Ziua Logo
  Nr. 3374 de joi, 14 iulie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Preselectie pentru BCR
-- AVAS anunta astazi investitorii precalificati in cursa pentru BCR
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va anunta astazi investitorii precalificati in cursa pentru Banca Comerciala Romana (BCR). Selectia este realizata in functie de modul in care cele 11 banci care au depus scrisori de intentie pentru cumpararea BCR indeplinesc conditiile impuse in anuntul de privatizare. Cele 11 banci sunt grupul belgiano-olandez Fortis, Millennium BCP (Banco Commercial Portugues SA), Banca Nationala a Greciei, Banca Intesa (Italia), Deutsche Bank (Germania), Erste Bank (Austria), Dexia (Belgia), grupul KBC (Belgia), BNP Paribas (Franta), ABN Amro (Olanda) si Texas Pacific Group, impreuna cu Citigrup Venture Capital International.
Principalul criteriu de pre-calificare este ca investitorul strategic sau cel putin unul dintre investitorii care participa intr-un consortiu sa fie o institutie financiar-bancara internationala reputata, care sa beneficieze de un calificativ favorabil investitiilor (cel putin BBB minus), acordat de o agentie de evaluare financiara reputata. In cazul unui consortiu, investitorul care este institutie financiar-bancara internationala reputata cu un rating de investitii va dobandi cel putin o treime din totalul actiunilor BCR.
Investitorii ramasi in cursa incepand de astazi vor putea cumpara caietul de sarcini si vor obtine informatii detaliate despre banca. Ofertele angajante pentru BCR trebuie depuse pana pe 19 septembrie. Investitorii pot alege sa preia fie un pachet de 50% plus o actiune BCR, fie o participatie de 61,88%. In varianta vanzarii pachetului mai mare, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si International Finance Corporation (IFC) vor renunta in totalitate la participatiile lor, reprezentand fiecare 12,5% plus o actiune din capitalul bancii romanesti. In cealalta varianta, AVAS isi va vinde participatia sa de 36,88% minus doua actiuni, iar cele doua institutii financiare internationale vor completa pachetul transferat investitorului strategic cu diferenta pana la 50% plus o actiune. Consultantul statului in procesul de privatizare a BCR este firma Daiwa Securities. (A.G.C.)
A r h i v a
  Statul vinde pana la 75% din CEC    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Mari pictori francezi in Micul Paris (366 afisari)
 Lupta anticomunista cu marci postale (180 afisari)
 O enciclopedie progressiva a culturii pop-rock (128 afisari)
 Potopul la apogeu (90 afisari)
 Nod marinaresc (54 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00748 sec.