Ca si alti scriitori, Matei Visniec a parasit tara intr-un moment de sufocanta teroare ceausista, cu gandul ca Occidentul il va insanatosi si ii va da dreptul sa se manifeste liber, fara ambiguitati, ezitari sau spaime. Piesele lui de teatru au intrat intr-o competitie dura, competitie care numara de cele mai multe ori, nu numai calitatile, ci si prejudecatile care tin de-o anume geografie. Cu toate astea, lista reusitelor lui literare este atat de lunga si de bogata, incat ar fi imposibil de cuprins in cateva cuvinte. Texte jucate in toata lumea, premii, participari la festivaluri importante, montari de prestigiu in cele mai cunoscute teatre, elogii ale criticilor de pretutindeni. Toate sunt semne care spun ca Matei Visniec a ajuns SCRIITOR, asa cum si-a dorit inca din copilarie, desi, dupa cum spune: "inca nu-i vine sa creada". "Teatrul este un loc sigur in care iti retraiesti viata si iti vezi clar destinul", spunea un mare regizor. Ce este teatrul pentru tine, Matei Visniec? Pentru mine este o intalnire miraculoasa intre mai multi artisti. In masura in care un text teatral este incarnat de altii, iar incarnarea este asteptare, o piesa de teatru isi asteapta regizorul, actorii, scenograful, compozitorul, creatorul de lumini si publicul. Intalnirea acestora nu este niciodata castigata in mod automat. Sute de asemenea intalniri sunt ratate, altele sunt castigate numai pe jumatate, in sensul ca sinteza artistica nu este nemaipomenita, iar uneori se intampla miracolul. Un text care este doar punctul de plecare al unui spectacol isi gaseste regizorul potrivit, iar in fata publicului se produce descarcarea emotionala, dublata de un mesaj. Acesta este teatrul. Teatrul cu T mare. In '87, la 31 de ani paraseai tara, stabilindu-te in Franta. Cautai o forma de libertate inexistenta in tara. In '87 cautam de fapt o forma de libertate pe care nu o mai aveam in Romania. Scrisesesi destule piese de teatru, dar pentru tine acest lucru nu era suficient. Libertatea interioara care ma ajutase sa scriu numeroase piese, nu-mi mai era suficienta. Cu atat mai mult, cu cat teatrul pe care-l scriam ma obliga la o implicare mai mare in promovarea sa. Aveam 31 de ani, vreo 20 de piese scrise deja si vroiam sa ma lupt pentru ele pe un alt teren de competitie culturala: cea internationala. Franta mi-a dat acces la aceasta competitie. Pe care dupa toate semnele si semnalele, ai castigat-o. Nu, nu spun ca am castigat-o, spun doar ca am castigat dreptul de-a ma lupta in primele randuri si, in plus ajutat de o limba de circulatie internationala, asimilata dupa o munca teribila: limba franceza. Din limba franceza piesele mele au fost traduse in ultimii 10 ani, in alte 20 de limbi. A trebuit sa duci o lupta in plus si fiindca erai roman? Romania mi-a dat niste radacini extrem de solide, in sensul ca nu mi-am facut nici o iluzie in Occident, dar in acelasi timp nici nu m-am simtit umilit sau instrainat, pentru ca eram deja vaccinat impotriva tuturor intemperiilor politice, economice, culturale sau umane. Din Romania am sosit in Franta cu o solida informatie culturala, fiind obligat doar sa infrunt imaginea deplorabila pe care o avea tara in Occident. Pozitiv in aceasta situatie a fost faptul ca, un handicap mai mare nu poate fi posibil. Cand pornesti la drum din fundul mlastinii un lucru e sigur: sensul nu poate fi decat cel evolutiv, adica urci prin forta lucrurilor. In ultimii ani se pare ca imaginea Romaniei s-a reabilitat cat de cat. Imaginea Romaniei in ultimii ani s-a mai ameliorat. Ea poarta insa blestemul unor clisee, clisee care sunt extrem de greu de dezlipit de pe fruntea unei tari. Iata una singura, de exemplu: Bucurestiul confundat deseori voit sau nu, cu Budapesta. Mi s-a intamplat de multe ori. Pentru un roman este mai greu sa-si faca loc sub soarele Occidentului, decat pentru un polonez, ceh sau ungur. Prestigiul istoric al unei tari este extrem de important pentru cursa individuala a unui om care intra intr-o competitie internationala. Ai scris in sensul asta,"Mansarda cu vedere spre moarte", piesa pe care am vazut-o de curand la Teatrul de Comedie, in interpretarea actorilor clujeni. Un spectacol foarte bun, in regia lui Radu Afrim. Nu intamplator am scris o piesa despre Cioran, care a exorcizat in modul cel mai extraordinar cu putinta handicapul de-a veni dintr-o istorie ezitanta. De ce mai intereseaza teatrul? De ce, iata in 2005, teatrul peste tot in lume face sali pline, are puterea de-a starni cele mai vii reactii? Teatrul are in continuare o forta de impact asupra societatii, intrucat el este un discurs emotional, viu, direct. In orice societate, in orice moment al istoriei, oamenii vor fi fascinati de acest gen in care provocarea constiintei trece printr-un contact viu, aproape corporal, pentru ca actorii si spectatorii convietuiesc in aceeasi felie de spatiu si in aceeasi felie de timp. Teatrul mai are aceasta capacitate de-a pune in fata societatii oglinda de moment a acesteia. O libertate vizibila. In aceasta oglinda raul si binele sunt vizibile si rad unul de altul. O forma de libertate mai mare in actul artistic, e greu de imaginat. Nu degeaba in societatile totalitare, teatrul este mai cenzurat decat romanul, poezia sau alte forme de expresie artistica. Ai certitudinea ca piesele tale, unele incarcate de premii, cu o audienta impresionanta, vor rezista in timp? Ar insemna sa dau dovada de un orgoliu nemasurat, pe care zeii il pedepsesc inca din antichitate, daca as spune ca sunt sigur ca piesele mele vor intra in istorie. Las acest aspect pe seama istoricilor literari. Etapa in care ma aflu este inca una de creatie si dezbatere pentru (re)cunoasterea pieselor mele, atat in Franta cat si in Romania. Am uneori insa un semn care imi spune ca efortul meu nu a fost total inutil. Un exemplu e acela ca tineri regizori se intereseaza de piesele mele. Faptul ca piesele pe care le-am scris in Romania anilor grei continua sa fie jucate, mi se pare si el de bun augur. In Romania anilor '80 ai scris si ai publicat poezie, numarandu-te printre poetii mai mult decat promitatori. Ai "parasit" poezia si din ratiuni comerciale? Te-a "parasit" poezia evanescent, in timp? Cuvantul "comercial" nu a facut niciodata parte din sfera mea de valori. Poezia mea s-a "topit" treptat in teatrul pe care-l scriu. Uneori am mai avut insa rabufniri poetice, dupa 1987, anul plecarii mele in Franta. Astfel, in 2000 am mai tiparit un volum de versuri, "Poeme ulterioare", iar anul trecut am scos o antologie de poezie la "Paralela '45". Deseori in piesele tale poezia se simte difuz ca o panza freatica. Poezia ma insoteste deci, cu atat mai mult cu cat eu nu cred ca ea poate lipsi din demersul teatral. O piesa de teatru din care lipseste dimensiunea poetica nu poate fi decat extrem de sarac. Esti atent la literatura care se publica in Romania? Citesc din cand in cand autori noi si urmaresc evolutia celor pe care i-am cunoscut, in special pe cei din generatia mea. Cred ca tara se afla intr-o efervescenta literara extraordinara. Si, lucru foarte important, limba romana trece printr-o metamorfoza spectaculoasa ( de exemplu: etajul erotic al actului literar). Exista mitul dramaturgului? Un mit al dramaturgului? Da: Ionescu, Bechett, Pinter...Sunt scriitori care au atins dimensiunea mitului inca din timpul vietii lor. Astazi nu prea mai exista acest fenomen. De ce? Cred ca acest tip de fenomen nu se mai produce in ziua de azi. Dupa anii '70 peisajul literar a fost bulversat de un fel de revolutie informationala si de o inflatie de autori care nu mai permite "sanctificarea" imediata. Poate doar daca autorul se sinucide (vezi cazul Sarah Kane) sau daca masina comerciala este foarte bine condusa (vezi, Paolo Coelho)... ...Dan Brown...Ce capcane ti-a intins Occidentul? Cea mai mare capcana? Tentatia de-a abandona cariera artistica si idealurile de tinerete pentru a castiga bani. Slava Domnului, nu sunt bogat! Ai si cetatenie franceza, esti intrat in constiinta culturala a Frantei. Daca ar trebui sa lupti pentru ea, ai accepta? Nu sunt facut sa lupt pentru o tara. Tarile vin si pleaca, granitele se deplaseaza, apar tari noi iar cele vechi formeaza federatii, uniuni, aliante...Sa nu confundam cuvantul tara, care este plin de ambiguitate, cu cel de "patrie" care exprima ideea de radacina...Ca luptator sunt mai degraba dispus sa-mi risc viata pentru o cultura, pentru o limba, pentru un sistem de valori, pentru adevar si conservarea memoriei. Daca exista o tara care contine toate aceste elemente, da, sunt gata sa ma lupt pentru ea. Daca ti s-ar fi spus candva ca la 49 de ani, dupa multe decenii de la debutul lui Eugen Ionescu, vei fi singurul dramaturg roman jucat pretutindeni in Occident, ai fi crezut? Dintotdeauna mi-am dorit sa devin SCRIITOR. Acest cuvant m-a fascinat de cand am descoperit ca exista carti si ca in spatele lor se afla oameni care scriu. Am fost fascinat de aceasta meserie. Pe la zece, unsprezece ani scriam deja poeme, povestiri... Nu stiam atunci la ce varsta devine omul scriitor. Acum am 49 de ani. Am cateva mii de pagini de teatru scrise. Uneori oamenii imi cer autografe. Sunt membru al Uniunii Scriitorilor si al altor Uniuni de creatie din Franta...Uneori imi gasesc cartile in librarii si biblioteci. Sunt mii de semne care imi spun ca as fi un SCRIITOR, si totusi parca inca nu-mi vine sa cred ca e adevarat. Poate ca raspunsurile adevarate au nevoie de mai multe decenii de asteptare... Cine stie?