Domnule Roncea, In editorialul dumneavoastra de astazi (ieri - nota red.), scrieti: "Pe langa Pacepa, numai un Goma mai are curajul azi sa ceara cercetarea trecutului inca atat de prezent, prin propunerea de infiintare a unui Institut pentru Studierea Terorii Bolsevice din Romania". Printr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Traian Basescu (publicata in Ziua din 3 martie 2005, reluata integral de saptamanalul francez "Courrier international" si citata in cotidianul "Le Monde") ceream infiintarea unei Comisii internationale pentru studierea crimelor regimului comunist in Romania. In acelasi text aratam necesitatea deschiderii integrale a tuturor arhivelor: "arhivele Partidului comunist, ale Securitatii, ale Militiei, ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Justitiei, ale Ministerului de Externe, ale serviciilor de spionaj" si insistam asupra faptului ca "dezvaluirea mizerabilelor secrete ale regimului comunist nu va pune cu nimic in pericol siguranta nationala". In septembrie 1987, ii scriam presedintelui de atunci al Adunarii nationale franceze, Jacques Chaban-Delmas, rugandu-l sa ceara alesilor poporului francez sa se reculeaga un minut in amintirea victimelor comunismului. Fara raspuns. In 1992, adresam aceeasi cerere actualului presedinte al Adunarii nationale, Jean-Louis Debr�, cerere publica de data aceasta. Fara rezultat. Un an mai tarziu, ii scriam in acelasi sens presedintelui Adunarii parlamentare a Consiliului Europei. Fara raspuns. Din 1985, de cand mi-am inceput activitatea jurnalistica in presa franceza, am profitat de fiecare ocazie care mi s-a dat pentru a cere condamnarea oficiala a comunismului. Dupa 1990, in presa romana - cand a vrut sa ma gazduiasca in paginile ei - am cerut judecarea criminalilor comunisti, fie ca erau datatori de ordine sau executanti. Iar pentru aceasta, fireste, scriam ca trebuie studiat trecutul sub toate aspectele lui si in toate abjectele lui secrete. Mai mult. Intr-un articol pe care nici un ziar din Romania nu a vrut sa-l publice, imi puneam intrebarea: oare cati criminali comunisti vor fi trait sau traiesc inca linistiti in Statele Unite si Europa occidentala, beneficiind de statutul de refugiati politici si incasand pensii confortabile? Bunicul meu, fost ministru liberal, a murit torturat in inchisoarea de la Sighet. Acum cateva saptamani am aflat, cu totul intamplator, ca Vasile Ciolpan, fostul comandant al inchisorii, a murit anul trecut - in casa lui, in patul lui, cu gradul lui militar, cu decoratiile lui, cu pensia lui, nejudecat, necondamnat, intr-o indiferenta generala. O moarte anonima. O moarte onorabila, la urma urmei. De atunci, nu trece o singura zi fara sa fac inevitabila comparatie intre aceste doua morti: a victimei si a calaului - moartea sordida a primului si moartea mic-burgheza a celuilalt. Atata vreme cat calaii vor muri in paturile lor, lumea va fi stramba. Iar cand ultimul calau va fi murit necercetat de vreo justitie, vom putea fi siguri ca lumea a ramas stramba pentru foarte multa vreme.

Cu ganduri alese, Radu Portocala