Ziua Logo
  Nr. 3384 de marti, 26 iulie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
E posibila suspendarea lui Traian Basescu?
Mircea PAUN - Ziua foto
Opozitia studiaza de cateva saptamani posibilitatea prin care s-ar putea declansa suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu. Declaratii in acest sens au fost facute la inceputul lunii, de reprezentanti ai PSD si ai PRM. Procedurile prevazute de Constitutie pentru un asemenea demers sunt extrem de dificile, dar nu imposibile. O conditie esentiala este ca initiatorul suspendarii, PSD de exemplu, sa aiba asigurata o majoritate parlamentara. De asemenea, este nevoie de incuviintarea Curtii Constitutionale, institutie controversata si alcatuita, in majoritatea ei, de oameni care au avut legaturi directe cu PSD. Membrii Curtii trebuie sa aprecieze daca presedintele a incalcat Constitutia, respectiv daca nu si-a respectat atributiile. Daca toate aceste conditii ar fi indeplinite, seful statului este suspendat. Pana cand poporul se pronunta prin referendum daca este sau nu de acord cu demiterea presedintelui, atributiile acestuia sunt preluate de presedintele Senatului, respectiv Nicolae Vacaroiu. In aacest interval de timp, cei care au initiat procedura de suspendare a presedintelui, pot depune o motiune de cenzura, care - avand asigurata majoritatea parlamentara - sa duca si la caderea Guvernului. Astfel, presedintele interimar ar putea numi un alt premier, de exemplu Adrian Nastase. Toate acestea, insa, cu o conditie: sa existe certitudinea ca referendum-ul va fi favorabil demiterii presedintelui Traian Basescu, altfel toata aceasta actiune ar fi neserioasa.
Prejudiciu de imagine
Popularitatea presedintelui Traian Basescu ar trebui sa fie serios diminuata, iar cota sa de incredere sa scada. De altfel, ultimele si cele mai recente sondaje de opinie au insistat pe scaderea sub 50% a cotei de incredere a lui Traian Basescu. Barometrul IMAS, realizat in luna iulie, a relevat ca increderea in actualul sef al statului a ajuns la 49,4%. Mai mult, a fost evidenta campania anti-Basescu in mass-media cu prilejul revocatei demisii a premierului si a inundatiilor, campanie ce-ar putea capata si mai multa consistenta, mergand pana la demonizarea presedintelui. Intr-atat incat sa asigure succesul unui referendum privind demiterea sefului statului.
In cazul in care romanii nu ar fi de acord cu demiterea presedintelui, prejudiciile de imagine pe care le-ar suporta Traian Basescu in urma unui astfel de demers ar fi considerabile, ceea ce tot un castig ar fi pentru opozitie.
Demiterea prin referendum
Legea fundamentala prevede ca "in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca preverile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale". Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul total al parlamentarilor. In cazul in care initiativa de suspendare din functie a Presedintelui este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum privind demiterea. Pe parcursul suspendarii din functie interimatul este asigurat, in ordine, de presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor.
Legea referendumului are prevederi speciale privind consultarea populara in cazul suspendarii din functie a sefului statului. Consultarea populara, intr-o astfel de situatie, este obligatorie si se stabileste prin hotarare a Parlamentului. Referendum-ul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unu din numarul persoanelor inscrise in listele electorale. Cei care participa la referendum se pronunta prin "Da" sau "Nu" la urmatoarea intrebare: "Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei?". Demiterea sefului statului e aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi pe listele electorale, adica jumatate plus unu. (A.H.)
PSD se declara neinteresat
Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a negat ieri ca social-democratii ar pune la cale o tentativa de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Potrivit liderului PSD, insasi practica de suspendare a sefului statului este foarte rar intalnita si cu sanse minime de reusita in cazul in care nu este vorba de fapte serios reprobabile. "In principiu, este o chestiune rarissima, care nu se aplica in statele civilizate, democrate. Sansele de reusita, avand in vedere forma actuala a Constitutiei noastre sunt minime. Este nevoie ca presedintele sa faca ceva foarte grav, cu o reverberatie emotionala foarte puternica asupra populatiei", ne-a declarat Diaconescu. Daca, ipotetic vorbind, se va atinge la a doua etapa a suspendarii presedintelui, aceea de a se ajunge la referendum, Diaconescu a recunoscut ca cel putin teoretic este posibila schimbarea Guvernului. In conditiile in care atributiile presedintelui ar fi preluate de numarul doi in stat, in speta pesedistul Nicolae Vacaroiu, iar PSD ar intoarce majoritatea parlamentara in favoarea sa. "Bun, dar daca presedintele nu este suspendat dupa referendum, ce facem?", s-a intrebat Diaconescu, adaugand ca, in aceste conditii, "ar fi o bataie de joc", initiatorii suspendarii "ar fi aratati cu degetul". (C.E.)
Cristian Parvulescu, analist politic: "O strategie de presiune"
"Problema suspendarii presedintelui Romaniei, Traian Basescu, presupune doua aspecte: unul procedural si altul politic. Cand se face o astfel de incercare inseamna ca opozitia nu recunoaste rezultatele alegerilor din 2004 si nici urmarile sufragiului. Intentia de suspendare a presedintelui are o urmare politica grava: pierderea credibilitatii Romaniei si instaurarea instabilitatii. Ideea suspendarii presedintelui a aparut chiar inaintea aparitiei rezultatelor oficiale, in 30 decembrie. Deci nu avem de-a face cu o noutate. Zvonul insa circula si se pare ca problema este discutata si in prezent. Pentru a deveni realitate un astfel de plan, este nevoie de o majoritate parlamentara dar, dupa aceea, este necesar un referendum. Nimic din ultimile sondaje nu indica faptul ca un referendum pe aceasta tema ar avea vreun castig de cauza. Eu cred ca intentia PSD este de a demara o strategie de presiune indirecta impotriva presedintelui Traian Basescu. Au fost mai multe incercari care tinteau obligarea presedintelui de a trece in defensiva, transformarea acestuia intr-un presedinte formal. Nu cred ca in momentul actual o incercare de suspendare ar avea castig de cauza. Romania ar deveni o tara precum Filipine, care se confrunta in prezent cu o astfel de situatie. Ar semana cu un stat din America Latina sau ar repeta ceea ce s-a intamplat in Lituania. In Lituania insa, existau acuzatii de coruptie. In acest caz nu sunt. Am vazut obsesia cu care Adrian Nastase se refera la declaratiile neconstitutionale ale lui Traian Basescu. Declaratiile presedintelui, cred eu, sunt la limita constitutionale. Din pacate, ne aflam intr-o permanenta incercare de a bloca ceva. De la alegeri incoace s-a instaurat o anumita teama, o frica."(R.G.)
Augustin Bolcas, vicepresedinte PRM: "Succesul unui astfel de proiect este imposibil"
"Noi am spus ca suntem de acord, in privinta anticipatelor, atat cu repetarea alegerilor parlamentare, cat si a celor prezidentiale. Pentru a se concretiza o astfel de situatie, procedura este prevazuta in Constitutie, acolo unde se vorbeste despre suspendarea presedintelui. Am fost de acord cu acest aspect numai in cazul alegerilor anticipate. Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat recent ca nu noi vom fi cei care vom initia procedura de suspendare a presedintelui Traian Basescu. De altfel, in contextul politic actual, din moment ce PRM are aceasta pozitie, succesul unui astfel de proiect este imposibil. Teoretic, procedura de suspendare se bazeaza pe grave incalcari ale Constitutiei. O prima incalcare grava a Constitutiei, savarsita de Basescu, rezida in afirmatia sefului statului ca el nu va guverna niciodata cu PRM si PSD. Basescu isi inchipuie ca guverneaza desi este presedintele Romaniei, nici macar nu isi stie atributiile. O alta incalcare a Constitutiei este ca Traian Basescu imparte Romania in doua tabere: una pe care o guverneaza si alta pe care nu o guverneaza". (R.G.)
 Comentarii: 13 Afiseaza toate comentariile  
Visele de vacanta al unui membru al PeSeDe-rau!   de Radu Dragan
Ziaristi cu dorinte subliminale   de perscorilo
E posibila suspendarea lui Traian Basescu ?   de Al. Donici
Da   de Phil
Interesant ca in timpul lui Jenica Dunareanul in ZIARUL ZIUA   de ionion
Basescu nu poate fi atins !   de Marius Adrian Porojnicu
alianta e la fel de rea ca si ceilalti   de traktorist
ar fi   de calator
Ipoteza doar partial explorata   de Anticomie
E posibila.....   de Corot Ary
Cred ca, atunci cand e vorba de nastase, vadim, si tot neamul lor de "romani de romani", totul este posibil!!!   de costy
Comunisti ticaloshi !   de Aberescu
NU V'AR FI RUSINE SA VA FIE.....   de Observator
A r h i v a
  PSD insista pe ascultarea fara mandat    2 comentarii
  Pisica Guvernului minoritar in curtea lui Voiculescu    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Noua lege a proprietatii e in vigoare (167 afisari)
 Munca si recalificare (144 afisari)
 Oul lui Columb si Constitutia (138 afisari)
 Stiri pe scurt (93 afisari)
 Catehismul lui Neceaev (88 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01303 sec.