarate printre ele) si altele, ideea fiind de a ilustra viziunea personalista in drept si economie, dar si de a sublinia mereu cum se cere ea intregita de o spiritualitate nemutilata a persoanei si a dialogului, cum se misca firescul, pentru a supravietui, de la respectul pentru integritatea expresiilor fizice ale celuilalt (corp si proprietate), pana la formele de comuniune mai depline. Cand o sa apara prima carte semnata Cristi Comanescu? Ar putea fi o carte de convorbiri: am deja una nepublicata pe care multi o apreciaza mai mult decat pe cele deja aparute, asa ca poate ar merita adunate toate la un moment dat. Apoi ma silesc sa ma gandesc si la un manual de liberalism Ortodox, un fel de veriga lipsa a lui Rothbard, care imi place sa cred ca l-ar fi convertit si pe el. Stii ca se zice ca ar fi murit in pragul convertirii la Romano-Catolicism, dar ma tem ca n-o fi gasit acolo raspuns la intrebarea de ce e totusi Dumnezeu o ipoteza necesara, iar in planul legii naturale probabil ca era oricum mai catolic decat Papa. Pe de alta parte, nu ma simt nici scriitor, nici vorbitor prin vocatie, asa ca ma produc aproape numai cand chiar simt ca nu mai am incotro, ca altfel se deschide imediat pamantul sub mine si aterizez in iad pentru dezertare.

Interviu realizat de Ninel Ganea