Ziua Logo
  Nr. 3359 de luni, 27 iunie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Nuante de gri
Ralf DAHRENDORF 
Rezultatele alegerilor care au avut loc, recent, in landul german Rhenania de Nord-Westphalia trebuie analizate cu atentie pentru a gasi, in lista "si altii", procentajul obtinut de "Carunti", respectiv 0,01% din sufragii. Cu alte cuvinte, o persoana dintr-o mie a votat pentru acestia, desi "Caruntii" au sustinut ca reprezinta persoanele in varsta si pensionate ale landului - aproximativ 30% din populatie. "Constiinta de generatie," spre deosebire de "constiinta de clasa" a persoanelor in varsta, nu este, in mod evident, un factor determinant in ceea ce priveste preferintele politice ale oamenilor. Mult mai multi "carunti" au votat pentru Verzi decat pentru "propriul" partid.
Acesta este un lucru important. Majoritatea europenilor - si multe persoane din diverse colturi ale lumii - traiesc in societati care imbatranesc rapid. Gradinitele si scolile se inchid, in vreme ce azilele de batrani rasar pretutindeni. Speranta de viata in crestere si rata scazuta a natalitatii contureaza demografia tuturor tarilor prospere. Daca nu se va intampla o rasturnare dramatica de situatie, pana la jumatatea secolului, jumatate din populatie va fi economic inactiva pe motiv de varsta.
Aceasta tendinta va avea numeroase consecinte, in special pentru statul asistential, mai ales in ceea ce priveste pensiile si asigurarile de sanatate. In timp ce cheltuielile pentru ambele domenii cresc rapid, veniturile compensatorii provin din partea unui numar de persoane angajate aflat in scadere.
Drept urmare, "contractul generatiilor" apare din ce in ce mai putin viabil deoarece nu mai putem conta pe angajatii de astazi sa plateasca pentru pensionarii de astazi. Sistemele de beneficii bazate pe asigurari, create prin contributii personale, inlocuiesc treptat asigurarile de sanatate si serviciile de pensii nationale. Aceasta constituie o schimbare in profunzime, care creeaza multe frictiuni in faza transnationala.
De exemplu, faza transnationala reprezinta o perioada in care datoriile publice cresc in mod inevitabil. Guvernele trebuie sa continue sa plateasca beneficii catre actualii pensionari, iar ele pot face toate acestea imprumutand bani pentru ca sa inlocuiasca veniturile pe care pensionarii de maine le directioneaza catre programele de asigurare personala.
Interesele politice schimbatoare reprezinta, totusi, doar o parte din schimbarile dintr-o societate afectata de imbatranire. Schimbarile din stilul de viata sunt mai vizibile. Persoanele care traiesc mai mult, dar care nu sunt angajate, doresc sa se bucure de viata.
Turismul, in special - croazierele, precum si calatoriile mai aventuroase- a devenit modalitatea favorita de a petrece timpul a persoanelor in varsta. In acelasi timp, viziunile asupra vietii din societatile in care traim se schimba. Nimeni nu se mira atunci cand vede persoane incaruntite care danseaza, canta si sunt tandre. Pentru multe dintre acestea, viata a devenit, aparent, o vacanta permanenta.
Impresiile induc in eroare. Persoanele in varsta, care au familii, joaca adeseori rolul de educatori ai tinerilor. In timp ce fiii si fiicele se duc la serviciu, acestia devin adevaratii parinti ai generatiei viitoare.
Impresia unei generatii aflate intr-o permanenta vacanta este inselatoare si din alt punct de vedere. Multe dezbateri publice sunt dedicate saraciei infantile si modalitatilor de eliminare a acesteia. Pe de alta parte, exista cel putin tot atata saracie si in cazul persoanelor in varsta, numai ca este mai putin vizibila.
Marea majoritate a timpului, saracia la batranete este ascunsa, adeseori de catre victimele insele, care dovedesc prea multa mandrie pentru ca sa vorbeasca despre conditia lor.
Astfel se explica, partial, esecul "Caruntilor," cu alte cuvinte, al grupurilor politice care au in vedere interesele persoanelor in varsta. In timp ce aceste interese exista, acestea nu recomanda persoanelor in varsta sa stranga randurile si sa se organizeze. Daca sunt sarace sau dezavantajate din alte puncte de vedere, persoanele in varsta vor privi toate acestea ca fiind destinul lor personal, aproape privat. La fel ca somerii, acestea nu vor un partid politic devotat situatiei lor.
In afara de aceasta, principala caracteristica a unei societati imbatranite o reprezinta independenta persoanelor in varsta. Votul lor nu reprezinta o expresie a unui interes de grup. Ele se hotarasc singure si contribuie la imprevizibilitatea alegerilor moderne. O societate imbatranita sporeste responsabilitatile tinerilor si in sensul acesta.
Autor a numeroase titluri de succes si fost comisar european din partea Germaniei, Ralf Dahrendorf este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, fost rector al London School of Economics si fost custode al St. Antony's College, Oxford.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2005.
www.project-syndicate.org
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Pensiile   de OpenMind2003
Mie mi-au placut intodeauna nuantele de gri..pe bune,   de Atamild
A r h i v a
  Niste limbrici de presa    27 comentarii
  "Al treilea val" si crestinismul oriental    12 comentarii
  Pretul corect al jurnalismului    2 comentarii
  Doar Opozitia ofera spectacol    3 comentarii
  La judecata zilei    3 comentarii
  Betia de cuvinte    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Clubul de noapte Bamboo s-a facut scrum (1143 afisari)
 Niste limbrici de presa (597 afisari)
 "Al treilea val" si crestinismul oriental (590 afisari)
 Patru zile pana la leul nou (331 afisari)
 Romanul blestemat (78 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.88689 sec.