Bedros HORASANGIAN 

Nu stim cum si de ce, dar multi ani nu am mai auzit acest cuvant. Aproape ca si uitasem de el, apropiati fiind unul de celalalt ani in sir. Si brusc a reaparut pe banda sonora a memoriei noastre, ca si cum am fi reintalnit un vechi prieten din liceu: te leaga foarte multe lucruri de un trecut din care n-a ramas mai nimic. Dovada ca si cuvintele, ca si oamenii, imperiile sau cartile au viata lor - azi sunt si maine vezi ca nu-s. Ar putea sa fie si povestea cuvintelor ceva "cool" sau "marfa", dar pentru o anume generatie cel putin, "nasol" devine bogat in semnificatii, precum "intru" sau "laturis" in minunatele glose dedicate fiintei romanesti de regretatul Constantin Noica. E nasol ca a picat pe capul nostru, colac peste pupaza plecata din tara din cauza teilor taiati fara nici un discernamant, toata nenorocirea asta cu gripa aviara. E nasol pentru ca si asa inundatiile repetate, dincolo de drama sinistratilor si a celor care au fost direct afectati de apa si ape, au scos la iveala si s-au tot perindat pe la televiziuni si alte Romanii decat cea care clameaza ca meniul de la Parlament nu e suficient de variat si parcul auto invechit, obligandu-l pe premierul C. Popescu Tariceanu, chiar si cu voce prea scazuta pentru puterea de convingere a romanasilor nostri, sa clameze incetarea si amanarea unor investitii aiurea-n tramvai pentru uzul intern doar al unui numar limitat de beneficiari. E nasol si pentru uz extern faptul ca aceiasi beneficiari de parc auto uzat sunt luati cam prea la trei pazeste de puiul de vultur al Guvernului ce se ocupa de integrarea europeana. E nasol daca nu reusim sa refacem casele celor sinistrati pana devine vremea nasoala si oamenii vor fi nevoiti sa apeleze la imemoriala noastra putere de a ne "descurca" in cele mai vitrege conditii. E nasol daca se dovedeste ca doamna ex-ministru al Justitiei si-a insusit o pensie pe care nu avea dreptul s-o primeasca. E nasol daca doar la indemnurile lui Traian Basescu sau ale primului-ministru se pun oamenii la munca, cu atat mai mult cu cat ei insisi si noi insine suntem beneficiarii acestei activitati, adevarat mai putin odihnitoare decat statul la taifas si dialogul multilateral la o berica sau tuica mica. Este nasol ca nu reusim sa ne convingem ca gunoaiele sunt o pacoste de importanta republicana, si ca cu gripa aviara sau inundatii sau nu, ele nu trebuie aruncate si depozitate oriunde si oricum, cu o indiferenta condamnabila ce genereaza focare de infectie grave, dincolo de aspectul vizual si olfactiv ce afecteaza imaginea noastra in proprii nostri ochi inainte de a ne bucura de cine stie ce premii internationale ale artistilor romani care, iata, valorifica din plin ceea ce noi le oferim din belsug. E nasol daca am ajuns sa ne gandim ca putem oferi bani unei echipe nationale de fotbal ca semn de "incurajare" si "cointeresare" pentru o calificare mult dorita. E nasol daca vedem ca Sala Tronului din fostul Palat Regal din Bucuresti ce adaposteste Muzeul National de Arta al Romaniei a fost inchiriata pentru nunta unui actionar de la Dinamo, de parca nu am stii ca tot "cainii rosii" au transformat atatea palate si castele in CAP-uri si spitale psihiatrice. E nasol daca noi avem doar 40 de "drepti" - este vorba de oameni care au ajutat si salvat evrei in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial - in timp ce Olanda are 4000 si istoria acestei mari tragedii a umanitatii numita Holocaust este abia acum studiata si asumata oficial de statul roman. Este nasol ca moartea directorului inchisorii din Sighet, care a decedat recent beneficiind de o linistita batranete, nu a resuscitat o reevaluare a crimelor comise de regimul comunist. Este nasol ca a aparut deja o noua generatie care este complet indiferenta la trecutul imediat si nu viseaza decat sa faca bani si bani si bani in viitorul apropiat. Este nasol pentru ca nu reusim sa-i ajutam pe copiii strazii sa nu mai traiasca cu acele teribile pungi de plastic din care trag in piept, cate putin, o viata ce se ioroseste in zadar. Este nasol ca am ajuns indiferenti, daca nu cinici pe alocuri, si nu reusim sa ne solidarizam si dincolo de stadioane sau biserici. Este nasol ca televiziunile ne improasca zi de zi cu mizerii numite divertisment si noi suntem fericiti ca reusim sa amanam constructia unei Catedrale Patriarhale prin explicatii puerile si agitatii mobilizatoare demne de o cauza mai buna. Este cel mai nasol ca se pierd cei sapte ani de acasa care puneau temelia comportamentului nostru public, social, profesional, moral si, de ce nu, si afectiv, iar "descurcareala", de toate felurile, devine un ideal accesibil atunci cand nu se dovedeste un scop in sine. E nasol ca trebuie sa acceptam sa vina un scriitor admirat si cumparat in toata lumea precum Paulo Coelho si sa ne spuna lucruri firesti si de bun simt, cu o naturalete pe care noi am pierdut-o sau o ignoram in favoarea unei suficiente si arogante de prost gust. E nasol cand sunt trimis la armenii "mei", cand o viata intreaga am trait printre romanii "mei". Este nasol ca am ajuns sa vietuim fara sa fim constienti cat de nasol ("Ce urat traiti, domnilor!"- A.P.Cehov) traim fara sa ne pese. E nasol ca este nasol: este bine.