La Varsovia a avut loc, vreme de trei zile, intre 20 si 22 iulie 2005, o conferinta intrenationala organizata de Centrul de Studii Est-Europene al Universitatii din capitala poloneza, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la grevele de la santierele Navale din Gdansk si crearea Solidaritatii. La conferinta au participat 20 de cunoscuti opozanti ai regimului comunist, din spatiul ex-sovietic si fostele state ale blocului comunist. Am avut bucuria sa particip la doua mese rotunde alaturi de mari opozanti ai comunismului, pe cei mai multi dintre acestia sa-i cunosc pentru prima oara, pe altii sa-i revad cu bucurie. Dintre cei din urma, cum era si de asteptat (nu numai pentru mine, dar si pentru organizatori), Vladimir Bukovski a produs noi revelatii, in urma faptului ca in posesia sa a ajuns o copie pe suport magnetic a tuturor documentelor din arhiva fostului secretar general al CC al PCUS, Mihail Gorbaciov. De aici inainte, se poate spune, istoria ultimilor ani ai comunismului poate fi scrisa. Va fi, insa, greu de acceptat pentru multi. Nu intamplator, cuvantul de incheiere al conferintei i-a apartinut lui Vladimir Bukovski, fiind prezentat sub titlul "Oare am castigat razboiul rece?". Am stat apoi mai multa vreme cu Vladimir de vorba pe acest subiect, adancind unele din afirmatii, solicitand lamuriri - pornind de la ceea ce el afirmase in prelegerea sa, din care, cerandu-i incuviintarea, am si reluat cateva pasaje. A rezultat un lung interviu, dar deloc plictisitor, care arunca in aer multe din ceea ce stiam, sau ne inchipuiam ca stim, despre relatiile est-vest, privatizarea comunismului, nevoia unui nou N�rnberg, care ar putea incheia razboiul rece. Si altele, pe care le puteti urmari in viitoarele episoade ale interviului, in ziarul ZIUA. (M.O.) Nimeni nu l-a crezut pe Reagan

		Ronald Reagan, profetul caderii comunismului

Vladimir, a trecut aproape un an de zile de la ultima noastra intalnire, de cand ai avut amabilitatea sa ma inviti in casa ta de la Cambridge, unde am purtat lungi discutii. Ai venit tu apoi la Brasov, cu ocazia aniversarii revoltei muncitorilor de la 15 noiembrie 1987 si ne-am revazut si atunci, ocazie cu care ai prezentat niste documente extrem de suparatoare pentru fostul sef al statului, Ion Iliescu, prezentandu-l drept un succesor al lui Ceausescu, fapt in stransa legatura cu prietenia pe care i-a aratat-o fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov. Ai avansat atunci ideea ca razboiul rece nu a fost castigat si ca schimbarile din Europa de est au fost initial stabilite la Kremlin. Acum, in capitala Poloniei, ai incheiat conferinta aniversara dedicata Solidaritatii, organizata de Universitatea Varsoviana cu ilustrarea acestei idei, intr-un discurs ale carei teme te rog sa le reiei si pentru publicul din Romania. Da... iti aduci aminte ca aceasta intalnire intre opozanti comunisti din tarile de est si istorici a fost deschisa de discursul lui Bronislaw Geremek. El a vorbit, bineinteles, despre Solidaritatea si despre ceva frumos, pe care l-a numit "ideea europeana despre libertate", mentionand cat de importante au fost miscarile de opozitie anti-sistem pentru caderea comunismului. Ei bine, cred ca dupa ce am petrecut doua zile laudandu-ne si felicitandu-ne unii pe altii pentru caderea comunismului, am crezut ca a sosit si timpul pentru a puncta esentialul. Haide sa conturam o acceptare realista si atenta a ceea ce s-a intamplat de fapt. Intr-adevar, ne putem felicita, dar trebuie sa vedem, cu mai mare realism, cat de mult si pentru ce. Imi amintesc ca aproximativ acum 20 de ani, cand presedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, vorbea in fata Parlamentului britanic a prezis intr-un mod de-a dreptul indraznet ca cea mai buna parte a comunismului tine de fapt de o latura intunecata a istoriei, care nu mai are mult de trait. La vremea aceea previziunea lui nu a fost niciodata privita ca atare, ci mai degraba ca fiind o bataie de joc la adresa rivalilor sai din Razboiul Rece. Si totusi, deja cativa ani mai tarziu, nici macar comunistii nu mai vor sa fie numiti asfel, in timp ce in zilele noastre, ultimul Secretar General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietica, Mihail Gorbaciov, a ajuns sa vanda pizza si sa traiasca mai mult in Occident. Aceasta este intr-un anumit fel o realizare, dar o putem numi, oare, o victorie impotriva comunismului? Eu am motive personale sa ma indoiesc. Anul viitor voi sarbatori aniversarea schimbarii mele, la medierea occidentalilor, care au obtinut eliberarea liderului Partidului Comunist Chilian, tovarasul Luis Corvalan, la solicitarea URSS-ului. Ca rezultat, am fost eliberat si eu, dupa 17 ani de inchisori, lagare sau internari in azile psihiatrice si mi s-a dat dreptul de a ma stabili in vest. Omologul meu, comunistul chilian cu care am fost schimbat, traieste foarte confortabil astazi, s-a intors in Chile, in Santiago, unde a primit o pensie de stat. Ocazional, scrie articole bine platite pentru presa din tara sa, amintidu-si luptele eroice cu dictatura militara si imperialismul. In contrast cu toate acestea, eu nu pot nici macar sa-mi vizitez tara de origine, ca turist. Pana in 1996 autoritatile ruse mi-au refuzat obtinerea vizei. Daca aceasta este o victorie, inseamna ca eu am fost de partea gresita pe parcursul razboiului rece. Nazistii si comunistii, acelasi rau Da, Vladimir, dar pe ansamblu, totusi, se poate spune ca razboiul rece a incetat... Acum, baricadele au fost trecute, nu mai exista granitele ideologice marcate de ceea ce s-a numit "Cortina de fier". Oricum, eu raman la ideea mea. In mod sigur, nu resimt asemenea fapte, precum cele pe care le-am pomenit mai sus, ca pe o victorie. Pana nu de mult, armistitiul era primul pas al incheierii oricarui razboi si istoria a fost scrisa de cei ce si-au dorit acest fapt si au inteles importanta istorica a armistitiului. Aceasta se adevereste in mod particular si in legatura cu Razboiul Rece, deoarece pur si simplu nu a fost doar un razboi al ideilor, punand problema aflarii adevarului. Prin urmare, nu au fost doar pierderi si victime colaterale, ci crime tragice ale acestui razboi, ce au constituit motive de razbunare si, nu in mod surprinzator, rezultatul a fost ca adevarul a devenit atat de distorsionat si poate chiar distrus, incat cred ca in viitor nici macar arheologii nu vor reusi sa-l reconstituie. Desigur ca rezultatul este repede alienat de aceste mari minciuni care asculta de jocul unui soi de intelepciune comuna si discutabila la care s-a ajuns prin armistitiul de care vorbeam si care nu poate fi pusa la indoiala, fara a risca eticheta de nebun. Permite-mi sa dau un exemplu pentru o perioada mai lunga de timp, doar pentru a arata cat de mult este distrus adevarul. Stim cu totii din documente istorice, memorii si alte surse despre ostilitatea deschisa dintre nazisti si sovietici. Dar aceasta a fost inventata ca un joc subteran foarte bun, care putea fi folosit ca mijloc de a acoperi scopuri comune ascunse, cum ar fi construirea masinilor de razboi si, de asemenea, ii ajutau sa-i forteze pe oamenii din lumea intreaga sa aleaga un punct de vedere al unei parti, in defavoarea celuilalt. Nu conta cat de democrat ar fi un individ, pentru ca ar sfarsi prin ar fi de acord cu o parte sau cu cealalta - si exact pe acest lucru mizau atat comunistii cat si nazistii. Acum, la 60 de ani dupa conflict, ramane aceeasi problema. Inca se crede in acea intelepciune comuna si indiscutabila ca nazistii sunt de dreapta si personaje negative, in timp ce comunistii sunt de stanga si personaje pozitive. Si nu se poate explica faptul ca practic nu exista o diferenta politica intre cele doua tabere si de ce un nationalism socialist ar putea fi de dreapta si un internationalism proletar ar putea fi de stanga. Aceste stari de fapt raman un mister pentru mine. Si totusi exact acest lucru s-a intamplat, se stie deja ca Stalin si Hitler au inceput Al Doilea Razboi Mondial ca niste "parteneri in crime" si prin urmare ar trebui sa fie amandoi responsabili pentru distrugerea cauzata de acest razboi. Unul a fost transformat in eliberatorul Europei, iar celalalt a devenit Raul. Oricat ai incerca sa-i convingi pe oameni de altceva, esuezi. Timp de decenii, nimeni din Vest nu a indraznit sa-i critice pe sovietici, pentru a nu-l face pe Hitler sa transpara intr-o lumina mai buna, prin comparatie, asadar din nefericire Vestul a continuat decenii intregi sa-l laude pe Stalin, desi ii cunosteau crimele. Desi stim ca Stalin a depins de Hitler, ca acesta l-a adus la putere, l-a aprovizionat pentru razboi si l-a impins sa-si atinga acel vis comun de a-i distruge pe toti democratii din Europa, inca acceptam vechiul joc, conform caruia credem ca unul este eliberator si celalalt este agresiv. Da, am citit si eu o carte intitulata chiar asa, "Cine a declansat cel de-al doilea razboi modial", a lui Victor Suvorov, ofiter G.R.U. (agentia de spionaj militar sovietic) care a "defectat" in vest. El sustine, invocand documente secrete din arhivele militare sovietice ca, intr-adevar, rusii s-au inteles, de comun acord cu germanii si au declansat razboiul. Dar stiu ca, desi a avut cateva cronici favorabile in Times, de pilda, ecourile s-au stins - desi se afirma ca, de la aceasta carte incolo, istoria celui de-al doilea razboi mondial nu va mai fi aceeasi. Oare de ce nu ma mira? Asa am patit si eu cu cartea mea, Judecata la Moscova, in care am publicat pentru prima oara intelegerile intre Est si Vest, care au dus la incheierea Razboiului Rece. Dar problema prieteniei intre nazisti si bolsevici inainte de inceperea razboiului este un vechi exemplu, hai sa luam un exemplu mai nou, chiar recent. "Castigarea razboiului rece", o farsa monumentala O data cu caderea zidului Berlinului, liderii vestici au proclamat cu seninatate doua dintre cele mai mari minciuni ale vremurilor noastre. Prima, ca razboiul rece s-a terminat si a doua, ca l-am fi castigat. Chiar daca am incerca sa fim mai generosi cu interpretarea primei minciuni, totusi trebuie sa concluzionez ca a fost o farsa monumentala. Crizele dintre ei si blocul sovietic pe care conducatorii din Vest trebuie sa le fi vazut, ca si motivele reale ale intregului conflict, au existat, le-au utilizat fara a informa foarte mult opinia publica. Desigur, Razboiul Rece a inceput cu mult mai devreme de 1961, cand a fost inaltat zidul si prin urmare nu se putea incheia doar cu distrugerea acestuia si manifestarile deschise ale multimii nu puteau sa fie numai in sine o cauza a finalului acestui razboi. Nu cred ca cineva din vest, in cunostinta de cauza, putea sa incurce si aceste lucruri. Si totusi, din acel moment inainte, realitatea Razboiului Rece, existenta regimului comunist totalitar si ideologia sa au fost menajate, nu era posibil ca ele sa fie criticate - nici comportamentul totalitar si nici ideologia comunista, care au ramas chiar sacrosante pentru unii oameni politici din Vest. Intr-o asemenea masura, incat unii dintre conducatorii vestici s-au grabit sa-si ofere sprijinul pentru a reabilita sistemul sovietic, pana la punctul in care Mitterand, presedintele Frantei, a sprijinit pucistii de la Moscova in 1991, in timp ce George Bush, presedintele american, a plecat la Kiev in acelasi an, unde a tinut un celebru discurs, incercand sa-i convinga pe ucraineni sa nu paraseasca Uniunea Sovietica. Desigur, suntem indemnati sa interpretam Razboiul Rece ca o competitie intre tarile militarizate ale celor doua blocuri, blocul sovietic pe de-o parte si NATO de cealalta, ca atunci sa putem spune ca l-am castigat, prin disparitia Pactului de la Varsovia. Dar eu nu voi face o asemenea apreciere, doar pur si simplu pentru ca blocul militar comunist s-a destramat. Razboiul Rece a fost mai mult decat atat, a fost un razboi al ideilor, un conflict ideologic intre democratiile liberale si totalitarismul comunist. Adica, sub efectul perestroikai si al glasnost-ului, ei, fostii comunisti si aliatii lor din serviciile secrete au ramas la putere...

		Mihail Gorbaciov, ultimul Secretar General al PCUS

Mai mult decat atat, au castigat ani de-a randul alegeri, prin vot democratic. Pe de alta parte, unii au plecat in vest, ori s-au apucat de afaceri private in propriile tari. Fostii kagebisti, de pilda, si protectorii lor autori ai asa-ziselor reforme conduc acum tot soiul de organizatii mafiote din crima organizata, dar si afaceri ceva mai legale, au ajuns sa infiltreze si sistemul de administrare bancara in vest, dar nu vor disparea. Asta s-a intamplat, mai mult sau mai putin, in tarile noastre, nu doar in Rusia sau Bulgaria sau in Romania, Ucraina sau Moldova, dar si in Polonia sau in Ungaria. Dupa cativa ani, comunistii au venit la putere si nimeni, nici chiar in Berlin, intr-un oras unde comunistii au avut o victorie rasunatoare in alegeri, nimeni din Vest, deci, nu s-a alarmat, sau nu si-a exprimat frica ori surprinderea. Intr-un fel, cred ca nici macar oamenii politici insisi nu accepta, in sinea lor, ca s-a petrecut o schimbare. Ce s-a intamplat, de fapt? Dupa ce am vazut majoritatea documentelor secrete din arhivele sovietice, iti spun, fara frica de a gresi: Uniunea Sovietica a dat faliment, din mai multe motive. Primul ar fi chiar esenta economiei socialiste, care a fost neproductiva si risipitoare de la bun inceput. In Rusia, pana in 1960 comunistii au reusit sa ramana fara forta de munca indeajuns, desi toata lumea era obligata sa munceasca si oricum o faceau, dar si asa cel putin o treime din locuri nu erau ocupate in intreprinderile sovietice. Cam in acelasi timp au ramas si fara pamant arabil, asta in conditiile in care URSS detinea o sesime din pamantul planetei. Pana in anii '70 au epuizat si petrolul, dar au avut noroc sa descopere ceva zacaminte in Siberia. Economia lor era extensiva, dupa cum stii, asa ca pentru a creste productia trebuia sa mareasca numarul de intreprinderi. Daca doreau o recolta mai bogata, aveau nevoie de mai mult pamant arabil. Socialismul, ca sistem, nu putea introduce o economie intensiva, care presupune costuri initiale mari. Nu au avut niciodata cu ce. URSS, incapabila sa faca rost de 30.000 de tone de carne Pe de alta parte, au cheltuit enorm cu mentinerea economica si militara a statelor din "blocul sovietic". Am citit si eu stenograme ale intalnirilor din cadrul Pactului de la Varsovia din deceniile sapte si opt, in care practic se vorbea deschis despre problema acestor costuri si se punea problema reducerii lor. Intr-adevar, asa stau lucrurile. Si aceasta era a doua latura pe care voiam sa o ating. Pe langa colapsul economic intern, cealalta latura, poate chiar prima in ordinea importantei este costul unui imperiu, iar costul imperiului crestea progresiv, o data cu excesele politicii externe agresive, de impunere a "socialismului" in cat mai multe noi zone de pe glob. Cu cat mai multe tari erau "salvate" de Uniunea Sovietica de sub lanturile capitalismului, cu atat procesul de mentinere a imperiului era mai scump pentru Uniune. Cuba ii costa cam sapte miliarde de dolari pe an, Vietnam alti trei miliarde si jumatate, in Africa e chiar imposibil de calculat cat de multi bani s-au risipit. Imi amintesc fragmente din minute ale intalnirilor de Prezidiu ale Sovietului Suprem care transcriu discutiile din timpul crizei poloneze inceputa in urma cu un sfert de secol - acela este probabil momentul cand liderii sovietici au inteles pagubele aduse sistemului lor intern de mentinerea "blocului", unul din principalele motive ce au dus la criza majora de un deceniu mai tarziu. Ca parte a conditiilor pentru introducerea Legii Martiale, generalul Jaruzelwski a cerut sovieticilor sa asigure aprovizionarea oraselor industriale poloneze cu 30.000 de tone de carne. Evident ca, daca ar fi decis impunerea legii martiale in tara ar fi vrut sa asigure un ajutor sovietic prin care sa se aduca carne in magazine, pentru a-i calma pe polonezii revoltati. Iar Uniunea Sovietica nu a putut face rost de 30.000 de tone de carne! Fiecare intalnire politica incepea in acele zile cu Brejnev, intrebandu-si tovarasii cum stau cu adunatul de carne pentru Polonia. Gorbaciov, care la acea vreme era secretarul responsabil pentru agricultura, a sarit in sus si a spus: "Da, tovarase Brejnev, am trimis directive in fiecare district si la fiecare comitet din orase si toata lumea raspunde cu mare entuziasm la directivele dumneavoastra", la care Brejnev i-a raspuns: "Bine, e dragut, dar cum ramane cu carnea? Avem carnea?", iar raspunsul pe care il primea la fiece sedinta era "De fapt, nu am facut rost de carne". Luni la rand, un imens super-stat s-a chinuit din rasputeri sa gaseasca 30.000 tone de carne. Si, pana la urma, tot nu au reusit. Au facut rost de 16.000 de tone, mai mult de atata nu au reusit. Acela a fost punctul de cotitura in propria lor perceptie a ceea ce se intampla, au inteles in sfarsit ca baza lor economica este prea mica pentru ambitiile lor globale, nu sunt capabili sa plateasca pentru acest imperiu aflat intr-o continua crestere, care aproape inconjoara pamantul. Ceausescu, revoltat ca vor manca din carne disidentii

		Nicolae Ceausescu, fortat de evenimentele din Polonia sa rationalizeze alimentele

Da, imi aduc si eu aminte ca in acea perioada Ceausescu a venit foarte suparat de la CAER sa spuna ca Rusia si Polonia au cerut si Romaniei o contributie importanta de conserve de carne si ca a reusit sa reduca cantitatea ceruta, dar ca tot trebuie sa le dam ceva. Supararea lui era ca acea carne va ajunge la cei revoltati, pe care ii considera contrarevolutionari sau oameni fara minte, manipulati de cercurile imperialiste. A admis insa ca trebuie sa se manifeste solidaritate tovaraseasca cu tovarasii polonezi care intampina probleme si a dispus sa se adune produsele necesare. Atunci a inceput, practic, rationalizarea consumului de carne - care insemna, de fapt, reintroducerea cartelelor. Si "rationalizata" a ramas, pana in 1989. Mai e de spus ceva - ca in acel moment Ceausescu a dispus ca "organele abilitate", adica Securitatea, sa faca in asa fel sa se afle ca s-a redus consumul de carne pentru ca ea e mancata acum de grevistii polonezi - aceasta, pentru a-i face pe muncitorii romani ostili fata de Solidaritatea. Fara indoiala ca asa stau lucrurile. O defectiune cat de mica a sistemului afecta serios intreaga masinarie. In asta a stat falimentul "internationalismului proletar", promovat de URSS. Cat i-a costat de pilda lungul razboi din Angola, unde au fost angajate forte si echipamente militare furnizate de intreg Pactul de la Varsovia! Asa ca trebuia sa faca ceva. Acesta, momentul crizei poloneze si imposibilitatea de a gasi o solutie, atata vreme cat nu puteau aduna nici macar 30.000 de tone de carne dintr-un intreg imperiu a fost momentul in care au inceput munca la conceptele de perestroika si glasnosti. (Va urma. In episodul urmator: Comunismul - de la faliment la privatizare)

Interviu realizat de Marius OPREA