Nonagenar, emigrat din 1979 in Israel, controversatul Sorin Toma isi explica, fara menajamente, activitatea in slujba regimului stalinist, oferind detalii importante din culisele aparatului de partid al anilor '30-'60. Aparut anul trecut (Editura Compania, 2004), volumul memorialistic "Privind inapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist redactor-sef al Scanteii din 1947 pana in 1960" a ramas putin comentat. Indiferent de judecata noastra etica, marturia merita atat atentia istoricilor de meserie, cat si a tuturor celor care vor sa stie "cum a fost". Sigur, Sorin Toma e "parte", marturia sa e un exercitiu subiectiv de asumare ("Deceptia si cainta pentru erorile savarsite nu implica renegarea idealurilor pure ale tineretii"), insa autorul face un vizibil efort de onestitate. Experienta biografica este suprapusa peste o informata analiza a sistemului privit atat din interior, cat si din exterior. Pentru cititorii obisnuiti, fiul poetului (de trista memorie) A. Toma ramane cunoscut ca autor al oribilului articol-denunt din 1948, "Poezia putrefactiei sau putrefactia poeziei", in urma caruia Tudor Arghezi a fost scos pentru sapte ani din viata literara. Dupa 50 de ani, ziaristul revine aratand ca textul nu putea fi scris din initiativa personala, ci la indicatiile lui Iosif Chisinevschi si ale forurilor superioare de partid. Cei care, mai tarziu, l-au acuzat ca intentiona sa-l elimine pe Arghezi in favoarea lui A. Toma n-au facut, deci, decat sa transfere asupra unei persoane responsabilitatea sistemului, prin gasirea unui tap ispasitor. Indicatia scrierii articolului a venit de la insusi Gheorghiu-Dej, cel care in 1955 l-a reabilitat pe autorul "Florilor de mucigai" facandu-l - contra servicii... - academician si poet national. Intre timp, Dej preluase controlul absolut, iar dupa raportul Hrusciov PMR aspira sa fie nu doar partid de mase, ci si partid "national", legitim... Sorin Toma este un aparator afectiv al grupului "deviationistilor de dreapta": Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu s.a. Pe aceasta linie, el se intalneste cu investigatiile istorice ale lui Robert Levy. O anumita idealizare partizana isi face simtita prezenta. E greu sa-l urmezi pe autor cand scrie ca, daca acestia n-ar fi fost eliminati de "utilitaristul" Dej, sistemul ar fi fost mai tarziu reformat din interior ca in Ungaria sau Cehoslovacia, prevenindu-se astfel instalarea paranoiei ceausiste. Si nu-ti poti reprima un zambet amar citind ca proiectul Casei Scanteii a fost conceput initial ca o sinteza "armonioasa" intre monumentalismul sovietic si traditia romaneasca a manastirilor de la Cozia si Horezu. Exista si scapari: undeva, liderul revolutiei budapestane Imre Nagy e confundat cu scriitorul Nagy Istvan... De un interes aparte sunt paginile despre culisele ilegaliste, despre demascarile staliniste, despre culisele "Scanteii", despre Dej, mica destalinizare si revolutia maghiara, despre atitudinea fata de evrei s.a. In analizele privind "partile bune" ale proiectului de dezvoltare/modernizare economico-sociala, S. Toma adopta pozitii defensiv-"constructiviste": "Despre adancile sale racile, despre persecutiile, despre crimele de care s-a facut vinovat acest regim se vorbeste si se scrie. Pe drept cuvant. (...) A existat insa in aceeasi epoca si o alta categorie a realitatilor istorice: aceea a faptelor si a realizarilor constructive. Despre ele nu se vorbeste si nu se scrie - ele sunt tabu. Dar acestea sunt si ele realitati". De acord. Dar ne putem intreba la randul nostru cum ar fi stat lucrurile daca n-am fi intrat in sfera de influenta a URSS si n-am fi fost "modernizati" cu forta? Cartea insista, patetic, asupra motivatiilor interioare ale angajarii: "ne inchipuiam ca posedam o busola miraculoasa, o stiinta-talisman care, ea insasi infailibila, ne calauzeste pe un drum ce exclude ratacirile. Unii dintre noi se intorceau dintr-o lume apocaliptica, aceea a inchisorilor, a lagarelor de concentrare si exterminare (...) a masacrelor hitleristo-fasciste si a fronturilor unui razboi nemaivazut de sangeros. In lumina flacarilor acestui incendiu, totul ne aparea clar delimitat: Dreptatea si Nedreptatea, Adevarul si Minciuna, Binele si Raul. In tabara aceasta - Noi, Salvatorii, Eliberatorii. In tabara cealalta - Ei, Slujitorii Raului, Pastratorii Robiilor Seculare". Oricum, ca sa intelegem mai bine ce a fost si de ce, toate vocile martorilor istoriei trebuie ascultate, fie ca e vorba de aparatcici, de oameni "obisnuiti" sau de victime. Adevarul e plural si, inainte de structuri, legi sau sisteme, istoria e facuta de oameni.

Paul CERNAT