Un tur prin Clinica de chirurgie urologica a Spitalului Fundeni inpreuna cu seful clinicii, prof.dr. Ioanel Sinescu, iti reda increderea ca, daca ajungi la spital cu rinichii in pioneze, nu-i musai sa mori: ti se poate face un transplant in conditii occidentale, in saloane bine dotate si perfect igienice. Dar nici nu intri cu incaltamintea de afara, fiindca avertismentul "Va rugam, utilizati botosei !" te obliga. Pe coridor, un domn rubicond din fotbalul craiovean, salvat, cum ne declara, "de D-zeu, de mama si de domnu' doctor", a venit la control, asa cum va veni toata viata dupa ce i s-a transplantat un rinichi matern. Un profesor de matematica din Sinaia, in asteptare, ridica moralul celor din jur, iar Adriana si Vasile, proaspat operati, tocmai au aflat ca sunt "frati de rinichi", adica au primit cate un rinichi de la acelasi donator. Desi mandru de clinica sa, profesorul Sinescu, membru in consiliul Asociatiei Europene de Urologie, prorector al Universitatii de Medicina "Carol Davila", are dilemele sale si crede ca nici romanul, nici statul roman nu pune pret pe sanatate. Este atata zarva in sistemul sanitar: nu sunt bani, spitalele sunt vai de capul lor. Este viata romanului considerata ieftina? In fapt, avem pentru sanatate 0,8% din PIB la care se aduna ceva de la CNAS, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, contributia cetatenilor nu a statului, si se ajunge la 3,7 %, ceea ce este foarte jos, suntem pe ultimele locuri in Europa. Drama este ca nimeni nu stie exact cat se colecteaza la CNAS. De ce? Fiindca nu se doreste. Banii pentru sanatate se duc in alta parte, trec printr-o Trezorerie de unde pot lua o cu totul alta destinatie decat sanatatea. Cum ar fi, de exemplu, plata unor salarii compensatorii de la o fabrica falimentara. Este buzunarul de rezerva. Este buzunarul de rezerva. Si atunci apar desele crize din sistemul medical, oricum subfinantat. Statul devine prin CNAS mereu dator, datoriile cresc de la o perioada la alta, furnizorii de medicamente si de materiale sanitare isi asteapta banii pentru care au livrat marfa in spitale s.a.m.d. Am facut un tur prin Clinica de chirurgie urologica a Spitalului Fundeni. Pare o fabrica moderna de transplanturi ... Saisprezece chirurgi urologi din clinica fac, in medie, intre 25 si 30 de operatii pe zi. Ei sunt ajutati de 22 de rezidenti care n-au dreptul legal sa opereze, dar intra constant in cadrul pregatirilor in operatie. 80 % din cazurile noastre presupun operatii de mare anvergura tehnica si de mare risc. Vin la clinica noastra bolnavi cu diabet zaharat, cu insuficienta renala, cu tumori extinse, uneori de la rinichi pana la inima. Afluxul de pacienti este explicabil: noi suntem o statie terminus in tara, la noi vin toti cei care au nevoie de transplant sau de operatii complicate in situatii limita, fiindca noi ne ocupam de multi ani de zile de patologia urologica grea si avem acum dotarea tehnica similara cu cele mai performante centre de specialiate din strainatate. Practic toti medicii nostri chirurgi sunt specializati in Europa, Canada sau chiar Japonia. Clinica dvs. este o insula in situatia de criza a sistemului sanitar, cand spitalelor le lipsesc vata si seringile. Cum ati obtinut aceste dotari neobisnuite pentru o clinica universitara de stat? Eu am fost, daca vreti, un pic mai insistent poate in privinta utilizarii sponsorizarii in aria medicala. Cred ca in momentul de fata nu exista banca sau intreprindere mai mare care atunci cand aude numele meu sa nu aiba o ezitare in a-mi raspunde la telefon, de teama ca le mai cer ceva. I-ati adus sponsori statului? Am apelat la sponsori in primul rand pentru a putea salva vieti omenesti. Profesional, asta ma multumeste, social insa am nemultumirile mele. Drama este in aceasta tara ca nu conteaza cat lucrezi si cum lucrezi. Practic nu este nimeni interesat de faptul ca aici avem activitate performanta, ca se fac lucruri deosebite. Strainii, da, sunt foarte impresionati cand vin la noi in tara, cand ne viziteaza sau cand participam la congrese si le prezentam activitatea noastra. Ei stiu sa aprecieze. In aceasta tara nu stiu ce este important: sa faci demagogie, sa faci carpaceala? Imi aduc aminte un titlu de ziar, pe prima pagina: "Se faceau ca fac. Si cu cat talent!". Nu stiu ce este important. Ministerul Sanatatii o fi avand zece mii de prioritati, nu e deloc simplu in aceasta tara fara resurse sa realizeze lucruri deosebite. Dar, una peste alta, lucrurile nu merg bine. Guvernul are si el o suta de mii de prioritati. Insa, cand omul vine la spital, vine cu o singur gand: sa se faca sanatos. Nu vine de placere, iar daca e nevoit sa vina si are nevoie de un act medical, sfarsitul trebuie sa fie unul fericit. Noi nu putem explica unor oameni care stau intinsi in pat ca s-au terminat fondurile, ca nu avem antibioticul care le trebuie, ca ar trebui sa-si suporte costurile actului medical. Cati dintre romani isi pot permite in aceasta tara sa-si finanteze singuri actul medical? Parerea mea este ca nici 5%. Peste tot in lume sanatatea este scumpa, dar nu exista nici o tara decenta din Europa care sa aiba alocat sanatatii mai putin de 6% din PIB. Va rog sa-mi raspundeti sincer: se privatizeaza Spitalul Fundeni? Au fost unele discutii. Si n-ar fi mai bine pentru pacienti, pentru calitatea actului medical? Haideti sa facem un mic exercitiu: ne privatizam astazi. Cati din pacientii care se interneaza, se investigheaza si se trateaza la Spitalul Fundeni mai pot ajunge, in conditiile in care trebuie sa plateasca in regim privat serviciile? Cred ca nici 10%. Pacienti cu conturi substantiale sunt foarte putini in Romania. Deci 90% nu vor mai avea unde sa se duca. Nici un investitor privat nu vrea sa piarda, iar profitabile sunt mai ales actele medicale de amploare mica si medie, care permit un rulaj foarte rapid pe pat si spitalizarea de cateva ore, chirurgia de o zi. De unde succesul chirurgiei estetice. Sigur ca da. Acesta este un foarte bun exemplu. In Romania este mina de aur. Se vine din Germania sau din alte tari vestice fiindca e mai ieftin. Dar ceea ce poate fi facut perfect in regim privat in chirurgia estetica, nu merge la transplantul de rinichi, de inima, de ficat. Aici costurile sunt astronomice si bolnavul nu le poate sustine. Daca nu poate, moare. Domnule profesor, aici am o neliniste: chiar daca lucreaza in sistem privat, poate medicul, fata de etica profesiei sale, sa ignore cazul grav fiindca omul nu poate plati? Nu medicul hotaraste intr-o clinica privata, administratia decide pe cine interneaza. Medicul ofera doar actul medical. Daca vrea performanta, se duce la Spitalul Metropolitan, la Spitalul Universitar. Asa este in SUA, asa e in Europa de Vest. Daca vrea bani mai multi cu efort mai mic, se duce la o clinica privata. In clinica chirurgicala de stat pe care o conduceti, nu refuzati nici un caz? In aceasta clinica de 190 de paturi nu ne putem permite sa refuzam bolnavi, fiindca suntem, cum v-am spus, ultima statie. Orice bolnav care vine la camera de garda trebuie rezolvat intr-un fel: fie ca este internat imediat, daca este urgenta, fie ca e temporizat o zi-doua daca este din Bucuresti, fie ca este investigat in ambulatoriu. Oricat ar fi de complicata patologia o abordam, lucru pe care nu-l veti gasi niciodata intr-un spital privat. Facem in acelasi timp invatamant universitar si postuniversitar, ceea ce o clinica privata nu agreeaza. Avem si un avantaj: pentru ca rezolvam un numar mare de cazuri de patologie grea, noi adunam anual niste statistici pe care altii le aduna in foarte multi ani. Am fost acum doua luni la al 97-lea Congres al Asociatiei Japoneze de Urologie. Am avut o prelegere de jumatate de ora pentru a le prezenta o statistica de 2.500 de cancere renale, operate de noi cu niste rezultate deosebite. Cercetarea a fost primita cu foarte mare interes, la ei posibiliatea de a opera atat de multe cazuri in timp scurt e rara. Fiindca sunteti profesor, spuneti-mi de ce vin studentii la Medicina in vremea de azi? Mi-ati pus o intrebare destul de grea. Eu cred ca vin incomplet informati, adica nu le spune nimeni exact la ce se angajeaza cand termina facultatea, la ce munca, la cate dificultati si la cat de putina satisfactie. Ei nu se gandesc la faptul ca 50% din populatie traieste la sat si ca in momentul de fata nu prea mai exista medici la tara. Daca pe vremea lui Ceausescu absolventii erau obligati la trei ani de stagiatura la un dispensar rural, acum jumatate din populatia tarii a ramas neasistata medical. Apoi, din cei care locuiesc in orase, cred ca nici jumatate nu au un medic de familie fiindca reteaua nu este suficient de bine locatizata. Studentii la medicina nu stiu, de asemenea, ca medicii nu au fost niciodata prioritari in aceasta tara, din pacate. Cat pot eu sa inteleg, lucrand din 1981 aici in spital, va spun cu siguranta ca nici inainte de revolutie, nici dupa sectorul medical n-a iesit din conditia de "cenusareasa". Dar parca era mai multa ordine inainte, parca te mai obliga la responsabilitate. Nici dimensiunea financiara a retelei de sanatate din Romania nu a fost niciodata masurata corect. Pe vremea comunismului era ultima, intre cultura si invatamant, dar acum este de departe pe ultimul loc. In Romania se cheltuiesc pentru sanatatea unui roman doar 80 de Euro pe an, in timp ce Ungaria cheltuieste pentru un cetatean maghiar 500 de Euro, iar in tarile Europei occidentale se depaseste confortabil suma de 2000-2500 de Euro. Asta e o comparatie graitoare. Va rog sa mai puneti in balanta faptul ca, din pacate, suntem mai bolnavi decat cei din Europei Centrala si de Vest, din cauza conditiilor socio-economice. In vreme ce noi vehiculam imaginea "romanul ca bradul"... Romanul e ca bradul atata vreme cat nu se imbolnaveste. Dar cand igiena sa precara, conditiile proaste de trai il fac vulnerabil si imunitatea lui se prabuseste, ajunge pe mana sistemului medical care nu are decat 80 de Euro pe an pentru el. Asa ajunge Romania pe locul intai in Europa la boli cardiovasculare. Suntem pe primul loc la mortalitatea infantila si pastram un loc de frunte in neoplazii, in cancere. Nu cred ca stam bine la niciunul din indicatorii sanatatii, indiferent cum i-am lua, fie pe afectiuni, fie global. Pentru ca de ani de zile nu mai practicam medicina omului sanatos, adica preventia, am ajuns sa tratam pacientii veniti cu boli cronicizate sau in situatii limita. Situatia pe care o descrieti explica de ce vin atat de multe cazuri care necesita transplant renal? Aici lucrurile sunt si mai complicate. In Romania in momentul de fata sunt cam aproape 6.000 de pacienti cu insuficienta renala cronica. Asta inseamna ca ei traiesc printr-un mecanism artificial, hemodializa sau dializa, care substituie functia renala. Rinichiul este cea mai complexa glanda cu secretii interne, iar un bolnav cu insuficienta renala cronica nu mai are nimic normal, nimic sanatos in organism lui, totul e dat peste cap. Si atunci singura substitutie completa, atat morfologic, cat functional este transplantul de rinichi. Alta problema este ca rinichi artificial nu s-a inventat, asadar trebuie un donator, iar aici intram intr-o mare problema, fiindca in Romania inca nu este stabilit exact statutul si programul de transplant. Ministerul Sanatatii n-a delimitat financiar prioritatea de transplant, pentru ca asta ar insemna sa se angajeze la finantare. De ce este scump un transplant? Fiindca medicatia obligatorie dupa transplant este scumpa si de durata. Dar nici pe dializa nu poti tine bolnavul pe 30.000 de euro anual, si asta toata viata. Insa tot e mai buna rezolvarea cu transplantul, si pentru bolnav si pentru buget. Numarul de transplanturi depinde efectiv de cati rinichi puteti avea la un moment dat? Asa ar trebui sa fie, dar nici macar asa nu este. Uneori am rinichi, fac transplantul, dar CNAS nu-mi asigura medicatia postoperatorie fara de care pacientul isi pierde viata, chiar daca operatia a reusit. Eu nu dau drumul nici unui bolnav din spital pana nu ma asigur ca, ajungand la Tulcea sau la Baia-Mare, Casa de Asigurari ii va da medicatia. Evident ca suntem limitati in transplant si de numarul de organe. De unde luam rinichi pentru transplant? De la donatorii in viata, sanatosi, rude de gradul I, de regula, cu primitorul, cum ar fi de la mama, de la frate etc. Alta sursa este de la decedati, in conditiile Legii 2/1998, a transplantului de organe si tesuturi. Este o lege absolut etica, o lege moderna care exclude orice tranzactie financiara pentru cedarea de organe. Si atunci anunturile de la Mica publicitate cu "vand rinichi"? Anunturile cu "vand rinichi" ar trebui refuzate de presa, este ilegal si neetic. Legea precizeaza inclusiv faptul ca se poate preleva organ doar in moarte cerebrala, nu in moarte clinica, deci atunci cand moare creierul. Stiti, cum se vede in filme, ca apare pe monitor linia continua. Mai trebuie acordul familiei. Va loviti des de protestele familiei celui decedat? O sa va mirati, dar trei sferturi din cei intrebati isi dau consimtamantul. Dar trebuie intrebati si trebuie explicat. Am internati doi pacienti, un barbat si o femeie, carora le-am pus cate un rinichi prelevat de la un copil de 6 ani decedat intr-un accident. Ei au devenit "frati de rinichi". Aveti multi pacienti copii? Da. Si pentru chirurgia urologica, si pentru transplant. Cam 15-20% din patologia rezolvata in aceasta clinica se adreseaza populatiei pediatrice. A venit si un copil in varsta de trei saptamani. Avem posibilitatea acum, prin ecografie cu aparate performante, sa diagnosticam malformatii de aparat urinar deja in viata intrauterina. Am operat mai multi copii la cateva saptamani dupa nastere, pentru ca stiam inainte de a se naste ca malformatia respectiva nu se poate rezolva decat chirurgical. Dar suferinta ramane si e impresionant sa vezi cu ce tarie indura acesti copii suferinta fizica. Numarul de tumori renale maligne a crescut la copii: razbunarile mediului, ale Cernobalului, ale poluarii, ale E-urilor din alimente, toate la un loc. In plus, nici nu ne luam masuri de protectie. Noi insine nu dam doi bani pe viata noastra. Nu avem o educatie in acest sens. Din pacate nu stim sa pretuim sanatatea, iar cand ne imbolnavim, este adeseori tardiv. Dumneavostra sunteti unul din acei medici care si face ce spune? V-ati educat copiii sa se fereasca de E-uri, de apa poluata etc.? Partial. Ce n-am reusit, este s-o conving pe fiica mea, si ea medic, sa renunte la Cola. Nu ati reusit sa o convingeti nici sa nu se faca doctor, fiindca medicina in Romania este trista si subfinantata... Am facut tot posibilul sa nu mearga la medicina, dar cred ca nu am reusit sa o conving, insa, cel putin ea s-a indreptat catre chirurgia plastica. Sunteti chirurg si operati zilnic. Ce inseamna a gresi in chirurgie? Cat te asculta mana? Cand te lasa? Cand stii ca nu mai poti? Cazul Ciomu a resuscitat aceste intrebari ... In chirurgie nu ai voie sa gresesti, cineva plateste cu viata. De aceea, e necesar ca medicul chirurg sa evite orice situatie de risc, de oboseala, de stres. Cazul doctorului Ciomu nu este altceva decat o eroare medicala produsa, presupun, intr-o perioada de eclipsa cerebrala. Dar chirurgia inseamna lucru in echipa. Nu exista act chirurgical pe care sa-l poti face singur. Daca alcatuiesti bine echipa in blocul operator, daca tehnica, sectia este suficient de bine articulata, tu poti sa ai un moment de confuzie, dar intervine echipa si cineva te opreste. Tocmai de aceea, vedetismul in chirurgie este contraindicat: nu e suficient sa fie prestigios chirurgul principal, si echipa trebuie sa fie buna, responsabila. Din cate stiu eu, exista un fel de egoism si in breasla medicilor. Ati format discipoli in care aveti deplina incredere, pe mana caruia se poate da viitorul transplantului renal romanesc? Am format echipe. Exista in momentul de fata cel putin trei echipe, deci noua chirurgi urologi in spital, care pot face in orice moment transplant renal oricat de complicat. Mai mult, am instruit tineri medici, dupa ce m-am intors din SUA in 1994 de la o specializare in prelevarea de organe pentru transplant, o operatiune foarte riguroasa, asa incat eu nu mai asist in prezent la prelevari. Un transplant reusit, care este azi foarte standardizat, depinde mult de felul cum este prelevat organul. Exista in biografia dvs. profesionala un caz emotionant, care nu s-a estompat? Am mai multe cazuri care ma emotioneaza, fiinca nu poti ca medic sa ramai indiferent la suferinta unui om. Va spun cazul unei fetite care pe mine m-a impresionat foarte mult, pentru ca am zis ca pana la varsta de sase ani este mai mult decat poate indura un om pe fata Pamantului: a avut o tumoare canceroasa la un rinichi, a fost scos, dupa aceea a facut tumoare la celalalt rinichi, a fost scos si acela. Toata viata acestui copil a fost dializa, radioterapie, chimioterapie, operatii grele. Sa ai taria sa treci prin toate astea, eu zic ca este un lucru iesit din comun care a adunat si imensa suferinta, si foarte multa nesansa. Dar si un pic de sansa, si un pic de bucurie, fiindca, iata, acum fetita evolueaza pe o linie buna. Cei mai multi copii, cand se imbolnavesc, sunt deosebiti. Noi nu ne dam seama de profunzimea unui copil, care, cand e sanatos este absolut superb. Se joaca, rade, incanta pe toata lumea. Cand se imbolnavesc, se schimba complet. Primesc o maturitate si o profunzime care te infioara. Mi-amintesc de un baiat de sapte ani, foarte inteligent si trist, care avea un cancer langa rinichi numit neuroblastom. Un copil tacut care statea intr-un pat, cu fata la perete, niciodata cu fata catre salon sau catre usa. Avea doi frati mai mari acasa. In dimineata operatiei i-a spus mamei lui in prezenta mea: "Eu stiu ce mi se va intampla astazi. O sa ma duceti la sala de operatie, o sa ma operati, dar nu o sa puteti sa-mi faceti nimic si operatia mea se va termina foarte repede". Si a rugat-o pe mama lui: "dupa ce ma trezesc, sa ma duci repede acasa, ca vreau sa ma mai joc o data cu fratii mei". Asa a fost, nu i-am putut scoate tumoarea, a avut o premonitie. I-am dat drumul acasa, cum a dorit si a murit acolo, langa fratii lui.