Eugen SIMION 

"Amintiri si portrete literare" este o carte de memorii scrisa de un om talentat, G. Dimisianu, scutier fidel al generatiei sale (generatia '60) formata din poeti si prozatori de prima marime. I-am facut, cu 22 de ani in urma, un portret si, dupa cate imi dau seama, portretul i-a placut si lui. Dovada este faptul ca il reproduce acum pe coperta volumului sau. Iata-l: "G. Dimisianu este, in fond, un visator si un spirit contemplativ, iar ironia este scutul ce-l apara de indiscretii. Din cand in cand, la ora slaba a serii, se aprinde in el dorinta de evaziune a stramosilor cheafaloniti. Il simti, atunci, plecat spre ostroavele Antile ca personajul matein. E tacut si absent, cu privirea moale, matasoasa, intoarsa spre miracole pe care nu le stim. Criticul este pornit, in astfel de momente, in cautarea lanii de aur, pe urmele indepartatului sau stramos mitic." N-as avea azi multe lucruri de schimbat la acest portret liric, cu o nota mitica si sentimentala. Doar faptul ca, o data cu sporul de ani, reveria mateina s-a estompat in privirea lui matasoasa si pe chipul sau, impodobit de aceeasi mustata bogata, au aparut linii mai ferme... Asa, la o privire rapida, impresionistica. Amintirile il arata, in continuare, afectuos, simpatetic (cum i-am zis o data) in comentariile sale critice, atent la nuante si, fapt important, cu o ironie bucuroasa, de-i putem zice astfel. Scrie despre oamenii pe care i-a cunoscut si scrie, de regula, bine, adica favorabil. Cei mai multi sunt colegii sai de generatie (Nicolae Velea, Cezar Baltag, Sorin Titel, Fanus Neagu, Stefan Banulescu, Marcel Mihalas, N. Manolescu, Mircea Iorgulescu), dar si despre altii pe care i-a cunoscut in lunga sa viata de redactor si critic literar: Zaharia Stancu, Geo Dumitrescu, Paul Georgescu, G. Ivascu, Ion Caraion, Ov. S. Crohmalniceanu, Tiberiu Utan... Evocari, portrete, intamplari de demult, mai da damult - cum ar zice nenea Iancu - in care se strecoara in chip inevitabil si un accent de sentimentalitate bine controlata de spiritul critic. Se detaseaza din aceasta galerie de portrete figura speciala a lui Nicolae Velea, prozator exceptional, completamente ignorat azi. Velea, cu umorul lui inteligent si cu chipul lui asimetric, apoi Sorin Titel, subtire si palid, in adolescenta, ca un lujer ferit de soare, transformat, spre 50 de ani, intr-un arbore teapan, voluminos, cu alura falstafiana, creator de anvergura, aproape uitat, si el, in vremurile postmoderne. G. Dimisianu ii regaseste in camara memoriei sale si readuce in atentia cititorului de azi scene din tineretea lor comuna. Viata lor, de pilda, pe strada Naipu, aflata undeva la marginea Bucurestilor, scene de tipografie si, in genere, scene din viata literara de la inceputul anilor '60... Scene bine fixate, pagini de veritabila proza memorialistica. Iat-o, de pilda, pe aceea care infatiseaza pe ezitantul, misteriosul, imprevizibilul Stefan Banulescu care promite un interviu si, apoi, il amana de la o zi la alta pana ce, scriitorul si criticul sau, cad rapusi de atata amanare si, bineinteles, interviul este ratat... Mi-a placut in aceasta carte si loialitatea pe care G. Dimisianu o manifesta fata de Paul Georgescu, un scriitor complex, contestat in epoca, un critic indiscutabil inteligent si talentat, intrat pana la gat in intrigile si mizeriile epocii totalitare. N-a putut iesi din ele decat evadand in roman si in singuratate. Romanul este, deseori, substantial si merita a fi recitit. Remarcabile, corecte, reparatorii sunt si insemnarile despre Ov. S. Crohmalniceanu, un critic peste care nu poate trece cine vrea sa cunoasca literatura postbelica. Un critic remarcabil si, as adauga, un om de caracter. Un caracter rectiliniu... Citind cartea lui G. Dimisianu, am avut straniul sentiment ca ma plimb printr-o casa veche, parasita, plina de lucruri pe care le cunosc bine din alt timp. Le redescopar, acum, cu uimire si cu o fireasca nostalgie. Cei mai multi dintre oamenii care au locuit aici nu mai sunt. Au ramas doar semnele trecerii lor, evocate, acum, cu o tandrete si o bonomie melancolizanta de un martor si un comilitone devotat si intelegator. Lipesc in chip ciudat din aceasta camara a memoriei Nichita Stanescu, Valeriu Cristea si Lucian Raicu, scriitori si critici esentiali ai generatiei '60. Nu regasesc portretele lor in spatiul Amintirilor lui G. Dimisianu... Nichita Stanescu este citat cu o splendida dedicatie (pag. 134) care valoreaza, ea insasi, cat un poem, apoi dispare din peisaj. Dar "batranul" Bernard (Raicu), prietenul nostru, dar imprevizibilul si acutul Valeriu Cristea, dar bataliile noastre de la Gazeta Literara impotriva protocronistilor, poporanistilor, activistilor de tot soiul care ne-au terorizat ani de zile cu ideologia lor intepenita si intoleranta si cu suspiciunea lor nenorocita? Pe acestea nu le gasesc in casa pe care o strabat, acum, surprins ca timpul a trecut atat de repede si ca micile noastre intamplari au intrat deja in istorie.