Miruna MUNTEANU 

Pentru toti cei care se tem de anticipate ca dracu' de tamaie, inundatiile au fost o adevarata mana cereasca. Calculul acestora e simplu: daca, la presiunea opiniei publice, presedintele va fi fortat sa decreteze starea de urgenta, Guvernul nu mai poate demisiona. Organizarea unui nou scrutin in toamna ar deveni, deci, imposibila. Fara ca PSD sa fie pus in situatia bizara de a critica puterea, sustinand-o, in acelasi timp, in Parlament, impotriva vointei ei. Acest rationament ii motiveaza pe cei care solicita insistent proclamarea starii de urgenta. Inundatiile au devenit pretextul unei incaierari politice pe viata si pe moarte. Acesta este motivul pentru care tragedia reala a unei minoritati de romani este exagerata pana la proportii cataclismice. Drama celor 14.000 de sinistrati nu trebuie in nici un caz minimalizata. Totusi, la o populatie de peste 21 de milioane de oameni, nu se poate vorbi despre o criza generalizata. Doar unu la suta din teritoriul national a fost devastat de viituri, ne-a informat ministrul Agriculturii. Statisticile reci contrazic comentariile apocaliptice cu care suntem bombardati de multe posturi de televiziune. Comentarii uneori tendentioase pana la greata. Pentru a stoarce electoral, pana la ultima picatura, subiectul inundatiilor. Chiar daca Basescu se tine tare si nu renunta la proiectul anticipatelor, Alianta DA poate suferi o grea pierdere de imagine, fiind prezentata drept insensibila la nevoile cetatenilor, preocupata de meschine interese politicianiste atunci cand tara e in pericol. Guvernantii sunt acuzati de incompetenta si de lipsa de eficienta in gestionarea crizei. Si totusi, numai 21 de oameni si-au pierdut viata in aceasta tragedie (prezentata de unii mai ceva ca tsunami-ul care a lovit, in decembrie, Asia). Cele mai multe dintre victime au refuzat sa fie evacuate, insistand sa ramana la casele lor in pofida avertismentelor insistente ale autoritatilor. Responsabilitatea le apartine in totalitate. Dupa parerea mea, bilantul inundatiilor demonstreaza ca guvernantii au lucrat mai degraba bine. Avertizarea prealabila a functionat, Armata si Ministrul de Interne au intervenit prompt cu trupe in zonele calamitate, multe localitati au fost salvate de la dezastru prin dinamitarea unor diguri si inundarea unor terenuri arabile. Poate ca se putea face si mai mult. Nu putem spune, insa, ca autoritatile au stat cu bratele in san. Dupa cum nu e drept sa pasam automat in seama Guvernului responsabilitatea pentru toate disfunctionalitatile din teritoriu. Si nici sarcina reconstructiei. Nu e drept si nici intelept sa ignoram rolul autoritatilor locale, primele chemate sa protejeze interesele comunitatilor lor. Sa ne intelegem. Nu e treaba lui Tariceanu sa organizeze distributia de ajutoare in fiecare sat. Nu premierul trebuie sa adune lesurile animalelor din curtile taranilor. Si nici sa le scoata noroiul afara din case. Si totusi, privind la Antena 1, am dedus ca toate astea ar cadea in sarcina Executivului. Ba chiar si a presedintelui. Ca politicienii de la Bucuresti ar trebui sa lase totul de-o parte, sa-si suflece manecile si sa-si incalte cizmele de cauciuc pentru a se apuca imediat de ecarisaj si de batatorit chirpiciul pentru noile locuinte ale sinistratilor. O batalie politica murdara se poarta acum pe spinarea unor bieti amarati care si-au pierdut agoniseala de-o viata. Ea aduce cu sine si o mare primejdie: incurajarea unei mentalitati care, din pacate, este deja foarte raspandita in Romania. Mentalitatea cetateanului asistat, care asteapta totul de la stat, convins ca altii sunt datori sa-i rezolve integral problemele. Ca el nu trebuie sa faca nimic decat sa se vaite si sa astepte bani, alimente, haine si o casa noua de la Guvern. Sa vina ungurii sa pompeze apa, soldatii sa-i mature ograda, ministrii sa-i gateasca mancare calda si sa i-o aduca la portita. Am vazut barbati care, sprijiniti de cate o bicicleta, se plangeau ca "n-a venit nimeni" sa le stranga gainile moarte din batatura. Nici nu le trecea prin cap ca asta ar putea fi, totusi, treaba lor. Acum li se spune ca da, au dreptate sa gandeasca asa. Asta aud la televizor. In mod evident, statul trebuie sa-i ajute pe sinistrati. Trebuie sa refaca infrastructura, sa ia masuri sanitare pentru prevenirea epidemiilor, sa le asigure oamenilor minimul necesar supravietuirii. Interventiile guvernamentale nu pot, insa, inlocui solidaritatea umana, eforturile comunitatilor locale, munca fiecaruia. Statul trebuie sa ajute, dar nu poate sa rezolve singur problema. Pentru asta este nevoie, insa, de calm si luciditate, nu de patetisme ieftine si de lamentatii isterice. Paradoxal, cea mai mare sansa a sinistratilor sunt tocmai alegerile anticipate. Actuala putere este probabil perfect constienta ca soarta sa la alegerile din toamna depinde de modul in care va gestiona criza provocata de inundatii. Alianta nu-si poate permite s-o dea in bara. Pana in octombrie, problemele sinistratilor trebuie solutionate. Iata de ce sunt convinsa ca, macar din considerente electorale, viitorul Guvern intermar se va face luntre si punte sa vindece ranile lasate de potop.