Ziua Logo
  Nr. 3424 de sambata, 10 septembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Credite pe tobogan
-- Guvernatorul BNR anticipeaza "caderea puternica" a dobanzilor la creditele in lei * Isarescu afirma ca, pana la sfarsitul anului, dobanzile vor intra pe palierul corespunzator unei inflatii de 5% prognozata pentru 2006 * Dobanda medie ajunge, in prezent, la 17-19% * Normele pentru limitarea creditului in valuta sunt in drum spre Monitorul Oficial
ZIUA Foto
Dobanzile la creditele in lei vor inregistra "o cadere puternica pana la sfarsitul acestui an", in urma aplicarii normelor prudentiale pentru imprumuturile in valuta si a intrarii pe un nou palier al inflatiei, cel de 5% prognozat pentru 2006, a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. "Nu vreau sa dau cifre, dar pana la sfarsitul anului, dobanzile vor intra pe palierul corespunzator unei inflatii de 5%", a spus Isarescu.
Ratele dobanzilor la imprumuturile in lei angajate de populatie variaza intre 9,5% (credite ipotecare cu dobanda fixa) si 25% (medie la cardurile de credit), iar dobanda medie se plaseaza la 17-19%. Guvernatorul apreciaza ca sunt indeplinite conditiile pentru a fundamenta calculele de dobanda pornind de la proiectiile de viitor, iar BNR incurajeaza aceasta tendinta. "Faptul ca in acest an inflatia se va ridica la 7,5%, 7,8% sau chiar 8% nu are drept cauza cresterea preturilor din perioada august - decembrie, ci din intervalul ianuarie - august, cand am avut influente peste asteptari din preturi administrate, pretul pretrolului si inundatii", a explicat guvernatorul BNR. In opinia lui Isarescu, "santajul" bancilor prin reducerea dobanzilor platite pentru resursele atrase de la populatie nu va mai functiona, o serie de institutii de credit aplicand deja pentru clientii cu potential mai ridicat rate mai inalte decat cele afisate. Oficialul BNR se asteapta la o revigorare puternica a creditului in lei la scurt timp dupa introducerea normelor prudentiale privind finantarile in valuta. La mijlocul anului, aproximativ 60% din creditele acordate de banci firmelor si populatiei erau denominate in valuta.
In ceea ce priveste normele prudentiale privind creditul in valuta, guvernatorul BNR a precizat ca acestea vor fi publicate in urmatoarele zile in Monitorul Oficial, iar plafonul privind imprumuturile in devize straine ar putea fi usor modificat, pana la cel mult de trei ori valoarea fondurilor proprii. "Am reanalizat limita aceea de 2,5 ori fondurile proprii si va fi ridicata, cel mai probabil pana la de trei ori. Normele vor fi publicate azi-maine in Monitorul Oficial", a mentionat Isarescu. Consiliul de Administratie al BNR a discutat, la sfarsitul lunii august, mai multe variante de limitare a creditului in valuta, printre care si plafonarea soldului finantarilor in devize straine la cel mult de doua ori si jumatate din fondurile proprii ale bancilor. Potrivit guvernatorului BNR, plafonul de 300% permite inca dezvoltarea creditului in valuta, avand in vedere media din sistemul bancar, dar unele banci vor fi nevoite sa opreasca acest tip de finantari. Din datele financiare pentru primul semestru, dintre primele cinci banci in functie de soldul creditelor neguvernamentale doar o singura banca, BCR, mai poate acorda credite in valuta, in cazul stabilirii unui plafon de 300% din fondurile proprii. La un nivel de 250%, chiar si BCR avea o marja foarte redusa de manevra. CEC va fi cea mai avantajata institutie de credit, intrucat pana acum statutul bancii nu-i permitea sa realizeze plasamente in valuta.
Aprecierea nominala a leului, o "aberatie"
Anticipatia privind o apreciere nominala a leului in perioada urmatoare este o "aberatie de proportii si chiar periculoasa", care ar putea afecta echilibrul financiar si, in cele din urma, stabilitatea preturilor, a mentionat, guvernatorul BNR. "Faptul ca leul s-a apreciat in ultimul an in termeni nominali tine de doua realitati: aprecierea din perioada 2000 - 2004 a fost mai mica decat cea bazata pe fundamente, iar din 2005 s-a schimbat regimul miscarilor de capital din Romania", a explicat Isarescu. Guvernatorul bancii centrale vede ca nerealista o intarire in continuare a monedei nationale, intrucat "substanta leului si castigurile de productivitate" nu mai sustin o astfel de tendinta. El ramane insa consecvent ideii aprecierii in termeni reali a leului, pe termen lung. De la inceputul anului, leul a castigat 11,3% in raport cu euro si 3,19% fata de moneda americana. Comparativ cu septembrie 2004, aprecierea nominala a leului se ridica la 14% fata de euro si 10,6% in raport cu dolarul.
Acordul cu FMI resuscitat
In opinia guvernatorului BNR, noile politici monetare, fiscale si de venituri ar putea permite Romaniei sa semneze pana la sfarsitul acestui an scrisoarea suplimentara la acordul cu Fondul Monetar International (FMI). "Asa cum se contureaza lucrurile suntem in fata unui mix de politici economice relativ schimbat. Guvernul a venit cu o alternativa, masuri de mai mica amploare, care vor aduce la buget mai mult de 1% din PIB, cat se estima din cresterea cu trei puncte a TVA, ceea ce va permite si reducerea contributiilor sociale", a explicat Isarescu. Acordul cu FMI a fost intrerupt in primavara acestui an, in principal din cauza temerilor expertilor internationali privind capacitatea redusa de compensare a scaderii veniturilor la bugetul de stat ca urmare a introducerii cotei unice de impozitare de 16%.
La finele lunii iunie, autoritatile romane au stabilit cu reprezentantii fondului o prima forma a scrisorii suplimentare, urmand sa fie adoptate unele masuri pentru ca documentul sa intre in board-ul FMI la sfarsitul lunii august. (M.C.B.)
A r h i v a
  Statul nu se baga peste Petrom    1 comentariu
  Petrom scade pretul carburantilor    
  Fiscul da banii inapoi    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 11 septembrie 2001, de la versiunea oficiala, la teoriile conspiratiei (204 afisari)
 Revista presei culturale (40 afisari)
 Balanel si Miaunel la "Minimax" (35 afisari)
 Dinamica escaladei - Irakul si antiterorismul (27 afisari)
 Pompierii militari in sarbatoare (27 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01089 sec.