Adrian SEVERIN 

Crizele de personalitate ale "presedintelui-jucator" au ajuns sa se transforme intr-o reala criza constitutionala. Toata lumea o resimte. Constitutia nu este o simpla adunatura de dispozitii care se pot interpreta separat. Natura si trasaturile esentiale ale statului se reflecta in continutul drepturilor si obligatiilor fundamentale care, la randul lor, pot fi garantate numai de anumite sisteme institutionale. Pentru o democratie autentica elementele sine qua non sunt trei: adoptarea si modificarea deciziilor, prin metode nonviolente; administrarea intereselor publice de catre institutii integrate intr-un sistem de contraponderi si control reciproc; participarea cetatenilor la luarea deciziilor prin transparenta actului de gestiune si angajarea raspunderii permanente a decidentilor fata de populatie. Atunci cand a fost redactata Constitutia post-comunista a Romaniei, o idee principala a fost ca viitorul sef al statului sa primeasca suficient de putina putere spre a se evita riscul revenirii la dictatura. Astfel, presedintelui Republicii i s-a conferit rolul de garant al echilibrului constitutional si, in acest sens, de mediator intre stat si societate, precum si intre institutiile statului. Celelalte competente prezidentiale prevazute de Constitutie sau de legi speciale trebuie intelese prin prisma acestei definitii de fond a rolului institutiei. In lumina lor, seful statului este un adevarat monarh constitutional ales la intervale date, ale carui prerogative constau in dreptul de a fi consultat, dreptul de a incuraja si dreptul de a avertiza. A existat obiectiunea ca romanii, popor cu o filosofie de organizare sociala autoritar-paternalista, nu vor crea atmosfera optima pentru indeplinirea functiei de mediator unui presedinte pe care nu ei l-au ales. In consecinta, ar fi aparut pericolul ca celelalte institutii sa ignore arbitrajul prezidential si sa intre intr-o concurenta salbatica de natura a duce la anarhie. Compromisul a fost alegerea directa de catre populatie a celui ce urma sa fie intermediarul dintre ea si institutiile statului. Acestea din urma au fost dotate cu puteri al caror echilibru ar fi trebuit garantat de institutia prezidentiala. Abandonarea de catre presedinte a rolului sau constitutional sau intrarea sa in jocul politic al celor trei puteri reale (legislativa, executiva si judecatoreasca) prin abuzul de autoritatea moral-politica data de votul universal si direct arunca tara in criza. Relatiile presedintelui cu Parlamentul si cu partidele politice de opozitie sunt intrerupte ca urmare a faptului ca seful statului s-a plasat pe baricada majoritatii. Consecinta dezastruoasa este decuplarea legislativului de agenda societatii. Pentru ca domnii Olteanu si Berceanu sa devina presedinti de Camera si Senat, majoritatea parlamentara a stabilit ca prioritate absoluta modificarea regulilor de procedura parlamentara, inclusiv cu incalcarea dispozitiilor constitutionale. Tara este lovita de inundatii, si Parlamentul isi discuta Regulamentul. Tara este invadata de gripa aviara, si Parlamentul isi discuta Regulamentul. Tara are de adoptat zeci de legi indispensabile aderarii la UE cu incepere din 2007, si Parlamentul isi discuta Regulamentul. Tara se confrunta cu un posibil colaps economic, si Parlamentul isi discuta Regulamentul. Dincolo de disfunctionalitatile pe termen scurt, aceasta compromite parlamentarismul si pluripartidismul pe termen lung. Desi nu are atributii executive si, deci, nu are nevoie de o legatura directa cu serviciile de informatii, presedintele doreste sa creeze o Comunitate de informatii in subordinea sa. Astfel, dintr-o lovitura, Guvernul este lipsit de capacitatea de a avea la prima mana date esentiale pentru indeplinirea programului sau aprobat de Parlament, iar controlul serviciilor de informatii de catre populatie prin intermediul Parlamentului scade, presedintele neraspunzand in fata legislativului. Rezultatul este ruperea echilibrului institutional. Desi are doar atributii simbolice in domeniul politicii externe, presedintele a cvasi-monopolizat relatiile internationale ale Romaniei. Impredictibilitatea si excesivitatea demersului extern prezidential, agravate de rivalitatea ostentativa dintre presedinte si premier inclusiv pe planul actiunii externe, au dus la izolarea Romaniei. Criza constitutionala interna a generat o criza a relatiilor externe. Spre a da acoperire ambitiilor de "presedinte-jucator", domnul Basescu anunta ca va consulta poporul in legatura cu modificarea Constitutiei. Este adevarat ca presedintele are dreptul constitutional de a organiza referendumuri pe probleme de interes national pe care el insusi le defineste. Acest drept este limitat insa de dispozitiile speciale privind amendarea Constitutiei cand consultarea populara poate avea loc doar asupra propunerilor agreate de Parlament. O Constitutie nelegitima este tot ce ne mai trebuie. In lipsa unei solutii, aceasta criza constitutionala pune in discutie insusi viitorul european al Romaniei. Din pacate, domnul Basescu nu este solutia; el este problema.