Ion Bogdan LEFTER 

Referendumurile organizate, acum o luna, in Franta si in Olanda pentru adoptarea Constitutiei europene, esuate, au impins tema integrarii, daca nu in criza, in orice caz catre o dezbatere intensa si alarmata, pretutindeni pe Vechiul Continent. Criza in Uniunea Europeana? Esec? Renuntare la proiectele de extindere spre Balcani, spre Turcia, spre Ucraina si Republica Moldova? Viitor sumbru? Situatia trebuie privita cu calm. Din cel putin doua motive. Intai, pentru ca nimic din ce este deja Uniunea Europeana nu e in pericol sa se piarda. Integrarea n-are intoarcere: e "naturala", e in "firea epocii" (daca se poate spune asa), tine de metabolismul inconturnabil al "globalizarii". Daca proiectul Tratatului constitutional nu va fi adoptat, se va merge inainte pe actualele reglementari. In ce ne priveste, decizia de primire a Romaniei si a Bulgariei nu mai poate fi blocata si, chiar daca se vorbeste tot mai mult despre amanarea altor etape, oficialii europeni nu uita sa adauge ca procesul de extindere va continua. In al doilea rand, rezultatele negative ale referendumurilor s-au datorat - se stie foarte bine - nu respingerii de catre francezi si olandezi a "ideii europene", ci problemelor interne din cele doua tari si atitudinii populatiei fata de guvernele de la Paris si Haga. Preocuparea fata de greutatile vietii cotidiene si ostilitatea in crestere a oamenilor fata de politicieni s-au intalnit intr-o ocazie in care se putea da foarte usor - cat pronunti, simplu, "Nu!" - un semnal de ingrijorare, echivalent cu un gest de penalizare a clasei administrative. Sa vedem lucrurile mai la concret. Nu in cazul francez, mai cunoscut si mult discutat, ci in cel olandez. Dupa ce "bomba" respingerii Tratatului constitutional european "explodase" in Hexagon, scorului si mai sever din Tara de Jos (circa 62% contra, fata de 55% in Franta) nu i s-a mai dat mare atentie. Or, Olanda trecea drept una dintre cele mai liberale societati europene - sau cea mai liberala: cosmopolitismul, multiculturalismul, toleranta fata de toate formele de diversitate etnica, sexuala sau spirituala, ba chiar "libertinismul" societatii olandeze e proverbial. Ce s-a intamplat - atunci - la referendumul de pe 1 iunie? Intamplarea face sa cunosc indeaproape lumea olandeza, dupa ce, in urma cu mai bine de un deceniu, am petrecut acolo aproape doi ani universitari ca "profesor invitat", dupa care am revenit frecvent. Imaginea de societate foarte liberala, relaxata si vesela, era 100% corecta in prima jumatate a anilor '90. Mai apoi, in partea a doua a deceniului trecut, lucrurile au mers din bine in mai bine, din minunat in extraordinar: economia "duduia", incat capatase anvergura migratia de munca, multi germani si britanici facand naveta saptamanala pentru ca in Olanda gaseau mai usor de lucru. Relaxarea si veselia ramasesera aceleasi. Doar ca... atunci am auzit pentru prima oara un cuplu de olandezi spunand ca isi suporta tot mai greu vecinii marocani. Cunoscutii mei nu erau extremisti, nu erau nationalisti, dar adoptasera un soi de anti-imigrationism rationalizat, mic, pasnic, pe care nu-l aveau inainte. Ca fost centru de imperiu colonial, Olanda are o veche traditie a metisajului etnic, incat problema nu era de principiu, ideologica, ci de dificultate a acomodarii, in special in cazurile in care diferentele de civilizatie si de cultura pot naste conflicte pe teme marunte, precum linistea sau igiena colectivitatii. Ele aparusera mai demult, dupa invazia dinspre Surinam, incepand din anii '70, dar insula a fost parte a Regatului olandez. O reactie de respingere mai larga a aparut abia in anii '90 si i-a vizat in primul rand pe marocani, care, stabiliti aici in numar mare, n-au mai fost perceputi drept parte a fostei identitati imperiale (desi exista puncte istorice de contact si de colaborare). Imgrantii mai inseamna si cheltuieli pentru asistenta sociala si integrare in societatea de destinatie, si anume din banii publici. Asa s-a ajuns, pe masura ce Olanda aluneca in ultimii ani spre recesiune (nu criza economica, ci doar diminuare a cresterii), la ingrijorari din ce in ce mai serioase ale cetateanului obisnuit si la sprijinul periculos de larg - circa un sfert din electorat - inregistrat pentru un politician populist si carismatic, cum a fost Pym Fortuin. Dupa asasinarea sa de catre un stangist fanatic, in pragul alegerilor care l-ar fi adus - probabil - la guvernare, miscarea politica pe care o infiintase avea sa se compromita in Parlament, dar tendinta acelei categorii de electorat n-a fost o fantasma. Pentru a scurta povestea, ideea e ca vesela, relaxata societate olandeza s-a descoperit in ultima vreme bantuita de nelinisti, preocupata de problemele prezentului si tematoare de viitor. Omul simplu e atins de neincrederea in capacitatea politicienilor de a gasi solutii care sa-l puna la adapost de viitoare neplaceri. Prietenii mei de acolo si concetatenii lor sunt in continuare cosmopoliti, toleranti, petrecareti - si foarte pro-europeni in principiu, sa nu uit sa adaug! Dar pe 1 iunie au gasit prilejul de a le da guvernantilor un avertisment. Care e normal sa nu ne preocupe si pe noi, romanii, si pe noi, europenii toti; dar sa ne speriem prea tare, mai mult decat e cazul!...