Dan PAVEL 

Comportamentele presedintilor Iuscenko in Ucraina si Basescu in Romania, dar si evolutiile postelectorale din aceste tari sunt dovezi clare ale sfarsitului unui mit politic: revolutiile portocalii. Sub termenul generic de "revolutii portocalii" au intrat proteste si miscari reale sau potentiale de schimbare din societatile Europei Centrale si de Est, dar si din spatii ale "vecinatatii apropiate" sau "indepartate" din Caucazul de Nord si Sud, Asia Centrala, Orientul Extrem si Orientul Mijlociu. Participantii la "revolutiile portocalii" au folosit mijloace "revolutionare" nonviolente pentru a schimba guverne autoritare si a promova democratia, liberalismul, independenta nationala. O trasatura comuna a fost participarea ONG-urilor si miscarilor militante studentesti. Datorita anumitor asemanari, familia revolutiilor portocalii a fost extinsa pentru a cuprine schimbari produse inaintea alegerilor prezidentiale - Ucraina 2004 sau care s-au desfasurat sub alte "culori" sau nume de "flori" (Serbia in 2000, Georgia in 2003-"revolutia trandafirului") sau in zone indepartate de "epicentru" si fara alte legaturi ("revolutia cedrului" din Liban, tulburarile din Kirgizstan, alegerile din Romania), dar si miscari contestatare nefinalizate (Moldova, Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Mongolia, Uzbekistan, Baskortostan in Rusia etc.). In multe tari insa s-a observat ca au existat si componente dubioase, de la sprijinul decisiv dat miscarilor de catre serviciile secrete considerate "politii politice" la amestecul strain masiv (de la fundatiile lui Soros la serviciile secrete occidentale sau din alte parti), de la colaborarea intre organizatiile liberale si cele ale teroristilor fundamentalisti islamici pana la folosirea organizatiilor extremiste de stanga, anarhiste sau de dreapta, rasiste, antisemite de catre liderii "democrati" (de pilda, sprijinul dat de Timosenko grupurilor antisemite, cu orientare anti-Soros). Daca examinam revolutiile portocalii cu instrumentele stiintei politice observam in primul rand ca ele nu au fost revolutii. Revolutia schimba regimul politic dintr-o tara. In acest sens, revolutiile din 1989 au avut drept consecinta doborarea regimurilor comuniste totalitare. S-a considerat ca "revolutiile portocalii" au fost un fel de completari revolutionare, pentru ca ar fi condus la epurarea fostilor comunisti care si-au pastrat puterea si dupa 1989 si la curatarea scenei politice. Analiza politica atenta ne arata ca in realitate s-a produs din nou (precum in 1996 in Romania) sindromul raului cel mai mic. Or, dupa ce ajunge la putere "raul cel mai mic", el devine nociv si autodistructiv, pentru ca accesul la putere il transforma in raul cel mare. Asa-zisele "revolutii portocalii" care au reusit au fost mai mult contestari retorice ale celor de la putere, pentru ca in locul sistemului vechi al grupurilor oligarhice de interese a venit un sistem nou al grupurilor oligarhice de interese. "Coruptii lor" au fost inlocuiti de "coruptii nostri." Mai rau decat atat, unele grupari privilegiate din noua putere folosesc instrumentele puterii pentru a se razbuna pe aliati, pe partenerii de coalitie. Las altora placerea de a comenta cum s-au petrecut lucrurile in Ucraina, dar indepartarea premierului Timosenko de catre presedintele Iuscenko este scenariul care nu i-a reusit presedintelui Basescu in indepartarea premierului Tariceanu. La noi, serviciile secrete, procuratura si alte structuri de putere umbla sa demonstreze ca Dinu Patriciu, Calin Popescu Tariceanu si alti "capitalisti" au cumparat si vandut actiuni la bursa, adica au practicat capitalismul in cea mai pura esenta. In schimb, cei din vechea putere care care fac afaceri si parteneriate cu partea temporar puternica din noua putere nu au probleme. Epuizarea iluziilor privind revolutiile portocalii este sfarsitul celei de-a doua faze a perioadei postcomuniste. Singurii beneficiari ai pseudorevolutiilor portocalii au fost indivizii sau grupurile de interese oligarhice suficient de cinice si pragmatice incat sa fi facut afaceri prospere si cu vechea, si cu noua putere. Acestia joaca o varianta WIN-WIN din teoria jocurilor: indiferent cine vine la putere, ei tot castiga. Revolutia portocalie are un substrat antidemocratic profund si conotatii organicist-biologiste: liderii reprezentativi ai generatiilor mature sau varstnice ii marginalizeaza pe tineri, iar liderii tineri cred ca democratia consta in a-i matura pur si simplu pe reprezentantii generatiilor mature sau varstnice, care de fapt reprezinta majoritatea absoluta din populatia cu drept de vot. Viclenia situatiei vine din faptul ca marii pierzatori sunt copiii, tinerii si batranii. Revolutiile s-au demodat. A venit vremea sa trecem la consolidarea democratiei.