Dan CIACHIR 

Intr-un text publicat mai demult in "Jurnalul literar", Constantin Amariutei, filosof stabilit la Paris, formula paradoxala afirmatie potrivit careia Franta, patria lui Descartes, a "indoielii" metodice, are cel mai mare numar de vrajitori, magi, chiromanti, astrologi si carturarese pe cap de locuitor. Unde ne-am fi asteptat la exces de rationalism, descoperim ampla conlucrare cu dracul. Lucrurile stau la fel si in Italia: acolo numai Vanna Marchi, o matroana cu tupeu, a rulat sute de milioane de doalri in profitabila industrie a vrajitoriei. Ignoranta, credulitatea, disperarea, dar si dorinta de castig duc oamenii catre asemenea practici. Intr-un studiu din 1938, doctorul Nicolae Minovici vorbea despre "Pericolul social al practicarii ocultismului". Exista insa o primejdie si mai mare in acest sens: pericolul spiritual. Faptul ca practicile magice sunt astazi raspandite pretutindeni in lume, cu adevarat "mondializate", reflecta decaderea spirituala pe care o traim. Ele sunt insa o dovada de neopaganism, intrucat orice forma de ocultism este un omagiu adus diavolului, adica dusmanului marturisit si nepocait al lui Dumnezeu si al omenirii. Magia se opune ireductibil misticii; nu exista magie "benigna" si "maligna", "alba" si "neagra"... Confuzia intre cele doua domenii este deliberata. Omul inclinat spre magic crede exclusiv in puterea si in vointa lui, actul de magie fiind un puternic concentrat de individualism. Insa de cele mai multe ori practicienii magiei o invelesc intr-o absurda si imposibila coloratura "mistica": ghicitoarea face cruce peste cartile cu care opereaza ori o invoca pe Maica Domnului sa-i dea concursul la implinirea unei vraji. Este ca si cum l-ai invoca pe Marx intru implinirea unei rugaciuni. Oamenilor ar trebui sa li se explice de catre preot in ce consta perversitatea mutilanta a acestor practici. Se intampla ca o femeie care dimineata merge la biserica, aprinde lumanari, se inchina, cateva ore mai tarziu intoarce pentru ghicit ceasca de cafea ori consulta un "clarvazator". Oameni care frecventeaza biserica si chiar se impartasesc, din lipsa de educatie si constiinta bisericeasca, scot portofelul si recurg la oficiile Vrajmasului fiindca au pierdut la carti sau i-a parasit ibovnica. De aici si perspectiva de a vedea in calugar mai degraba un mag sau un "terapeut" decat un duhovnic. Dorinta de a cunoaste viitorul, de a interveni artificial, cu concursul nemijlocit al Diavolului, in existenta noastra sau a altora este un pacat similar ereziei si aproape la fel de grav ca apostazia. De aceea, fenomenul cel mai periculos cu care se poate confrunta o Biserica este acela al preotilor-ghicitori. Un "pravilar", un preot care "deschide Cartea" sau "invarteste cheia", comite un act de tradare fata de Dumnezeu si fata de chemarea si menirea sa: e ca si cum i-ai intinde mana prieteneste dracului si ai lua o tuica cu el. De aceea, episcopii nu ar trebui sa tolereze sub nici o forma preotii "pravilari" - caterisindu-i - si nici adieri de magie in manastiri, cum se intampla uneori (exista destule exemple). Accentul puternic, pana la exclusivitate, pus in ultimii doi ani pe constructia materiala este si el cauza proliferarii practicilor vrajitoresti in unele parohii si manastiri. Zidurile ridicate cu bani obtinuti prin asemenea practici se vor surpa. Iar pacatul idioteniei a facut ca in bibliografia facultatilor noastre de teologie sa fie inclus un expert in magie renascentista - un mare erudit laic, desigur, Ioan Petru Culianu, o autoritate in dialogurile cu varcolacii si detractor pasionat al Bisericii Ortodoxe, precum reiese din volumul sau despre Mircea Eliade, savant care nu era nici el usa de biserica, teologiceste vorbind... Constiinta dogmatica a teologilor nostri ortodocsi, preoti cu hirotonie, este adesea debila: dornici sa fie "up to date" si sa nu para demodati, fac rabat marturisirii de credinta, limpede si riguros formulata, a Bisericii. Viitorilor preoti ar trebui sa li se vorbeasca in facultati despre imensa gravitate a pacatului spiritual, pentru a putea transmite aceasta invatatura mai departe. Nu intamplator un arhiepiscop a instituit in eparhia sa cursuri de duhovnicie sustinute de calugari experimentati. Toleranta ortodoxa, reala si autentica, trebuie sa fie zero atunci cand vine vorba despre magie si demonism. Insa atitudinea aceasta trebuie sa porneasca din varful piramidei: ierarhul sa nu ingaduie sub nici o forma ambiguitati duhovnicesti in parohii si manastiri. Mai bine avem mai putine chilii si trapeze, dar "curate", fara "calugari-terapeuti" si pretinsi taumaturgi.