Ziua Logo
  Nr. 3353 de luni, 20 iunie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Ne pregatim pentru schimbare radicala
-- Ce a fost saptamana trecuta
* Integrarea merge inainte
* Bruxelles - un loc de confruntari si confirmari
* Show cu Miron Cozma
* Basescu, varf de top
* Miscari de trupe in teritoriu
* Mass-media publice, decapitate.
De ce
* O veste buna de la Bruxelles. Daca Romania isi va respecta angajamentele, aderarea ei nu va fi pusa in pericol, in ciuda referendumurilor din Franta si Olanda; lucru valabil si pentru vecina noastra, Bulgaria. Oficialii UE au considerat temerile celor doua tari candidate ca nejustificate, in conditiile in care tratatele de aderare au fost semnate si vor fi respectate in totalitate.
* In ciuda vociferarilor opozitiei, Guvernul Tariceanu si-a asumat raspunderea in Parlament pentru reforma justitiei si legile proprietatii. Principalul repros a fost acela ca un pachet de legi atat de importante pentru Romania urmatorilor ani nu trebuia sa eludeze Parlamentul. Este important de urmarit daca toate reformele care vizeaza Justitia vor avea efectul dorit si ce se va intampla cu Fondul Proprietatea. Modul in care aceste masuri sunt receptate de UE il vom vedea in toamna, in raportul de tara.
* Nici nu s-a uscat bine cerneala cu care au fost scrise povestile jurnalistilor rapiti si o noua nastrusnicie a venit sa tulbure linistea cetatenilor. Spaima nationala Miron Cozma a fost eliberat de la zdup chiar in zilele cand s-au implinit 15 ani de la celebrele mineriade, provocand vii dezbateri care nu s-au incheiat nici astazi. Impresia generala este aceea ca undeva, sus, Dumnezeul romanilor are grija ca natia sa se delecteze cu povesti din ce in ce mai captivante pe dificilul drum al integrarii europene, astfel incat show-ul creat sa o faca sa uite de scumpiri sau de apropiata introducere a leului greu. Toate dezvaluirile legate de implicarea armatei vor reduce nivelul de incredere in aceasta institutie, daca nu, trebuie sa ne punem mari semne de intrebare legate de internalizarea valorilor democratice de catre poporul roman. Lumea civilizata are mai mare incredere in societatea civila decat in orice altceva. Cu alte cuvinte, crede in ea insasi.
* Ultimul sondaj CURS a indicat o crestere semnificativa a PD in defavoarea partenerului de coalitie PNL. Raportul PD-PNL este acum de 44% la 38%. Comentatorii sustin ca acest decalaj nu a devenit ingrijorator pentru buna coabitare din Alianta DA si pun cresterea PD pe seama popularitatii lui Traian Basescu, care a fost intotdeauna om-locomotiva pentru acest partid. In ceea ce-l priveste pe presedinte, se remarca o crestere substantiala a cotei sale de incredere in randul populatiei. Despre Basescu au ajuns sa aiba o parere buna 71% dintre romani, record egalat doar de Ion Iliescu in anii 1990 si de administratia Constantinescu-Ciorbea, la inceputurile ei. Nici cota premierului Calin Popescu-Tariceanu, de 57%, nu este deloc mica, situandu-se la acelasi nivel (daca luam in considerare marja de eroare a sondajului) cu cea a presedintelui PSD, Mircea Geoana.
* Aliatii PNL si PD par sa se fi saturat de faptul ca in unele judete opozitia reprezentata de PSD este inca la putere, prin conducerea consiliilor judetene si a institutiilor descentralizate. Preluarea painii si a cutitului de la social-democrati (cativa dintre ei fac parte din selecta categorie a "baronilor locali") ar urma sa se realizeze prin modificarea Legii administratiei publice locale, care va permite schimbarea presedintilor consiliilor judetene cu un numar mai mic de voturi ca pana acum. Este interesant de aflat de ce actuala putere si-a schimbat punctul de vedere fata de acum patru ani cand blama puternic aceeasi masura luata de fosta guvernare.
* O enervare asemanatoare se constata de ceva vreme si la nivel central, unde in fruntea Legislativului se afla exponentii fostei guvernari. Pana acum, actuala putere a marcat doar doua succese in privinta preluarii stafetei de la fostii guvernanti: a reusit sa schimbe secretarii de stat din ministere (dupa destule opinteli si dupa o buna bucata de vreme de guvernat in comun) si a decapitat, recent, conducerile mass-media publice (carora nu le-a gasit nici pana acum sefi noi). Vom urmari cu interes daca intr-adevar vor opta pentru depolitizarea institutiilor audio-vizuale publice sau vor aplica aceeasi metoda ca PSD, metoda, de asemenea, blamata.
Ce va fi?
* In aceasta saptamana are loc dezbaterea motiunii de cenzura la adresa Guvernului, depusa de PSD.
* Bilantul presedintelui Basescu, cu privire la eficienta institutiilor statului, se apropie. Comentatorii isi indreapta atentia asupra schimbarilor care ar putea avea loc in organigramele serviciilor secrete.
* La finele saptamanii viitoare, democratii isi vor alege noii sefi si isi vor stabili traiectoria politica.
* Valurile de scumpiri majore sunt programate de la 1 iulie, dar nu este exclus ca si in aceasta saptamana sa asistam la majorari consistente ale preturilor carburantilor si alimentelor.
A r h i v a
  Romania viitoarelor mineriade    5 comentarii
  Uniunea in stare de soc    2 comentarii
  Privind alaturi cu manie    2 comentarii
  O Europa pentru toti    5 comentarii
  La judecata zilei    
  Dinozaurul    4 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Uniunea in stare de soc (135 afisari)
 Romania viitoarelor mineriade (120 afisari)
 Eminescu, 116 ani dupa... (57 afisari)
 Privind alaturi cu manie (38 afisari)
 Nou medicament pentru diabetici (37 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00955 sec.