Daniel UNCU 

Pe data de 18 iunie, in "Le Figaro" am citit, cu reala incantare, un articol al scriitoarei Chantal Millon Delsol, referitor la sistemul socio-politic si economic francez, articol care reuseste o analiza acida, pertinenta si pragmatica a ideosincraziilor Parisului. Chantal Delsol afirma, fara umbra de retinere, ca "Franta poate fi, daca vorbim fara ocolisuri, considerata ultima tara sovietica din Europa" - definitie care mi se pare pe cat de necrutatoare, pe atat de reala. Iar aceasta realitate devine cu atat mai ingrijoratoare cu cat incepem sa intelegem care ar putea fi implicatiile respingerii cu entuziasm de catre Franta a Constitutiei Europene... Caci, de pe piedestalul unor anchilozari ideologice desuete Parisul a reusit sa inabuse, fie si numai temporar, avantul deschiderii Europei catre...Europa; a reusit sa infraneze logica extinderii, logica uniunii, readucand in ecuatie himerele protectioniste, individualiste, fricile revolute si ridicole. In acest inceput de secol XXI, Parisul pare purtatorul de drapel al unui comportament demn de secolul XIX. "Modelul francez" pare sa nu fie decat o perdea de fum pentru o ideologie pseudo-socialista, prizoniera a unor sabloane economice si virulente politice care, asa cum admirabil subliniaza Chantal Delsol, frizeaza ridicolul. Am scris, nu cu mult timp in urma, ca m-au incantat reactiile verticale ale presedintelui Traian Basescu la adresa cocoseniei galice. Si, se pare ca am avut de ce sa fiu incantat. In cazul in speta, ca Franta este ultimul bastion al stangismului anchilozat, intr-o Europa invadata de forta liberei initiative si pietei libere m-ar deranja mai putin daca aceasta desuetudine s-ar cantona doar in limitele granitelor hexagonului. Dar, fricile si piedicele cauzate de o atare convalescenta pariziana pot afecta interesele Romaniei pe drumul catre integrarea definitiva intr-o Europa de unde nu am plecat, de fapt, niciodata. Ma intreb cand va reusi Europa Unita sa isi depaseasca propriile inhibitii istorice, propriile relativisme tributare unui trecut de glorie, propria raportare la ideosincrazii neproductive? Ma intreb - nu cu putine urme de amaraciune - daca vreau sa ma mai integrez intr-o Europa dependenta de isteriile si fricile Parisului sau de frustrarile Berlinului...? Acel spirit integralist, vizionar, deschis si unificator pare sa se atrofieze pe zi ce trece sub loviturile intereselor birocratice, limitarilor ideologice, fricilor sociale si speculatiilor financiare ale unor politicieni europeni pe care ii credeam minoritari. Paradoxal, Europa Constitutionala, Europa Unita exerseaza, acum, in aceste zile de dupa esecul - sa speram temporar si relativ - al adoptarii Constitutiei, un grav recul de imagine. Este ca si cum Le Penn sau Haider sau CV Tudor ar fi castigat partida la nivel continental! Situatia este de-a dreptul grotesca. Daca pana la acest vot negativ cei care vorbeau despre protectionsim, nationalism, protejarea granitelor erau niste figuri triste si singulare, brusc Europa s-a trezit in fata catorva zeci de milioane de cetateni europeni - care in 1990 cantau de bucurie in fata realitatii caderii zidului Berlinului - care brusc au identificat Constitutia Europeana cu o veritabila cutie a Pandorei. Spun asta pentru ca ar fi bine sa nu ne imbatam cu apa rece. Indiferent care ar fi declaratiile oficiale si interpretarile binevoitoare, respingerea Constitutiei respinge - sper ca doar temporar! - Sansa Romaniei de a se integra atunci cand s-a decis ca trebuie sa se integreze. Si, chiar daca aceasta integrare se va produce la data stabilita, voi ramane cu sentimentul ca am pasit intr-o Europa care isi tolereaza cu greu rudele sarace. In spatele respingerii dar si in spatele bataliei bugetare dintre Paris si Londra - o alta perdea de fum aruncata de Chirac pentru a masca ratarea examenului constitutional - Romania lupta greu cu flagelul coruptiei si citeste tot felul de scrisori de avertizare venite de la Bruxelles. Paradoxalul situatiei in care se afla Romania este ca, devine posibil ca toata sfortarea ultimilor ani, toate bataliile politice, toate racordarile, adaptarile si alinierile la aquis-ul comunitar sa se dovedeasca, finalmente, doar un necesar exercitiu de democratie. Atat si nimic mai mult. Caci, daca Europa atasata tandemului Londra-Washington nu va "cadea la pace" cu Europa franco-germana, daca aceasta criza constitutionala si bugetara nu se va rezolva, daca orgoliile dintre cei care propun formula dezinhibata a pietei libere si cei care se tin cu dintii de modelul social nu se vor controla, ma tem ca ne vom intoarce la o Europa a natiunilor! O Europa a fricilor si limitarilor, o Europa desueta, faramitata si bolnava in care Romania va trebui sa isi regandeasca rapid locul si rolul pe care il va juca.