Ziua Logo
  Nr. 3372 de marti, 12 iulie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Potop dupa potop
Foto: ROMPRES
Ploile de la sfarsitul saptamanii au afectat 102 case si 527 de anexe gospodaresti, din 11 judete ale tarii, se arata intr-un comunicat al Guvernului. In plus, au fost afectate subsolurile a 15 blocuri, peste 70 de poduri si podete, iar apa din 63 de fantani nu mai poate fi folosita. Judetele afectate de inundatii sunt Alba, Arad, Arges, Bacau, Cluj, Dolj, Harghita, Hunedoara, Mehedinti, Sibiu si Suceava. Un catun cu 172 de locuitori din judetul Cluj a fost izolat si mai multe zeci de kilometri de drumuri judetene si comunale au devenit impracticabile. In judetul Alba au fost afectate de ploile torentiale 15 anexe gospodaresti, pivnitele si subsolurile a 8 imobile, 6 punti pietonale, 5 fantani, precum si DJ 107M (surpat pe o distanta de 10 metri). In municipiul Craiova, din cauza ploilor cazute in ultimele 24 de ore, s-au produs inundatii care au afectat 5 gospodarii. In judetul Harghita, ploile abundente au provocat in orasul Balan si in comunele Corbu, Tulghes, Lunca de Jos si Sandominic inundatii care au afectat acoperisurile a 6 blocuri (in orasul Balan), curtile si anexele a 166 gospodarii, 3 case, 4 poduri (dintre care 2 sunt distruse in totalitate), 29 de podete, 30 de fantani, 0,25 km de drum judetean, 450 m de drum comunal si peste 8 km de drumuri forestiere. In comuna Tulghes, un kilometru de ziduri de sprijin s-a rupt, prabusindu-se in albia paraului Rezu Mare. Echipele de interventie actioneaza pentru evacuarea apei cu motopompe. In localitatile Uricani, Lupeni si Branisca, din judetul Hunedoara, au fost afectate de inundatii curtile si anexele gospodaresti a 88 de gospodarii, subsolurile a 9 blocuri, 2 poduri, 12 podete, 7 punti pietonale, 0,4 km din drumul national 66A, 10 km de drum comunal. In judetul Mehedinti au fost inundate 33 case, curtile si anexele a 83 de gospodarii, un obiectiv socio-economic, 6 poduri si podete, 300 m de drumuri judetene, 62 km de drumuri comunale, 300 m drumuri forestiere, 10 fantani. In judetul Suceava, pe raza comunelor Gura Humorului, Moldovita, Capu Campului, Slatina, Stulpicani, Iacobeni si Valea Moldovei, au fost afectate de ploile abundente 4 case (2 distruse si 2 avariate), curtile si anexele a 106 gospodarii, iar patru poduri si un podet au fost distruse.
Vaccinari de inundatii
Directia de Sanatate Publica Suceava a inceput, de ieri, campania de vaccinare antihepatita de tip A si antitifoidica pentru 54 de copii si 93 de adulti din comuna suceveana Slatina, grav afectata de inundatiile produse de ploile torentiale de sambata seara, informeaza Mediafax. Directorul adjunct al DSP Suceava, Odette Nicolae, a declarat ca populatia a fost avertizata sa nu consume apa din fantanile afectate, ci doar apa imbuteliata sau apa provenita din surse sigure. Ea a precizat ca au fost distribuite materiale pentru dezinfectarea fantanilor, beciurilor, latrinelor si locuintelor inundate, iar echipele DSP Suceava impreuna cu medicii de familie din teritorii supravegheaza epidemiologic populatia din zonele afectate.
Adio concedii pentru functionarii din primarii
Vicepresedintele PNL Gheorghe Flutur, senator de Suceava, a cerut, ieri, consilierilor judeteni liberali suceveni sa convoace o sedinta de urgenta a Consiliului Judetean Suceava, in care sa se ia decizia alocarii unor fonduri pentru repararea infrastructurii afectate de recentele inundatii din judet, informeaza Mediafax. "Le cer consilierilor judeteni suceveni sa renunte la concedii", a spus Flutur, care a apreciat ca acestia trebuie sa fie preocupati de situatia produsa de inundatii in judet. Trebuie sa aloce resurse financiare pentru refacerea infrastructurii, a drumurilor si podurilor din localitatile afectate", a spus senatorul sucevean. El a apreciat ca in aceeasi sedinta a CJ Suceava trebuie stabilit un "calendar de actiuni" pentru indiguiri in zone cu mare grad de pericol si pentru corectare de torenti.
Brancusi luat de ploaie
Ploaia torentiala cazuta in cursul diminetii de ieri, la Targu-Jiu, a dislocat o parte din pavimentul pus pe aleile din preajma Coloanei fara Sfarsit, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al primariei, Constantin Cretan, informeaza Mediafax. Cretan a anuntat ca precipitatiile inregistrate in oras au depasit 23 l/mp in doar 45 de minute. Purtatorul de cuvant al Primariei Targu Jiu a mentionat ca ploaia a spalat o parte din pavimentul de pe alei, materialul respectiv imprastiindu-se pe strada. Acesta sustine ca angajati de la Salubritate au adunat pavimentul si l-au pus in saci, pentru a fi predat firmei care a executat lucrarile de amenajare peisagistica a parcurilor din Targu-Jiu, in care sunt expuse operele brancusiene.
Fulgerul ucigas
O fetita in varsta de 10 ani, din judetul Alba, a murit, duminica, dupa ce a fost lovita de un trasnet in timp ce se afla intr-o zona de munte impreuna cu bunica ei, informeaza Mediafax. Potrivit Biroului de Presa al IPJ Alba, Maria P. (10 ani) se afla, duminica, impreuna cu bunica sa, intr-un adapost de animale, in apropiere de localitatea Sartas. La un moment dat, in timp ce se afla in fata grajdului, fetita a fost lovita de un trasnet, fiind omorata pe loc. Medicii au stabilit ca decesul acesteia a survenit din cauza unei "electrocutatii" cauzate de o descarcare electrica naturala.
Noua avertizare hidrologica
Hidrologii au trimis avertizari in 11 judete prin care au atras atentia asupra posibilitatii producerii de inundatii in judetele Arad, Bihor, Botosani, Cluj, Constanta, Galati, Hunedoara, Iasi, Salaj, Tulcea si Vaslui. Avertizarea este valabila pentru intervalul 11.07-14.07.2005. Astfel, in aceasta perioada este posibil sa se produca scurgeri importantepe versanti, torenti si paraie cu efect de inundatii locale si cresteri semnificative de debite si niveluri pe rauri. Sunt vizate bazinele raurilor Barcau, Crisul Repede, Crisul Negru, Crisul Alb, Barlad, afluentii Prutului si raurile din Dobrogea. Sunt posibile depasirile cotelor de atentie si inundatie ale acestor rauri ca urmare a precipitatiilor prognozate insemnate cantitativ si propagarii. (L.M.)
A r h i v a
  Operatiunea Calculatorul    
  Bac' in Bucuresti, promovabilitate 77,73%    
  Farmacistii cheama in instanta Casele de asigurari de sanatate    
  Romania fara nume    8 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Caracatita SELGROS (920 afisari)
 Adrian Otoiu: "Intelectualii romani au o oroare sacra fata de emotie" (346 afisari)
 Radio Vacanta - "L-ati auzit si nu-i!" (206 afisari)
 Lifting facial pentru Muntele Rushmore (128 afisari)
 Cold Mountain Town transformat in stana (55 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01199 sec.