Zoe PETRE 

De saptamana trecuta, cand am scris despre lipsa nu doar de moralitate, ci si de legalitate a Ministerului Educatiei si Ministerului de Finante, care nu permit universitatilor sa respecte legea de vreme ce nu le dau mijloacele materiale de a o respecta, o dezbatere de mare amploare cu privire la moralitatea invatamantului superior a explodat dupa ce studiul SNSPA a pus in evidenta faptul ca o parte dintre studenti acuza practici imorale, de la favoritism la mita si hartuire sexuala, in viata universitara. O dezbatere etica in mediile academice poate fi salutara intr-o vreme in care societatea in intregul ei e chemata sa faca un efort de asanare si de limitare a coruptiei. Dezbaterea impune insa cateva conditii: 1. sa nu se complaca in acuze generale care incrimineaza generic breasla, ci sa opereze precis, desemnand acele institutii si persoane care se fac vinovate de incalcari ale codului deontologic universitar; 2. sa pastreze proportiile: faptul ca altii, eventual fara studii universitare, fura din greu milioane de euro nu-l scuza pe profesorul care taxeaza cu cateva sute un student la examen, chiar dimpotriva, dar nici nu avem voie sa-l aplaudam pe dl. Tariceanu cand ne spune ca marea coruptie din Romania vine de la profesori si de la medici; 3. sa identifice si sa ierarhizeze cauzele coruptiei din invatamant, ca un prim pas pentru ingradirea - daca se poate chiar pentru eradicarea acesteia. Intr-un spatiu atat de limitat ca acela al editorialului de fata, ma voi referi doar la una dintre cauze, anume la ingerinta politicului ca factor generator de coruptie in mediul universitar. Traficul de influenta politica in scoala are o veche istorie: in familia mea de belferi onesti se povestea cu amuzament inciudat o istorie din anii ,30, cu un dascal protejat al ministrului - evident, liberal - care, fiindca colegul sau de partid nu avea competenta necesara pentru a obtine prin transfer un post in Bucuresti, l-a mutat disciplinar de la Braila in Capitala. Dar marea explozie a survenit in momentul reformei din 1948, cand tot soiul de nechemati au fost numiti exclusiv pe criterii politice pe locurile ramase vacante prin epurari politice, si a continuat vreme de 40 de ani, in care competenta era facultativa si dosarul - obligatoriu. Ma numar eu insami printre universitarii care si-au inceput cariera in anii �60 si au continuat-o pana azi, si, tocmai de aceea, nu pot sa nu recunosc ca sistemul era viciat din principiu, si ca aceia dintre noi care, cum spun studentii, "stiam carte" n-am fi avut nici o sansa daca nu am fi avut si "dosar sanatos", si "activitate obsteasca corespunzatoare". Chiar asa, am avut de infruntat infinit mai multe piedici decat colegii care nu-si pierdeau vremea cu stiinta, ci si-o foloseau pentru propaganda si apologetica ceausista: ei erau profesori, noi - palmasii. Asa am fi si iesit la pensie, daca nu venea revolutia. Carierele noastre universitare au putut progresa, dar in ansamblu sistemul s-a schimbat doar in putinele facultati sau catedre unde vechile retele de influenta au fost demantelate. in cele mai multe, aceste retele au inflorit, cucerind chiar noi teritorii in pletora de universitati publice sau private infiintate peste noapte. In 1995, am incercat, impreuna cu cativa colegi, sa inscriem in carta Universitatii din Bucuresti principiul dupa care persoanele care ocupa o functie de demnitate publica - putand astfel influenta evaluarea prestatiei lor universitare - sa se abtina de la a participa la concursuri pe durata mandatului: inutil. Asa a ajuns prorector dl. Mischie la Targu Jiu, tot asa, dl. Vadim a obtinut la Craiova titlul de doctor in istorie pe baza unei lucrari care, inafara volumului coplesitor, nu raspunde nici macar uneia dintre exigentele impuse unui candidat care nu e sef de partid. Cu toate acestea, teza a beneficiat nu numai de rapoarte elogioase din partea comisiei, ci si de binecuvantarea Comisiei de Atestare, prezidata de insusi presedintele Academiei Romane. N-are sens sa incerci impunerea unor coduri de conduita universitara atunci cand sefi de partid sau presedinti de camere ale Parlamentului sunt salarizati pentru activitati didactice fara a intra la curs: in declaratia de venituri a dlui Nastase figureaza salarii de la doua pana la patru institutii universitare, unde mi-e greu sa cred ca are timp sa predea inafara campaniei electorale. Urmandu-i exemplul, profesorii obisnuiti nu se simt nici ei obligati sa-si faca timp sa presteze toate activitatile necesare in toate cele trei, patru sau sapte universitati unde sunt cumularzi. Poate parea meschin ca asanarea vietii universitare sa inceapa cu disciplina intratului la ore, dar nici nu cred in marile principii etice proclamate de chiulangii.