Tendinta evidenta a mass media de a-l prezenta pe Papa Ioan Paul al II-lea ca pe un sfant contemporan au lasat putin loc biografiei reale a personajului, precum si rolului sau real in istoria contemporana. Aceasta tendinta vine in contradictie chiar cu personalitatea fostului Suveran Pontif, un om recunoscut pentru modestia sa si apropierea de oamenii simpli. In acelasi timp, aceasta tendinta a Vaticanului de a discuta despre fostul Papa doar In termenii "beatificarii", ai "sanctificarii", impiedica reliefarea adevaratei personalitati a lui Ioan Paul al II-lea, al carui pontificat a fost dominat de marile mutatii politice ale sfarsitului secolului XX, si inceputului secolului XXI: agonia si destramarea comunismului; sfarsitul razboiului rece; politica de supra-putere a SUA si implicatiile sale; geopolitica razboiului din Irak, si altele. In cei 27 de ani de papalitate, Ioan Paul al II-lea a incercat sa joace un rol de pivot in evenimentele convulsive ale Planetei. Rol bazat si pe calitatea de polonez a Papei, care l-a facut pe Ioan Paul al II-lea sa fie un bun cunoscator al "stalinismului", dar si al "societatii de consum" din Occident. Pe de alta parte, Ioan Paul al II-lea a jucat un rol important in expansiunea Bisericii catolice, prin cele peste 100 de vizite oficiale intreprinse in lumea intreaga. In perioada pontificatului sau, Vaticanul s-a confruntat si cu o serioasa criza financiara - chiar cu scandaluri de tipul "Banco Ambrosiano", generate in mare parte de dorinta Papei de a sprijini financiar "Solidaritatea" poloneza - precum si cu celebre cazuri de abuz sexual asupra copiilor , in care au fost implicate figuri importante ale lumii catolice din SUA, Irlanda, Austria etc. Toate aceste impun scrierea unei biografii realiste a Papei, cu momentele sale de glorie si de restriste, pe care incercam sa le "punctam" in prezentul dosar. Karol Joseph Wojtyla - numele adevarat si complet al Papei Ioan Paul al II-lea - s-a nascut la 18 mai 1920, in oraselul Wadowice din Polonia. Tatal, un fost ofiter austro-maghiar, iar mama casnica, au format primul univers care l-a marcat ca "structura mentala" pe Karol Joseph Wojtyla, pana la sfarsitul vietii. La 9 ani, viitorul Papa isi pierde mama, iar la 21 de ani - tatal. Considerat un "copil bun", cu calitati intelectuale deosebite, Karol Wojtyla a inceput sa studieze filosofia si literatura la Cracovia, in 1938. Dovedind insa si un interes special pentru teatru, pe care l-a practicat ca actor, in studentie. Se pare ca in timpul ocupatiei germano-sovietice a Poloniei, Karol Wojtyla a fost obligat sa lucreze intr-un laborator german de chimie. Din 1942, urmeaza clandestin - deci fara acte - un seminar catolic al Arhidiocezei din Cracovia. La 1 noiembrie 1946, tanarul Karol Wojtyla isi gaseste refugiul devenind preot si invocand seminarul catolic clandestin. Urmatorii doi ani ii petrece la Roma - departe de Polonia comunista - unde isi da doctoratul in teologie. In 1948, revine in Polonia, unde, in 1954, ocupa un post la Universitatea catolica din Lublin. Aceasta perioada din viata lui Karol Wojtyla este puternic controversata, criticii sai sustinand o alta versiune a activitatii sale in laboratorul german, si ulterior a refugiului in lumea religioasa. La 28 septembrie 1958, Karol Wojtyla devine episcop, iar, din 1964, arhiepiscop de Cracovia. Anul 1958 este unul dificil pentru Vatican. Moartea Papei Pius al XII-lea a starnit critici pentru colaborarea Papei cu regimurile fasciste din Spania, Italia si Germania. In acelasi timp, evreii l-au acuzat pe Pius al XII-lea ca nu a intervenit in timpul Holocaustului, o chestiune controversata. Papii care au urmat, Ioan al XXIII (1958-1963) si Paul al VI-lea (1963-1978) au incercat sa introduca, cu prudenta, unele reforme la Vatican in practica religioasa, si sa disocieze totodata Biserica de acuzatiile de antisemitism, care existau implicit in doctrina catolica. Ca arhiepiscop de Cracovia, Wojtyla a intrat repede in conflict cu autoritatile staliniste ale Poloniei. De la amvon, Wojtyla nu punea in discutie regimul stalinist, dar cerea ca Biserica catolica sa pastreze influenta sa specifica, ceea ce autoritatile atee staliniste poloneze nu vedeau cu ochi buni. Mai mult: Wojtyla construieste o biserica in noul oras industrial Nova Huta, apropiindu-si miile de muncitori din oras. In 1967, Karol Joseph Wojtyla devine cardinal. Alegerea polonezului Wojtyla - o "sfidare" la adresa URSS Alegerea ca Papa a polonezului Karol Joseph Wojtyla, la 16 octombrie 1978, a starnit in intreaga lume o adevarata senzatie. Dupa 455 de ani - de la pontificatul olandezului Adrian al VI-lea care a ocupat Sf. Scaun timp de un singur an - polonezul Wojtyla devenea primul Papa non-italian intr-o jumatate de mileniu. Dupa mai multe tururi de scrutin, in care primii doi candidati erau italieni, la al 8-lea tur de scrutin, 94 din cei 111 cardinali au votat in favoarea candidatului polonez. La cei 58 de ani, Karol Wojtyla devenea cel mai tanar Papa, sub numele Ioan Paul al II-lea. Momentul era crucial. De la mijlocul anilor '60, al "Doilea Consiliu al Vaticanului" a deschis calea unor reforme liberale, acceptand un rol mai mare al Episcopilor si al Laicitatii. Papa Ioan al XXIII-lea (1958-1963) a introdus o politica mai relaxanta a Vaticanului fata de URSS-ul lui Nikita Hrusciov. Succesorul sau, Paul al VI-lea (1963-1978) a continuat acest curs politic. Cei doi au stabilit o oarecare colaborare cu regimurile staliniste din Estul Europei, in primul rand cu URSS. Lui Paul al VI-lea i-a urmat in 1978, Ioan Paul I, pe numele sau Albino Luciani. Doar pentru 33 de zile, dupa care Ioan Paul I a fost gasit mort in patul sau. Circumstantele decesului Papei Ioan Paul I - dupa un pontificat de numai 33 de zile - nu au fost niciodata elucidate. Datorita in primul rand refuzului Vaticanului de a permite efectuarea unei autopsii. Alegerea ca Papa a polonezului Karol Wojtyla a reprezentat din toate punctele de vedere o mare surpriza, dar si un punct de cotitura. La cel mai inalt nivel Polonia dispunea de doi eminenti agenti de influenta: Zbignew Brzezinski (consilierul pe probleme de securitate al presedintelui SUA), si Papa Ioan Paul al II-lea. Efectele nu au intarziat sa apara, cum vom vedea imediat. Noul Papa a introdus la Vatican o "politica de restaurare", de opozitie la "societatea de consum" occidentala, dar si fata de "stalinismul" ateu din Europa de Est. O moralitate rigida, o crestere a autoritatii Papei asupra diocezelor, pedepsirea unor preoti "dizidenti" fata de dogmele Vaticanului, opozitia feroce la avort (considerat crima contra umanitatii), la divort, la homosexualitate si masturbare, cultul Fecioarei Maria au fost - si au ramas - principalele puncte ale pontificatului lui Ioan Paul al II-lea. Dar eforturile Pontifului polonez s-au concentrat pe moment asupra bataliei contra regimurilor staliniste si atee din Estul Europei. Din acest punct de vedere, alegerea ca Papa a unui polonez a reprezentat o adevarata "sfidare" la adresa URSS - in momentul de culminatie a puterii si influentei sovietice in lume - si a lui Leonid Brejnev personal! Incheierea "Pactului anti-comunist" dintre Papa Ioan Paul al II-lea si recent alesul presedinte american Ronald Reagan nu a ramas nesanctionat: la 13 mai 1981, in Piata San Pietro, un tanar turc, Mehmet Ali Agga, l-a ranit grav pe Papa, intr-o tentativa de atentat. Papa Ioan Paul la II-lea si "Solidaritatea" poloneza Dupa rebeliunea din 1956 - inecata in sange de sovietici ca si cea din Ungaria - Polonia a cunoscut o serie de miscari de masa, care au plasat-o printre tarile comuniste cu o ampla miscare de rezistenta anti-comunista, pe fond catolic. In 1970, o greva de Craciun - generata de cresterea de preturi la alimente in ajunul sarbatorilor de iarna - s-a terminat prin destituirea liderului de partid Wladislaw Gromulka. Inlocuit de Edward Gierek, care a promis populatiei poloneze sa mentina aceleasi preturi. In 1976, o noua crestere dramatica a preturilor alimentelor a generat greve, mari demonstratii si lupte de strada cu baricade. In urmatorii ani in Polonia se constituie o celula clandestina, KOR - "Comitetul pentru Apararea Oamenilor Muncii" - formata din tineri avocati catolici, in legatura cu Vaticanul si Papa Ioan Paul al II-lea. KOR va deveni "creierul" rezistentei catolice anticomuniste din Polonia. KOR a luat initiativa constituirii de "sindicate libere" - printre care si "Solidaritatea" a muncitorilor portuari din Gdansk - a infiintat "universitatile volante", clandestine, atat de "vanate" de politia politica din Polonia pentru "propaganda religioasa catolica". Tot KOR l-a descoperit si propulsat pe Lech Walesa (un electrician din Gdansk, cu reale calitati de lider). Si a condus marea greva din vara lui 1980, soldata cu prima infrangere a unui regim comunist din Estul Europei si recunoasterea oficiala a "Solidaritatii". Este interesant ca in acest timp, Cancelarul vest-german Helmut Schmidt - un "social-democrat" - intretinea excelente relatii cu regimul Gierek. Preocuparea principala a Papei Ioan Paul al II-lea a fost si a ramas in toti acei ani de a impiedica o escaladare a violentelor in Polonia si Europa de Est - pericol de care era perfect constient - si de a utiliza doar arsenalul de proteste specific oricarei societati libere. Ioan Paul al II-lea intelesese ca o rasturnare reala a regimului stalinist din Estul Europei nu putea veni decat de la fortele de dreapta - nu de stanga - ale societatii. In tot acest efort, Papa Ioan Paul al II-lea putea conta pe sprijinul permanent al CIA, al Departamentului de Stat american, si al Centralei Sindicale din SUA, AFL-CIO, care isi urmareau interesele lor. Opt luni de la urcarea sa pe Sfantul Scaun, Ioan Paul al II-lea a intreprins o calatorie in Polonia, cand a spus uriasei mase de polonezi, iesiti sa-l intampine, istoricele cuvinte: "Nu va temeti!" In iunie 1979, in Piata Victoriei din Varsovia - in fata a peste un milion de polonezi - Ioan Paul al II-lea a afirmat: "Nu va exista o Europa justa fara o Polonie independenta pe harta sa!" Papa si-a repetat vizitele in tara natala si in 1983 si 1987. In ianuarie 1980 - cand situatia devenise critica - Papa l-a primit in audienta la Vatican pe Lech Walesa, in fruntea unei delegatii a "Solidaritatii". Diverse surse indicau ca, in acei ani, Vaticanul oferise peste 50 de milioane de dolari, in mod secret, "Solidaritatii" poloneze. In decembrie 1981, Wojciech Jaruzelski - un personaj extrem de interesant in "jocul politic" din Polonia - a proclamat Legea martiala, in momentul cand URSS se pregatea sa intervina militar, dupa modelul cehoslovac (1968). Au fost atunci arestati sute de membri ai "Solidaritatii", detinuti de fapt intr-un castel, in conditii civilizate. Jaruzelski a remarcat la televiziune, intr-un interviu, faptul ca Papa era ingrijorat de o eventuala dezlantuire de violenta, starnita de legea martiala: "Sfintia Sa a franat orice tendinta spre incitare la emotii sociale, in acea vreme" si-a amintit Jaruzelski. Dupa caderea comunismului in Estul Europei, in vizitele din 1991, 1993 si din 2003, Papa a avertizat Polonia impotriva pericolului copierii modelului occidental, al "societatii de consum" din Vest. El a atras atentia Guvernului polonez asupra salariilor neplatite muncitorilor, asupra proportiilor somajului, a muncitorilor siliti de patroni sa lucreze duminica, a micilor afaceri care aveau un teren defavorabil de dezvoltare. Vaticanul, "Propaganda Due"(P2), si scandalul "Banco Ambrosiano" Finantarea secreta a Vaticanului si a CIA pentru "Solidaritatea" poloneza s-a realizat prin "Banco Ambrosiano" si Roberto Calvi, membru important al organizatiei "Propaganda Due" (P2), condusa de omnipotentul Licio Gelli. Calvi, supranumit si "bancherul lui Dumnezeu", s-a apropiat de Francesco Pazienza, un agent dublu si consilier pana in 1981 al generalului Giuseppe Santovito, care conducea SISMI, serviciul secret militar italian. Prin intermediul crestin-democratului Flamino Piccoli, Roberto Calvi intrase in relatii cu Administratia Reagan. Aceste relatii cu Vaticanul, pe de o parte, si cu Administratia Reagan pe de alta, l-au pus in legatura pe Calvi cu Monseniorul Paul Marcinkus (fost cardinal de Chicago), seful corpului papal si "finantistul" nr.1 al Vaticanului. Larry Gurwin ("The Calvi Affair", Pan Book), Rupert Cornwell ("God's Banker", Gollancz) si Gianfranco Piazzesi - Sandra Bonsati ("La storia di Roberto Calvi", Longunezi) sustin ca finantarea secreta a "Solidaritatii" s-a realizat prin intermediul filierei Marcinkus-Calvi. S-a intamplat insa un "accident": Francesco Pazienza si-a dat demisia din SISMI si s-a angajat consilier la "Banco Ambrosiano", aducand cu el un voluminos dosar secret privind pe inamicii lui Marinkus de la Vatican. SISMI a deschis imediat o ancheta la banca, pentru a-si recupera dosarul, si a descoperit astfel un deficit de 1,3 miliarde de dolari la "Banco Ambrosiano". Simtindu-se in pericol, Francesco Pazienza a inceput sa "vorbeasca", dand interviuri detaliate ziaristilor. In aceste interviuri - aparute in "La Repubblica", "Corriere della Sera", "La Stampa" in perioada 1985-1986 - Francesco Pazienza a dezvaluit "sursa deficitului": finantarea "Solidaritatii" poloneze de catre Papa Ioan Paul al II-lea. Flavio Carboni, un personaj care asigura legatura dintre oamenii politici italieni si Mafia, a relatat ulterior ca Roberto Calvi ar fi cerut ajutor Vaticanului. Dar Vaticanul l-a abandonat deoarece, altfel, ar fi recunoscut finantarea secreta a "Solidaritatii" poloneze. In plus, amestecul financiar al CIA in toata afacerea! Calvi a inteles ca va fi "sacrificat", in afacerea CIA-Vatican - Banco Ambrosiano - "Solidaritatea" poloneza. Disperat, si-a strans documentele secrete intr-o servieta neagra, si a fugit mai intai in Austria. Inainte de a fugi, Roberto Calvi a facut marea greseala de a ameninta, sustinand ca in servieta neagra se afla documente referitoare la finantarile secrete din Est ale Vaticanului si ale CIA. Din Austria, Calvi s-a refugiat la Londra. Unde a comis a doua greseala, sustine Carboni, alegand un hotel de mana a doua, unde nu exista nici un fel de paza. Doi mafioti cunoscuti l-au cautat la hotel si au plecat cu Roberto Calvi, intr-o directie ramasa necunoscuta. A fost gasit spanzurat, sub podul "Blackfriars" din Londra. Versiunea oficiala: sinucidere. In 1985, Vaticanul a acceptat sa ramburseze lichidatorilor lui "Banco Ambrosiano" 244 de milioane de dolari, din totalul de 1,3 miliarde. Pe langa fondurile secrete ale Vaticanului si ale CIA pentru "Solidaritatea" poloneza, ancheta oficiala a mai stabilit ca "Banco Ambrosiano" finantase, la ordin, anumite partide politice italiene si anumiti lideri, in perioade electorale. Astfel, potrivit unor surse, "Banco Ambrosiano" a finantat in secret, "Partidul Socialist Italian", si pe liderul Battino Craxi cu 42 de milioane de dolari. Pactul anti-comunist Ronald Reagan-Ioan Paul al II-lea Finantarea clandestina a "Solidaritatii" poloneze - prin "Banco Ambrosiano" - reprezinta o componenta a Pactului secret anti-comunist, incheiat de presedintele SUA, Ronald Reagan, cu Papa Ioan Paul al II-lea. Unul din cele mai importante documente, care a avut un impact decisiv asupra destramarii sistemului stalinist si a URSS, precum si a terminarii razboiului rece. Potrivit informatiilor a doi ziaristi, Carl Bernstein si Marco Politi - care au scris o carte despre diplomatia secreta a Vaticanului - directorul CIA (William Casey) si adjunctul sau (Vernon Walters) aveau cu regularitate intalniri confidentiale, la Vatican, dupa 1981. Cei doi discutau cu Papa Ioan Paul al II-lea probleme stringente legate de sprijinul financiar si suportul logistic al CIA pentru "Solidaritatea" poloneza. Raporturile intre SUA si Vatican s-au intensificat sub Administratia Ronald Reagan. Ambasadorul american la Vatican - James Nicholson - a vorbit chiar de o "alianta strategica" intre Washington si Vatican, indreptata contra URSS. Legaturile foarte bune intre Vatican si Administratia americana au inceput prin relatia dintre doi polonezi: Ioan Paul al II-lea si Zbigniew Brzezinski, consilier pentru securitatea nationala al presedintelui Jimmy Carter. Si au continuat sub Administratia Reagan. Ca arhiepiscop de Cracovia, Karol Wojtyla intretinuse o intensa corespondenta cu Zbiegniew Brzezinski, geopoliticianul nr. 1 al Statelor Unite, intemeietorul - in 1972 - al "Trilateralei". Brzezinski a luat parte oficial la funeraliile Papei de 33 de zile, Ioan Paul I. Apoi, si-a prelungit - nu intamplator, sustin unii analisti - sederea la Roma pe toata perioada alegerilor papale din 1978, care l-au plasat pe Karol Wojtyla pe Sf. Scaun. Aceste evenimente din Polonia si Vatican au zdruncinat puternic birocratia stalinista de la Kremlin. Si i-au asigurat conditii favorabile de ascensiune politica lui Mihail Gorbaciov, omul care a inceput o politica (perestroika) de restaurare a "capitalismului", dar pe bazele unei societati staliniste, in esenta. Rezultatele sunt cunoscute. In decembrie 1989, Gorbaciov era primit in audienta la Vatican de Papa Ioan Paul al II-lea, devenind primul si singurul secretar general al unui partid comunist care s-a bucurat de o asemenea onoare. Trei ani mai tarziu, Gorbaciov a recunoscut public: "Tot ce s-a intamplat in acesti ani in Europa de Est, ar fi fost imposibil sa se petreaca fara acest Papa". Vaticanul contra "Iglesia Popular" (Biserica Poporului) si a "societatii de consum" occidentale Asa cum s-a ridicat impotriva stalinismului din Europa de Est, tot asa Papa Ioan Paul al II-lea a combatut vehement fenomenul "Iglesia popular" (Biserica populara) din America de Sud. Sub pretextul "teologia libertatii", preotii catolici ai lui "Iglesia popular" se asociaza gruparilor extremiste de stanga sud-americane. Devenind din preoti activisti comunisti, participand la masacre, rebeliuni si comitand chiar crime. In 1983, vizitand Nicaragua Sandinista, Papa Ioan Paul al II-lea l-a criticat public pe preotul Ernesto Cardenal care, impreuna cu alti doi preoti, acceptasera posturi in guvernul ateu sandinist, sustinut de Moscova si Havana. In 1995, vizitand din nou Nicaragua, Iona Paul al II-lea a criticat asa-numita "Iglesia popular", care "a angajat crestinismul in procese revolutionare sangeroase". In acelasi timp, Papa l-a laudat si l-a inaltat la rangul de Cardinal pe preotul Miguel Obando Y Bravo, un cunoscut oponent al dictaturii de stanga sandiniste. Papa Ioan Paul al II-lea i-a beatificat pe Pius al IX-lea, acuzat de antisemitism, si pe Pius al XII-lea, acuzat de colaborare cu regimul nazist din Germania si cu Mussolini. A mai fost beatificat si cardinalul Stepniak, din Croatia, un apropiat al regimului nationalist in cel de-al doilea razboi mondial. In enciclica "Evangelium Vitae", Papa a respins avortul, inseminarea artificiala, divortul, homosexualitatea si masturbarea, si a criticat multe aspecte ale "societatii de consum" occidentale. In perioada sa de pontificat, organizatia catolica "OPUS DEI" si-a extins considerabil influenta in Biserica catolica. Un mare numar de membri "OPUS DEI" au fost numiti episcopi si cardinali. Exercitand acum o influenta considerabila in Curia Papala si influentand alegerea viitorului Papa, "OPUS DEI", fondata in 1928 de Josemaria Escriva, are 80.000 de membri si a inflorit in epoca regimului Franco din Spania, cand "OPUS DEI" detinea 10 posturi ministeriale. Escriva a fost beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea in 2002, la 27 de ani de la deces. Noul Papa - Benedict al XVI-lea (Ratzinger) - este, de asemenea, membru "OPUS DEI". Papa Ioan Paul al II-lea este primul din istorie care - in sensul convergentei religioase a principalelor culte - a vizitat o biserica protestanta (1983), o sinagoga (1986), si o moschee (2001). In anul 2000, Ioan Paul al II-lea a vizitat Muzeul Holocaustului din Israel, si a cerut public scuze pentru excesele comise in istorie impotriva evreilor. Fara sa-l blameze, insa, pe Papa Pius al XII-lea si colaborarea acestuia cu al III-lea Reich. Numeroase texte scrise de Ioan Paul al II-lea critica excesele capitalismului. In cursul unei vizite in Cuba, Ioan Paul al II-lea a criticat neo-liberalismul si consecintele sale dramatice. Papa a respins intotdeauna "socialismul", ca pe o doctrina atee, ca in enciclica "Centesimus Annus". Razboiul declansat in Orientul Mijlociu de Statele Unite a gasit in Papa Ioan Paul al II-lea un critic vehement. Inaintea izbucnirii celui de-al doilea razboi din Irak, Papa l-a primit in audienta pe vice-prim ministrul irakian Tariq Aziz, un crestin. In acelasi timp, Papa a trimis mesageri personali la Washington si Bagdad pentru a preveni invazia americana. Despre razboiul din Irak, Papa a declarat: "Razboiul celui puternic impotriva celui slab, este de fapt, razboiul celui bogat impotriva celui sarac. Este imoral."

Vladimir Alexe