Marek Antoni NOWICKI 

Adeseori, Kosovo este considerat drept un caz-test pentru conceptul interventiei "umanitare". Dar, cum Irakul se transforma tot mai mult in haos, diplomatii si liderii de pretutindeni au inceput sa se intrebe daca este convenabil pentru aliantele stabilite intre natiuni sau pentru comunitatea internationala in ansamblul ei sa intervina atunci cand un stat suveran pare incapabil sau deloc dispus sa isi apere cetatenii de genocid, crime de razboi sau de purificare etnica. In centrul acestei dezbateri se afla asa numita doctrina a "responsabilitatii de a proteja". Dupa ce Natiunile Unite au numit un Ombudsman in Kosovo pentru ultimii cinci ani, am avut ocazia unica de a observa efectele ulterioare ale acelei doctrine ce a urmat interventiei NATO din fosta Iugoslavie, in 1999. Kosovo a devenit ulterior un experiment international in construirea societatii, legat de UNMIK(Misiunea de Administratie Interimara in Kosovo a ONU). Cu certitudine, "experiment" este cel mai potrivit termen pentru situatia de aici. Traind si activand suficient de mult timp in Kosovo pentru a vedea rezultatele inregistrate pana acum, sustin ca astfel de experimente necesita analize mai aprofundate. In mod distinct, nevoia unei interventii internationale in timp de crize este deseori data de un anumit timp, iar un raspuns prompt si corect este de multe ori necesar. Cu toate acestea, exceptand factorii militari, unde astfel de interventii sunt luate in calcul, este de o importanta vitala ca dezbaterile politice internationale sa se focalizeze asupra desfasurarii rapide a unei prezente a fortelor de securitate si civile. Din aceasta cauza, suferinta umana este cauzata de conflicte de grup, asa cum s-a intamplat in Kosovo. O desfasurare rapida a unei prezente proportionale a civililor si fortelor de securitate in timpul lunilor de dupa campania de bombardamente NATO, din 1999, ar fi putut asigura mecanisme de protectie corespunzatoare impotriva reactiei negative puternice care a permis ulterior persecutatilor sa devina persecutori. Trupele NATO de mentinere a pacii nu au fost dirijate sa stopeze rapirile, disparitiile, razbunarile si distrugerile masive de proprietati de catre grupuri de etnici albanezi care au demarat o ampla actiune de purificare etnica a celor care nu erau albanezi, in principal a populatiei sarbe. Ca rezultat al acestei omisiuni, Kosovo-ul de astazi a fost napadit de "reziduuri" politice si sociale extrem de toxice. Si, in loc sa aiba loc o inghetare a conflictelor de grup, ura interetnica a ramas mai mare ca niciodata. Pe langa absenta unei prezente adecvate a fortelor de securitate si civile menite sa asigure fiecarei comunitati siguranta necesara, absenta completa a unor mecanisme legale pentru a furniza o justitie prompta in fata crimelor comise in timpul si dupa interventie a creat tensiuni suplimentare. Tensiunile au fost omniprezente incat orice sansa a inceputului si mult asteptatului proces de reconciliere pare acum tot mai indepartata. In plus, in Kosovo, comunitatea internationala s-a dedicat, o perioada scurta de vreme, ajutorarii fostilor combatanti in analizarea responsabilitatii colective pentru atrocitatile comise. Fara un astfel de efort, orice incercare de a imbunatati situatia ar echivala cu tentativa de a construi o casa pe o duna de nisip. Prin urmare, la sase ani de la interventia NATO, Kosovo pare mai departe ca niciodata de stabilitate si de pacea sociala. Pe langa asigurarile date frecvent de autoritatile Natiunilor Unite, conform carora Kosovo se afla pe calea spre reconciliere, oficialii NATO au indicat ca exista planuri de mentinere a prezentei militare pe termen lung in provincie pentru a "garanta ca procesul politic va fi incheiat cu succes". Daca o interventie internationala ar trebui sa aiba orice sansa credibila de succes, criteriul clar pentru ceea ce constituie "succes" este necesar inca de la inceput. Numai o astfel de claritate poate tine cont de scopul just al angajamentului asumat de protagonistii internationali. In Kosovo, o astfel de claritate este si a fost inexistenta, fapt care a facut ca NATO si Natiunile Unite sa nu aiba nici un fel de idee despre cand si cum ar putea acestea sa paraseasca provincia. Cineva spunea odata, pe buna dreptate, ca este usor sa bombardezi, insa e mult mai dificil sa construiesti, ca este oarecum simplu sa infrangi un regim pe cale militara, dar este mult mai greu sa creezi, in locul acestuia, o societate civila solida. Adunarea Generala a ONU ar trebui sa tina cont de acest lucru in timp ce incepe sa codifice doctrina "responsabilitatii de a proteja". Fost membru al Comisiei Europene pe probleme ale Drepturilor Omului si co-fondator si presedinte al Fundatiei Helsinki pentru Drepturile Omului din Varsovia, Marek Antoni Nowicki a fost desemnat de ONU, in 2000, Ombudsman pentru Kosovo. Copyright: Project Syndicate, 2005. www.project-syndicate.org