Sfarsitul de stagiune, la inceput de vara, cu moleselile si plictiselile anotimpului si ale rutinei a noua luni in sir de toamna, e intotdeauna un moment de visare plina de speranta spre mereu repetata renastere de toamna, pentru care sunt amanate chiar si spectacolele terminate inca de prin iunie. Asa se face ca, de prin octombrie pana la jumatatea lui decembrie, pe scenele romanesti navalesc titluri noi, propuneri de montari, programe, artisti la debut. Si festivaluri, mai toate plasate, strategic si "exact in acelasi timp", in noiembrie. Iar spectatorul, cel inocent ca si cel "profesionist", n-are alta scapare decat sa-ncerce a-si face loc, cu sau fara ghid de intrebuintare, prin noul peisaj. Teatrul de Comedie, Bucuresti Teatrul condus de George Mihaita a avut anul acesta initiativa unui proiect numit "Comedia tine la tine(ri)", destinat absolventilor ultimelor trei promotii ale regiei, cu texte preoponderent comice, jucate, de preferinta, de actori, si ei, tineri, la care publicul avea acces liber. Prima etapa (care-a cuprins patru spectacole) s-a incheiat in primele zile ale lui octombrie, iar gala (o ultima reprezentatie a fiecarei montari) a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute. "Comedia tine la tine(ri)" ar putea fi o proba ca ceea ce sta intre bucuresteanul de zi cu zi si teatru nu e decat biletul: lumea a dat navala la Sala Studio a teatrului, si erau departe de a fi doar studenti si pensionari. Singura problema, intr-un final, s-a dovedit a fi calitatea spectacolelor insesi (a trei dintre ele, cel putin, pe care am apucat sa le vad; mi-a scapat "Comedie neagra" de Peter Shaffer, regia Alex Mihail). Asadar, scoala (romaneasca de teatru, in speta UNATC-ul bucurestean) i-a scos regizori si pe Iulia Stanescu ("Ce tipe misto!" de Laura Shaine Cunningham), si pe Mihaela Triboi ("Domnul Masure" de Claude Magnier), si pe Marcel Top ("Edmond" de David Mamet). Ceea ce nu inseamna ca si stiu sa faca spectacole - fiindca, in fapt, marea problema a acestor montari e ca dau o adanca impresie de lipsa de profesionalism (sa nu-i zicem amatorism, asta implica un exercitiu de dragoste). Iar cel mai grav caz e, probabil, "Ce tipe misto!", unde regizoarea Iulia Stanescu reuseste sa transforme in isterice in vesnica agitatie fara sens sase actrite altfel talentate si inteligente (e adevarat ca pe doua dintre ele, Carmen Lopazan si Catalina Harabagiu, nu le-am mai vazut jucand, dar nu cred ca sunt o exceptie; Lopazan e si singura care se "scoate" cat de cat in spectacol). Stiti filmele acelea de duminica dupa-amiaza, cu adolescente majorete care-si formeaza un grup autointitulat elitist, le fac glume proaste naivelor mai putin populare si se considera cele mai bune prietene, dar de fapt se urasc cu patima? Ei bine, imaginati-vi-le (ceea ce Stanescu n-a reusit, fetele joaca tot juvenetea de pe la 18 ani) la 36 de ani, incercand sa adune cioburile unei relatii care s-a dovedit in timp a fi singura perioada fericita din viata lor. Una din ele, Claire (Carmen Lopazan), interpreta de muzica medievala, a ramas insarcinata, iar Jesse (Maria Obretin), autoare de carti din seria "ajuta-te singur", da o petrecere la care le invita pe vechile lor amice: Nina (Paula Gherghe), manichiurista oarecum nimfomana, Lisabeth (Carmen Florescu), fotomodel, acum pentru reclame la Prozac, obsedata de un barbat care-a parasit-o, Sue Carol (Catalina Harabagiu), actrita care n-a mai jucat de mult si e angajata chelnerita, cu un sot actor, posibil adulterin. Si, bineinteles, Martha (Ela Ionescu), agent imobiliar de succes, pedanta si traditionalista militanta (probabil telepatica: altfel de unde sa stie despre Claire c-a venit cu bicicleta, caci teatral nu e marcat?!). O petrecere ca un cocktail incendiar de frustrari, sexuale si profesionale, care se consuma ca o fumigena intre incoerente (afara e iarna, burniteaza etc., ni se spune, de unde atunci sandalele, picioarele goale, bluzitele fara maneci ale fetelor?), stridente vizuale (acceptabile unul cate unul, costumele arata, cu toata lumea tot timpul in scena, ca o colectie de "second-hand" - sau de Piata Obor - cu pretentii, la fel ghirlandele de hartie, pampoanele, usa suie care nu se inchide bine si barul in vesnic pericol de prabusire), miscari multe, inutile si haotice, lipsa de motivatie teatrala, conflict sau situatie de orice fel de la jumatate incolo (de unde monologul isteric al lui Obretin, la care nu poti decat sa te rogi sa treaca) si vulgaritatea unor interpretari tipatoare, cand nu miorlaitoare (Florescu si Lopazan lungesc amandoua vocalele, mai mereu, de-a dreptul agasant). Pe scurt, un spectacol redundant si obositor, cu femei in pragul unei crize de nervi imposibil de controlat, dintre acelea peste care inchizi bine usa. Cum obositor e si "Edmond" al lui Mamet (povestea "caderii in infernul" social a unui "bussinessman" pe care un ghicitor il determina sa-si schimbe viata de familist rutinier, alegerile facute transformandu-i existenta intr-una de criminal), facut de Top, care in continuare (ca si la spectacolele de la ACT si Green Hours) nu poate sa lege o succesiune de scene distincte intr-un singur ansamblu scenic, citibil de la cap la coada. Din fericire, aici muzica e excelenta (pe cand decorul, incropit din resturi, e foarte trist), iar unii dintre actori fac roluri foarte bune - e cazul lui Mihai Marinescu, intr-o prestatie multipla de facturi distincte, contrapunctica, dar nu si al interpretului principal, Radu Iacoban, cam civil, fara forta sau acoperire interioara pe bucati mari. Iar textul chiar e si foarte bun, si foarte ofertant, si foarte dificil. Ceea ce nu se poate spune despre comedia bulevardiera "Domnul Masure", despre care am mai scris, usurica rau, nostima pentru actorii-studenti, in neindemanarea lor de inteles, dar nu si pentru lipsa de vocatie constructiv-teatrala a regizoarei Mihaela Triboi. Sa speram, totusi, ca proiectul - sansa unei incercari pentru tinerii absolventi, care nu prea au unde-si gasi locul - va continua; si are, in mod sigur, de unde. Pana atunci, Comedia se pregateste de o alta premiera la Sala Studio - "Ferdinand al VIII-lea, regele Spaniei", dupa Gogol, in regia Iarinei Demian. Din nou, cu Tudor Chirila in rolul principal. Teatrul Odeon, Bucuresti Terminat inca din vara, cand a si avut primele reprezentatii, neoficiale, spectacolul "Cymbeline" de Shakespeare, in regia lui Bocsardi Laszlo, a fost "lansat" la inceputul lunii si va fi urmat, in noiembrie, de mult asteptata premiera a unei adaptari dupa cartea copilariei noastre, "Aventurile lui Habarnam", semnata textual de Mihaela Michailov si regizoral de Alexandru Dabija (pe langa proiectele de implicare sociala si parteneriatele, locale si internationale, pe care le inaugureaza sau continua teatrul stagiunea asta). "Cymbeline" e o constructie ampla, care nu atinge gradul de armonie al spectacolelor shakespeariene facute de Bocsardi la Sfantu Gheorghe, dar cu o grija remarcabila pentru finetea interpretarii, eleganta aranjamentului muzical (apartinandu-i lui Arpad Konczei) si a scenografiei (uneori supraexploatata regizoral). O istorie, undeva intre "Lear" si "Furtuna", plus diverse alte combinatii shakespeariene, despre lupta sociala, dragoste, alegeri personale si incredere, cu Constantin Cojocaru, Florin Zamfirescu, Catalina Mustata, Ionel Mihailescu si Mircea Constantinescu in unele din cele mai bune momente ale lor (nu toti actorii sunt, insa, la locul lor in spectacol). Teatrul Dramatic "Fani Tardini", Galati Un teatru cam inexistent in constiinta teatrala a tarii, cel de la Galati, l-a chemat pe regizorul Alexandru Berceanu pentru punerea in scena a mult contestatei ideologic monodrame a Nicoletei Esinencu, "Fuck You, Eu.ro.Pa!" (montata anul trecut si la Brasov), in "coupe" cu o alta piesa a aceleiasi, "Zuckerfrei", scrisa in continuarea bursei ei din Germania. Spectacolul e, probabil, cel mai bun al lui Berceanu de la debutul lui de la Casandra, cu "Noaptea asasinilor" de Jose Triana, cu o buna exploatare a simturilor teatral si poetic care-i sunt foarte proprii (de unde dedublarea personajului monodramatic, cu o identitate asumat schizofrenica). E un teatru-dezbatere (cu care actorii nu erau obisnuiti, si se vede), despre caderea in istorie, intre trecutul si prezentul incerte, intre soviete si Europa, intre zaharul pe cartela si indulcitorul la liber, de vazut oricand, oriunde. Alte glasuri, alte incaperi (teatrale) La Teatrul ACT, prima premiera a anului (a avut loc pe 6 octombrie) e "Cum o fi" de Oliver Bukowski, in regia lui Radu Dragomirescu, in distributie fiind Antoaneta Cojocaru, Emilia Dobrin si Bogdan Dumitrescu. La Bulandra, care tocmai s-a redeschis pentru public, sambata 8 si duminica 9 octombrie au avut loc primele reprezentatii cu "Triumful dragostei" de Marivaux (ale carui decoruri umbla vorba c-au fost facute la Viena), inceput de Teodora Campineanu si terminat de Alexandru Darie, cu Clara Voda, Rodica Lazar, Marian Ralea, Vlad Zamfirescu, Manuela Ciucur, Daniel Popa si Adrian Ciobanu in distributie. La Teatrul National din Bucuresti, stagiunea a inceput cu muzicalul "Chicago", care nu e, totusi, o productie a TNB, astfel ca deschiderea directoratului lui Ion Caramitru se face cu "Inima de caine", adaptare a nuvelei lui Mihail Bulgakov, pusa in scena de celebrul Yuriy Kordonskiy ("Unchiul Vanea", "Casatoria", "Sorry", la Bulandra). La finele lui octombrie va avea loc si premiera oficiala a "Gandirii" lui Leonid Andreev, in regia lui Felix Alexa, un experiment de joc actoricesc, in viziunea acestuia. La Nottara, stagiunea incepe cu "Schilodul din Inishmaan" de Martin McDonagh, intr-o traducere de Cristi Juncu si Vlad Massaci, care semneaza si regia. "O poveste ciudata, in registru comic (...), despre sensibilitate si disimulare", se spune in materialul de prezentare a spectacolului; acelasi text, in versiunea romaneasca a lui Marian Popescu, a fost montat anul trecut la Braila, in regia lui Szabo K. Istvan. Tot la Braila, la sfarsitul lui septembrie a avut loc prima premiera a stagiunii, "Adam Geist" (un "Woyzeck" al modernitatii post-industriale si post-sociale) de Dea Loher, pusa in scena de Radu Afrim. Cat despre restul hartii teatrale romanesti, la Pitesti, dupa Zilele Teatrului "Al Davila", va avea loc, in noiembrie, Festivalul National al Studiourilor de Teatru, la Brasov, Festivalul Dramaturgiei Contemporane, la Oradea, Festivalul de Teatru Scurt. Iar la Bucuresti, intre 6 si 13 noiembrie, ne asteapta Festivalul National de Teatru, intr-o noua infatisare.

Iulia POPOVICI