Ion Bogdan LEFTER 

Frumusetea democratiei nu sta doar in principiile ei fondatoare. Libertatea, drepturile omului, respectul fata de ceilalti sau garantarea proprietatii sunt valori nobile, dar simpla lor "proclamare" nu rezolva multitudinea de situatii si de cazuri care apar in practica istorica. E motivul pentru care sistemul de reglementari juridice si administrative nu e fix, static, ci evolueaza continuu. De vreme ce traduc in limbaj pragmatic principiile democratice, legile si celelalte norme de functionare sociala ar trebui sa fie date - adoptate - o data pentru totdeauna; insa realitatea de zi cu zi, diversa, complicata, refuza de multe ori "geometria" simpla si esentiala a valorilor abstracte, impunand parlamentelor si celorlalte organisme care emit reguli de comportament public contextualizari, amanuntiri, rafinari continui. Mecanismul, functional de multa vreme in democratiile cu traditie si pe care-l (re)descopera treptat si societatile postcomuniste, acesta este, in mai multe "trepte". Mai intai, in primii ani de libertate recastigata, au fost elaborate in intreaga regiune noi Constitutii, legislatii, normative. Apoi, de fiecare data cand au aparut crize de parcurs, evenimente sau situatii neasteptate, cu ample ecouri mediatice, s-au pornit dezbateri, s-a polemizat, s-au facut analize si s-au conturat temele de interes public activate de "cazurile" respective. In fine, s-au tras concluziile, cu urmari fie in ordine - spuneam - normativa, prin amendarea regulilor de pana atunci, fie macar prin constientizarea problemelor respective, incat organismul social, institutiile, cetatenii vor sti pe viitor sa reactioneze altfel, evitand crizele, pierderile, injustitiile. Dupa atata teorie, sa luam cel mai recent exemplu concret de "caz" de interes public de la noi. Un hot intra prin efractie intr-o locuinta, in puterea noptii, si fura niste obiecte. Cei doi locatari se trezesc, sotul insfaca o pusca de vanatoare, il urmareste pe faptasul care incearca sa spele putina, il ajunge din urma, arma se descarca si hotul moare. Legitima aparare sau omucidere? Tragicul episod are numerose implicatii de acuta actualitate. Proprietarii fac parte din noua protipendada: el - om de afaceri, ea - creatoare de moda, bine clasata in topul celor mai de succes femei din Romania momentului (conform revistei "Capital"). Isi permit multe - locuinta luxoasa, chiar opulenta, pe trei nivele, la sosea, in Cartierul Primaverii, bijuterii, au pana si arma de vanatoare! E vizibila aroganta averii recent dobandite. In "tanara noastra democratie", categoria are tendinte stridente catre abuz, catre plasarea "deasupra legii". Iar justitia, corupta, nu se prea straduie sa-i faca dreptate saracului, de unde suspiciunea ca, si daca ar fi vinovat de omucidere, proprietarul tot va fi scos basma curata. De partea cealalta, hotul era un tanar fara capatai, abandonat de parinti de mic, "condamnat" sa fure, ceea ce, daca nu starneste mai intai mania, poate alimenta compasiunea. In acelasi timp, era recidivist, cu o bogata "cariera" de infractor, arestat de mai multe ori, eliberat nu demult si pornit iarasi la furat. Teme si categorii sociale, socio-istorice: o imagine in mic a societatii romanesti actuale, cu marile ei contraste intre les nouveaux riches si perdantii "tranzitiei", saraci, marginali, "declasati". Inapoi la fapte - si la lege: tinand cont de principiul inviolabilitatii proprietatii private, de cresterea infractionalitatii si - pe de alta parte - de faptul ca tot mai multi cetateni care au acumulat averi in ultimii ani au obtinut permise si si-au cumparat arme, Parlamentul Romaniei a extins recent definitia, permitand apararea de invitatii nepoftiti. Totusi, asta nu inseamna ca devine automat legala si acceptabila omorarea oricarui hot care patrunde intr-o casa straina. Se poate deschide focul doar in caz de agresiune efectiva. Or, in incidentul recent, infractorul fugea. Pe deasupra, arma proprietarului nu era de mic calibru, ci de vanatoare, pentru aceasta din urma categorie rigorile de pastrare (neincarcate etc.) si restrictiile de utilizare fiind mai stricte. In orice caz, o asemenea arma nu poate fi folosita pentru "legitima aparare". Intentionata sau accidentala, omorarea hotului pare sa fie - deci - o crima. Procurorii vor finaliza dosarul si Curtea va judeca faptele, care se cuvin analizate cu calm si obiectivitate. Comentariile de pina acum, numeroase si pasionate, au fost impartite, luand partea ba celui care a tras (proprietatea e sfanta, hotul trebuia pedepsit, si-a meritat soarta...), ba victimei (oamenii cu bani au ajuns sa-si permita orice, a fost o executie intentionata - dupa care, seara, faptuitorul si sotia sa, creatoare de moda, au participat la un eveniment monden, deci au inimi de piatra, de criminali fara mila, niste monstri!...). Intr-adevar, intr-o democratie liberala, proprietatea e garantata si inviolabila. Dar si viata fiecarui om trebuie pretuita si protejata la randul ei. Iar drepturi au si cetatenii care dorm linistiti la ei acasa, in puterea noptii, si infractorii. Legea hotaraste: cine a furat va fi pedepsit, nu - insa - prin executare. Si hotul, si cel care l-a ucis isi au vina lor. Mai mare sau mai mica - ne va spune justitia...